Viaţa mea!!!

M-am născut într-o familie bogată, dar bunăstarea nu a durat mult timp în familia noastră. Străbunicii mei, din partea tatei au fost creştini dar bunicii şi părinţii mei nu au urmat exemplul lor. Pînă la patru ani rugăciunea înainte de masă era o lege în familia noastră, care se pedepsea foarte aspru în caz de încălcare. Am avut o copilărie frumoasă cu multe amintiri plăcute, dar asta a fost pînă la patru anişori cînd cu două zile înainte de ziua mea de naştere tăticu a fost luat la închisoare. Deşi nu înţelegeam prea multe, o durere adîncă mi-a cuprins fiinţa cînd mergeam din urma mamei, care o avea pe sora mea de patru luni în braţe şi frăţiorul meu cu un an mai mic ca mine care plîngea că vrea şi el în braţe. Pînă în clasa a cincea am locuit la bunici şi deşi eram înconjurată cu multă dragoste simţeam că ceva îmi lipsea. Întotdeauna aveam o atracţie pentru biserică. În sat la bunica erau două biserici evanghelice şi mergeam des la biserică. În fiecare duminică mă sculam cu o dorinţă arzătoare de a merge la biserică. De multe ori insistam ca bunica cu picioarele bolnave să meargă cu mine la biserica ortodoxă, pînă în satul vecin, cam vreo opt kilometri. Eu îl căutam pe Dumnezeu dar nu avea cine să mă conducă la El. Bunica probabil înţelegea starea sufletului meu de copil şi cît de greu îi era dar mergea cu mine la biserică. Niciodată nu ma învăţat despre religii, care este corectă şi care nu, dar a fost un exemplu bun pentru mine. Pot să spun că era o femeie a rugăciunii, nu începea ziua de lucru şi nu se culca pînă nu se ruga. Într-o duminică ea mi-a spus, tu trebuie să alegi ori mergi la biserica ortodoxă ori la cea evanghelică nu poţi să mergi la ambele. Am trăit o viaţă frumoasă alături de bunici. La şcoală eu şi fratele meu eram eminenţi şi întotdeauna aveam lucruri frumoase pentru care eram invidiată de copii care nu aveau aşa lucruri ca mine. Dar totul a fost bine pînă în clasa a cincea cînd mama ne-a adus la Chişinău. Aici am nimerit într-o clasă de copii din familii foarte bogate, părinţii cărora erau piloţi, funcţionari la bancă, avocaţi şi aşa mai departe. Deodată am căzut la învăţătură şi de multe ori îmi era frică să merg la şcoală. Colegii mei întotdeauna mă luau peste picior, puteau şi să mă lovească fără nici-o frică că vor răspunde în faţa cuiva. Mama mea lucra din noapte pînă în noapte, iar eu şi fratele meu am început să neglijăm şcoala, ne-am făcut prieteni nepotriviţi şi să încercăm lucruri urîte ca fumatul, vocabular urît şi multe altele. Îi mulţumesc lui Dumnezeu care la adus pe tăticul la timp acasă, exact cînd eram pe punctul de plecare într-o lume stricată şi imorală. Tăticu se pocăise în închisoare, dar bîrfele despre mama şi gelozia l-au îndepărtat de Domnul. A început să bea, să facă scandal şi foarte des să o bată pe mama şi pe noi. Dar cu toate astea am nişte părinţi care au ştiut să mă ţie din scurt ca să nu merg pe un drum greşit. Acum îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru toate interdicţiile pe care mi le-au pus părinţii şi astfel am ajuns să mă apropii mai mult de Dumnzeu.