Regenerare şi lepădare de sine de Paul Washer

Deschide-ţi bibliile la Matei 13, versetul 44: „Împărăţia cerurilor se mai aseamănă cu o comoară ascunsă într-o ţarină. Omul care o găseşte, o ascunde; şi, de bucuria ei, se duce şi vinde tot ce are, şi cumpără ţarina aceea. Împărăţia cerurilor se mai aseamănă cu un negustor care caută mărgăritare frumoase. Şi, când găseşte un mărgăritar de mare preţ, se duce de vinde tot ce are, şi-l cumpără.” Să ne rugăm.

 

Tată, vin înaintea Ta în numele Fiului Tău Isus Cristos, şi ştiu că mă asculţi. Doamne, în această zi sunt slab şi tremur. Doamne, mi-ai oferit un mare privilegiu de a mă afla aici în faţa unor fraţi şi surori mult mai avansaţi decât mine. În slăbiciune, arată-Te tare. Cu cei neînţelepţi şi necărturari, arată-Te înţelept. Ajută-ne în această zi şi fă ca aceasta să nu fie un exerciţiu inutil, atâta predicare şi atâtea cuvinte, Doamne, mai degrabă aş închide ochii şi aş arunca pietre la uşa Ta până vei răspunde. Despică cerurile şi coboară, arată-Ţi puterea, adu reformă şi trezire spirituală, glorifică-Ţi mireasa, ajut-o… ajut-o… Ajută-i pe oamenii cărora le-ai încredinţat-o să aibă grijă de ea. Condu-ne pe un drum veşnic, fă din noi scribi înţelepţi, realizează lucruri bune din ce-i vechi şi nou, sădeşte-ne în inimă dorinţa de a Ţi-o prezenta mireasă fără pată. Mai degrabă aş rămâne aici. Doamne, ajută-mă. În numele lui Isus. Amin.

 

Înainte să încep, trebuie să vă spun că sunt aproape lipsit de cuvinte. Să nu credeţi că fac teatru. Mă tem prea mult de Dumnezeu ca să fac teatru în faţa voastră. Dar m-am gândit toată săptămâna la ceea ce am de gând să vă spun. M-am gândit şi m-am gândit, am scris, şi am rupt ceea ce am scris până în seara trecută. Aseară, la ora unsprezece după o întâlnire m-am dus să-mi continui studiul şi soţia mea a intrat şi m-a întrebat: „Ce faci aici, am crezut că te duci să te culci?”, iar eu i-am spus: „Nu, nu am realizat nimic din ceea ce trebuie să spun. Absolut nimic.” Ea a spus: „Bine atunci, ne vedem mâine dimineaţă.”

 

Vedeţi, trebuie să vorbesc despre lepădare de sine, dar sunt atâtea lucruri în Scriptură pe care nu le poţi preda, pentru că sunt atâtea alte lucruri pe care trebuie să le clădeşti. Şi atâtea temelii s-au prăbuşit şi atâţia piloni au fost sfărâmaţi şi distruşi, încât te întrebi: „De unde să pornesc? Cu ce voi începe? Lepădarea de sine – cum să o predai?” Şi în timp ce îl ascultam pe fratele meu predicând – nu l-am auzit niciodată predicând până acum – el pomenea întruna un cuvânt care mi s-a învârtit în cap timp de mai multe săptămâni, şi m-am întrebat: „Doamne, cum pot să predic lepădarea de sine, dacă ei nu înţeleg mai întâi următoarea doctrină? Cum putem să împărtăşim lepădarea de sine cu toate celelalte biserici din ţară, dacă ei nu înţeleg o doctrină fundamentală ce nu este înţeleasă pentru că nici păstorii nu o înţeleg?” Şi aceasta e doctrina regenerării. Şi în timp ce şedeam acolo, fratele meu drag a spus: „Acum, ştiu că nu trebuie să vorbesc despre regenerare, dar totul se bazează pe regenerare!” Iar eu am spus: „Da… da…”

 

Vreau să privim pe scurt la acest pasaj, ca să nu poată spune nimeni că nu am vorbit despre lepădare de sine. Mai apoi aş vrea să ne uităm la ceva pe care în special voi, tinerii, dacă veţi înţelege acest adevăr, vă va împuternici viaţa, misiunea şi predicarea. Vedeţi, tinerilor, ascultaţi-mă, se petrece o reformă în această ţară. O reformă reală. Şi nu mă refer la o reformă sau trezire de genul „biserica devine un parc de amuzament cu Isus”, nu mă refer la treziri carizmatice mediatizate, dar călătoresc peste tot în ţara asta, călătoresc peste tot în lume, vizitez multe universităţi şi observ un lucru extraordinar, că până şi în universităţile seculare când mă duc să le vorbesc, văd o sută – o sută cincizeci de tineri şi tinere care-l citesc pe Edwards şi Spurgeon, şi mult mai important, pe apostolul Pavel – şi îl citesc corect. Are loc o reformă şi Dumnezeu a înfăptuit-o şi El o va înfăptui. Dar sunt anumite doctrine care sunt primordiale dacă va fi să vedem o reformă şi o trezire spirituală. Şi dacă va fi să se menţină, se va menţine nu prin zel, ci prin adevăr! Şi nu doar prin adevăr, ci prin adevărul împuternicit de Duh!

 

Terminologie biblică cu definiţii biblice aplicate şi împuternicite de Duhul Sfânt înseamnă creştinism veritabil. Terminologie biblică cu definiţii biblice fără aplicaţie şi fără puterea Duhului Sfânt nu e altceva decât ortodoxie moartă şi Calvinism intelectual, care e un demon în sine. Apoi terminologie biblică fără definiţii biblice e practic biserica tradiţională în America. Şi asta întotdeauna duce la cea de-a patra fază, şi care anume? Abandonarea întregii terminologii biblice şi aplicarea metodologiei de creştere a bisericii pentru a construi ceva ce nu este o biserică.

 

Astfel, tinerilor, mă voi adresa vouă în primul rând, dar şi celor mai în vârstă, pentru că toţi trebuie să auzim asta, şi anume: avem nevoie de adevăr! Dar adevărul trebuie să fie mai mult decât o dovadă documentată într-o carte, este mai mult decât propoziţional, este împuternicit de Duhul Sfânt şi trebuie să devină o realitate în viaţa voastră! O realitate a crucii, o realitate a învierii, o realitate a puterii Duhului Sfânt şi a prezenţei lui Dumnezeu! Pentru că până nu devine o realitate, nu sunteţi altcineva decât un mic papagal care spune toate lucrurile potrivite şi care nu are habar despre ce vorbeşte. Şi astfel în acest text, singurul lucrul pe care vreau să-l evidenţiez şi care se referă la acest subiect, este următorul – să ne uităm în versetul 44: „Împărăţia cerurilor se mai aseamănă cu o comoară ascunsă într-o ţarină. Omul care o găseşte, o ascunde; şi, de bucuria ei, se duce şi vinde tot ce are, şi cumpără ţarina aceea.” Asta absolut distruge ideea noastră catolică despre pietate şi lepădare de sine. Şi de asemenea distruge multe idei fundamentale ale fundamentaliştilor despre lepădare de sine şi pietate. Vedeţi, noi avem această idee, pentru că majoritatea oamenilor din biserici astăzi sunt neconvertiţi şi cu de-a sila fac binele, şi cu de-a sila se leapădă de răutate, noi avem această idee că „lepădarea de sine” este o creatură păcătoasă care se leapădă de lucrurile rele pe care le iubeşte şi îmbrăţişează lucrurile neprihănite pe care le urăşte pentru a-şi salva propria piele! Dar lepădarea de sine, este de fapt asta – şi am scris-o pe foaie: este realitatea unei creaturi noi, care pur şi simplu trăieşte ceea ce a devenit prin lucrarea regeneratoare a Duhului Sfânt, trăind în conformitate cu noua ei natură, făcând lucrurile neprihănite pe care acum le iubeşte şi părăsind lucrurile rele ale cărnii păcătoase şi neregenerate pe care acum le urăşte, este reacţia voită şi plină de bucurie a omului regenerat, a cărui minte a surprins ceva din gloria lui Dumnezeu, ceva din valoarea sacrificiului lui Cristos şi ceva din măreţia salvării ce ia fost oferită gratuit! Aşa că atunci când ne referim la lepădarea de sine, nu ne închipuim această fiinţă hidoasă, ci o fiinţă nouă care a fost transformată de puterea lui Dumnezeu, căreia i-a fost dată o inimă nouă care iubeşte şi doreşte neprihănirea, căreia i-au fost daţi ochi spirituali, aşa că îndată după ce a fost regenerată îşi deschide ochii şi vede frumuseţea şi minunea lui Cristos, Îl doreşte şi este atrasă în mod irezistibil de El! Vorbesc despre o evanghelie cu putere! O evanghelie cu putere! Şi atunci când crezi într-o evanghelie cu putere şi în lucrarea regeneratoare a Duhului Sfânt, nu mai trebuie să depinzi de instrumentele cărnii, de tot spectacolul prostesc şi de aparatele de distracţie care sunt construite în numele lui Isus pentru a atrage oameni! Nu este doar o evanghelie a adevărului, ci şi o evanghelie a puterii!

 

Acum, aş vrea… nici nu sunt sigur încotro să mergem… sunt atâtea pasaje care se referă la asta, dar aş vrea să ne uităm în cartea Ezechiel pentru un moment, şi în această carte vom găsi ceva care are multe de a face cu lepădarea de sine. Ezechiel, capitolul 36. „Născutdinnoism” – am un prieten care a scris un pamflet care se numeşte „născutdinnoism”. Toţi în America sunt născuţi din nou, şi motivul pentru care sunt născuţi din nou este pentru că majoritatea predicatorilor şi pastorilor nu înţeleg evanghelia, nici puterea evangheliei, şi că am redus evanghelia la patru legi spirituale şi cinci lucruri pe care Dumnezeu vrea să le ştii. Am făcut acelaşi lucru pe care catolicismul l-a făcut de la începuturile sale – am transformat mântuirea în doar câţiva paşi şi o rugăciune superstiţioasă la sfârşit. Am transformat salvarea în nimic mai mult decât o simplă decizie umană prin care un om decide pentru sine pur şi simplu să sară de pe linia care duce spre iad, pe linia care duce spre rai! Dar când înţelegi puterea regenerării, toate celelalte încep să se aşeze la locul lor, şi până nu înţelegi puterea regenerării, nu poţi înţelege doctrina şi chemarea la lepădare de sine!

 

Daţi-mi voie să vă dau un exemplu, înainte de a citi din Ezechiel. O altă mică definiţie pe care am scris-o despre om. Omul este o creatură decăzută, total depravată, moartă spiritual, coruptă moral, iubitoare de păcat, dispreţuitoare de Dumnezeu. În însăşi esenţa fiinţei sale el este într-atât de opus lui Dumnezeu, ca însuşi diavolul. El nu se poate schimba, şi nici nu are această dorinţă, el iubeşte minciuna şi va face totul în puterea sa să restrângă şi să suprime oricare şi orice adevăr despre Dumnezeu, şi cu cât mai mult ştie despre Dumnezeu, cu atât mai mult Îl urăşte, pentru că Dumnezeu este drept, iar omul este rău. Or cum să iai o fiinţă ca asta, cum să te aştepţi ca o fiinţă ca asta să asculte dintr-odată mesajul evanghelic al lepădării de sine, să-şi întoarcă spatele la tot ce este ea şi să-L urmeze cu orice preţ pe Cristos? Cum să te aştepţi ca un om să facă o călătorie de o mie de kilometri, dacă nu are dorinţa şi nici nu poate să facă primul pas? Există ideea pe care o spunea şi fratele, că hai să-i salvăm şi apoi să-i introducem treptat în conceptul de salvare şi ucenicie, şi în chemarea la lepădare de sine. Dar vreau să vă spun ceva, nu este mai uşor să convingi un om mort să facă un pas, decât să facă un milion de paşi! Dacă e mort, e mort! Şi anume aici se vede puterea regenerării, pentru că eu ca predicator, un mic şi neînsemnat predicator itinerant, din cauza credinţei mele în puterea evangheliei şi a lucrării regeneratoare a Duhului Sfânt, pot să mă uit la cei mai degradaţi oameni de pe faţa pământului şi să le spun să-şi lepede mama, tatăl, patria, casa şi chiar propria viaţă şi mă pot aştepta ca din acest grup cineva sa păşească în faţă! Nu trebuie să cobor ştacheta evangheliei! Pot să chem oamenii să moară din prima clipă în care le vorbesc, pentru că cred în puterea învierii! Cineva va spune: „Cum să te aştepţi ca un om să facă asta?” Eu le spun: „Ei bine, dă-mi voie să-ţi răspund printr-o altă întrebare – cum poate Ezechiel să poruncească oaselor să învie? Şi cum poate Isus să-i strige unui om mort şi să-i spună să iasă afară?” Pentru că salvarea nu este doar o simplă, micuţă şi plăpândă decizie umană, este lucrarea supranaturală a lui Dumnezeu. Pot să vă mărturisesc că mai multă putere este arătată în lucrarea de regenerare a Duhului Sfânt în viaţa unui păcătos, decât toată puterea arătată în cele şase zile ale creaţiei! Trebuie să credem asta, atunci nu va trebui să recurgem la planuri şi şmecherii! Când caut misionari, văd tot felul de băieţi păşind în faţa mea. Vreau un om care va lua în mână o Biblie, va păşi în mijlocul scuarului oraşului şi să predice până când îl vor omorî, sau cineva iese de acolo născut din nou! Pentru că asta e tot de ce este nevoie – adevărul! Şi cu cât mai mult ne umplem vieţile cu tot felul de lucruri prosteşti, cu atât mai puţin va fi arătată puterea lui Dumnezeu în vieţile noastre.

 

Acum, să privim în Ezechiel 36 şi să vedem splendoarea acestui pasaj, şi cum un om poate să îmbrăţişeze lepădarea de sine. În versetul 22 al capitolului 36 găsim: „De aceea, spune casei lui Israel: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Nu din pricina voastră fac aceste lucruri, casa lui Israel, ci din pricina Numelui Meu celui sfânt, pe care l-aţi pângărit printre neamurile la cari aţi mers.” ” Nu ştiu, s-ar părea că Domnul are un simţ al umorului, sau nu ştiu cum să numesc asta, dar se pare că vrea să mă ruşineze. Predic în atâtea locuri şi înainte de a mă ridica în faţă, întotdeauna se găseşte o doamnă care se ridică şi cântă un cântec care pune următoarea întrebare: „Nu pot să înţeleg de ce Dumnezeu m-a salvat. Ce valoare inerentă a văzut El în mine?” Iar eu stau în spatele bisericii ca un băieţel mic în clasă care spune: „Hai, întrebaţi-mă pe mine, vă spun eu!” Şi mă duc de fiecare dată la amvon şi le spun: „Ei bine, daţi-mi voie să vă mărturisesc exact de ce Dumnezeu v-a salvat. Nu avea nimic de a face cu Dumneavoastră, nu a văzut nici o valoare inerentă în Dumneavoastră, şi singurul lucru pe care a-ţi fi putut să-L motivaţi pe un Dumnezeu sfânt şi drept să facă este să condamne sufletul Dumneavoastră în cel mai adânc puţ al iadului! Dumnezeu v-a salvat pentru propriul Său Nume şi pentru propria Sa glorie şi pentru demonstrarea propriei Sale puteri.” Dar nu uitaţi asta, fraţii mei calvinişti, El de asemenea ne-a salvat, pentru că El este dragoste! El este dragoste! Niciodată să nu uitaţi asta. Nu, această dragoste nu este sustrasă de la El datorită unei valori inerente găsite în creaţie, dar El este dragoste şi El salvează, pentru că este dragoste. O, ce doctrină minunată este aceasta, că totul se face întru gloria Sa, a Numelui Său. A devenit un lucru foarte popular să spui asta în conferinţe ca acestea, şi găsesc plăcere în asta, pentru că e adevărat, dar să nu uitaţi niciodată că El este Dumnezeul dragostei care salvează oamenii.

 

Dar vreau să vă uitaţi la ceva foarte important, atunci când spune: „Voi face aceste lucruri din pricina Numelui Meu.” Iar apoi în versetul 23: „De aceea voi sfinţi Numele Meu cel mare, care a fost pângărit printre neamuri, pe care l-aţi pângărit în mijlocul lor.” De ce? „Şi neamurile vor cunoaşte că Eu sunt Domnul, zice Domnul Dumnezeu, când voi fi sfinţit în voi supt ochii lor.” Este ca şi cum ar spune: „Am de gând să fac o lucrare de salvare în voi, şi va fi atât de mare, că până şi naţiunile păgâne şi necredincioase vor recunoaşte că ceva supranatural a avut loc! Că Eu sunt Dumnezeu!” Vă daţi seama că Dumnezeu ar fi putut să salveze pe Israel din Egipt cât ai clipi din ochi, dar a fost nevoie de urgie, după urgie, după urgie. De ce? El a adus la sine pe unii egipteni, a demonstrat Egiptului că El este Dumnezeu! Când Dumnezeu face cu adevărat o lucrare de salvare, o convertire veritabilă în viaţa unui om, cu toate că nu trebuie să ne aşteptăm ca lumea necredincioasă să vadă şi să înţeleagă asta în totalitate, trebuie să ne aşteptăm ca ei să răstălmăcească asta, dar în acelaşi timp trebuie să ne aşteptăm ca ei să vadă ceva ce nu pot explica! Dar din cauza predicării din America, Numele Domnului a fost pângărit printre neamuri, pentru că noi îi declarăm de la amvon pe nişte oameni neregeneraţi ca fiind salvaţi, iar ei trăiesc ca demonii şi lumea necredincioasă se uită la noi şi spune: „Unde este puterea Dumnezeului vostru? Sunteţi de râsul lumii!” … de râsul lumii. Vedeţi, atunci când vorbim despre doctrine, nu doar doctrine referitoare la soteriologie, ci doctrine referitoare la biserică, trebuie să înţelegeţi că disciplina bisericii nu este doar de dragul de a aduce înapoi oile pierdute, ci şi pentru gloria lui Dumnezeu, pentru Numele Lui, pentru a prezenta în faţa naţiunilor puterea lui Dumnezeu printr-o biserică convertită, printr-un grup de oameni regeneraţi. Ca pastori, ascultaţi-mă. Trebuie să aveţi grijă de oile voastre, pentru că vă iubiţi oile, dar trebuie să le păziţi pentru reputaţia lui Dumnezeu. A fost dorinţa lui Pavel ca să prezinte acea biserică fecioară curată în faţa lui Dumnezeu. Era viaţa lui, munca vieţii lui. Prieteni, este vorba despre oameni, dar nu în primul rând despre oameni, ci în primul rând despre Dumnezeu şi reputaţia Lui, şi faima Lui printre naţiuni.

 

Să vă dau un exemplu, în Numeri 14, după episodul cu spionii, Dumnezeu îl testează pe Moise şi prin harul Său, îl susţine. Dar îl testează, şi îi spune de fapt: „Moise, dă-te la o parte. Îi voi distruge pe ei pe toţi şi voi face din tine un neam mai mare.” Dar răspunsul lui Moise este: „Nu, Doamne, nu poţi face asta, pentru că duşmanii Tăi vor spune că cu toate că ai putut să-i scoţi din ţara Egiptului, nu ai putut să-i aduci în ţara lor”, şi vreau să vă spun că exact asta se întâmplă astăzi în America. Dumnezeu i-a mântuit, dar nu poate face nimic altceva cu ei. Dumnezeu îi poate mântui de iad, dar nu poate să-i mântuiască de sub puterea păcatului!

 

Am avut privilegiul să îl cunosc pe Leonard Ravenhill şi îmi amintesc cum spunea: „Aşadar, zici că ai fost salvat! De la ce ai fost salvat? Ai fost salvat de la pofte? Ai fost salvat de la lăcomie? Ai fost salvat de la mândrie? Ai fost salvat de la imoralitate? De la ce ai fost salvat?”

 

O aşa mare parte din teologia baptistă e reacţionară, o mişcare reacţionară împotriva ereziei, încât devine o erezie în sine. Suntem atât de gata să apărăm doctrina justificării, încât distrugem doctrina justificării! Pentru că dacă ai doctrina justificării, fără doctrina regenerării, nu ai nimic! Acelaşi Dumnezeu care are puterea să justifice pe păcătoşi, prin moartea propriului Său Fiu pedepsit în locul lor sub mânia Sa, acelaşi Dumnezeu are puterea să regenereze o inimă şi să facă ca un om nu doar să fie o fiinţă nouă, ci să se şi comporte ca o fiinţă nouă! Să se comporte ca o fiinţă nouă.

 

Acum, priviţi ce se spune în versetul 24: „Căci vă voi scoate dintre neamuri, vă voi strânge din toate ţările, şi vă voi aduce iarăş în ţara voastră.” Asta reprezintă fundamentul lepădării de sine. Vedeţi ce se întâmplă aici? Este vorba de lucrarea lui Dumnezeu. Fratele nostru a vorbit mult despre datoria noastră şi este într-adevăr şi datoria noastră, e o monedă cu două feţe, şi una şi alta trebuie menţinute. Mâine ne va vorbi despre Dumnezeu şi lucrarea lui Dumnezeu, dar acelaşi lucru îl vedem şi aici. Să privim la acest pasaj, îmi place atât de mult acest pasaj, versetul 24 – şi voi pune accentul pe pronumele personal „Eu”: „Căci EU vă voi scoate dintre neamuri, EU vă voi strânge din toate ţările, şi EU vă voi aduce iarăş în ţara voastră.” Versetul 25: „EU vă voi stropi cu apă curată, şi veţi fi curaţi; EU vă voi curăţi de toate spurcăciunile voastre şi de toţi idolii voştri.” Mai mult ca atât: „EU vă voi da o inimă nouă, şi EU voi pune în voi un duh nou; EU voi scoate din trupul vostru inima de piatră, şi EU vă voi da o inimă de carne. EU voi pune Duhul Meu în voi, EU vă voi face să urmaţi poruncile Mele şi să păziţi şi să împliniţi legile Mele.” Observaţi o legitate aici? Salvarea toată este lucrarea lui Dumnezeu ce demonstrează gloria lui Dumnezeu şi iată de ce oameni ca noi trebuie să o păzească atât de sever şi să o predice atât de atent. Pentru că este vorba numai despre Dumnezeu şi Numele Său, ca Numele Său să fie slăvit printre neamuri, sfinţească-Se Numele Tău, Vie Împărăţia Ta, facă-se voia Ta! Este vorba numai despre Dumnezeu.

 

În momentul în care nu mai ai regenerare în predicare, nu mai ai nimic. Nimic. Se spune: „Căci vă voi scoate dintre neamuri” – separare, separare – ca şi cum ar spune: „Vă voi scoate de acolo şi o voi face cu mână tare.” Dacă nu se observă o lucrare de separare într-un anumit moment din viaţa ta, eşti pierdut! Vei spune: „Frate Paul, dacă le voi spune asta, mă vor omorî.” Atunci MORI! „Îmi voi pierde…” Atunci pierdeţi casa! „Mă va costa…” Atunci plăteşte! Nu-mi spune toate astea. Câţi calvinişti avem, câţi oameni au o teologie bună, dar sunt prea fricoşi ca să o predice? „Pentru că voi avea probleme.” Dar ce-ai crezut că-ţi va aduce? Toţi cei ce au fost înaintea noastră au plătit cu sângele lor. Predici unui grup de membri în mare parte neregeneraţi, ce-ai crezut că-ţi vor face? Dar cum altfel să apară schimbarea, dacă nu vom suferi?

 

Predicam la o şcoala deloc mică mai mulţi ani în urmă, când o adevărată trezire spirituală a avut loc, după cum mi s-a spus. Niciodată nu mi se va mai permite să trec pe acolo. Şi cineva m-a întrebat despre asta şi mi-a spus: „Nu pot să înţeleg”, iar eu i-am spus „Iată ce trebuie să înţelegi: oamenii sunt prea civilizaţi ca să dorească trezire spirituală, sunt prea corecţi pentru a dori aşa ceva. Ei vor ca totul să fie frumos şi curat şi din cauza asta niciodată nu vor avea trezire spirituală, pentru că atunci când trezirea va veni, va rupe totul în bucăţi, inclusiv pe noi!” Cel mai rău lucru ce i se poate întâmpla unui predicator este să devină civilizat. Nu valorează nimic… nimic.

 

Un lucru pe care l-am observat la Leonard Ravenhill – şi aş da mai mult pe un Leonard Ravenhill decât pe douăzeci de calvinişti morţi luaţi la un loc – un lucru pe care l-am observat la el este că era periculos! Era periculos! Noi trebuie să fim oameni ai dragostei, oameni încinşi cu ştergarul, oameni ce plâng, oameni ce slujesc, dar noi trebuie să fim periculoşi în privinţa adevărului! Chiar te aştepţi să scapi din asta neatins? Fără cicatrici? Citeşte-l pe Hal Harris, Daniel Rollins, Whitfield, cei doi fraţi Wesley, chiar şi pe Edwards, uită-te cât a costat! Şi acelaşi lucru era atunci ca şi acum, vedeţi asta? Ce se întâmpla? Să vă spun ce se întâmpla. Ai fost botezat de mic copil, eşti în biserică, chiar dacă nu eşti regenerat, eşti în biserică, ai intrat, de ce? Pentru că ai trecut printr-o superstiţie născocită de oameni! Southern Baptiştii nu se deosebesc cu nimic! Doar că noi nu avem botezul copiilor mici, noi avem o rugăciune superstiţioasă la sfârşitul unei incursiuni în epistola către Romani, care trimite mai mulţi oameni în iad decât toate bordelele din ţara asta! E adevărat! E adevărat! E adevărat.

 

Uitaţi-vă ce facem, priviţi! Nu ne deosebim cu nimic de Martorii lui Iehova! Cum îl abordăm pe un om? Îi spunem: „Ştii că eşti un păcătos?” Iar el spune… şi de obicei îl întrebăm în felul următor: „Heh, tu doar ştii că noi toţi suntem păcătoşi…” Mama mea a fost diagnosticată cu cancer. Asta ar fi ca şi cum doctorul ar intra cu câteva luni mai înainte şi i-ar spune: „Barb, tu ştii că ai cancer”. Nu zăbovim noi în prezenţa lui Dumnezeu ca să avem frica lui peste noi? Îi spui unui om: „Ştii, Biblia spune că ai păcătuit.” Iar dacă el spune: „Da, ştiu că sunt un păcătos”, atunci noi trecem la următorul obstacol evanghelic peste care trebuie să sară. „Ei bine, ştie că e păcătos, acum să trecem la următoarea întrebare.” Să o pun altfel, duceţi-vă de vorbiţi cu diavolul vreodată şi întrebaţi-l dacă ştie că e păcătos. Vă va spune: „Ba da, sunt, mulţumesc frumos!” Vedeţi, întrebarea nu e – ascultaţi-mă – întrebarea nu e dacă acest om recunoaşte sau nu că e păcătos, întrebarea este aceasta: „În timp ce ţi-am vestit evanghelia, ţi-a regenerat Dumnezeu inima prin puterea Sa în aşa un mod încât acum să urăşti păcatul pe care înainte îl iubeai?” Iar dacă el spune: „Da, ştiu că sunt păcătos”, atunci noi îl întrebăm: „Ai vrea să ajungi în rai?” Vi s-a întâmplat vreodată să vă spună cineva, „Ba nu, prefer să mă duc în iad”? Toţi vor să ajungă în rai, nu vă daţi seama de asta, absolut toată lumea vrea să ajungă în rai, doar că nu vor să-L vadă pe Dumnezeu când vor ajunge acolo. Oamenii iubesc raiul, ei nu au probleme cu raiul, Dumnezeu este Cel pe care îl urăsc. Aşa că întrebarea nu e: „Vrei să ajungi în rai?”, întrebarea este: „Dumnezeul pe care L-ai urât, ignorat, dispreţuit, căruia nu i-ai arătat nici un semn de recunoştinţă, a lucrat El în aşa un mod la inima ta, încât acum să-L preţuieşti şi să-L doreşti? Pe Cristos, care Şi-a vărsat sângele pentru sufletele oamenilor? A făcut Dumnezeu o asemenea lucrare în inima ta, încât Să-ţi fie preţios acum?” Îi facem să spună că sunt păcătoşi, şi-i facem să spună că vor să ajungă în rai, iar apoi le punem următoarea întrebare: „Ei bine, ai vrea să te rogi şi să-L inviţi pe Isus Cristos să vină în inima ta?”

 

Ştiţi, folosesc satira, pentru că şi profeţii foloseau satira, a o folosi este un lucru biblic, dar nu văd nicăieri unde Isus să se fi apropiat şi să zică: „Ştiţi, s-a împlinit vremea, Împărăţia lui Dumnezeu este aproape, acum, este cineva care să vrea să mă invite în inima sa? … Stau aici toată ziua… şi nu este mâner pe dinafara uşii… dacă vreţi să se deschidă, trebuie să…” – Isus Cristos este stăpân peste uşă, dacă vrea să o doboare, o va face! Vedeţi, s-a ajuns până la absurd, ai putea să faci o comedie din asta! Mulţi fraţi de peste hotare din ţările în care predic şi călătoresc îi iau în derâdere atât de mult pe evanghelicii Americani şi pe Southern Baptişti, şi spun: „O, Doamne, te rugăm, nu ni-i trimite aici.”

 

Dar este o chemare la pocăinţă şi credinţă şi poate chiar să lucrezi cu persoana dată… Ştiţi, am predicat evanghelia la oameni şi i-am văzut pe unii convertiţi glorios într-un moment, cât ai clipi din ochi, oameni care păşesc pe urmele lui Cristos până acum, dar am întâlnit pe alţii pe care i-am trimis acasă şi au suferit luni întregi, până când Dumnezeu le-a descoperit inimii lor că sunt născuţi din nou! Vedeţi, Dumnezeu va face o lucrare de separare, şi El o va face, într-adevăr, în viaţa fiecărui copil al Său, după cum vom vedea aici. El spune: „Vă voi curăţi de toate spurcăciunile voastre şi de toţi idolii voştri.” În momentul în care Dumnezeu începe să lucreze în viaţa unui om, El începe să-i separe, dar ascultaţi-mă, separându-i nu doar de o lume depravată, ci separându-i pentru Sine! Au fost mulţi oameni care în numele religiei s-au separat de toate relele lumii, dar sunt pierduţi, pierduţi, pierduţi! Pentru că nu se pune doar întrebarea: „Urăşti ceea ce e corupt şi rău?”, o poţi face şi de dragul mândriei, dar: „Îl iubeşti tu pe El?”

 

Daţi-mi voie să vă mărturisesc ceva despre sfinţenie. Dacă vrei să-l încurci pe cineva de tot, pe cineva care predică despre sfinţenie, întreabă-l: „Care este după tine definiţia sfinţeniei?” Şi de obicei, majoritatea vor spune: „Dumnezeu este fără de păcat, Dumnezeu este curat, nu există nimic rău în El, nu există întuneric”, apoi îi zici: „Ok, mulţumesc, asta e după tine definiţia sfinţeniei?” „Da.” „Ok, care e după tine definiţia dreptăţii?” „Dumnezeu este fără de păcat, Dumnezeu este sfânt, Dumnezeu este curat…” „Păi, care dintre ele?” Vă daţi seama cât de mult confundăm aceste idei? Vreau să vă spun că sfinţenia nu înseamnă doar faptul că Dumnezeu este curat din punct de vedere moral, sau că Dumnezeu este lumină, sau că Dumnezeu este fără de păcat. Sfinţenie înseamnă că Dumnezeu este unic, că nu este nimeni ca Domnul, nu e nimeni ca El, El                          este total şi complet separat! Întotdeauna îi întreb pe tineri: „Ce se aseamănă mai mult cu Dumnezeu, un arhanghel în prezenţa lui Dumnezeu, închinândui-se în putere şi slavă, sau o bacterie ce pluteşte în toaletă?” Iar ei întotdeauna spun: „Păi, un înger!”, iar eu le spun: „Nu, nici unul. Un arhanghel în cer nu este mai aproape de Dumnezeu decât o bacterie care pluteşte în toaletă, pentru că nu e NIMENI ca Domnul! Nu poţi spune că El este ca noi, doar mai mare, El nu este deloc ca noi! Nu este cantitativ mai mare, ci calitativ altfel! Nu este nimeni ca El sau ca Numele Lui! Iată de ce le spun englezilor ce lucrează cu mine: „Voi, englezii, voi întotdeauna vorbiţi despre Dumnezeu şi ţară, asta-i blasfemie! Dumnezeu şi rege – blasfemie! Nu pui niciodată pe Dumnezeu într-o relaţie conjunctivă cu altcineva, doar dacă e Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt!” Ce are asta cu separarea? Absolut totul. A fi sfânt nu înseamnă a fi un mic fariseu evanghelic care atrage atenţia la fiecare detaliu şi face concluzii din legi pe care le impută tuturor celor din jur. Sfinţenie înseamnă a fi pus de-o parte pentru Dumnezeu, a fi ancorat în Dumnezeu, a fi pasionat de Dumnezeu, a fi nebun după Dumnezeu, a te gândi la Dumnezeu, a fi absorbit de Dumnezeu, a fi consumat de Dumnezeu! Aceasta este sfinţenia! Şi toate celelalte pornesc de aici, pentru că dacă se aşează un alt fundament, nu este unul potrivit. Poţi face tot felul de lucruri în numele creştinismului şi să fii la un milion de kilometri distanţă de Dumnezeu şi de voia Sa!

 

Aşadar, când vorbim despre lepădare de sine, nu e vorba de o persoană care face cu de-a sila lucruri bune pentru a ajunge în cer. Câteodată merg împreună cu păstorul meu să vizităm pe cineva care nu a fost la biserică de luni, şi luni întregi, batem la uşă şi persoana ne va primi foarte şi foarte bine, va fi foarte şi foarte politicoasă, începem să vorbim cu el despre lucrurile lui Dumnezeu, şi este automat atras către datoriile faţă de biserică, şi spune: „Aveţi dreptate… ştiu, trebuie să… trebuie să vin la biserică…” Câţi dintre voi aţi mai auzit asta? „Trebuie să vin la biserică… şi trebuie să-mi aduc copiii la şcoala duminicală, trebuie să-mi citesc Biblia, trebuie să…” – e pierdut! Trebuie să-L ia pe Dumnezeu ca pe nimic altceva, decât ca pe un medicament rău, pe care îl ia numai ca să nu moară.

 

Dacă mă duc acasă diseară şi soţia mă aşteaptă la uşă şi după ce intru, o pup tare pe obraz, ea-mi spune: „Ce-a fost asta?”, iar eu scot din buzunar o broşură şi-i spun: „Păi, la pagina 32 a manualului soţilor buni scrie că trebuie să…” – îmi va băga pe gât această cărţulie pagină după pagină! Ea nu vrea asta! Ea vrea inima mea! Iar când vorbim despre lepădare de sine, nu am întâlnit niciodată în viaţa mea un misionar vrednic de chemarea sa, care să fi renunţat la aproape tot ce are, şi să se fi gândit la asta. Ei nici nu se gândesc la asta! Dacă începi să vorbeşti cu ei despre asta, încep să se simtă incomod şi încearcă să schimbe subiectul, pentru că nu le trece prin cap nimic la care să fi renunţat. De ce? Pentru că sunt într-atât de fascinaţi de Dumnezeu! Nu e vorba de a renunţa la ceva, ci de a privi la El şi de a-L urma!

 

Acum vreau să mergem mai departe. El spune în versetul 25: „Vă voi stropi cu apă curată, şi veţi fi curăţiţi.” Priviţi la asta! Mă voi opri puţin aici. Aceasta nu e un fel de binecuvântare ulterioară a creştinilor spirituali, aceasta se referă la toţi cei chemaţi de Numele Lui, toţi cei născuţi în Sion, fiecare copil al lui Dumnezeu. Aceasta va fi o realitate în viaţa lor, cel puţin într-o oarecare măsură vizibilă, or în caz contrar ei nu sunt un copil al lui Dumnezeu! Daţi-mi voie să mă opresc aici, mă voi enerva acum. M-am săturat să tot aud oamenii spunând – şi sunt de acord cu tot ce am spus până aici, vreau doar să înţelegeţi contextul, vreau să înţelegeţi asta – m-am săturat de oamenii care spun: „Este la fel de multă imoralitate în biserică ca şi în afara bisericii, este la fel de mult divorţ în biserică, ca şi în afara bisericii, este la fel de multă homosexualitate, minciună, ură şi toate celelalte în biserică ca şi în afara bisericii.” Aceasta e o mare minciună! Biserica lui Isus Cristos în Statele Unite ale Americii, cu toate că nu este perfectă, este frântă, umilă, şi îl urmează pe Stăpânul ei. Problema e că mulţi dintre voi nici nu ştiţi care este biserica! Asta nu e ca Israelul, unde întreaga naţiune era chemată, dar în care era doar un mic grup, o mică rămăşiţă de oameni regeneraţi! Voi uitaţi că suntem baptişti! E o biserică regenerată, o biserică convertită!

 

Am auzit un orator mare – cel puţin foarte cunoscut – nu sunt de acord cu forma lui de apologetică, dar s-a ridicat, un mare apologet, şi a spus: „Trebuie să facem ceva! Trebuie să facem ceva, pentru că 75% din tinerii creştini din America nu cred că învierea lui Isus Cristos este importantă!” Iar eu i-am spus: „Domnule, dacă ei nu cred că învierea este importantă, ei nu sunt creştini!” Este ca şi cum diaconul s-ar ridica în mijlocul unui mare conflict lumesc din cadrul bisericii şi ar spune: „Suntem creştini, n-ar trebui să ne urâm unii pe alţii.” Dacă vă urâţi unii pe alţii, nu sunteţi creştini! Vedeţi, noi avem următoarea idee – să îi etichetăm pe toţi drept creştini, iar de acum încolo nu mai merge vorba despre mântuire, ci doar despre răsplata pe care o vor primi. Nu e adevărat! Sunt unii predicatori care interpretează pilda lui Isus despre cei doi oameni care-şi zidesc casa pe cele două temelii, stâncă şi nisip, în felul următor: „Acum, dacă eşti creştin şi clădeşti pe stâncă, când vor veni furtunile vieţii, vei avea o viaţă stabilă şi bună, pentru că viaţa ta va fi clădită pe stâncă. Ei bine, dar dacă eşti un creştin şi nu-ţi clădeşti viaţa pe stâncă, atunci când vor veni furtunile vieţii, îţi va fi greu.” Nu asta învaţă Domnul Isus. El învaţă următoarele: dacă auzi cuvântul Său şi îl asculţi şi îţi clădeşti viaţa pe stâncă, când vor veni furtunile judecăţii lui Dumnezeu la sfârşitul veacului, vei rămâne în picioare, dar dacă auzi cuvântul Său şi nu îl asculţi, şi îţi construieşti viaţa pe nisip, vei fi damnat! Acelaşi lucru e şi cu toate chemările la lepădare de sine ale lui Isus Cristos în evanghelii! Noi credem că El spune: „Ok, mai întâi veţi deveni creştini şi apoi poate careva dintre voi va răspunde acestei chemări.” Nu, nu asta spune El. El spune: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea, şi să mă urmeze” (şi mai clar, Matei 10:38 – Cine nu-şi ia crucea lui, şi nu vine după Mine, nu este vrednic de Mine – n.trad.) Totuşi, ceea ce trebuie să înţelegem e că lepădarea de sine, crucea şi păşirea pe urmele lui Cristos are multe, multe manifestări. În vieţile unor oameni aceasta se manifestează puternic în ceea ce fac, s-ar putea să moară ca martiri sau să slujească pe terenul de misiune şi să nu se întoarcă în propria ţară timp de patruzeci de ani, ca şi Amy Carmichael. Dar pentru unii dintre noi ce trăim în această cultură este mai greu de determinat cât de mult se realizează lepădarea de sine şi care este crucea pe care o purtăm, dar cu toate astea, aceste lucruri vor fi cu adevărat reale!

 

Şi El spune aici, priviţi, El spune: „Vă voi stropi cu apă curată, şi veţi fi curăţiţi.” Am fost crescut într-o o fermă şi un lucru pe care îl ştiţi cu toţii despre băieţii de la fermă, e că ei au noroi în toate crăpăturile corpului. Şi intram în casă plin de noroi după ce m-am jucat toată ziua pe afară, iar mama îmi spunea: „Dute şi fă o baie.” Şi într-o bună zi, când aveam vreo nouă ani, am decis că am atins un anumit nivel de bărbăţie şi autonomie sau ceva de felul ăsta – mi-am pierdut minţile, iată de fapt ce s-a întâmplat. Ea mi-a spus: „Dute şi fă o baie”, iar eu am spus: „Nu cred că o voi face.” Şi asta era încă pe vremea când era legal să omori copiii! Ea s-a uitat la mine şi a spus: „Vei face o baie!” M-am dus şi mi-am făcut baie. Nu este oare uimitor că mama mea este mai suverană decât Dumnezeu? Dumnezeu, care e Domn al gloriei, nu poate spune nimănui să facă nimic. „Păi, El le poate spune, dar dacă ei nu ascultă, El nu poate face nimic.” Ce Dumnezeu neputincios, fără nici o putere…

 

Mama mea spunea: „Fă baie”, iar eu mă duceam acolo, mă stropeam cu puţină apă, îmi luam un ştergar alb şi ştergarul rămânea negru de noroi, şi când ieşeam afară, picături de noroi mi se prelungeau pe faţă. Apoi mama intra… Mama mea putea clădi fânul mai bine decât orice bărbat – avea bătături la mână. Mama se apuca să mă spele şi să-mi frece corpul şi când ieşeam din cadă, ca şi cum un fel de glorie dumnezeiască ieşea din trupul meu! Pentru că mama mea a spus: „Vei fi curat!” Şi uitaţi-vă ce spune Dumnezeu: „Vă voi stropi cu apă curată, şi VEŢI FI curăţiţi!” De ce? „Pentru că aici nu tu primeşti glorie prin faptul că îţi duci la capăt propria sfinţire, ci aici este vorba despre cum Eu primesc glorie prin faptul că pot să te transform şi să te conformez după imaginea scumpului Meu Fiu!”

 

Şi apoi continuă: „Şi vă voi curăţi de toate spurcăciunile voastre şi de toţi idolii voştri.” Vedeţi ce fel de promisiune este aceasta? Ştiţi, cu toţii avem slăbiciuni. Când am fost salvaţi, multe păcate păreau să cadă la o parte şi niciodată n-a mai trebuit să ne batem capul de ele, însă pe de altă parte, altele par să fie atât de înrădăcinate, încât ne luptăm cu ele până acum, şi uneori credincioşi, credincioşi adevăraţi, încep să creadă: „Ei bine, se pare că nu voi mai putea depăşi asta niciodată.” Acum, să ştiţi că atunci când mă refer la victorie asupra păcatului, nu am în vedere lipsa totală a păcatului, perfecţiunea, dar există o diferenţă între un creştin care se pocăieşte şi îşi mărturiseşte păcatul, care are victorie asupra păcatelor înrădăcinate, şi un creştin care este afundat până peste cap în păcate înrădăcinate. El îţi promite, credinciosule, că va lucra în viaţa ta şi te va curăţi de toate spurcăciunile tale şi de toţi idolii tăi. Dar să ne oprim pentru o clipă, pentru că ştiu că unii dintre voi se gândesc: „Da, când voi păşi în glorie, totul se va sfârşi.” Dacă nu se sfârşeşte aici, nu se va sfârşi acolo, pentru că nu te vei duce acolo! Noi atribuim totul sfârşitului veacului, dar trebuie să fim foarte, foarte atenţi. Da, da, în ziua în care El se va întoarce sau în ziua în care ne vom duce noi la El, da, nu va mai fi luptă împotriva firii pământeşti, nu vor mai exista eşecuri, dar prin asta nu spunem că acum nu va exista progres! Progres! A păşi tot mai sus şi mai sus, să ne asemănăm tot mai mult şi mai mult El! Să tindem să fim sfinţi, pentru că fără sfinţenie, nimeni nu-L va vedea pe Dumnezeu. Nimeni.

 

Cineva m-a întrebat odată: „Frate Paul, dacă ar fi să-ţi descrii viaţa…” – un tânăr creştin ma întrebat asta – „ce verset din Biblie ai folosi?” Iar eu i-am spus asta, Ezechiel 36: „Vă voi curăţi de toate spurcăciunile voastre şi de toţi idolii voştri.” Când privesc înapoi la viaţa mea şi la cei 24 de ani de şchiopătare în urma lui Cristos, dacă ar fi să folosesc un pasaj care să descrie lucrarea Lui în mine este sfărâmarea mea într-un milion de bucăţi prin intervenţia Sa şi lucrând ca să mă cureţe. Nu voi uita niciodată… Cândva sufeream de durere cronică, mi s-au înlocuit ambele şolduri, mi s-a înlocuit încheietura mâinii, îmi vor înlocui şi umărul aici… am mai mult metal în mine decât un camion de construcţii. Aveam o artrită oribilă şi ţin minte că eram în Peru, abia mă întorsesem din munţi, era o zi ploioasă şi sumbră şi mă simţeam amorţit, m-am urcat pe terasa de pe acoperişul unei case din Lima, era o zi urâtă, mă durea totul şi plângeam. Abia m-am întors în oraş la o biserică pe care o plantaserăm nu demult, şi la care au venit carismaticii şi au distrus-o, pentru că în Peru, baptiştii evanghelizează pe cei pierduţi, iar carismaticii îi evanghelizează pe baptişti! Biserica era divizată şi distrusă, iar eu stăteam acolo şi mă gândeam: „Doamne, de ce? De ce?”… Tipică autocompătimire. Mă durea atât de mult, lupii au venit şi au distrus totul. Şi în timp ce mă gândeam, „de ce?”, nu că aş fi auzit o voce sau altceva să mi se fi pus pe inimă, dar am început să-mi aduc aminte tot ce s-a întâmplat cât eram la universitate şi tot ce s-a întâmplat la seminar, cum eu şi ceilalţi băieţi ne rugam toată noaptea la ceva ce nici nu înţelegeam ce spunem: „Doamne, cu orice preţ, fă-mă ca Isus!” Şi acum era ca şi cum Domnul îmi spunea: „Îţi răspund la rugăciune, te curăţ de toate spurcăciunile tale şi de toţi idolii tăi, vrei să fii al Meu, nu-i aşa?” Tinere, îţi spun, roagă-te această rugăciune, dar să ştii – habar nu ai ce te rogi, iar dacă ai şti ce te rogi, nu ai avea curajul să te mai rogi. Este vorba de a fi conformat după chipul lui Cristos, aşa că lepădarea de sine nu este de dragul lepădării de sine, ea este urmarea lui Cristos şi dorinţa de a fi ca Cristos, având aceeaşi atitudine în tine, care era şi în Cristos Isus.

 

Iar apoi El continuă… – prieteni, iată despre ce este vorba, versetul 26: „Mai mult ca atât, vă voi da o inimă nouă, şi voi pune în voi un duh nou; voi scoate din trupul vostru inima de piatră, şi vă voi da o inimă de carne.” Iată de ce un păcătos total depravat, dispreţuitor de Dumnezeu la un moment dat poate să audă evanghelia şi în următorul moment să fie gata să abandoneze totul, până şi propria viaţă, pentru a-L urma pe Isus Cristos. Este un frate aici, fratele Bret, care are un tânăr în biserică, Justin, pe care l-am luat cu mine în Peru odată. Tânărului probabil în şcoală toţi îi spuneau: „Ce-i cu viaţa ta?”, tipul ăsta era ţicnit – şi-a făcut un topor de luptă, a angajat un fierar ca să-i facă un topor de luptă, adică ce să zic, nu era în toate minţile. Şi îl ura pe Dumnezeu, îi ura pe creştini, ura totul, şi mi-a spus că într-o seară mergea pe un drum de pădure într-o camionetă veche, cu jumătate de corp ieşit pe fereastră, cu pumnii strânşi împotriva lui Dumnezeu, strigând la Dumnezeu, rostind blasfemii la adresa lui Dumnezeu, blestemându-l pe Dumnezeu, şi provocându-L pe Dumnezeu să coboare să se lupte cu el! Mi-a spus că următorul lucru pe care îl ţine minte, e că camioneta era oprită la marginea drumului, iar el stătea pe podea cu mâinile ridicate către cer, închinându-I-se lui Dumnezeu cu atâta dragoste în inimă, încât a crezut că va exploda!… Da. Nu este doar o decizie umană. Este o decizie umană, dar numai datorită faptului că există o decizie eternă şi o împlinire a acestui ordin etern prin lucrarea de regenerare a Duhului Sfânt.

 

Priviţi ce spune aici. Şi iată ce trebuie să înţeleagă oamenii: avem o statuie aici, nu-mi pasă dacă are douăzeci de metri, a celui mai puternic om din lume, făcută din piatră, pot să mă apropii de această statuie, pot s-o împung, pot s-o ciupesc, pot s-o lovesc cu piciorul, pot s-o lovesc cu pumnul, pot să-i fac absolut orice, şi care va fi reacţia acestei statui? Nici una. De ce? Este inertă. Nu poate răspunde la stimuli externi. Dar dacă iai un bărbat aici, nu-mi pasă dacă e cel mai puternic om din St. Louis, pot să-l apuc de anumite locuri şi să sucesc suficient de tare ca să-l fac să strige ca o pisică sălbatică! De ce? Deoarece carnea răspunde la stimuli externi. Oamenii nu pot şi nici nu vor să răspundă la stimuli divini, atunci cum e posibil să chemăm oamenii la o lepădare de sine radicală şi la urmarea pe Isus Cristos? Pentru că noi credem că pe un singur om micuţ cu o Biblie deschisă, proclamând evanghelia lui Isus Cristos, Dumnezeu îl poate folosi să regenereze inima unui om şi să-l facă să iasă afară din mormânt! Iată de ce! Iată de ce!

 

Sunt uimit… înţelegeţi voi, după cum am mai spus, aceasta era doctrina Marii Treziri! Aceasta predica Whitfield, aceasta predica Edwards, aceasta predica Rollins, Hal Harris, aceasta predicau ei! Ceva supranatural, ce nu poate fi manipulat, ce nu poate fi forţat. E ceva supranatural! Ca adepţi ai doctrinei calviniste, ar trebui să fim oamenii care cred cel mai mult în supranatural! Dar ştiţi ce am observat la noi? Noi spunem tot ce trebuie, dar când privesc pe un calvinist conducând pe cineva la Domnul, nu se deosebeşte cu nimic de cineva care are o teologie proastă. Sincer. Cum te-a ajutat pe tine teologia ta ca să fii altfel?

 

Mă aflam cu vreo 30 kilometri mai la sud de Alaska, predicând unor Southern Baptişti din Canada – pe asta niciodată nu o voi pricepe. Şi ei m-au rugat să vin şi să fac o conferinţă – am făcut-o – iar apoi m-au rugat să vin şi în anul următor ca să vizitez toate celelate bisericuţe la care nu am putut veni prima oară. Aşadar, mă aflam într-un orăşel mic, la o aruncătură de băţ de Alaska. Populaţia urşilor grizzly, mi s-a spus, depăşea populaţia oamenilor în acest orăşel. Şi a intrat un om, mare cât un munte, chiar în momentul în care m-am urcat la amvon. Era de vreo 60-65 ani, ar fi putut să se descurce cu douăzeci de oameni adunaţi aici, şi acest munte de om era cea mai tristă fiinţă pe care am văzut-o vreodată. M-am dus la amvon şi am început să predic evanghelia, şi după ce am sfârşit predicarea evangheliei, m-am coborât şi i-am spus: „Domnule, ce s-a întâmplat?” El a scos un plic şi mi-a spus: „Voi muri în trei săptămâni. Nu m-am temut niciodată de vreun om, am trăit în pădure, poţi ajunge la ferma la care lucrez ori traversând munţii, ori cu avionul, ori cu luntrea nu ştiu câte zile de-a lungul râului. Nu am fost niciodată la biserică, cred că există un Dumnezeu, şi odată am auzit pe cineva vorbind despre un tip numit Isus şi mi-e frică de moarte!” I-am spus: „Domnule, m-aţi auzit predicând evanghelia. Aţi înţeles-o?” El a spus: „Da, am înţeles-o, dar asta e tot. Oricare ar fi putut s-o înţeleagă. Adică… dar asta-i tot? Trebuie doar să vă spun că am înţeles-o?” Majoritatea evangheliştilor Southern Baptişti ar fi spus: „Da, domnule, asta-i tot, acum rugaţi-vă o rugăciune cu mine” şi ar fi trimis un suflet în iad! Ar trebui să pun majoritatea acestor evanghelişti pe o corabie, să-i trimit pe o insulă şi să le cânt doxologiile în timp ce se depărtează de port. Nu, sincer, de ce să mă supăr pe Martorii lui Iehova care trimit oamenii în iad şi să nu vorbesc despre oamenii care fac acelaşi lucru în denominaţia noastră! M-am uitat la el şi i-am spus: „Domnule, trebuie să zbor mâine. Îmi voi anula zborul şi vom rămâne aici până când Domnul vi se va descoperi sau până când veţi muri.” Şi i-am spus: „Să începem.” Aşa că am început să îl conduc prin Cuvânt. Ne-am uitat prin Cuvânt vreo oră, vorbindu-i, consiliindu-l, şi i-am spus: „Înţelegeţi ceea prin ce am trecut?” El a spus: „Da”, iar eu îi zic: „Ei şi? Poate vreţi să chemaţi numele Domnului, vreţi să-L căutaţi?” El a zis: „Uitaţi, eu doar…” Iar eu i-am spus: „Ok, să ne mai uităm odată prin Cuvânt.” Vedeţi, dacă vreţi să ajungeţi la Denny’s ca să mâncaţi, atunci nici să nu vă gândiţi să mai conduceţi pe cineva la Cristos. S-ar putea să ia zile întregi. Aşa că ne-am mai uitat odată prin Cuvânt. La a treia oară îi spun: „Bine, să continuăm să ne rugăm.” Am ajuns la Ioan 3:16 a douăzecia oară. I-am zis: „Citiţi.” El spune: „Ok. Pentru că… într-atât de mult a iubit… Dumnezeu… lumea… că a… Sunt salvat!… Sunt salvat!… Sunt salvat! Am viaţă veşnică! Păcatele îmi sunt iertate! Sunt salvat!” Iar eu i-am zis: „Domnule, de unde ştiţi asta?” El mi-a răspuns: „Nu aţi mai citit acest verset până acum?” Vedeţi, care e ideea? Ideea este următoarea: ei sunt oameni, nu cifre. Ei se duc în iad când mor, dacă nu-L cunosc pe Cristos!

 

O doamnă s-a apropiat de mine în Missouri odată şi mi-a spus: „Sunt pierdută! Pierdută! Pierdută!” Şi nu ştiu de ce am întrebat-o asta, dar i-am spus: „Ei bine, l-ai invitat vreodată pe Isus să vină în inima ta?” Ea a spus: „De şase ori.” Iar eu i-am zis: „Nu ţi-a ajutat cu nimic, nu-i aşa?” Ea a zis: „Nu… Ce să fac?” I-am spus: „Du-te acasă. Du-te acasă şi strigă la Dumnezeu ca şi cum iadul şi-ar deschide gura ca să te înghită. Şi strigă la Dumnezeu până când îţi va spune El că te-a mântuit.” A plecat acasă şi a venit din nou seara următoare. Arăta groaznic. Mi-a spus: „Am strigat la Dumnezeu toată noaptea, am adormit în disperare totală, sunt aşa de pierdută, nu ştiu ce să fac. Ce pot să fac?” I-am zis: „Ai două opţiuni, dragă. Continuă să strigi la Domnul, până când te mântuieşte sau opreşte-te şi du-te în iad.” În seara următoare stăteam şi mă rugam cu tatăl ei. Mai întâi a venit ea, apoi venit şi el, şi ne rugam. După ce a început să cânte muzica, el s-a întors la locul său. Şi dintr-o dată cineva s-a aşezat lângă mine. Când mi-am deschis ochii, era ea. Mi-a spus: „Sunt salvată. Sunt salvată!” I-am zis: „Ce s-a întâmplat?” Iar ea a zis: „Am strigat la Domnul toată noaptea şi am adormit în disperare totală, dar când m-am trezit dimineaţa, El şi-a revărsat dragostea Lui în inima mea şi sunt salvată!”

 

Unde e Dumnezeul supranatural despre care vorbeşti? Trebuie să-I dai o mână de ajutor, pentru că El nu mai poate mântui oamenii cum se cuvine? Dacă am putea să umplem acest loc cu predicatori de o sută cincizeci de ani în urmă, ei ar căsca, pentru că ei toţi au auzit asta, asta e tot despre ce vorbeau ei! Dar noi avem o formulă, noi avem o metodologie. Cine era acela care a spus: „Cu un milion mai mulţi şi încă 54 sau 64…”, sau cum venea acolo? Dacă mai avem încă un milion de câţi avem acum, suntem pierduţi! Avem nevoie de convertire, de predicatori! Nu vorbesc despre băieţaşi care rostesc cuvinte ca papagalii, ci de oameni care locuiesc în prezenţa lui Dumnezeu, Cuvântul căruia a fost întipărit în inima lor, şi care vorbesc adevărul, orice nu s-ar întâmpla! Asta aduce reformă! Şi să vă spun ceva, fraţi mai în vârstă ca şi mine, Dumnezeu îşi ridică o mulţime de oameni de aceştia. E adevărat! Şi fiţi atenţi, nu cumva să deveniţi duşmanii lor atunci când vor veni şi vă vor despica biserica în două, pentru că voi nu aţi fost gata să o faceţi.

 

Iar apoi El spune – şi vom termina cu asta – „Voi pune Duhul Meu în voi, şi vă voi face să urmaţi poruncile Mele” – Ia uitaţi ce cuvânt surprinzător, nu-i aşa? „Voi pune Duhul Meu în voi, şi VĂ VOI FACE, vă voi obliga să urmaţi poruncile Mele.” „Păi, Dumnezeu nu poate să te oblige să faci nimic.” Ba încă cum poate! Poate să te omoare, dacă vrea. De fapt, odată un necredincios s-a ridicat în picioare şi un prieten de-al meu, un misionar în vârstă pe nume Homer Crain era lângă el, când predicatorul a spus: „Dumnezeu vrea să te ia în cer, dar nu poate.” Iar acest păcătos s-a sculat şi a zis: „Ei bine, dacă El nu mă poate lua în cer, nu poate nici să mă trimită în iad”, şi a plecat. Ăsta avea teologie mai bună decât majoritatea predicatorilor! Adevărul este că El poate să te ia în cer şi El poate să te trimită în iad, şi va primi glorie din ambele cazuri. „Voi pune Duhul Meu în voi…”

 

Un lucru care mă sperie cel mai mult despre tinerii care termină seminarele noastre este că au multă cunoştinţă, dar puţină aplicaţie în viaţa reală. Vedeţi, dacă iai adevărurile puritanilor şi ale primilor baptişti, dar nu te duci în pădure să te aşezi pe buturugă şi să te rogi până când roua ţi s-a aşezat pe cap, nu vei valora nimic. Nu se pune problema să înveţi tot ce poţi învăţa. Eu deja am acumulat mai mult adevăr, decât voi putea aplica vreodată în viaţă. Am văzut mulţi arminianişti care trăiesc o viaţă superioară teologiei lor, dar n-am întâlnit niciodată un calvinist care să trăiască la nivelul teologiei sale. Ascultaţi-mă, este vorba de Duhul Sfânt, este vorba de puterea Duhului Sfânt, şi nu voi permite ca un grup de oameni care sucesc această doctrină să-mi fure ceea ce am moştenit. Martorii lui Iehova îmi bat la uşă şi îmi spun: „Suntem Martorii lui Iehova.” Iar eu spun: „Intraţi-intraţi, eu tot sunt Martor al lui Iehova.” Şi după ce îşi termină vorba, le spun: „M-aţi minţit! Voi nu sunteţi Martori ai lui Iehova! Voi nu… Ia staţi jos! Să vă spun eu cum vorbeşte un adevărat Martor al lui Iehova!” Cineva spune: „Sunt carismatic”, iar eu îi spun: „Şi eu tot!” Pentru că eu nu voi permite ca moştenirea cumpărată pentru mine prin sângele lui Isus Cristos să fie luată de la mine, doar pentru că mă tem că cineva nu mă va înţelege corect. Cel mai bun lucru pe care aţi putea să-l faceţi, tinerilor, ar fi să vă duceţi în pădure şi să nu vă întoarceţi înapoi până când nu vă veţi întâlni cu Dumnezeu. Şi asta va face diferenţa. Poţi să-L cunoşti, tinere. Prezenţa Lui îţi poate fi mai reală decât cea a unui om aflat în cameră cu tine. E adevărat ceea ce vă spun.

 

El spune că va pune Duhul Său în noi. Priviţi la asta! Avem toţi aceşti oameni care cică au Duhul Sfânt şi care trăiesc ca demonii. Asta e din cauza predicării proaste, a teologiei proaste. Întotdeauna folosesc această ilustraţie cu tinerii studenţi, le spun întotdeauna: „Ce-ar fi dacă aş apărea aici în costumul meu şi părul mi-ar fi aranjat şi aş fi pus la punct, dar apar cu o oră mai târziu şi toţi sunt supăraţi pe mine. „Nu ai apreciat oportunitatea de a vorbi aici, de ce ai întârziat?” Iar eu le spun: „Păi, staţi o clipa. Eram pe autostradă şi mi s-a spart o roată, şi în timp ce îmi schimbam roata, o piesă mi s-a rostogolit în mijlocul străzii, şi am fugit după ea fără să mă gândesc, şi când am ajuns acolo şi am ridicat-o, am privit în sus şi am văzut un trailer de 30 tone ce venea cu o viteză de 200 kilometri pe oră, cam la vreo cinci metri în faţă, şi a trecut peste mine şi iată de ce am întârziat, îmi pare rău.” Îmi vor spune: „Ori eşti un minciunos, ori eşti absolut nebun.” Iar eu le spun: „Păi, de ce?” Iar ei spun: „Nu poţi să te întâlneşti cu un trailer de 30 tone, care merge cu 200 kilometri pe oră şi să nu fii schimbat!” Atunci cum poţi să-mi spui că ai avut o întâlnire cu Dumnezeu şi nu ai fost schimbat? S-a diminuat cumva puterea lui Dumnezeu cu anii, încât nu se mai poate compara cu un trailer?

 

Mă rog ca Dumnezeu să ia toate gândurile acestea dezorganizate şi să vă încurajeze. Noi trăim în cele mai minunate vremuri, înţelegeţi voi asta? Iarăşi, vreau să vă spun ceva şi cred că mulţi dintre voi vor observa asta, am 44 ani, iar generaţia mea nu are habar despre ce se întâmplă! Dumnezeu ridică o mulţime de tineri bărbaţi şi femei, văd asta peste tot! El o face, dar noi putem fi mentori! Acestea sunt cele mai minunate vremuri în care să trăieşti! Nu mi-aş fi închipuit niciodată cu zece ani în urmă că uşile pentru evanghelie se vor deschide în asemenea locuri de neimaginat! Vom păşi noi prin aceste uşi? Din punct de vedere teologic, este minunat ceea ce se întâmplă! E minunat! Şi să nu spuneţi: „Păi, nu înţeleg de ce plantăm biserici în Georgia, sunt atâtea biserici în Georgia.” Nu, nu sunt! Sunt multe clădiri din cărămidă roşie cu cuvintele I-Cabod scrise pe ele! Nu sunt multe biserici, nu mai spune aşa, nu eşti baptist când spui aşa! E o clădire! Nu e biserica! Acestea sunt cele mai rele vremuri, acestea sunt şi cele mai bune vremuri. Ridică-te în puterea Dumnezeului tău, ia acest adevăr care îţi este atât de drag şi predică-l, chiar de te vor omorî! Să ne rugăm.

 

Tată, mulţumesc foarte mult.

 

Toţi să slăvească puterea Numelui lui Isus,

Îngerii să se închine până la pământ.

Aduceţi diadema împărătească

Şi încoronaţi-L pe Domnul tututor!”

 

Prin puterea Duhului Sfânt, Doamne, te rog să-i ghidezi pe ascultători să înţeleagă corect acest mesaj, şi păzeşte-i de lucrurile pământeşti. Ajută-ne, Doamne. O, Doamne, fă o lucrare în zilele noastre. Te voi lăuda pentru lucrarea pe care ai făcut-o. Te voi lăuda, Doamne. Nu voi spune că nu ai atins inimi, pentru că am văzut cum ai făcut-o în ultimii ani. O, ce lucrare mare faci Tu, Doamne! Picături de milă cad peste noi, dar pentru ploi torenţiale ne rugăm, Doamne! Trimite o trezire spirituală peste acest pământ! Trimite o reformă, Doamne! Ridică-ţi biserica! Glorifică-Ţi Numele.

 

În numele lui Isus. Amin.

Un comentariu la “Regenerare şi lepădare de sine de Paul Washer

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s