O istorie reală despre distribuirea de Biblii în fosta Republică Sovietică Socialistă Moldovenească (partea II)


V-am povestit în numărul trecut o istorie reală despre distribuirea de Biblii în fosta Uniune Sovietică scrisă din perspectiva fraţilor implicaţi în această acţiune din Finlanda. Continuăm firul despre distribuirea de Biblii trimise de fraţii din Finlanda pe teritoriul Moldovei cu detalii, eroi şi fapte mai concrete. În speranţa că aţi citit prima parte din numărul trecut vă invităm să călătoriţi cu noi într-o perioadă dificilă, dar şi plină de binecuvântări duhovniceşti pentru frăţietatea noastră. După cum am anticipat în numărul trecut, vom povesti despre persoana care a stat trei ani în închisoare pentru transportarea de Biblii şi literatură creştină. Tot de la el vom afla multe minuni care le-a făcut Dumnezeu în acele timpuri. Personajul istoriei noastre se numeşte Vasile Taşcă.

Cele patru transporturi cu traseul Finlanda – RSSM fratele Vasile le ţine minte ca pe patru degete de la mâna dreaptă. De obicei, încărcăturile cu hrană spirituală veneau în preajma sărbătorilor oficiale decretate în Uniunea Sovietică. În timpul acestor evenimente miliţia era concentrată, îndeosebi, asupra bunei desfăşurări a manifestărilor oficiale pentru a asigura ordinea, iar atenţia sporită de care „se bucurau” creştinii slăbea puţin.

Primul tir cu o încărcătură de 4 tone de literatură creştină a intrat pe teritoriul ex-RSSM, actuala Republică Moldova, la 7 noiembrie în 1977, când toată Uniunea Sovietică sărbătorea cu mult fast jubileul revoluţiei bolşevice din octombrie. Primul transport la care a participat fratele Vasile Taşcă a fost descărcat în pădure pe traseul Poltava. A fost prima întâlnire cu fraţii din Finlanda şi prima binecuvântare de a ţinea o Biblie adevărată în mână. Al doilea transport a sosit cu alte 4 tone de literatură în 21 iunie 1978. Al treilea tir a fost o mare minune, 30 de tone de literatură creştină au intrat în RSSM în 7 noiembrie 1979. Dar minunile nu s-au oprit aici. Ultimul transport din Finlanda a fost însoţit de multe peripeţii şi minuni de la Dumnezeu vizibile pentru copii Lui. Pe 21 iunie 1980 alte 30 de tone de literatură au sosit pe teritoriul ţării noastre. Întâlnirile cu distribuitorii de literatură creştină din Finlanda aveau loc doar în timpul nopţii. Câte odată nici nu reuşeau să se vadă bine la faţă. 22 iunie 1980 a fost o zi istorică, când focul olimpic a trecut prin RSSM din Grecia şi s-a îndreptat spre Moscova, unde au avut loc Jocurile Olimpice. Minunile şi încercările prin care au trecut fraţii finlandezi, dar şi moldoveni sunt impresionante.

Minuni în drum spre RSSM

În drum spre noi tirul s-a blocat sub un pod jos în Ucraina. Miliţieni ucraineni au sărit în ajutorul fraţilor din Finlanda, au dezumflat roţile şi încet, încet au trecut tirul plin până la refuz cu literatură creştină. Tot în Ucraina greutatea celor 30 de tone împiedica înaintarea maşinii pe un deal mare. Miliţia a adus o remorcă şi a ajutat tirul să treacă dealul. Inima fraţilor finlandezi era cât un purece, dar Dumnezeu a lucrat şi a folosit chiar duşmanii pentru a aduce copiilor săi din RSSM hrană spirituală. Bucuria biruinţei a fost enormă pentru cei din Finlanda, dar şi pentru cei din Moldova care au auzit aceste mărturii. Dacă ar fi ştiut miliţienii ucraineni ce au finlandezii în tir… Probabil, că nu e prea greu să ne imaginăm ce ar fi fost. Putem şi noi, generaţia noastră de azi, să spunem Aleluia, slavă Domnului, că a ajuns şi la noi Cuvântul Domnului.

Operaţiunea din noaptea olimpică

Tirul din Finlanda a ajuns la destinaţie în RSSM în noaptea lui 21 iunie 1980, la orele trei dimineaţa. Literatură creştină şi Bibliile au fost reîncărcate într-o pădure din nordul ţării în alte cinci camioane mai mici. Fratele Vasile Taşcă spune, că doar în maşina pe care o conducea el se aflau 5.500 de Biblii în limba rusă şi germană, inclusiv Noul Testament în peste 30 de limbi şi în jur de 46 mii de exemplare de reviste, cărţi pentru copii şi broşuri. În total peste 50 de titluri. Conţinutul containerului era foarte bine camuflat ca miliţia şi securiştii să nu bănuiască nimic. Containerul era sub forma unei cutii mari de metal care se închidea ca un cavou, doar în partea dreaptă avea o ferestruică. După ce a fost încărcată literatură a fost închis şi acoperit cu o pânză de cort. În partea dreaptă, unde se afla ferestruica prin care se deschidea containerul, în tir rămânea puţin spaţiu liber de vreo 70 de cm, unde se puneau lemne foarte grele. Pe facturi încărcătura conţinea lemn greu pentru construcţii.

Şoferii celor cinci maşini încărcate cu literatură creştină în noaptea dintre 21 şi 22 iunie 1980 erau Vasile Taşcă, Nicolae Bucalov, Vladimir Şerbina, Ion Buzulan, Ilie Mîrza şi Ion Taşcă. Încet, în coloană, au pornit spre Chişinău. Prima maşină condusă de Vladimir Şerbina a trecut tot traseul fără nici o piedică. Celelalte patru maşini veneau din urmă, la câteva sferturi de oră distanţă. La intersecţia ce duce spre Bălţi şi Cricova, la ieşirea din Stăuceni, a sosit după trecerea primei maşini miliţia. A oprit a doua maşină şi încă două. Ultimul şofer, văzând de la distanţă că cei din faţă au fost opriţi, a făcut repede dreapta pe traseul Poltava. Un miliţian a mers la prima maşină şi al doilea la a treia maşină. Fratele Vasile Taşcă se afla la volanul celei de a doua maşini şi, când a văzut că miliţianul nu vine la el, a urnit maşina din loc şi a încercat să fugă. Miliţienii au lăsat celelalte două maşini şi au pornit după el. Ceilalţi doi şoferi au profitat de ocazie şi au fugit, iar fratele Vasile a fost prins la intrarea în oraş şi arestat. A fost anchetat de Vladimir Ţurcan, pe atunci şeful echipei de anchetatori pentru cazuri speciale, astăzi fost membru al partidului comunist condus de Vladimir Voronin şi fondator al Partidului Moldova Unită. Continuă lectura

O istorie reală despre distribuirea de Biblii în fosta Republică Sovietică Socialistă Moldova (partea I)


Vă invităm să călătoriţi cu noi prin File de Istorie din timpuri nu prea îndepărtate. Istoria începe cu un eveniment trist, dar care are menirea să ne aducă nouă, creştinii de astăzi, aminte despre viaţa bisericii în perioada fostei Uniunii Sovietice sub aspra conducere a sistemului comunist. Să începem istoria cu o mărturie din Finlanda despre fratele care a stat la baza transportului de literatură creştină în ţara noastră, pe atunci Republica Sovietică Socialistă Moldovenească. În numărul următor vom continua această istorie cu mărturiile fraţilor din Moldova, care au fost implicaţi în transportul de Biblii.

O scrisoare din Finlanda

Dragi prieteni,

De obicei, atunci când scriem scrisori de Crăciun, o facem cu un spirit vesel. În acest an bucuria din inimile noastră este umbrită de o mare durere. În data de 18 decembrie, inima tatălui meu, Juha Mäki-Soini, a bătut pentru ultima dată. El ne-a părăsit. Vrem să împărtăşim această veste tristă cu D-voastră, deoarece unii au lucrat împreună cu tatăl meu şi mulţi dintre D-voastră s-au rugat pentru familia noastră atunci, când tata se afla pe patul de suferinţă în ultimele lui zile aici, pe pământ.

Familia lui Esko

Tatăl meu a suferit de boala Parkinson mai mult de 10 ani, iar mai apoi a fost diagnosticat cu o altă boală mintală. În ultima vreme mama împreună cu noi, cei cinci fii ai lor, am fost alături de el în mod constant. Ne-am schimbat unul pe altul zi şi noapte, astfel un membru al familiei a fost mereu alături de el.

În una din nopţi, când stăteam la căpătâiul tatălui meu, ţinându-l de mână, am început să reflectez asupra vieţii pe care am trăit-o alături el. În 1 Cor. 13:12-13 Apostolul Pavel spune: „Acum vedem ca într-o reflecţie din oglindă, însă atunci vom vedea faţă în faţă. Acum cunosc în parte, însă atunci voi cunoaşte aşa cum am fost şi eu cunoscut. Acum deci rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea.” Meditam la aceste cuvinte, mă uitam la tatăl meu şi mă gândeam ce moment minunat va fi atunci, când aceste cuvinte vor deveni realitate pentru tatăl meu şi el îl va vedea pe Stăpânul şi Răscumpărătorul său, Isus Hristos, faţă în faţă. Continuă lectura

O scurtă călătorie în istoria românilor


Cum eram România acum 20 de ani? Ai văzut revoluţia din 89 cu ochii tăi? Mai ai răni nevindecate provocate deBisericata-logo1-200x200comunism? Amintindu-ne de unde venim, putem preţui mai mult harul lui Dumnezeu pentru noi. Vă invit să facem o scurtă călătorie cu 20 de ani în urmă pe Bisericata.com. Faceţi doar un click pe următoarele titluri:

Nu uita de unde vii, ca să ştii încotro să te îndrepţi. Nu uita ce a făcut pentru tine Dumnezeu, ca să te poţi bucura din plin de binecuvântările Lui şi să te poţi încrede mereu în El. Nu uita istoria, dar trăieşte aşa ca unele pagini din ea să nu se mai repete.

Cine sunt, de unde vin? O incursiune în istoria românilor (I)


Pentru a face o sinteză a istoriei românilor, începutul trebuie să fie plasat, bineînţeles, în perioada dacilor şi anume între secolele VI-I î.en. Când sunt amintite în izvoare triburi geto-dacice importante conduse de Dromichaites, Oroles şi Rubobostes.

Primul stat dac centralizat s-a realizat sub conducerea lui Burebista, rege care a stăpânit Dacia între 82-44 î.e.n. În timpul său, Dacia a cunoscut o dezvoltare socială, iar aristocraţia militară tribală a fost întărită, spunându-se că armata lui Burebista ajungea chiar la 200 000 de oameni. Această creştere din punct de vedere militar a determinat supunerea benevolă a mai multor triburi geto-dacice. Noul stat dac a devenit puternic, ajungând să ameninţe interesele regionale ale marelui Imperiu Roman. În momentul conflictului dintre Caesar şi Pompei, Burebista a decis să vină în ajutorul celui din urmă, care a fost însă înfrânt. După această victorie, Caesar plănuia o mare campanie împotriva lui Burebista, în anul 44 î.en., dar este tradat şi ucis. În acelaşi an, Burebista este înlăturat şi ucis de adversarii săi, nemulţumiţi de creşterea puterii acestuia. După moartea sa, Regatul Dac se împarte în 4 şi apoi în 5 state mai mici.

În anul 87 însă, statul Dac este unificat din nou, sub conducerea lui Decebal, care atinge şi apogeul puterii. Decebal a purtat mai multe războaie cu Imperiul Roman, pe care îi şi învinge la Tapae în acelaşi an 87. Un an mai târziu, romanii revin şi îl înfrâng pe Decebal, dar acesta reuşeşte să încheie o pace avantajoasă, recunoscându-se rege clientelar al Imperiului Roman. Decebal însă, avea alte planuri şi a iniţiat un program de refacere civilă şi militară, iar apoi a stabilit relaţii diplomatice cu state şi popoare care erau potrivnice Romei. Au urmat cele două Războaie Daco-Romane, între 101-102 şi 105-106, în urma cărora Decebal este înfrânt de Traian, iar pentru a nu fi prins viu de duşmani, acesta s-a sinucis. Singurele dovezi ale acestor războaie sunt basoreliefurile de pe Columna lui Traian, realizată de marele arhitect Apolodor din Damasc.

A urmat un proces de romanizare în secolele următoare, care a continuat şi după retragerea Aureliană din anul 271. Există mai multe teorii, atât pentru, cât şi împotriva continuităţii şi a originii daco-romane. Sunt istorici care susţin că majoritatea dacilor nu au supravieţuit confruntărilor cu romanii, iar cei care au supravieţuit, au părăsit Dacia. Însă sunt izvoare romane (Cassius Dio) care arată supunerea unei părţi a dacilor la începutul celui de-al doilea război daco-roman.

Cine sunt strămoşii noştri până la urmă? Dacii sau romanii?

autor: CelMaiBun, administratorul site-ului Incultura.ro

(student a Facultăţii de Istorie, Universitatea Bucureşti).

Blestemul satanic al comunismului.


Este comunismul de azi ca şi comunismul de ieri? A fost şi este comunismul o binecuvântare pentru lumea care a trăit şi trăieşte sub acest regim? După părerea mea, cu siguranţă NU!!! Ai citit în viaţa ta vre-o carte despre comunism sau despre impactul acestuia în viaţa oamenilor. În documentarele de mai jos poţi vedea o parte din esenţa comunismului de ieri, identitatea căruia de păstrează şi astăzi. Am citit cartea lui Richard Wumbrand, „Marx şi Satan„. „Blestemul satanic al comunismului” a ucis milioane de oameni şi continuă să o facă până în prezent. Moldova are nevoie de salvare, salvarea prin DOmnul Isus.

Blestemul satanic al comunismului I

Blestemul satanic al comunismului II

Blestemul satanic al comunismului III

Blestemul satanic al comunismului IV

Blestemul satanic al comunismului V

Blestemul satanic al comunismului VI

De asemenea poţi vedea filmuleţul întreg pe Jurnaltv.md, prima televiziune on-line de ştiri din Moldova.