Viaţa mea împreună cu Isus!!!

Viaţa mea-npreună cu Isus, E un cer senin, cer de soare plin, grijuri şi nevoi eu nu cunosc, căci de toate de la El primesc. Sunt versurile unei cîntări creştine, care se aplică şi la viaţa mea, de când cunosc cea mai minunată persoană din acest univers, Dumnezeu. Odată ce am încheiat legământ cu Dumnezeu viaţa mea s-a schimbat total. Am început să văd lumea altfel, dar cel mai important simţeam atâta fericire în sufletul meu, încât uneori aveam impresia că mă sufoc şi nu pot să ţin în pieptul meu. Vroiam să strig, să cânt, să spun tuturor cât de fericită sunt. Pentru că sunt o persoană sociabilă, mi-am făcut repede mulţi prieteni, şi îmi făcea foarte mult plăcere să merg la biserică. Viaţa mea s-a schimbat. Nu înţelegeam până la urmă cum s-a produs această schimbare, dar ştiam că niciodată nu voi mai fi ca înainte. Am început o viaţă nouă şi foarte frumoasă. Nimic nu era ca mai înainte. Am devenit mai optimistă datorită credinţei în Domnul Isus. Priveam altfel lucrurile, din perspectiva Bibliei, şi acest lucru mă deosebea de ceilalţi din jurul meu. Problemele cu care mă confruntam erau aceleaşi ca şi mai înainte, dar eu parcă nu conştientizam că am vre-o problemă. Credinţa mă făcea să zbor deasupra acestei lumi imorale, şi să privesc viaţa mai pozitiv. Simţeam dragostea lui Dumnezeu în viaţa mea şi cu El nimic nu este greu şi imposibil. Primul an de credinţă a fost foarte frumos şi foarte binecuvîntat. Deşi treceam prin încercări aveam impresia că ele nu sunt pentru mine, că aceste lucruri nu se întîmplă cu mine. Odată cu pocăinţa am devenit foarte optimistă şi asta datorită credinţei în Domnul Isus care m-a mântuit murind pentru mine pe cruce.

3 comentarii la “Viaţa mea împreună cu Isus!!!

  1. Fi bineuvintata .Ma regasesc in tot ce ai spus despre trairea ta cu Dumnezeu pt. ca si viata mea a fost schimbata de Dumnezeu int-un mod miraculos ,eliberindu-ma de ,,apasarile,,diavolului!Traiesc o viata noua ,o viata cu Cristos,binecuvintat sa fie in veci !Dumnezeu sa te intareasca ca in toata umblarea ta pe acest pamint sa fii o marturie a faptului ca Domnul Isus este viu.

  2. Imi place foarte mult blogul tau,in special foarte mult ca este dedicat domnului,Tocmai mi-am facut si eu un blog,tot dedicat lui,si toti ceilaltilor care nu au auzit inca de el.Continua asa.MERGI BINE.

  3. ma bucur atat de mult si eu ca Dumnezeu mi-a aratat calea….ce minunat!…ma bucur cand vad ca si altii cunosc ceea ce simt si eu.
    as vrea sa stie toti ce e in sufletul meu de cand l-am cunoscut si eu pe Domnul si Mantuitorul. E doar bucurie…uneori si tristeti cand vad ca unii se impietresc fata de Cuvant ,dar stiu ca si eu am fost asa odata si D-zeu mi s-a descoperit ATAT DE MINUNAT…SI EL VA LUCRA IN CHIP MINUNAT SI IN VIATA CELOR CARE IL CAUTA IN MOD SINCER

Lasă un comentariu