„Cuvântul lui Dumnezeu este şi trebuie să rămână în centrul muzicii creştine” – Marin Pavliuc.

1. Stimate frate Marin, referiţi-vă, vă rog, pe scurt la câteva date pe care le consideraţi mai relevante în biografia Dvs.

Cred, că trebuie să vă spun pentru început, cum L-am cunoscut pe Dumnezeu, întrucât aceasta este pentru mine cea mai importantă filă din viaţa mea.

Eram adolescent şi la vârsta de 15 ani Domnul a început să cerceteze inima mea. Eram derutat, eram presat, simţeam că trebuie să-L caut pe Dumnezeu. Şi am început să-L caut. Mă duceam pe la biserici ortodoxe, dar acolo nu mă regăseam, rămâneam străin de tot ce se întâmpla, îmi părea  un fel de teatru. Astea erau concluziile mele. Eu însă aveam nevoie de ceva mult mai profund. Atunci mi-am cumpărat o Biblie şi am început s-o citesc. În mod aleatoriu am deschis la o pagină din Apocalipsa şi când am am început a citi, m-am îngrozit şi am aruncat Biblia. O jumătate de an nu m-am mai atins de Biblie, până când Dumnezeu mi-a trimis un om al Lui care mi-a deschis Sfânta Scriptură la Ioan 3: 16 şi mi-a citit versetul. Acest verset mi-a străpuns inima. Am fost cercetat şi m-am pocăit din toată inima, i-am mărturisit Domnului toate păcatele şi am început o viaţă nouă împreuna cu El.  De atunci citesc Biblia. Am citit despre naşterea Domnului Isus, despre viaţa Lui, despre moartea şi învierea Lui şi despre venirea Lui. Însă subiectul care m-a fascinat dintotdeauna, pe care îl consider cel mai important şi care rămâne cel mai preferat subiect al meu din toată Biblia este venirea Domnului Isus. Această imagine o am mereu în faţa ochilor, în ea văd întruchipată nădejdea tuturor oamenilor creştini într-un sfârşit glorios, într-un sfârşit plin de speranţă pe care îl poate avea fiecare, dacă va crede în Domnul Isus.

Fiind student la colegiul de muzică „Ştefan Neaga”, am găsit acolo un grup de tineri care, deşi nu erau prea mulţi, erau foarte uniţi, pentru că toţi îl aveau pe Hristos în inimă. Împreună am început să studiem  Biblia şi să ne apropiem tot mai mult de Dumnezeu. După ce am terminat colegiul de muzică, m-am implicat într-o formaţie în cadrul Uniunii bisericilor noastre, formaţia „Acord” . Cu această formaţie timp de 5-6 ani am avut posibilitatea să plec în misiune prin toată Moldova şi să-L vestesc pe Hristos. În acest răstimp Dumnezeu m-a binecuvântat să cresc nu numai în plan spiritual, dar şi profesional. Am fost student la Conservator, apoi la Academia de Muzică Gavril Muzicescu, unde am avut profesori foarte buni de la care am încercat să iau cât s-a putut de mult. Sunt sigur că atunci, când prioritatea vieţii este Dumnezeu, El te binecuvântează din plin în tot ce faci, dacă faci totul pentru slava Lui. Dumnezeu m-a binecuvântat şi cu o soţie minunată, şi îndrăznesc să spun, şi talentată. Iar acum, deja de trei luni, suntem trei. Avem un copilaş minunat pentru care Îi mulţumesc  şi Îl  laud pe Dumnezeu, Lui şi doar Lui Îi aparţine toată gloria.

2. Care credeţi că este sau trebuie să fie rolul muzicii în viaţa spirituală a bisericii?

Important este să urmărim cu multă tenacitate Cuvântul lui Dumnezeu, pentru că El trebuie să fie pe prim plan în orice lucru. De aceea Cuvântul lui Dumnezeu este şi trebuie să rămână în centrul muzicii creştine. Dacă muzica creştină nu are la bază un fundament şi dacă acest fundament nu este Cuvântul lui Dumnezeu, atunci chiar nu-i văd rostul.

Despre „Adevărata laudă şi închinare înaintea Tatălui” cu Nicolae Bodean

Închinarea prin cântare este o parte esenţială în slujirea Bisericii. Fiecare Biserică are specificul personal în stilul de închinare prin muzică. Cum este adevărata închinare înaintea Tatălui? La această întrebare şi altele vă invit să aflaţi răspunsurile în interviul realizat cu coordonatorul Departamentului de muzică al Bisericii „Speranţa” din Chişinău, Nicolae Bodean.

1. Care sunt cele mai frecvente stiluri de închinare în Bisericile de astăzi?

Voi încerca foarte succint să dau o evaluare a anumitor tendinţe în ce priveşte închinarea în Bisericile noastre pentru a înţelege din ce cauză sunt aşa cum sunt şi la ce ne vor aduce într-un final. Voi vorbi doar despre aspectele muzicale şi stilistice pentru că dacă le includem acum şi pe cele teologice ar trebuie să facem o carte şi nu un interviu. În Bisericile din Moldova nu a existat, pe plan naţional, o decizie în ce priveşte stilurile de închinare sau muzică. Totuşi, fiecare Biserică a luat o decizie, voluntar sau involuntar, în funcţie de viziunea sau strategia de dezvoltare a Bisericii. De obicei se atestă două tendinţe mari: cei care vor să fie aşa cum au fost buneii şi cei care vor să fie în pas cu moda contemporană. De aici apare o întrebare firească: Este important ce fel de muzică avem în Biserică sau acest aspect al închinării este doar o „umplutură” între motivaţiile la rugăciune, predici şi alte activităţi? Primul lucru la care aş vrea să vă gândiţi este faptul că pentru a educa un muzician  este nevoie de mai mult timp decât pentru educaţia unui medic. De ce atât de mult efort pentru ceva aparent nesemnificativ? Aceasta este din cauza efectelor pe care le poate produce muzica.

Să încercăm să dăm o explicaţie. De ce unor oameni le place muzica clasică, altora muzica care se cântă în piaţă, iar altora muzica pop. De ce o aşa diversitate? Dar să extindem întrebarea: De ce în Biserici unii cântă Cântările Evangheliei, alţii cântări de laudă şi închinare? Dacă ne-am referi la Biserici, răspunsul obişnuit ar fi, depinde la ce grup de vârstă ne adresăm.

Liderii de închinare şi, în general, slujitorii ar trebui să fie mai precauţi în ce priveşte muzica utilizată în închinare. Această alegere nu trebuie făcută pe baza ce fac toţi, deoarece muzica, ca şi limbaj, nu doar reflectă dar şi promovează un mod de gândire.

Pentru a înţelege mai bine ce facem şi unde avom ajunge în Bisericile noastre, vă propun să facem o mică incursiune în istoria muzicii. Vom aborda două etape distincte , foarte diferite, pentru a vedea diferenţa în abordare şi efectele produse.

Clasicismul

Pornind de la modelele artistice ale Antichităţii, considerate ca întruchipări perfecte ale idealului de frumuseţe şi armonie, clasicismul aspiră să reflecte realitatea în opere de artă desăvârşite ca realizare artistică, opere care să-l ajute pe om să atingă idealul frumuseţii morale. Urmărind crearea unor opere ale căror personaje să fie animate de îanlte idealuri eroice şi principii morale ferme. Clasicismul înseamnă, în primul rând ordine, echilibru, rigoare, normă, canon, ierarhie şi credinţă într-un ideal permanent de frumuseţe. Înseamnă ordine obiectivă, perfecţiune formală, înseamnă superioritate a raţiunii asupra fanteziei şi pasiunii.

Caracteristici:

• Finalitatea operei clasice este deopotrivă estetică şi etică.
• Subliniază necesitatea de a realiza o armonie internă a operei, obligaţia de a nu amesteca genurile şi de a respecta principiul verosimilităţii.
• Eroii clasici sunt oameni tari, proprii lor stăpâni care-şi fac întotdeauna datoria, învingându-şi sentimentele potrivnice.

Modernismul şi Postmodernismul.

Este o mişcare culturală, artistică şi ideatică care include artele vizuale, arhitectura, muzica şi literatura progresivă care s-a conturat  în circa trei decenii înainte de anii 1910-1914, când artiştii s-au revoltat împotriva tradiţiilor academice şi istorice impuse şi considerate standard ale secolelor anterioare, începând cu cele ale secolului al XIV-lea şi culminând cu rigiditatea şi „osificarea” academismului secolului al 19-lea. Moderniştii au crezut că prin refuzarea tradiţiei ar fi putut descoperi noi şi radicale feluri de a crea „un altfel de artă”.

Acolo unde moderniştii au sperat să scoată la lumina universaliile sau fundamentele artei, postmodernismul încearcă să le detroneze, să îmbrăţişeze diversitatea şi contradicţia. Postmodernismul atacă ideea unor universalii monolitice şi, în schimb, încurajează perspectivele fracturate, fluide şi pe cele multiple. O abordare postmodernă a artei respinde disctincţia dintre arta joasă sau înaltă. Respinge de asemenea graniţele rigide şi favorizează amestecul de idei şi forme.

Cum se manifestă aceste tendinţe în Biserică? Vine cineva şi zice: „Fraţilor voi deja aparţineţi trecutului, aţi rămas în urmă. Nu înţelegeţi ce vor cei mai tineri decât voi”. Poate veţi zice că aesta este un proces natural de shimb de generaţii în biserică. Totuţi sunt câteva lucruricare sunt diferite faţă de schimbul de generaţii din trecut. Avem o cultură muzicală care ne învaţă să fim egoişti, lipsiţi de compasiune, valori care nu mai fac diferenţa dintre bine şi rău. Şi aceasta cu cuvinte foarte frumoase în cântări. În cadrul unui cântec melodia este predominantă faţă de cuvinte. Noi nu ţinem minte toate evenimentele petrecute în viaţa noastră, totuşi creierul nostru ţine minte toate evenimentele petrecute în viaţa noastră, totuşi creierul nostru ţine minte experienţele emoţionale. Acum, când auzim o melodie, ea se asociază cu experienţa emoţională anterioară. În acest fel, noi percepem dacă muzica este tristă sau veselă, senzorială sau agresivă. Fiind expuşi la aceste stări emoţionale, ne îmbibăm cu aceste valori. În muzica populară din Moldova, 90 % din totalul de cântece, sunt despre imoralitate şi beţie, de aici şi lipsa de atitudine în societate asupra acestor vicii.

Dacă am rezuma în câteva cuvinte, Clasicismul poartă în sine valori care sunt comune cu valorile morale expuse pe paginile Sfintei Scripturi, de aici vine într-un mod intuitiv utilizarea în multe dintre bisericile din lume a muzicii ce are la bază muzica clasică; pe când felul modern de gândire încurajează lipsa de delimitare dintre bine şi rău, lipsa de compasiune  şi amanciparea eu-lui. Suntem zilnic expuşi acestei filosofii, dar mai rău e că şi în biserică promovăm aceste valori prin muzică,

Lipsa educaţiei muzicale a părinţilor noştri şi lipsa de discernământ a generaţiei tinere în acest subiect nu minimalizează lucrarea Duhului prin predicare sau prin rugăciune. Să nu fim ca şi omul cu inima împărţită: şi cu Domnul, şi cu lumea.

Fie ca şi noi să putem vedea în bisericile noastre ceea ce spunea psalmistul: „Cei sădiţi în Casa Domnului, înverzesc în curţile Dumnezeului nostru” (Ps. 92:13).

2. Care sunt criteriile după care o biserică trebuie să aleagă muzica prin care să se închine înaintea Domnului?

În Scriptură nu sunt prea multe referinţe la felul în care o biserică ar trebui să-şi aleagă muzica, şi nu găsim nici indicaţii cu privire la genul de muzică care ar plăcea lui Dumnezeu. Unul din textele  Noului Testament care vorbeşte despre muzica în închinarea credincioşilor este Coloseni 3:16 – „Cuvântul lui Cristos să locuiască din belşug în voi în toată înţelepciunea. Învăţaţi-vă şi sfătuiţi-vă  unii pe alţii cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti, cântând lui Dumnezeu cu mulţumire în inima voastră”. Acest verset conţine două expresii care cred că sunt cruciale pentru determinarea muzicii potrivite în închinare. Aceste expresii sunt: „învăţaţi-vă şi sfătuiţi-vă”, care au conotaţia de a atenţiona,  de a corecta. Observaţi că suntem chemaţi la un proces de învăţare, formare  a unor deprinderi şi de sfătuire reciprocă şi toate acestea prin muzică. Este o responsabilitate enormă acordată muzicienilor în Noul Testament ca şi celor din Vechiul Testament şi anume prezentarea clară a Cuvântului lui Dumnezeu. Textul de mai sus spune despre cântarea psalmilor, cea a cântărilor duhovniceşti şi cea a cântărilor de laudă, că ar trebui să ne facă mintea de Cuvântul lui Cristos. Deci putem concluziona că acele cântări care se cântă în Biserica locală trebuie să ne înveţe adevărurile Scripturii şi să vină ca şi un sfat în ajustarea vieţii noastre la standartele  Scripturii. Orice muzică care nu îndeplineşte  aceste cerinţe în ceea ce priveşte textul şi promovează alte valori estetice prin muzică, nu poate fi calificată drept muzică care este potrivită în închinare.

3. În calitate de specialist în muzică, aţi elaborat un concept de închinare în Biserica „Speranţa”. Povestiţi-ne mai detalia despre el?

Fiecare biserică trebuie să aibă un concept care să vizeze departamentul de muzică al bisericii. Acest lucru este extrem de important pentru că acesta va determina cum va arăta biserica, ce teologie va fi în conţiinţa membrilor, ce categorii de oameni veţi avea în biserică şi, nu în ultimul rând, ce fel de oameni veţi avea în faţă.

Departamentul de muzică este unul complementar – el are tangenţa cu majoritatea activităţilor care au loc  în viaţa Bisericii locale, iar faptul că este departament „vizibil”, plasează o responsabilitate ca şi a pastorului în ce priveşte modul nostru de viaţă corelat la cuvintele care ies de pe buzele noastre. În cazurile în care sunt neîţelegeri între pastor şi liderul de închinare, aceasta poate duce la tensiuni şi conflicte în biserică. Lipsa pregătirii spirituale, cât şi muzicale a liderului poate duce biserica într-o direcţie greşită sub aspect teologic şi aceasta, chiar dacă predicarea este perfect în conformitate cu doctrinele Biblice. Dar să evaluăm câteva dintre aceste caracteristici.

-Primul aspect pe care îl voi aborda se referă la calităţile liderului de închinare. Poate veţi zice că această persoană trebuie să aibă aceleaşi calităţi ca şi alţi slujitori în biserică. Totuşi, Scriptura mai specifică câteva lucruri pentru muzicieni. În titlul din Psalmul 4, vedem că este menţionat: „Către mai marele cântăreţilor”. Acest termen este foarte important pentru un slujitor în muzică. Este vorba despre o persoană cu avilităţi în conducere, o persoană eminentă. Un supraveghetor, în special în Vechiul Testament a serviciilor şi a muzicii în închinare. Brown susşine că „acest termen conţine nu doar semnificaţia de a fi eminent, ci înseamnă a fi victorios, pur şi inocent, care derivă din conceptul de a străluci”. Deci, în calitate de slujitor, lider de închinare, fiecare persoanăcare se urcă pe scenă pentru a cânta în cor, pentru a conduce biserica în programul de cântări trebuie să aibă o viaţă sfântă, evlavioasă, nu doar în aparenţă, ci această viaţă să strălucească pe faţa lui. Această inocenţă nu poate fi stimulată prin făţărnicie. Aceasta se vede imediat. Nu există altă soluţie decât trăirea în părtăşie cu Domnul.

– Un al doilea aspect este legat de diversitatea muzicii. Din punct de vedere biblic, diversitatea muzicii este salutată de cartea Psalmilor. De exemplu, în Psalmul 3:2, cuvântul Oprire(Selah) indică o suspendare temporară a textului în timp ce muzica continuă să cânte. Acest moment este folosit de autor pentru a reflecta sub acompaniamentul muzical cele cântate mai sus. Pentru Psalmul 4 sunt menţionate instrumentele cu corzi. Psalmul 5 se interpretează la flaute. Psalmul 6 – Psaltira – un fel de harpă. Psalmul 7 este un poem un poem foarte emoţional şi plin de entuziasm. Brawn consideră că acest psalm este foarte pasional, chiar puţin „sălbatec”, schimbări rapide de ritm. În acest psalm sunt adse laude Domnului cu mâinile ridicate. Psalmul 9 se interpreatează murmurând. Un termen modern pentru acest fel de psalm este  Affetuoso. Psalmul 24 este unul antigonal – un cor cântă o frază, iar alt cor răspunde. Psalmul 39 este o meditaţie în linişte. Psalmul 46 se interpretează cu falsetto – atunci când un bărbat cântă cu diapazonul vocii de femeie. Această listă poate continua foarte mult şi ar putea crea impresia că putem cânta oricum în faţa Domnului. Ar fi o mare greşeală să considerăm astfel şi în lumina acelor lucruri pe care le-am abordat mai sus dar şi dacă am încerca să citim Cartea Psalmilor şi să observăm încărcătura emoţională, teologică, profunzimea gândurilor care sunt într-un contrast izbitor cu marea parte a muzicii creştine pe care o auzim în ultimii ani. Din acest motiv, în Biserica „Speranţa” promovăm cântări care au un mesaj biblic, un text bogat, valoros şi interpretat într-o manieră care scoate cel mai bine în evidenţă acel mesaj.

– Un al treilea aspect ţine de forma de organizare a departamentului de muzică al Bisericii „Speranţa” constă în promovarea  acestor valori în viaţa oamenilor cheie care sunt implicaţi în slujire aşa cum sunt dirijorul de cor, cei implicaţi în grupul de laudă şi închinare. Acest concept este ca şi un fir roşu pentru a ne alinia slujirea, totuşi în calitate de responsabil, consider că fiecare este responsabil de un anumit segment trebuie să-şi dezvolte viziunea în ceea ce priveşte felul în care va dezvolta lucrarea. Nu vreau să-mi impun părerile în metoda de organizare a slujirii din cadrul departamentului, dacă nu sunt situaţii de principiu, doar îmi dau părerea pentru ca fiecare credincios să aibă libertatea să răspundă la chemarea pe care o are de la Domnul. Desigur, am elaborat metodici de instruire separate pentru corişti şi pentru grupul de închinare sau solişti. Aceasta implică note, materiale auditive, fonograme, repetiţii mai lungi pe alocuri etc.

4. Cum a reacţionat biserica la schimbările de concept?

Aceste schimbări au descurs oarecum lent, dar rezultatele sunt foarte pozitive. Aceasta ne-a permis să avem un echilibru biblic, dacă aş putea spune în acest fel, şi aceasta ne-a permis să nu fim constrânşi să alergăm după interesele de grup de vârstă din biserică. Toţi suntem într-un duh în închinare, de la tineri până la adulţii mai în vârstă. Consider că biserica care nu a reuşit să-şi formeze acest concept încă nu se poate considera ca fiin în lucrare cu un randament maxim.

Date biografice: Nicolae Bodean s-a născut pe data de 8 decembrie, 1978. A urmat Liceul de muzică „Ciprian Porumbescu” din Chişinău în perioada 1985-1997 şi Academia de muzică din Chişinău, 1997-2002, Clasa de Violoncel şi Pian. Din anul 1995 este un membru al Bisericii „Speranţa” din capitală. În prezent, Nicolae Bodean slujeşte ca şi responsabil de Departamentul de muzică al acestei biserici. De asemenea, este implicat în elaborarea de metodologie de a formare a lucrăii muzicale în biserică şi implicarea membrilor în Departamentul de muzică, precum şi a materialelor dedicate slujiritorilor muzicali.

O inimă care tânjește după Moldova.

S-a născut pe 7 noiembrie 1989, în familia Popovici, la Chișinău. Exemplul de credință a părinților a făcut din el un adevărat slujitor. Pasiunea și talentul cu care îl slujește pe Dumnezeu este o moștenire familială și un dar special din partea Creatorului. Născut în familia unui slujitor, Vadim întotdeauna

Vadim Popovici, la întrunirea de tineret la Isus Salvatorul-2009

a știut cine este Dumnezeu, cum trebuie să i se închine și ce așteaptă Creatorul de la trăirea lui. Cu toate acestea primul deceniu din viață a fost doar un proces de informare despre Dumnezeu. Sinceritatea este o calitate pe care o manifestă în relații cu oamenii şi la acest aspect îşi doreşte reciprocitate. Una din frazele cheie în tot ce spune şi face este: „Domnul m-a binecuvântat într-un chip minunat”. De când este plecat în SUA, luna august a fiecărui an este aşteptată cu nerăbdare, pentru că e dedicată total pentru Moldova. Vă invit în continuare să cunoașteți un tânăr, inima căruia tânjește după ogorul larg din Moldova, Vadim Popovici.

Cunoașterea lui Dumnezeu.

Am cunoscut pe Domnul în mod personal în vara anului 2000, fiind în misiune cu un prieten al familiei, Pavel Clipa. Primul gând cu care am plecat în misiune a fost ca să plec de acasă, să mă simt mai liber, să petrec mai mult timp cu Pavel. Dar, într-o seară, când ne aflam într-un sătuc, într-o biserică foarte mică, în timp ce pastorul predica, a adresat întrebarea. Imaginează-ți ziua de apoi când vei sta în fața Domnului, El se va uita în Cartea Vieții și nu îți va găsi numele alături de numele celor dragi ai tăi, a prietenilor și rudelor? Ce vei faci atunci? Atunci în acea seară am zis: Doamne, eu vreau să fiu acolo și să laud toată viața Numele Tău prin viața mea. Aveam 10 ani atunci și am decis să trăiesc o viață deplină în Cristos, pentru a fi gata pentru destoinic pentru orice lucrare bună, dar cel mai mult să fiu gata pentru Împărăția Lui.

Binecuvântarea de a fi copil de slujitor

Atmosfera din familia noastră a fost una foarte armonioasă. Poate când eram copil nu întotdeauna înțelegeam acest lucru, dar acum, fiind mare, conștientizez cât de binecuvântat sunt pentru că Dumnezeu m-a pus anume în această familie. Văzând atmosfera din alte familii, chiar dacă tata, fiind în slujire, era permanent ocupat sau plecat, îmi dau seama că familia mea este un dar nemeritat de la Domnul. Întotdeauna știam că ceea ce face tata e  pentru Domnul și eu trebuie să fiu ascultător ca să nu îi stric numele bun. Cea mai mare pedeaspsă, mai ceva decât o bătaie de curea, era când mama îmi spunea: ca tata să facă tot ce e mai bun pentru Domnul, tu trebuie să fii cuminte și să îl susții de aici de acasă. Dacă nu o să fii cuminte îl faci de rușine pe tata. Această era cea mai grea pedeapsă, cu ecoul acestor cuvinte în minte am crescut. Cu cele trei surori ale mele întotdeauna am fost în relații bune, cred că pentru  mulți ceea ce am eu este un vis, le doresc tuturor asemenea familie și mulțumesc Domnului pentru ea.

Vadim Popovici, cu părinţii şi surorile.

Despre dragostea pentru muzică

Cred că acest hobby este ceva ereditar. Tata are o dragoste deosebită pentru muzică, chiar dacă niciodată nu a ajuns să fie muzicant. Când eram copil cântam la școală duminicală, în programele de sărbători. În anii de adolescență, interesele mele au început să se schimbe, iar muzica  am dat-o la o parte. Eram pasionat de fotbal, automobile și altele. Iar la 15 ani împreună cu prietenul meu Ștefan Răileanu, am decis  să cântăm o cântare în biserică. După aceasta am fost invitat să cânt într-o formație „Lauda Domnului”, așa am început să cânt în anul 2005. Nu am făcut școală muzicală, când eram mic am învăţat puţin la saxofon, apoi la pian, dar pe urmă am început să mă interesez de altceva şi am lăsat. Deja când am început să cânt în formaţia „Lauda Domnului” am făcut câteva ore private de canto. În familia mea, sora Aliona are o formaţie în biserica ei şi îmi place cum cântă. Şi acum Ina, sora mai mică, face ore de vocal.

Ce înseamnă închinare prin muzică pentru tine?

Niciodată nu am dorit să îmi manifest personalitatea, atunci când cânt. Dar întotdeauna vreau ca cântarea să treacă prin mine. Să simt puterea fiecărui cuvânt pe care îl cânt. Emoţiile care le trăiesc vreau să le transmit celor care mă ascultă. Muzica e ceva special pentru mine. Acum  înţeleg că vocea mea este un dar de la Domnul şi prin asta mă fac fericit. Şi dacă cu aceasta pot să bucur, să încurajez pe cineva atunci slavă Domnului. Cred că vocea este un talent de la Domnul, care trebuie să îl pun în negoţ, pentru că am încercat fotbalul şi acolo nu am talent. Când eram aici în Moldova era prima prioritate în viaţa mea, permanent eram în mişcare cu formaţia, repetiţii, plecări. Acum stilul de viaţă este un pic diferit de ceea ce era aici, dar mă strădui să fiu implicat cât mai mult în muzică. Acum cânt în corul şi grupul de laudă şi închinare a bisericii noastre din Renton, dar îmi lipseşte foarte mult acel ogor mare de aici, din Moldova.

grupul Lauda Domnului.

Alte hobby-uri?

Nu am încercat să compun muzică, nici alţii nu au compus pentru mine. Nu ştiu cum să explic asta, poate nu am avut suficientă încredere în mine. Am încercat de câteva ori să predic în biserică, dar totuşi cred că acesta este mai mult talentul tatălui meu. Întotdeauna mi-a plăcut să cânt cântările mele preferate şi preferate de public. Al doilea hobby după muzică este fotbalul, îmi mai place sportul auto. Dar, totuşi, cea mai mare pasiune a mea rămâne muzica.

Realizările în plan muzical?

Acum, în Statele Unite, avem o formaţie cvartet de bărbaţi. Când eram mic nu îmi plăcea acest stil de muzică, dar acum am fost chemat să cânt într-un astfel de grup cu denumirea „Ierihon”. Deja trei ani cânt în acest grup, şi când am început să cânt cu ei singur nu înţelegeam cum poate mie să îmi placă acest gen de muzică. La început mi-a fost greu, era obositor. Am tradus cântări şi am înregistrat primul disc. Am călătorit în multe localităţi din SUA, în multe biserici. Nu pot să numesc toate acestea realizări, cred că aceasta este o datorie a mea în faţa Domnului. Niciodată în viaţa mea nu am visat să am un CD pe care să fiu înregistrat. Dar Domnul m-a binecuvântat într-un chip minunat şi acum am patru CD-uri înregistrate cu grupul „Ierihon” şi trei cu „Lauda Domnului”. Dumnezeu mă binecuvântează peste aşteptările mele. Cele mai mari binecuvântări le consider posibilitatea de a merge în misiune. Aici sfârşitul săptămânii întotdeauna mergeam undeva în vizite prin biserici, evanghelizări. În America sunt mai rare aceste călătorii. Sigur că mergem şi acolo, în bisericile de moldoveni şi români, dar oricum nu este atât de frecvent cum era aici. Avem deplasări o dată la două săptămâni sau o dată pe lună. Consider că dacă Dumnezeu mi-a dat acest dar, sunt dator să îl slujesc pe El.

Cvartetul de bărbaţi "Ierihon" din Renton, SUA.

Cum vezi tu viitorul tău?

Nu m-am gândit prea mult la aceasta, dar dacă Dumnezeu mă va binecuvânta mai mult decât eu mă aştept, vreau să fac ceva pentru Moldova. O să termin facultatea şi cred că o să aleg ceva din domeniul finanţelor. Dacă aş avea posibilităţi financiare mai mari, eu cred că aş sponzoriza o grupă de muzică. Sigur va fi ceva legat de muzică, dacă asta mi-e chemarea. Vreau să fiu în viitor o binecuvântare pentru Moldova. Noi, oamenii, întotdeauna preţuim un lucru atunci când îl pierdem. Chiar dacă Moldova este o ţară cu posibilităţi financiare mai mici, dar cred că e cea mai binecuvântată ţară din lume cu oameni dedicaţi pentru Domnul. Şi mai mult cu oameni care au încă mare nevoie de Domnul, şi încurajez toţi creştinii să lucreze pentru mântuirea lor.

Nevoile de rugăciune?

Pentru şcoală, ca să am succese, şi pentru serviciul meu. Lucrez curier la ziarul „Seatle Times”. E şi un motiv de mulţumire. Acest post de lucru este o mare minune şi o binecuvântare. Îmi doream tare mult să vin în Moldova, dar nu aveam bani. Şi într-o zi vine tata şi îmi spune nu vrei să lucrezi curier la ziar? Pentru că un băiat pleacă în vacanţă şi are nevoie ca cineva să îl înlocuiască pentru o lună. Aşa am început să lucrez, dar băiatul care lucra înaintea mea nu s-a mai întors şi aşa am căpătat şi un serviciu. Acum un prieten mă înlocuieşte cât eu sunt în Moldova, iar când mă întorc o să îmi preiau slujba şi orele la facultate.

P.S. La cei 20 de ani, pasiunea vieţii lui este slujirea lui Dumnezeu prin muzică. De când a emingrat cu familia în SUA, Vadim Popovici  a devenit, O inimă împărţită pe două continente, o inimă care tânjeşte pentru Moldova.

Andrei Jilohovschi – Făuritor de realitate!

Perseverenţa şi lupta continuă pentru un pas înainte, sunt două dintre calităţile care-l caracterizează. O fire romantică şi visătoare a ajuns să făurească din visele lui binecuvântări reale. Dragostea pentru muzică este o moştenire familială şi un talant de la Domnul. Pentru că şi-a dorit mult, a primit mult. Fiecare realizare o consideră o binecuvântare din partea Domnului.  Este al şaselea, dintre cei 11 copii al familiei Jilihovschi. În această lună vă invit să cunoaşteţi un muzician în formare, care îi place să fie ca David. Eroul rubricii din această lună este, Andrei Jilihovschi.

Cine este Andrei Jilihovschi?

Un tânăr visător care vrea să ajungă departe, cu scopul de a glorifica Numele lui Dumnezeu. M-am născut în satul Hîrtop din raionul Cimişlia, la 30 decembrie 1985. În satul de baştină am finisat gimnaziul, am cunoscut pe Domnul, am cântat în corul Bisericii şi la 15 ani am mărturisit credinţa în Domnul Isus în apa botezului. Provin dintr-o familie de creştini evanghelici şi totdeauna am trăit în frică de Domnul. Tăticul meu provine dintr-o familie de preoţi ortodocşi şi toţi unchii mei sunt preoţi. Dar la 11 ani am primit pe Domnul Isus în inima mea, şi până în prezent tot continui să mă pocăiesc şi să trăiesc aşa cum ar plăcea Domnului.

Dragostea pentru muzică a fost un proces de educaţie din partea părinţilor sau este o pasiune pe care singur ai dezvolat-o?

Cred că pasiunea pentru muzică este o moştenire familială. Bunicul meu fiind preot, avea o voce foarte puternică. Tata este dirijor de cor. El dirija, iar eu cântam în cor. De fapt la noi în familie toţi cântă. Întotdeauna mi-a plăcut să cânt. Când încă eram la ţară cea mai mare dorinţă era să ajung student la Colegiul de Muzică „Ştefan Neaga„.

Atunci i-am spus Domnului că dacă mă ajută să intru la Ştefan Neaga, o să-l slujesc toată viaţa mea. Şi am primit această binecuvântare. La Colegiu am studiat dirijarea. O dată când am mers acasă, tata m-a întrebat ce vreau să fac mai departe. I-am spus că vreau să ajung la Sankt Petersburg. Acesta a fost un nou vis ireal, toţi colegii şi profesorii îmi spuneau să uit de această dorinţă. Nu aveam nici bani şi nici rusa măcar nu cunoaşteam. Dar Domnul ma binecuvântat şi am ajuns şi acolo. După finisarea Colegiului am mers la Sankt Petersburg să intru la Conservator. Eram 500 de abiturienţi pentru 20 de locuri. A fost foarte greu. Am intrat în sala de admitere şi am mers la un profesor. El s-a uitat la mine şi m-a întrabat, tu eşti străin? Am zis da. Şi el îmi spune, la noi toţi străinii plătesc. Dar eu nu am să plătesc. El s-a uitat mirat la mine şi a spus cum nu o să plăteşti, toţi străinii plătesc. Toţi plătesc, dar eu nu am să plătesc, şi ca să nu piardă vremea cu mine, m-a întrebat când vreau să cânt. Atunci i-am spus când se poate. Mi-a spus să vin a doua zi. Au fost trei probe şi încă câteva examene la specialitate. La sfârşit m-am întâlnit cu directorul pentru admitere şi el îmi spune, nu ştiu ce să facem cu tine. Să te primim fără plată nu putem pentru că eşti cetăţean străin, şi să te dăm afară tot nu putem pentru că ai cea mai mare notă şi eşti primul pe listă. Aşa am devenit student la  Sankt Petersburg şi nici până acum nu am plătit nici un ban. Aceasta a fost o mare minune a lui Dumnezeu în viaţa mea. Acum am finisat anul III la specialitatea canto-academ, şi mai am doi ani.

Ce înseamnă muzica şi închinarea prin cântare pentru tine?

Încă din Vechiul Testament Muzica avea aceeaşi valoare ca şi predicarea Cuvântului lui Dumnezeu. Leviţii slujeau împreună cu preoţii la Templul şi muzica avea o mare importanţă în închinarea înaintea Domnului. Pentru mine închinarea este cel mai special moment, când pot să închid ochii sau să ridic mâinile spre cer şi să cânt Domnului din toată inima. În ultimul timp în bisericile noastre cântarea de multe ori este ceva de umplutură, pentru că o mai rămas un pic de timp hai să mai cântăm o cântare. Nu îmi place această atitudine faţă de ceea ce se numeşte laudă Domnului. Vreau să fac tot ce e mai bun pentru a schimba atitudinea aceasta şi să-L laud pe Domnul la cel mai înalt nivel, aşa cum o merită El cu adevărat.

Spune-mi despre realizările acumulate până în prezent în domeniul muzicii?

Am finisat Colegiul de Muzică „Ştefan Neaga” din Chişinău. Am participat la trei concursuri, naţionale şi internaţionale. În 2005 am participat la primul concurs cu denumirea „Ştefan Neaga„. Atunci eram anul trei la colegiu şi am primit diplomă-menţiune. În 2007 am participat la două concursuri foarte dificile. Eram deja anul I la Conservator în Sankt Petersburg şi am participat la un concurs internaţional în Moldova cu genericul „Madam Butterfly„. A fost foarte greu, eram cel mai tânăr din toţi concurenţii şi au fost multe probleme cu profesorul şi cu pianista. Acest concurs a fost prima încercare la nivel internaţional. Am ajuns până în turul doi şi gata, am primit o menţiune. Al doilea a fost un concurs naţional din Rusia cu genericul „Sankt Petersburg„. Acolo am luat locul IV. Acest concurs a fost foarte greu, dar totodată a fost un plus foarte mare pentru mine şi un pas foarte important. În anul I aproape nimeni nu participă la asemenea concursuri. Dar slavă Domnului, ma ajutat foarte mult şi am trecut şi peste asta. Iar acum peste 15 zile voi participa la alt concurs internaţional cu denumirea „Lena Abrasţova„. Cred că este cel mai greu din toate prin care am trecut. Am trecut proba preliminară, din 180 de concurenţi am rămas 130. Sunt sigur că Domnul va fi cu mine şi mă va binecuvânta.

Cât timp îţi ea pregătirea pentru un concurs?

Cinci ani pentru unul. De când am intrat la Consevator de atunci mă pregătesc. Pregătirea pentru un concurs nu necesită un timp strict stabilit. Este un proces continuu. Ca să reuseşti să faci faţă la concursuri trebuie să munceşti foarte mult. Poate fi o lună, un an, doi ani. E nevoie de repetiţii zilnice. Când sunt la colegiu am trei ore pe săptămână de canto cu profesorul meu şi două ore cu pianistul. Şi apoi singur trebuie să munceşti adăugător ca să reuşeşti. Atunci când muzica e doar un hobby, faci multe şi de toate. Când muzica este profesia ta, mai bine e să faci mai încet dar bine.

Ai alte hobby-uri sau pasiuni afară de muzică?

Îmi place foarte mult să citesc, sportul, să vizitez magazinele, să gătesc mâncare, iubesc copii şi să merg în misiune.De asemenea îmi place să imi modelezi singur hainele, dacă nu intram la Conservatorul de muzică mergeam la facultatea de dizain vestimentar. Dar cel mai mult îmi place ceea ce fac. Nu îmi place să ascult muzică. Când muzica devine parte din viaţa ta de zi cu zi, atunci începe să te epuizeze. Dar dacă şi ascult muzică, doar clasică, muzică liniştită.

Cu siguranţă ai avut multe încercări şi binecuvântări, vobeşte-ne un pic despre barierele pe care le-ai întâlnit în acest drum?

Eu sunt o fire foarte optimistă şi nu îmi place să vorbesc despre ce e negativ. Au fost foarte multe probleme: prima barieră a fost limba. Când am mers în Rusia nu ştiam de loc limba rusă, dar acum colegii de la teatru nici nu mă cred că nu am cunoscut-o înainte de a veni acolo. Banii sunt o problemă permanentă ca la toţi studenţii. Şi cu această ocazie vreau să îi mulţumesc fratelui meu Grigore, care depune atâtea eforturi ca să mă ajute să mă menţin la şcoală. Vorbeam cu un profesor de al meu şi ziceam să trăieşti în Sankt Petersburg şi să întreţii o persoană în Moldova este ceva real, dar să trăieşti în Moldova şi să întreţii un student în acest oraş scump, este aproape imposibil. Dar prin harul Domnului deja am finisat al III-lea an şi pentru tot ce a făcut în viaţa mea îi multumesc Lui şi familiei mele pentru că au fost alături, m-au încurajat şi m-au susţinut fiecare cum a putut. Au fost atitudini negative din partea unor persoane când am ales să merg la această facultate. Nu toţi creştinii văd ceva bun şi ziditor să fii la înălţime să îţi doreşti lucruri mari. Dar eu am mers înainte pentru că ştiam că Domnul mi-a dat acest talent şi mă vrea acolo. Pe mine foarte rar poate să mă ajute cineva să dau mâinile în jos. Atunci când am plecat acolo la studii, fratele meu Grigore mi-a spus: „Dacă o să te compari cu alţii, întodeauna vei fi ispitit să te mândreşti. Pentru că comparându-te cu colegii tăi vei găsi motive să te veyi mai bun sau mai rău şi atunci vei cădea. Priveşte întotdeauna la Dumnezeu, niciodată nu o să fii ispitit să te mândreşti, să te compari cu alţii„. Asta întodeauna m-a ajutat, şi am făcut din acest sfat un mottou pentru viaţa mea. Când privesc la colegii mei şi poate am motive să mă mândresc, atunci când privesc la Domnul-niciodată!

Împărtăşeşte-ne nevoile de rugăciune pentru care ar putea să se roage şi cititorii noştri?

Cel mai mult am nevoie să pot fi un  exemplu pentru colegii mei. Sunt unicul creştin în grupă şi colegii mei au nevoie de un exemplu viu, un om a lui Dumnezeu. Şi nu e uşor să fii aşa. Dacă eşti rău oamenii nu se interesează de tine, dacă eşti bun atunci te invidează şi te bârfesc pe la spate. Dar mă încred în Domnul şi vreau prin cariera mea să ridic muzica creştină la nivelul care trebuie să fie. Aşa cum trebuie să fie înălţat Numele Domnului, cu toată cinstea. Rugaţi-vă pentru muzicanţi, pentru această categorie de oameni sunt foarte puţini misionari şi evanghelişti. Să ajungi între ei este foarte greu, dar Dumnezeu are nevoie de mesageri Lui şi în acest context. Rugaţi-vă pentru studenţi care fac muzică, să cunoască pe Domnul şi să laude cu talentul lor pe Domnul. Pentru mine ca Domnul să mă ajute să mă menţin aici la Conservator. Acolo e foarte greu să intri, dar şi mai greu este să te menţii. Trebuie să înveţi foarte mult. Slavă Domnul pentru că m-a ajuta până aici.

Aştepţi viitorul cu anumite planuri sau dorinţe, care sunt ele?

Cea mai mare dorinţă este să ştiu ce vrea Domnul să fac. Acum aştept răspuns de la El cu privire la aceast subiect. Nu vreau să fac ceva sau să merg undeva unde El nu mă doreşte şi nu va fi cu mine. Cred că tot ce am realizat până acum se datorează doar faptului că El a fost cu mine, dacă nu ar fi fost aşa probabil nu aş fi ajuns la aşa şcoală. Mai am doi ani de studii la Sankt Peterburg, apoi vreau să merg la masterat şi doctorat, dar aştept să văd ce spune Domnul. Nu ştiu unde o să merg mai departe, doresc la master să schimb şcoala şi cultura. Dar dacă Domnul spune să rămân acolo, rămân, dacă spune să vin în Moldova sau în altă parte aşa voi face. Acum vreau să înregistrez câteva piese şi în curând o să fac un CD.

P.S. Mesaj de mulţumire şi încurajare!

Vreau să mulţumesc mamei şi tatei pentru tot ajutorul lor. Sorei mele mai mari Mariana. Fratelui meu Grigore şi la toţi fraţii şi surorile mele pentru susţinere încurajare, rugăciune. Am patru surori minunate şi şase fraţi speciali, pentru care mulţumesc Domnului. Mulţumesc şi Bisericii „Isus Salvatorul” şi în special fratelui Vitalie Fedula, pentru sfaturile şi încurajările lui, este un om special. Pentru toţi tinerii vreau să îi încurajez să lupte, să nu se teamă să vizese. Să creadă că Domnul poate să le dea ceea ce îşi doresc. Să muncească mult şi vor ajunge oameni mari, pe care Domnul îi va folosi pentru lucruri mari.

Prin muzică la muntele Sinai.

Cinci persoane, aceeasi viziune. De 11 ani ani de când s-a născut a avut în componenţa sa peste 20 de membri. Cea mai mare binecuvântare pentru ei este bucuria din slujire. Anul trecut au sărbătorit jubileul de 10 ani. Iar ziua de naştere a grupului este 2 februarie 1998. În această lună, vă invit să faceţi cunoştinţă cu grupul „Sinai”.

Cine sunt leviţii din gr. Sinai?

Marina Rusnac este clasa a 10 şi face parte din acest grup de doi ani şi câteva luni. Natalia Golovaciuc este studentă la master, la Facultatea de Asistenţă Socială. Cu ajutorul Domnului în acest an speră să finiseze. Este de cinci ani membră în grupul Sinai. Fratele Victor Grec, veteranul grupului „Sinai” şi conducătorul formaţiei în toţi aceşti 11 ani. Boris Grec a finisat şcoala muzicală la Hânceţti, iar acum lucrează împreună cu tatăl la construcţii. Speră în curând să meargă mai departe să studieze muzica. Membru a formaţiei a devenit acum trei ani în urmă. Alexandru Cerdei cântă la orgă. Cei cinci leviţi sunt toţi originari din Crasnoarmeisc, raionul Hânceşti.

Un pic de istorie.

Iniţial formaţia „Sinai” a fost doar un colectiv de băieţi, mulţi băieţi.  Foarte mulţi doreau să cânte în formaţie, dar timpul a arătat că cei care au dorit cu adevărat să laude pe Domnul o fac şi astăzi, iar cei care au avut alte interese au plecat repede. Pe parcursul a 11 ani componenţa grupului permanent s-a schimbat. Care sau căsătorit, care au plecat în America, cineva s-a stabilit în Spania. Acum sunt un grup relativ tânăr, cu excepţia fratelui Victor. Ideea de a fonda o formaţie a apărut din întâmplare, atunci când câţiva tineri sau apropiat de fratele Victor cu întrebări despre acorduri, chitară, muzică etc. Până atunci, în tinereţe fratele Victor a mai cântat într-o formaţie care a avut o viaţă scurtă. Sau adunat băieţii la o repetiţie, apoi a doua şi aşa a apărut ideea de a fonda o formaţie. De atunci pe parcursul celor 11 ani aceasta este slujirea şi pasiunea lui, pe care o transmite cu mare dragoste tinerilor din formaţie. Un timp au cântat fără denumire. Pentru că erau doar băieţi în formaţie şi mai călcau pe alături, fratele mai mare s-a gândit cum să-i disciplineze şi le-a lansat o provocare. Cum împlineşte fiecare cele 10 porunci. Şi pentru că cele 10 porunci au fost date poporului Israel la Muntele Sinai, şi formaţia a luat acelaşi nume.