Un mesaj din partea primului Parlament al Republicii Moldova.


Declaraţia

deputaţilor din primul Parlament ales în mod democratic( 1990-1994)  cu privire la necesitatea transferului democratic şi paşnic al puterii catre Alianţa pentru Integrare Europeană

În rezultatul alegerilor parlamentare anticipate din 29 iulie 2009,   forţele necomuniste au acumulat mai mult de jumătate din  voturile alegătorilor. Dacă în trecut, Partidul Comuniştilor obţinea majoritatea în urma redistribuirii voturilor, de această dată  opţiunea pro liberal-democrată a electoratului a fost  evidentă. Atât  Comisia Electorală Centarală, cât şi Curtea Constituţională au validat rezultatele scrutinului.

parlamentul 90Republica Moldova traversează o etapă extrem de  dificilă, marcată de o profundă criză economică, politică şi morală.  Comuniştii lasă o moştenire extrem de  grea, un buget  deficitar, o economie în serviciul clanurilor de la putere, o societate divizată şi învrăjbită şi o imagine extrem de proastă a Republicii Moldova în lume. Suntem în pragul incapacităţii de a plăti  pensiile şi salariile, iar  prelungirea crizei politice va aduce la un default  iminent.

În aceste condiţii este absolut firesc ca puterea de stat să fie transmisă, prin intermediul mecanismelor democratice stabilite de normele constituţionale şi legislative,  de la guvernarea comunistă către noua majoritate liberal-democrată. Încercările comuniştilor de a tensiona situaţia  denotă încă odată faptul că partidele comuniste nu sunt capabile să se supună rigorilor exerciţiului democratic şi să  accepte  alternanţa la putere.

Noi, deputaţii primului Parlament ales în mod democratic (1990-1994),  cerem Partidului Comuniştilor şi personal lui Vladimir Voronin, care a uzurpat întreaga putere în stat, să se conformeze rezultatelor alegerilor parlamentare  anticipate  din 29 iulie 2009 şi să respecte strict procedura legitimă de transmitere a puterii într-un mod paşnic, civilizat şi democratic. În cazul în care comuniştii se vor deda provocărilor, şantajului şi insinuărilor, cum a mai făcut-o în istoria recentă, întreaga responsabilitate le revine direct şi deplin.

Chişinău, 2  septembrie 2009

Deputaţii Primului Parlament:

Gh.Amihalachioaie, P.Sandulachi, P.Munteanu, N.Brînzan, Dm.Braşoveanu, A.Arseni, V.Darie, V.Zgradan, I.Madan, E.Pîslaru, D.Puntea, N.Dabija, I.Palii, A.Moşanu, I.Borşevici, S.Chircă, V.Beşleagă, I.Costaş, V.Agachi, P.Braşoveanu, M.Beleuţă, Gr.Bordeianu, I.Batcu, V.Berlinschi, A.Baştovoi, Z.Bodiu, V.Bulgari, M.Cotorobai, I.Chiriac, I.Ciuntu, Gh.Ciorba, Gh.Ciobanu, B.Carandiuc, M.Coşcodan, Gh.Cîrlan, A.Chiriac, V.Colun, P.Dubalari, M.Dimitriu, V.Domenti, V.Dolganiuc, I.Guidea, M.Guslicov, V.Gherman, D.Holban, Gh.Grosu, M.Lazări, I.Mereuţă, I.Mărgineanu, V.Matei, N.Misail, Şt.Maimescu, N.Moraru, I.Munteanu, T.Macrinici, I.Negură, D.Noroc, I.Novac, T.Negru, I.Palancica, I.Buga, I.Popa, D.Postovanu,          V. Para, S.Popa,  M.Poiată, V.Pruteanu, V.Pascari, V.Cojocaru, T.Lefter, V.Jardan, A.Plugaru, M.Plaseciuc, M.Patraş, M.Rusu, N.Robu, A.Raiu, O.Reniţă, V.Saijin, L.Scalinaia, I.Scutaru, M.Scutaru, P.Soltan, A.Saulea, E.Secrieru, V.Şevcenco, M.Şabarcin, V.Şoimaru, C.Tănase, D.Todoroi, N.Todos, A.Ţăranu, T.Ţopa, V.Vătămanu, Gh.Hioară, N.Domenti,V.Uncuţă, V.Ursaci, I.Ungureanu, Gh.Trestianu, S.Badrajan, C.Ţurcan, A.Ţurcanu şi alţii.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s