PRIMA Conferință de Leadership: „Agentul Schimbării” la Bălți (FOTO)

Peste 50 de participanţi au intrat în școala excelenței „Agentul Schimbării” la Bălți.  Prima Conferință de Leadership organizată în capitala de nord a adunat în Biserica „Lumina Lumii” tineri şi familişti creștini din zonă care au acceptat provocarea de a fi ambasadori ai #ÎmpărățieiEvangheliei acasă, la școală, la universitate şi la locul de muncă.

Sesiunea de start a evenimentului a fost o provocare la excelență. „Am fost creați excelenți, avem un Dumnezeu excelent, care ne cheamă să trăim excelent pentru a onora prin viața noastră autoritatea Lui. Eclesiastul 9:10 spune: „Tot ce găsește mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta”. Am fost chemați la excelență pentru gloria lui Dumnezeu, nu pentru slava noastră și aceasta presupune sacrificii, dăruire de sine. Drumul spre excelență începe cu o decizie personală și este un exercițiu continuu de schimbare a minții și a inimii după principiile lui Dumnezeu. Excelența înseamnă totul făcut la superlativ și dedicare totală pentru cauza lui Dumnezeu. Unde începe și unde se încheie excelența noastră? Cât de mult și în ce domenii din viața noastră vrea Dumnezeu să excelăm? Când Dumnezeu a creat pământul, cerurile, viețuitoarele și omul, la sfârșitul fiecărei zile El a privit la tot ce a făcut și a văzut că sunt bune. De aceea, așa cum a făcut și El, Dumnezeu așteaptă și de la noi excelență în viața noastră spirituală, personală, familială, profesională. Pentru Dumnezeu excelența nu se măsoară pe verticală cum obișnuim noi să le prioritizăm, ci pe orizontală. Dumnezeu vrea să fim excelenți în aceeași măsură în fiecare aspect al vieții noastre. În ecuația lui Dumnezeu nu există viața spirituală și viața seculară. În lumea aceasta toate lucrurile sunt ale Lui, aurul și argintul sunt ale Lui, cerul, mările și pământul sunt ale Lui și pentru El nu există lucruri sacre și lucruri păcătoase. Avem responsabilitatea să fim cei mai buni dintre cei mai buni pentru slava și gloria lui Dumnezeu” a fost provocarea președintelui comitetului de organizare a Summitului global de conducere, Ghenadie Russu.

Cum reușim să avem o viață plină de excelență?  Se construiește pe cinci piloni importanți:

1. O relație personală cu Dumnezeu făcând din viața mea o jertfă de plăcut miros
2. Pun pasiune în tot ce fac fiind motivat de scopul primordial de a glorifica pe Dumnezeu. Îmi propun să fiu un lucrător valoros. Am o inimă plină de bucurie și un spirit pozitiv. Gândesc în termeni de soluții, NU probleme!
3. Mergi o extra milă – fă mai mult decât ți se cere
4. Sunt integru până la capăt
5. Cresc mereu și prin aceasta aduc valoare

Thomas Smith, aflat într-un an de sabat în România, la Universitatea „Emanuel” din Oradea, a împărtăşit cu tinerii din experienţele lui privind chemarea la excelenţă. „Pentru a fi excelent în ceea ce faci, trebuie să ai o chemare de la Dumnezeu şi să răspunzi la ea. Cei mai mulţi creştini ajung să nu trăiască o viaţă de excelenţă în familie, la universitate sau la locul de muncă pentru că nu îşi înţeleg chemarea şi nu sunt acolo unde Dumnezeu i-a chemat. Chemarea este temelia pentru o carieră de succes, pentru excelenţă în plan profesional, spiritual şi personal”, a declarat doctorul în managementul operaţiunilor şi profesor la „Hope College” din SUA.

Pe agenda al aceluiaşi eveniment tineri şi vorbitorii evenimentului au discutat într-o atmosferă de maximă sinceritate despre interviul de angajare. Tinerii au învăţat cum să se pregătească pentru un interviu de angajare, cum să se comporte în acest proces, de ce trebuie să participe fără teamă la acest proces şi care trebuie să fie motivaţiile primordiale pentru a căuta sau accepta un job.

Cei mai curajoşi au împărtăşit experienţe trăite la interviuri de angajare în SUA sau în Marea Britanie. Prelegerea a fost suma mai multor experienţe practice atât din perspectiva tinerilor ca angajaţi, cât şi a vorbitorului, Ghenadie Russu care a desfăşurat zeci de interviuri de angajare în compania pe care o conduce de 18 ani.

Prima Conferinţă de Leadership: „Agentul Schimbării” la Bălţi s-a încheiat cu sesiunea video „Coechipierul Ideal” de Patrick Lencioni, de la Summitului global de conducere. Participanţii au aflat cele trei tipuri de calităţi pe care trebuie să le întrunească un coechipier ideal: „smerenie, foamea după muncă şi iscusinţa în relaţiile cu oamenii”. Patrick Lencioni este un autor celebru şi fondator al „The Table Group”. Ultimul titlul lansat de celebrul autor şi om de afaceri din SUA „Coechipierul Ideal” explorează aceste 3 virtuţi esenţiale care accelerează lucrul în echipă şi prevestesc succesul echipei.

„SMERENIE – tipul căruia îi lipseşte ego-ul excesiv, nu urmăreşte evidenţierea personală, ci pune accent pe echipă, apreciind contribuţia celorlalţi! FOAME – caută întotdeauna mai multe lucruri de făcut, mai mult de învăţat, mai multe responsabilităţi pe care să şi le asume. ISCUSINŢĂ – au o judecată şi o intuiţie bună în echipă. Sunt sensibili la pulsul grupului şi ştiu cum să interacţioneze cu ceilalţi într-un mod eficace! Un #CoechipierIdeal întruneşte aceste #3 virtuţi combinate. Dacă una singură îi lipseşte unui coechipier, lucrul în echipă devine semnificativ mai dificil şi, uneori, imposibil!” susţine vorbitorul de talie mondială, Patrick Lencioni.

Conferinţa de Leadership: „Agentul Schimbării” este o provocare pentru tinerii din comunitatea evanghelică. Scopul evenimentului este de a creşte o nouă generaţie de tineri, care să fie misionari şi lideri integri în locul în care Dumnezeu i-a chemat să înveţe sau să lucreze. Evenimentul de la Bălţi a fost organizat de Departamentul Integrare spirituală „Invest-Credit” în colaborare cu CSC Moldova (Comunitatea Studenților Creștini din Moldova) și comitetul de organizare a Summitului global de conducere.

Urmăriţi pagina de Facebook Agentul Schimbării sau hashtag-ul #AgentulSchimbării, pentru a nu pierde următoarele Conferinţe de Leadership: „Agentul Schimbării” în Republica Moldova.

La mulţi ani Grigore Jilihovschi!

Nu ştiu cât de specială este pentru tine această zi, dar e o ocazie potrivită să îţi spun ce nu ţi-am spus niciodată. În această zi când în faţa ta se deschide o filă nouă în calendarul vieţii tale, îţi doresc să continui să scrii acolo lucruri frumoase, aşa cum ai făcut şi până acum. Fapte şi cuvinte din Scriptură pe care le-ai investit în fraţii şi surorile tale, şi în noi – tinerii bisericii „Isus Salvatorul”. Pentru mine eşti, şi tot timpul ai fost un model autentic. Am învăţat de la tine să îmi asum responsabilitate, să am grijă de sora mea mai mică. La fel ca tine am investit toată energia mea şi sursele mele ca ea să facă şcoală. Cred că este cea mai importantă lecţie pe care am învăţat-o de la tine şi pentru asta trebuie să îţi mulţumesc. Mulţumesc că ai trăit această lecţie în viaţa ta şi mi-ai predat-o fără multe cuvinte, fără predici sâcâitoare.

Mulţumesc pentru fiecare mesaj pe care îl aduci marţi seara la tineret. Asta este cel mai important lucru care mă motivează să vin marţi la tineret de fiecare dată când am liber de la muncă. Mesajele tale consistente, pline de carne spirituală, mesaje pregătite cu grijă. Ca una care am făcut un pic de teologie, ştiu cât de mult efort depui ca să te pregăteşti pentru noi. Ştiu că eşti foarte responsabil în pregătirea ta pentru acest moment şi cât de mult investeşti în timpul tău personal cu Dumnezeu ca să ne hrăneşti spiritual.

Mulţumim că eşti omul care stă în spărtură şi în fiecare zi de marţi eşti acolo cu noi. Mulţumim pentru provocările tale şi obiceiurile frumoase care ne înveţi, precum cel de la ora 23:00. Eu îl păstrez cu sfinţenie, uneori la mine e la 12:00 când ies de la lucru, drumul spre casă este mai frumos şi mai sublim, datorită provocării tale.

Mulţumim soţiei tale care respectă chemarea ta şi acceptă să îţi fie alături când furi din timpul de familie ca să fii alături de noi la tineret sau să te cufunzi în studiu profund ca să te pregăteşti pentru noi. Mulţumim mamei voastre scumpe că a educat în voi ambii bărbaţi autentici şi v-a închinat Domnului ca să fiţi instrumentele Lui pentru lărgirea #ÎmpărăţieiEvangheliei. (Te rog să îţi transmiţi acest gând) 😀

Nu ştiu ce cadou ai prefera să primeşti în această zi, probabil vor fi multe şi diferite, doar ai crescut atâţia fraţi şi surori. M-am gândit că cel mai frumos lucru pe care pot să ţi-l ofer în această zi este să îţi adun aici într-un singur link ultima prestaţie a lui Andrei, preaiubitul sufletului tău. Cred că aplauzele primite de el, sunt pe bune şi aplauze pe care le împarte cu bucurie şi cu tine. Cred că le meriţi din plin pentru toate rugăciunile şi resursele care le-ai învestit în cariera lui. Sunt sigură că va fi de acord cu mine şi va subscrie această idee, de aceea sper să nu fii prea modest şi să te bucuri de fiecare moment de glorie pe care îl are în scenă, pe care el în trăieşte cu atâta reverenţă şi le închină Domnului prin smerenia lui.

Te las să îţi desfătezi sufletul cu vocea, cuvintele şi aplauzele lui. Sunt sigură că succesele lui sunt bucuria sufletului tău. La mulţi ani Grigore Jilihovschi!

Baritonul Andrei Jilihovschi, solistul Teatrului Bolishoi din Moscova, cu melodia „Adagio” pe scena Palatului Naţional „Nicola Sulac” la Festivalului Internaţional de Muzică „Mărţişor” 2017.

Compozitorul Constantin Rusnac despre baritonul Andrei Jilihovschi în platoul emisiunii „Cine vine la noi”? de la postul public Moldova 1!

Melodia „Ce te legeni codrule” în interpretarea baritonului Andrei Jilihovschi, solist al Teatrului Bolishoi din Moscova la Festivalul Internaţional de Muzică „Mărţişor” 2017!

Baritolul Andrei Jilihovschi şi soprana Ana Cernicova interpretează celebra melodie „You Raise me Up” la Festivalul Internaţional de Muzică „Mărţişor” 2017.

Flash-mob „Laudă fie adusă Celui ce s-a născut la Betleem”. MallDova 2012

Alergăm prin viaţă cu viteza luminii. La Crăciun şi Revelion cheltuim câte un salariu pentru masa de sărbătoare. Luminile şi decoraţiile sărbătorilor de iarnă ne fură privirile şi ne duc într-o perioadă magică, când lumea pare să fie un pic mai bună. Devenim mai buni datorită acestei sărbători, dar totuşi nu înţelegem până la capăt esenţa acestei luminoase sărbători, nu înţelegem importanţa mesajului ei, nu înţelegem „Darul” scump care ni s-a dat în această zi.

Crăciunul înseamnă Naşterea Mântuitorului. Mântuitorul Isus Cristos a lăsat în această zi haina SA de împărat al slavei şi a venit jos pe pământ într-o familie tânără şi săracă ca să crească, să moară  şi să învie pentru păcatele noastre. Crăciunul este o sărbătoare cadou, cadoul lui Dumnezeu pentru noi. Acesta este mesajul transmis de tinerii bisericii „Isus Salvatorul” în incinta MallDova pe 22 decembrie 2012!

Vizionare plăcută.

Flashmob from Iliusha Dermenji on Vimeo.

Minuni trăite cu Dumnezeu în Cuba

Colibaşi – Chişinău – Cuba! Un puct de pornire de la frontierea Moldovei, satul Colibaşi, la centru, în capitală, şi apoi în Cuba comunistă. Vă invităm să cunoaşteţi o istorie impresionantă a unui tânăr creştin, Petru Roşulschi. Pentru el imposibilul a devenit posibil şi o ofertă nu prea tentantă a devenit o exprienţă minunată cu Dumnezeu pe pământul Cubei. Vă invit să aflaţi mai multe chiar de la el.

Cum ai ajuns să faci studiile în Cuba?

M-am născut într-o familie creştină cu şase copii în satul Colibaşi, raionul Cahul. După liceu am venit să-mi continui studiile la Chişinău, la Colegiul de Medicină. Când eram în anul 4 Ministerul Educaţiei a lansat un concurs pentru doritorii de a-şi face studiile universitare în Cuba. Am lăsat să treacă pe lângă mine oferta, făcându-mi planuri de continuare a studiilor în domeniul medicinii la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie din Moldova. Pentru că studenţii nu au fost prea receptivi la ofertă, Ministerului Educaţiei a prelungit durata concursului.

Văzând, că s-a mărit perioada de participare la concurs, am început să mă rog ca Domnul să-mi arate voia Lui legată de plecarea la studii în Cuba. La început am spus că nu voi merge în Cuba, dacă nu voi şti sigur că voi avea acolo o biserică şi creştini care să mă ajute să rămân tare în Domnul. M-am rugat lui Dumnezeu şi I-am spus că în lipsa unei biserici unde aş putea creşte, mă tem că mă voi depărta de El şi nu vreau asta. Mai bine să renunţ la studii, decât să mi se întâmple aşa ceva. Pe atunci aveam doar 20 de ani şi mă gândeam că străinătatea şi lipsa părtăşiei cu copiii lui Dumnezeu ar putea să mă afecteze grav în plan spiritual.

Care au fost semnele de la Dumnezeu pentru un „DA”?

Pentru început m-am înscris în audienţă la fratele Valeriu Ghileţchi, pe atunci episcopul Uniunii Bisericilor Creştine Evanghelice Baptiste din Moldova (UBCEB). Fratele Valeriu mi-a dat adresa unui frate din Cuba, asigurându-mă, că nu voi duce lipsă de biserică sau părtăşie acolo. Aceasta a fost prima încurajare pe care am avut-o de la Domnul. Am ieşit de la Uniune plin de bucurie şi am început să perfectez actele pentru a participa la concurs. Împreună cu un prieten i-am scris fratelui din Cuba care, însă, nu ne-a răspuns, dar aveam deja certitudinea şi pacea, că acolo voi găsi o biserică.

A doua confirmare de la Domnul a fost faptul că am fost selectat printre cei 10 studenţi care urmau să-şi facă studiile în Cuba. În lista celor 10 erau doi băieţi şi opt fete. În echipă era încă o fată creştină. Una din condiţiile pentru care am fost selectaţi era să facem parte dintr-o familie social vulnerabilă. Familia mea nu era una chiar aşa de săracă, dar nici suficient de bogată ca să-mi permit să-mi fac studiile în Cuba. Conform unui acord de colaborare încheiat între Ministerele de Educaţie ale celor două ţări, studenţii moldoveni urmau să beneficieze în Cuba pe întreaga perioadă de studii de cazare, hrană, îmbrăcăminte şi o mică bursă.

Cum ai ajuns în Cuba? Bănuiesc că este costisitor să te deplasezi într-o ţară care se află în altă emisferă?

Exista încă un impediment pentru a ajunge în Cuba, şi acesta era tocmai lipsa banilor pentru drum. Eram conştient că familia mea nu mă poate ajuta, iar eu nu am de unde lua atâţia bani. Ultima speranţă era la Domnul. Am venit în rugăciune înainte Domnului, cerându-I să elimine şi acest ultim obstacol, biletul de avion. Peste o săptămână Preşedintele Republicii Moldova de atunci, Vladimir Voronin, ne-a invitat pe viitorii studenţi care urmau să-şi facă studiile în Cuba la o masă rotundă. Emoţionaţi, am sosit la ora stabilită la preşedinţie. După o scurtă discuţie preşedintele Voronin ne spune, că pentru acest an preşedinţia ne va achita biletele de plecare la studii. Această noutate a fost o adevărată minune pentru mine. Aceasta a fost a treia şi ultima confirmare că Dumnezeu vrea să plec la studii în Cuba. Nu mai aveam nici o îndoială. Am început pregătirea bagajelor. Acum aveam biletul achitat pentru plecare şi întoarcere.

Cum le-a părut moldovenilor Cuba, o ţară cu o climă blândă, în mijlocul oceanului, cu plaje celebre? Cred că este foarte frumoasă…

Da, într-adevăr, e o ţară frumoasă, dar ajunşi în Cuba, noi, cei 10 studenţi moldoveni, am trăit o dezamăgire cumplită. Sărăcia şi preţurile în Cuba comunistă erau mult mai mari decât în Republica Moldova. Bursa promisă de guvernul cubanez era doar de 4 dolari pe lună, aici fiind incluşi şi banii pentru hrană şi îmbrăcăminte; dar, de exemplu, o pereche de pantaloni în Cuba costau în jur de 30 de dolari. Era imposibil să trăieşti cu o astfel de bursă. E foarte scumpă şi grea viaţa în Cuba. Salariul unui medic în această ţară este de 25-30 de dolari pe lună. Unitatea de transport de bază în Cuba este bicicleta şi căruţa.

Unitatea de transport în Cuba

După două luni patru fete s-au întors în Moldova. Iar până la sfârşitul anului a mai plecat o persoană. Chiar din prima zi ne gândeam cu toţii la întoarcerea acasă. Îmi ziceam că voi mai sta puţin, până să vizitez vreo biserică locală şi să cunosc creştinii de aici şi după aceea voi pleca acasă.

Cum aţi rezistat cu aceste resurse financiare mai mult ca modeste?

Cei rămaşi am comunicat Ministerului Educaţiei din Moldova despre realitatea din Cuba şi am solicitat să ni se acorde o bursă suplimentară; astfel, din al doilea semestru am început să primim şi această bursă, câte 50 de dolari pe lună. Când ne-am întors în vacanţă am solicitat mărirea bursei pentru că rămăseserăm doar cinci studenţi. Astfel am obţinut o bursă de 100 de dolari pe lună. A fost iarăşi o minune şi un prilej de bucurie.

La sfârşitul anului III de facultate, deja după patru ani de aflare în Cuba, când ne-am întors acasă în vacanţă, cei de la minister ne-au comunicat că trebuie să semnăm nişte contracte, deoarece aceştia uitaseră să le perfecteze la începutul studiilor. Ne-am consultat cu un jurist care ne-a spus, că nu e corect să semnăm un contract la jumătate de cale şi că nu putem fi impuşi să facem acest lucru. Înainte să plecăm în anul cinci la studii cei de la minister ne-au comunicat că avem dreptate; semnarea acestor contracte nu este corectă din punct de vedere juridic, aşadar, nu au mai insistat. Şi aceasta a fost o minune, cred că Domnul ne-a ocrotit, ştergându-le iniţial semnarea contractelor din minte. Atunci am spus Aleluia. Dacă semnam contractul, după terminarea studiilor eram obligaţi să lucrăm la stat, dar aşa eram liberi. Nu rămăsesem decât trei studenţi, ceilalţi au renunţat între timp.

Cum aţi putut supravieţui în condiţiile unei ţări atât de sărace şi a unui regim comunist?

A fost greu în Cuba, dar am rezistat doar prin mila şi harul lui Dumnezeu. Din cei 10 studenţi am terminat studiile doar trei. Eu şi două fete, una era pocăită la plecarea din ţară şi alta s-a pocăit în Cuba. În primul an de studii am învăţat spaniola, iar în următorii şase ani am studiat medicină.

În Cuba, ca şi în alte ţări comuniste, nu se permite construirea unor biserici noi. Bisericile care au fost construite până la revoluţie au dreptul să funcţioneze liber. Astfel, creştinii care nu au biserici se adună pe la casele lor sau în garaje. Noi, un grup de studenţi creştini, ne adunam în templul „Cerul şi stelele” atât vara, cât şi iarna. Făceam studiu biblic împreună o dată pe săptămână. Vară, iarnă, ploaie, vânt noi ne întâlneam sub cerul liber. Oricum în Cuba nu e frig, cele mai joase temperaturi nu coboară sub +10°C iarna. Majoritatea persoanelor din grupul nostru erau străini de toate culorile şi din toate colţurile lumii. Cei mai mulţi erau din Africa şi ţările lumii a treia. Eu slujeam în calitate de „sfeşnic”. Aveam un felinar pe care îl ţineam deasupra persoanei care citea din Biblie. Adesea mă întristam că alţii pot să citească, să cânte sau să slujească la întrunirile noastre, pe când eu stăteam fără treabă, cu felinarul în mână. Mă gândeam că nu sunt bun de nimic, dacă nu pot şi eu să cânt sau să predic. Îmi aduceam aminte de profesoara noastră de la şcoală duminicală care ne spunea: „Voi sunteţi predicatorii de mâine, trebuie să creşteţi în frică de Domnul”. Mă gândeam, eh…, ăla sau celălalt vor fi predicatori, dar eu cu siguranţă nu. Acolo, în Cuba voiam să fac ceva mai mult, nu doar să ţin un felinar în mână. Ne adunam până la 30 de tineri studenţi. Ne bucuram că suntem mulţi, dar dacă ne gândeam la cei 600 rămaşi în cămine, eram, totuşi, foarte puţini.

Cum te-ai simţit din punct de vedere spiritual atât de departe de casă?

În primul an am trecut printr-o depresie adâncă, de fapt mulţi trec prin etapa asta. Unii dintre colegii mei au fost chiar spitalizaţi. Aici în Moldova credinţa mea depindea de context, de oamenii care mă înconjurau. Ajuns în Cuba, şocul cultural şi lipsa prietenilor m-au afectat foarte mult. Era greu, mai ales pentru că nu puteai împărtăşi cu cineva durerile sufleteşti. Dumnezeu însă m-a ajutat. Versetul care m-a încurajat foarte mult în aceşti şapte ani în Cuba, a fost din Psalmul 1: „El este ca un pom sădit lângă un izvor de apă, care îşi dă rodul la vremea lui şi ale cărui frunze nu se vestejesc: tot ce începe, duce la bun sfârşit.” Ori de câte ori eram descurajat, cuvintele „tot ce începe duce la bun sfârşit” îmi sunau în minte şi îmi ziceam că trebuie să termin ce am început. Chiar de la început a fost greu, mai târziu însă am înţeles de ce a îngăduit Domnul să trec prin această perioadă. În următorii ani am avut mulţi colegi care au trecut prin depresii grele, iar Dumnezeu m-a folosit ca să-i încurajez şi să le dau sfaturi, învăţându-mă să le fiu alături. Înţelegeam bine prin ce trec ei, pentru că şi eu trecusem prin aşa ceva. Astfel, necazul din primul an s-a transformat în binecuvântare pentru alţii în următorii ani. Dacă nu aş fi experimentat durerea nu aş fi putut să îi ajut. Unii dintre ei erau creştini, alţii nu, iar eu am putut să împărtăşesc dragostea lui Dumnezeu celor disperaţi.

Prietenii mei din Cuba

Care era atitudinea celor de la universitate faţă de grupul vostru de creştini?

Spre sfârşitul anului cinci de studii, grupul de studenţi creştini a început să se micşoreze. O parte din ei terminau studiile şi plecau acasă. Am ajuns de la 30 la 10 persoane care continuam să ne adunăm. În acelaşi an, am fost chemaţi de conducerea universităţii la o şedinţă. Au venit atunci rectorul decanii, câţiva profesori şi cineva din conducerea partidului comunist. Ei ne-au cerut să nu ne mai adunăm pentru închinare şi părtăşie la poarta universităţii. La acea întâlnire am venit doar studenţii străini din acel grup, pentru ca cubaniezii să nu aibă probleme.timp de două ore ne-au citit constituţia Cubei şi ne-au explicat că nu mai avem voie să ne adunăm acolo. Mai jos, la câteva zeci de metri de locul unde ne adunam se afla autostrada centrală din Cuba şi toţi care treaceau pe acolo ne vedeau în fiecare miercuri la ora opt. Pentru ei era un stres ca cineva din străini să ne vadă acolo. În Cuba, străinii sunt mai protejaţi decât însuşi cubanezii. Noi le-am spus că o să ne dăm mai încolo în iarbă dacă întra-devăr cauzăm probleme. Au reacţionat foarte agresiv. Ne-au spus să mergem la biserică, dacă suntem credincioşi. Aceasta nu ar fi fost o problemă pentru studenţii creştini, însă, dezideratul nostru era să aducem şi pe alţi studenţi la Cristos. În această ordine de idei, propunerea lor nu era binevenită. Bisericile erau departe de campusul universităţii şi nu aveam transport, iar aceasta devenea o piedică pentru cei necreştini.

La închinare în Templul "Cerul şi Stelele"

V-aţi supus deciziei?

Deşi această decizie ne-a întristat, am început să postim şi să ne rugăm pentru trezire, creştere şi unitate în grupul nostru. Era prin aprilie 2009 când ne-au interzis părtăşiile pe teritoriul universităţii şi împrejurimile ei. Am mers la o biserică din apropiere care nu era decât un simplu garaj. Părtăşiile au continuat până în luna iulie a aceluiaşi an după care am plecat în vacanţă.

A răspuns Domnul la rugăciunile voastre?

Când ne-am întors din vacanţă, micului nostru grup s-au alăturat studenţi creştini de la alte facultăţi, astfel, de la 10 am ajuns un grup de 60 de studenţi creştini. A fost o mare încurajare şi bucurie pentru noi, întrucât grupul nostru rămăsese fără predicator şi fără chitarist. Printre noii veniţi erau predicatori, chitarişti, oameni cu dorinţă sinceră de a-L sluji pe Domnul. Am legat prietenii foarte strânse unii cu alţii, am crescut atât numeric, cât şi calitativ. Aceasta a fost o mare binecuvântare. Slăvit să fie Domnul pentru aceasta; cred că ne-a ascultat rugăciunea.

Cum sunt cubanezii?

Sunt foarte prietenoşi, sociabili, veseli şi amuzanţi. Vorbesc mult, toţi deodată, tare şi le place foarte mult să povestească. De exemplu, vinerea după ore plecau acasă, iar luni, când se întorceau, toţi doreau să spună ce au făcut în week-end. Pentru noi, cei străini, era puţin neobişnuit că toţi vorbeau, dar nimeni nu-i asculta.

Alt aspect interesant este legat de hărnicia lor. De exemplu, 10 persoane lucrează la reparaţia unui obiect, unul din ei îşi face lucrul cu responsabilitate în timp ce ceilalţi 9 privesc. Mulţi din ei fac prietenii cu străinii ca să obţină ceva bani, adică construiesc relaţii cu anumite interese. Dar, în general, sunt un popor foarte prietenos.

La ultima mea zi de naştere petrecută în Cuba, în timp ce dormeam la familia mea „cubaneză”, pe la ora 12 noaptea au venit prietenii mei de la universitate şi au început să-mi cânte „la mulţi ani” în spaniolă, punând terminaţiile „ski” la toate cuvintele, ca şi cum ar cânta în rusă. Suna cam aşa: „Felicitoski Petroski por tu cumpleanoski”.

Prima felicitare a aniversării din 2010 la ora 00:00

Dumnezeu mi-a dat şi o familie în Cuba

Chiar din primul an Domnul m-a binecuvântat cu o familie minunată care într-un fel m-au adoptat. Mergeam des la ei acasă. În timp ce eram la ore, ei veneau la cămin, îmi luau hainele, mi le spălau, după care mi le aduceau înapoi. Deseori îmi mai aduceau şi mâncare. Oricând îmi doream, puteam merge la ei să mănânc sau să dorm. Mă simţeam la ei ca acasă. Le spuneam mama şi tata, aşa de importanţi au ajuns pentru mine în acea perioadă cât am fost acolo. Aveam mare încredere în ei, nu mă ruşinam să le spun lucrurile care nu-mi plăceau şi viceversa. M-au susţinut foarte mult; ca dovadă vă pot da exemplu următor – la sfârşitul studiilor înainte de a pleca aveam nevoie de ceva bani şi ei se gândeau din salariul lor de 15 dolari să strângă bani pentru mine. Toate le-au făcut cu multă dragoste, din toată inima şi cu mare bucurie.

Ce-ai învăţat din această experienţă extraordinară?

Am avut parte de mult mai multe minuni în călătoria mea pe pământul Cubei. Acum chiar îmi pare rău că nu mi le-am scris într-un caiet, să le am ca amintire. Dumnezeu a fost foarte bun cu mine. Chiar dacă a fost greu, ştiu că am fost binecuvântat de Domnul şi Îi mulţumesc pentru prezenţa Lui în viaţa mea. Tot ce vreau acum este să Îl slujesc în continuare, folosind cunoştinţele care le-am căpătat la facultate şi să le fiu de folos oamenilor.

Important e să ştim, că Domnul este întotdeauna cu noi, trebuie doar să ne rugăm şi El va răspunde rugăciunilor noastre.

Un principiu care a adus multă binecuvântare atât spirituală, cât şi materială în tot acest timp petrecut în Cuba a fost versetul meu preferat: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.” (Matei 6:33)

Domnul să ne ajute ca totdeauna El să fie numărul 1 în vieţile noastre. AMIN!!!

Despre artă şi credinţă cu Natalia Untilă.

• Povesteşte-ne câteva date biografice despre tine?

M-am născut şi am crescut în oraşul Hânceşti. După liceu am urmat Facultatea de Artă Plastică, la Specialitatea Design Interior din Chişinău. În 2004 am trăit cea mai minunată schimbare din viaţa mea prin cunoaşterea în mod personal a Domnului Isus. În 2005 m-am căsătorit şi împreună cu soţul ne-am întors în oraşul natal, Hânceşti. Pentru început am fost un ajutor în lucrarea cu sportul în care era implicat soţul meu. În noiebrie 2009 Domnul m-a binecuvântat cu un post de lucru la Casa de Creaţie în calitate de conducător a cercului extraşcolar „Cercul Tinerilor Designeri”.

• De ce ai ales să lucrezi în acest domeniu?

De mică am fost pasionată de artă. Îmi plăcea pictura, am participat la multe concursuri şi am obţinut locuri şi premii mari. Am avut şi premiul I la olimpiade şi concursuri republicane. Dragostea pentru artă am primit-o de la tatăl meu, care este designer şi grafician.

• Cum e să faci din pasiune şi hobby sursă de existenţă şi mod de viaţă?

Aceasta este o mare bucurie şi plăcere. E foarte interesant să faci în fiecare zi ceea ce îţi place şi la care te pricepi cel mai bine. Unii oameni lucrează pentru bani, şi din acest motiv munca lor devine în scurt timp o mare povară. Eu nu aş putea lucra aşa. De fapt cea mai mare dorinţă a mea a fost să pot lucra cu oamenii, să investesc talentele şi eforturile mele în ucenicizarea tinerilor. Mă bucur că Dumnezeu mi-a dat această posibilitate, prin care pot să îmi realizez talentele şi chemarea pe care o am în Cristos …de a face ucenici din toate neamurile…

• Ar putea un tânăr designer să vestească evanghelia prin profesia lui? În ce mod?

Sigur că ar putea. Lucrările pot fi un suport pentru a transmite mesajul Evangheliei. Prin pictură ar putea vizualiza mesajul anumitor versete şi pasaje din Scriptură. Cu diverse ocazii speciale ar putea folosi diferite articole pentru a face o felicitare care să transmită un mesaj Biblic. Arta este un domeniu în permanentă dezvoltare, care nu impune restricţii şi limite. Şi este un domeniu prin care frumosul pus de Dumnezeu în noi poate fi transmis la mulţi oameni.

• Povesteşte-ne despre grupul de creaţie pe care îl conduci?

Grupul de creatie este compus din 15 fete vârsta 13-16 ani, cu care ne întâlnim de 3 ori pe săptămână, împreună petrecem un timp frumos, ne-am împrietenit şi pot ca să le vestesc Evanghelia. Tot odată învăţăm principii simple de design şi creem diferite obiecte simple de ex: design la un vas, luminare, cadou pentru mame de 8 martie, rame pentru poze, mărţişoare şi machete, învăţăm cum să asortăm culorile şi cum să transformăm lumea înconjurătoare într-o lume mai frumoasă.

Din grupa am numai o singură fată care locuieşte cu ambii părinţi, la celelalte părintii sunt în divort, alţii sunt lipsiţi de drepturi părinteşti sau plecaţi peste hotare. Au nevoie de ajutor, dragoste şi de sfaturi în special la aceasta vârstă fragedă a adolescenţei. Pentru mine este o mare bucurie fiindcă le pot fi alături şi pot să le dau sfaturi din perspectiva Bibliei.

• Ai ceva reţete pentru teama de a nu se realiza în domeniu pentru tinerii designeri?

Părerea mea personală este: nimeni nu trebuie să se teamă deoarece design ca şi artă vine din inimă, este o libertate. Îţi dă posibilitatea de aţi arăta personalitatea şi dacă ai teamă te blochezi şi nu poţi crea. Chiar dacă greşeşti trebuie de mers înainte deoarece prin greşeli putem învăţa, dacă eşti străduitor şi depui efort ai un rezultat frumos. Şi să nu uităm că Dumnezeu ne-a dat un duh de chibzuinţă dar nu de frica şi să mai ştim: Dumnezeu este Acela care ne face biruitori asupra oricărui duh de frică. Tot odată să nu uităm că suntem un trup din mădulare cu talente şi capacităţi diferite, dacă ai dragoste faţă de acest lucru toate sunt posibile alături de Isus.

Exemplu practi din viata mea personala: Am intrat la Universitate si multe nu cunosteam, paralel cu studiile mergeam in slujire cu grupul ELSADAI la seminare, predarea in liceie Cuv. In anul II mam casatorit si am plecat sa locuiesc in or Hincesti, astfel circulam sa merg la lectii si era cam greusor, dar Slava Domnului ca avem un Dumnezeu al biruinte si tot El a fost Acela care mi-a dat biruinta, in anul III Domnul ne-a binecuvintat cu un copilas minunat, cu toate acestea am terminat Universitatea cu 10 la toate examenele de licenta, cind altii locuiau in Chisinau liberi de a invata si erau fara obligatii de familie au terminat mai slab, chear au fost care nu au dat examenele.

• Care sunt planurile tale de viitor?

In primul rând, mă rog şi îmi doresc foarte mult ca aceste persoane care fregventează acest grup de design să-l primeasca pe Domnul Isus ca Domn şi Salvator. Să cresc ucenici care să se alature la această lucrare. Să perseverez în ceea ce fac. Să facem tabere de vară pentru tinerii care fac artă şi să cresc lideri care să ne ajute în lucrare.