Rolul credinţei în rugăciune-I

autor: Nicu Holban-lider de tineret la Biserica Isus Salvatoru.

De ce ne rugăm? Aceasta ar trebui să fie întrebarea fiecăruia dintre noi înainte de a ne ruga. Ne rugăm oare pentru că Biserica lui Cristos se roagă? Ne rugăm pentru că aşa am fost învăţaţi la biserică? Ne rugăm pentru că rugăciunea este, cum spun unii, respiraţia sufletului? S-au poate ne rugăm pentru că atunci cînd ne rugăm ne simţim mai siguri? Ne rugăm poate dintr-o datorie s-au obligaţie?
Toate aceste motive enumerate mai sus, sunt corecte şi plauzibile, însă cel credincios, se roagă datorită faptului că el crede!
Credinţa stă la baza adevăratei rugăciuni.
Mai jos doresc a medita la acest factor atît de important în rugăciune. Şi să vedem rolul credinţei în rugăciune.

Credinţa că te rogi unui Dumnezeu adevărat

Primul lucru pe care doresc să-l menţionez şi la care vom medita e că creştinii cred că se roagă Dumnezeului adevărat. Posibil că majoritatea dintre noi nu ne-am găndit că acest factor joacă un rol atît de important în rugăciune, însă rugăciunea începe cu acest pas.
Modelul dat de Domnul Isus în rugăciunea Tatăl nostru, începe cu acest adevăr – Tatăl nostru…
Majoritatea religiilor din lume sunt caracterizate de faptul că au un dumnezeu căruia i se roagă. Ca de exemplu, musulmanii se roagă lui Alah. Unii vor să argumenteze că este acelaş Dumnezeu, căruia i s-a închinat poporul Israel, însă dumnezeul musulmanilor, este departe de Adevăratul Dumnezeu al evreilor şi al creştinilor. Musulmanii sunt poate cel mai zelos popor religios şi au o credinţă deosebită. În general ei au cinci „stîlpi ai credinţei”:
1. Să repeţi mărturisirea de bază a credinţei: „ Nu este dumnezeu, în afară de Alah, şi Mohamed – proorocul”
2. Să săvîrşeşti cinci rugăciuni obligatorii în zi – în diverse ore a zilei.
3. Să ţii o dată pe an post în luna ramazan. Acest post poate fi ţinut în fiecare zi de la răsăritul soarelui pînă la asfinţitul soarelui. După asfinţitul soarelui pînă la răsărit poţi mînca cît doreşti.
4. Măcar o dată în viaţă să săvîrşeşti pelerinaj la Meca, unde, în afara săvîrşirii altor ritualuri musulmanii cinstesc piatra căzută din cer cum făceau arabii pînă la Mohamed.
5. De împlinit „zakat- ul”, care-l obliga p fiecare musulman să dea 2% din avutul său.
Făcînd cunoştinţă cu aceşti stîlpi ai credinţei musulmane, te face să crezi că ei sunt adevăraţi credincioşi şi că se roagă adevăratului Dumnezeu. Însă când te aprofundezi cu adevărat în această credinţă descoperi că Alah este departe de a fi adevăratul Dumnezeu. Însuşi acest nume Alah, era cunoscut încă înainte de Mohamed şi chiar tatăl lui purta numele de Abdalah care înseamnă (robul lui Alah). Însuşi musulmanii, nu recunosc în Dumnezeul nostru acelaşi dumnezeu la care se închină ei. Observaţi cum începe mărturisirea lor de credinţă – Nu este dumnezeu, în afară de Alah…
Noi creştinii am devenit ceva mai toleranţi cu acest lucru. Noi am început să-i îmbrăţişăm şi să-i acceptăm pe toţi cei care se roagă unui dumnezeu. Şi aceasta este o problemă destul de gravă. Însă cum se spune în popor, nu tot ce zboară face miere.

Să privim la un exmplu din Sriptură care ne va da lumină să înţelegem că rugăciunea nu înseamnă a te ruga doar, ci implică o credinţă adevărată, într-un Dumnezeu adevărat.
Poporul Israel ieşise din robia Egipteană. Dumnezeu făcuse atâtea minuni în mijlocul poporului. Zece minuni în Egipt, după care despărţise marea în două pentru ca ei să treacă prin ea ca pe uscat. O altă minune a fost făcută la Mara, unde Moise preface apele amare într-o apă dulce. După o altă cârtire a POPORULUI în pustie, Dumnezeu le trimite prepeliţe şi mană din cer. La Refidim, poporul iarăşi cârteşte împotriva lui Moise deoarece nu găsise apă de băut, şi Moise la porunca lui Dumnezeu, loveşte stânca din care ţâşneşte apă. Prin toate acestea Dumnezeu vrea să facă pe popor să creadă că El este Unicul Dumnezeu adevărat. Însă necătând la tot ceea ce văzuse-ră, poporul Israel, în foarte scurt timp, uitase toate aceste lucruri. Moise pentru 40 de zile urcase pe munte la Dumnezeu, timp în care s-a apropiat mult mai mult de Iehova. În acelaş timp poporul se îndepărta-se de Dumnezeu. Exod 32 descrie această istorie. „Poporul, văzând că Moise zăboveşte să se pogoare de pe munte, s’a strîns în jurul lui Aaron, şi i-a zis: ,,Haide! fă-ne un dumnezeu care să meargă înaintea noastră; căci Moise, omul acela care ne-a scos din ţara Egiptului, nu ştim ce s’a făcut.„ Aaron le-a răspuns: ,,Scoateţi cerceii de aur din urechile nevestelor, fiilor şi fiicelor voastre, şi aduceţi-i la mine.„ 3 Şi toţi şi-au scos cerceii de aur din urechi, şi i-au adus lui Aaron. 4 El i-a luat din mînile lor, a bătut aurul cu dalta, şi a făcut un viţel turnat. Şi ei au zis: ,,Israele! iată dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului.„ 5 Cînd a văzut Aaron lucrul acesta, a zidit un altar înaintea lui, şi a strigat: ,,Mîne, va fi o sărbătoare în cinstea Domnului!„ 6 A doua zi, s’au sculat dis de dimineaţă, şi au adus arderi de tot şi jertfe de mulţămire. Poporul a şezut de a mîncat şi a băut; apoi s’au sculat să joace. ”
Ce l-a făcut pe poporul Israel să-şi dorească un alt dumnezeu, după atâtea minuni şi semne? Răspunsul este unul singur, trecutul lor. Timp de 430 de ani, ei au trăit într-un context diferit de acela din pustie. Timp de 430 de ani, ei au văzut în jurul lor, diverşi dumnezei, din lemn, din piatră, din argint din aur, etc. Dumnezeul despre care îi învăţa Moise, era cu totul diferit. Toate lucrurile au fost sub control atâta timp cît Moise era lîngă ei învăţându-i şi cât Stâlpul de nor şi de foc era în ochii lor. Cum Moise s-a retras pentru 40 de zile dintre ei, şi atîta timp cît Norul dispăru-se, poporul imediat şi-a dorit un alt dumnezeu. Şi după cum am citit Aaron le împlineşte dorinţa. Observaţi că tot ceea ce s-a întâmplat în capitolul 32 este legat de ceea ce au fost Israeliţii în trecut. Pentru ei noţiunea de Dumnezeu era atâta timp cît El era vizibil înaintea ochilor lor. Cum el dispăruse, cum ochii lor nu mai vedeau nimic, imediat ei şi-au dorit ceva care să fie vizibil pentru ei, după vechea lor deprindere.
Care este învăţătura pe care o învăţăm de aici?
Poporul Israel, in clipa când au ales să-şi facă un alt dumnezeu, nu a devenit ateist. Ei recunoşteau puterea unui Dumnezeu care i-a scos din Egipt şi care poate să-i conducă mai departe, şi aceasta o vedem chiar din cuvintele lor. Ei cer de la Aaron să le facă un dumnezeu care să meargă înaintea lor. Observa-ţi, nu un alt dumnezeu, cere poporul, ci un dumnezeu care să mergă înaintea lor. Iar în versetul 4 ei se roagă cu cuvintele : „ Israele! iată dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului.„ Ei recunoşteau că nu au ieşit singuri din Egipt şi că mai departe nu pot merge dacă nu vor avea un dumnezeu care să-i conducă. De aceea apelează ei la Aaron, ca acesta să le facă un dumnezeu.
Acum, să ne gîndim ce aveau ei în minte când se închinau acestui viţel? Ei îi atribuiau viţelului ceea ce a făcut Dumnezeu pentru ei. Cînd au rostit cuvintele: „Israele! Iată dumnezeul tău care te-a scos din ţara Egiptului” ei în mintea lor aveau în vedere că viţelul a făcut cele 10 minuni, viţelul a despicat marea în două, viţelul le-a prefăcut apa amară în apă dulce, viţelul le-a dat apă din stâncă şi în fiecare dimineaţă viţelul le da prepeliţe şi mană. Aceasta ar arăta cam în felul următor; dumneavostră zidiţi o casă, sădiţi o livadă, o vie, naşte-ţi copii, îi creşteţi mari, şi la un moment dat cineva privind la tot ceea ce aţi făcut zice că le-a făcut un viţel. Este destul de absurd, dar în felul acesta privea poporul Israel. Aaron o face pe teologul şi în versetul 5 vedem că îi atribuie viţelului numele lui Dumnezeu – Iehova: ,,Mîne, va fi o sărbătoare în cinstea Domnului!„ Exod 32:5 Aici în ebraică în loc de cuvântul Domnul, stă Iehova – hw”ßhyl;…

Acum viţelul nu numai că avea atributele lui Dumnezeu ci purta chiar Numele lui Dumnezeu. Dacă poporul dorea în mintea lui să aibă total un alt dumnezeu, dar avînd puterea şi atributele lui Iehova, atunci Aaron caută cumva să-l reformeze şi de aceea îi dă numele Dumnezeului Adevărat, Iehova. Şi întradevar, poporul Israel a încercat cumva să facă o reformă în religia lor. Reformă care era împotriva lui Dumnezeu. Acest lucru a stârnit mînia Lui şi mânia lui Moise. În mânia Sa, Dumnezeu a dorit să-i nimicească, doar la ruga lui Moise El nu a făcut acest lucru.
Poate pînă astăzi nu v-aţi gîndit la acest lucru şi nu l-aţi considerat atât de important. Totuşi, mă face să mă gîndesc şi să-l iau în serios atunci când meditez la faptul că din cauza că poporul şi-a schimbat forma şi obiectul închinării, Dumnezeu a fost gata să-i nimicească.
Cum se aplică ceea ce am discutat mai sus, rugăciunii? Ce legătură are aceasta cu rugăciunea?
Vedeţi dstră, contează ce am eu în mintea mea, atunci când mă rog. Dacă până a veni la Cristos eu am fost musulman şi m-am închinat lui Alah, şi după aceasta cînd am intrat în adunarea copiilor lui Dumnezeu continui să mă închin lui Alah, însă atribuindu-i calităţile, atributele şi puterea lui Dumnezeu, atunci aceasta este o problemă, atunci în mintea mea stă un viţel de aur şi dumnezeul meu este acel viţel de aur. Dacă în mintea mea stă o imaginaţie de trei persoane pe care eu am văzut-o în bisericile din care am venit, o icoană pe care mereu o vedeam în ungherul camerei mele, atunci dumnezeul meu este un viţel de aur. Dacă atunci cînd eu mă rog şi în mintea mea stă un oricare alt obiect, în afară de Dumnezeul adevărat care este Duh, în mintea mea stă un viţel de aur.
Zilele acestea începînd o discuţie despre Dumnezeu cu o persoană care împărtăşeşte o altă religie, am auzit de la ea o frază des repetată chiar de noi creştinii evanghelici, „ Nu contează din ce religie faci parte, este acelaş Dumnezeu.” Dar oare să fie aşa? Oare Dumnezeul căruia eu mă închin să fie acelaş dumnezeu al musulmanilor? Să fie oare Dumnezeul meu acelaş ca al „Martorilor lui Iehova”? Faptul că pe viţel îl chema Iehova, nu înseamnă că ei erau martori credincioşi a lui Dumnezeu. Să fie oare Dumnezeul meu, acelaş Dumnezeu căruia i se roagă creştinii ortodocşi, s-au creştinii catolici? Dacă este astfel, de ce nu mergem în „bisericile” lor? De ce nu mergem în moschee? De ce nu ne închinăm în adunările „martorilor”? Majoritatea dintre ei au îndrăzneala să spună că noi suntem o sectă, că noi nu împărtăşim credinţa adevărată. Şi aici le dau dreptate. Noi nu împărtăşim ceea ce cred ei că este adevărat. Însă nu pot spune nici că Dumnezeul meu este şi dumnezeul lor.
În adunarea credincioşilor astăzi sunt oameni care se roagă, însă cu părere de rău nu toţi se roagă aceluiaş Dumnezeu. Mulţi în mintea şi inima lor au cu totul un alt Dumnezeu.
Vreau să te întreb astăzi, ce fel de Dumnezeu ai? Cui te rogi tu atunci cînd îţi pleci genunchii? Dacă în mintea ta, tu ai un dumnezeu diferit de cel pe care-L descrie Biblia atunci dumnezeul tău este asemenea unui viţel de aur.
Iar acum ca să avem o imagine corectă despre Dumnezeul adevărat, ca atunci cînd venim în rugăciune să fim sigur că ne rugăm Adevăratului Dumnezeu, să vedem pe scurt cum Biblia Îl prezintă pe El.

1. Este un singur Dumnezeu

Prima poruncă din cele 10 spune, „Eu sunt (Iehova)… Domnul, Dumnezeul tău, Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine.”
Chiar dacă poporul Israel şi-a dorit un alt dumnezeu însă având atributele şi numele lui Dumnezeu, aceasta nu a însemnat că acel viţel era Dumnezeu.
Sunt de acord cu acea persoană care mi-a zis că există un singur Dumnezeu, însă acest Dumnezeu nu ia formele pe care unele confesiuni i le atribuie. Acest Dumnezeu unic rămîne unic în natura Sa şi nu-şi schimbă caracterul şi atributele după cum doresc unii. Şi acest lucru este imposibil, este nonsens. Zic imposibil, deoarece ceea ce unii vorbesc şi cum îl descriu pe Dumnezeu nu înseamnă că aşa este El. Dacă dstră vorbiţi despre mine însă aveţi în imaginaţia dstră o altă persoană nu înseamnî că eu sunt acea persoană, chiar dacă îl şi numiţi cu numele meu. Eu rămîn a fi Nicu Holban, necătînd la ceea ce gîndiţi dstră. Însă ceea ce puteţi face, e să mă jigniţi.

2. Dumnezeu este Duh

A doua poruncă din decalog spune: „Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor cari sînt sus în ceruri, sau jos pe pămînt, sau în apele mai de jos de cît pămîntul.” Exod 20:4
Aţi imagina s-au aţi face chiar un obiect la care să priveşti atunci când te rogi, este contradictoriu Cuvântului lui Dumnezeu. În Evanghelia după Ioan 4:24, Domnul Isus spune clar cum trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu, cum este corect să ne închinăm Lui: ”Dumnezeu este Duh; şi cine se închină Lui, trebuie să I se închine în duh şi în adevăr.„ De aici rezultă că atât în imaginaţia mea cât şi înaintea ochilor mei, nu trebuie să am un obiect pentru a mă ruga. Nu pot să mi-l imaginez pe Dumnezeu, nu pot să-i dau o formă pentru a mă închina Lui, chiar dacă eu îi atribui formei date toată dumnezeirea lui Iehova.

3. Numele lui Dumnezeu este sfînt

A treia poruncă a Legii spunea să nu se ia Numele lui Dumnezeu în deşert. Primele 3 porunci ale Legii au de-a face cu persoana lui Dumnezeu. Atunci când noi în rugăciune, având în mintea noastră, s-au în imaginaţia noastră un alt dumnezeu, căruia ne-am închinat în trecutul nostru după învăţăturile credinţei pe care o împărtăşeam, este o insultă la adresa Numelui lui Dumnezeu.
Noi ne rugăm Tatălui nostru care este în ceruri, a cărui Nume este Iehova. De asemenea noi ne rugăm prin Duhul Sfănt, care mijloceşte pentru noi cum spune Scriptura -Romani 8:26 Şi tot astfel şi Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră: căci nu ştim cum trebuie să ne rugăm. Dar însuş Duhul mijloceşţte pentru noi cu suspine negrăite.
Şi în cele din urmă noi ne rugăm în Numele Domnului Isus. Efeseni 5:20 Mulţămiţi totdeauna lui Dumnezeu Tatăl, pentru toate lucrurile, în Numele Domnului nostru Isus Hristos.
Toate trei persoane ale Dumnezeirii sunt implicate atunci când o persoană se roagă. Toată autoritatea Universului se împlică în rugăciunea celui care crede din toată inima că se roagă Dumnezeului Adevărat. Nu în zadar o frază des repetată în Vechiul Testament era : « Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov… » Această frază încă o dată ne vorbeşte despre faptul că Dumnezeu nu este oricine, cine este persoana Lui este clar specificată.
Aşa dar rugăciunea adevărată începe cu credinţa că te rogi adevăratului Dumnezeu. Şi fie ca acest Dumnezeu minunat la timpul potrivit să răspundă rugăciunilor înălţate de către dumneavostră la adresa Lui.
Harul Domnului Isus Cristos, şi dragostea lui Dumnezeu, şi împărtăşirea Sfîntului Duh, să fie cu voi cu toţi. Amin