„Şi CREDINŢA este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare în lucrurile care nu se văd”. Evrei 11:1
„Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri, care v-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu; uitaţi-vă cu băgare de seamă la sfârşitul felului lor de veţuire, şi urmaţi-le credinţa”! Evrei 13:7
Cred în EL pentru că îmi dă siguranţă pentru ziua de mâine. Pace pentru ziua de astăzi. Bucurie pentru fiecare clipă trăită. Dragoste nelimitată, continuăăă.
Am nevoie de un OM, am nevoie de un OM care să aibă urechi şi să poată să audă, am nevoie de un OM care să aibă ochi şi să poată să vadă, am nevoie de un OM care să aibă mâini şi să poată să dăruiască o îmbrăţişare caldă, am nevoie de un OM care să aibă gură şi să ştie când să vorbească şi când să tacă, am nevoie de un OM care să poată să plângă cu cel ce plânge, am nevoie de OM care să stea în spărtură, am nevoie de OM care să ştie să meargă în fruntea poporului la luptă, am nevoie de un OM care să ştie să întoarcă şi celălalt orbraz atunci când e lovit pe primul, am nevoie de un OM care să ştie să iubească lumea pentru care EU am murit, am nevoie de un OM care să îmi ducă solia până la marginile pământului… zice Domnul.
Am nevoie de un OM, vrei să fii tu acel OM?
În prima zi de şcoală, profesorul ni s-a prezentat şi ne-a dat drept sarcină să facem cunoştinţă cu cineva necunoscut. M-am ridicat să mă uit în jur şi atunci o mână fragilă îmi atinse umărul. Când m-am întors, am văzut o bătrânică măruntă, cu chipul brăzdat de riduri, care mă privea cu un zâmbet ce îi lumina întreaga fiinţă. Spuse:
– Bună, frumosule. Mă numesc Rose. Am 86 de ani. Pot să te îmbrăţişez?
Am izbucnit în râs şi, după acceptul meu, mă strânse în braţe cu putere.
– Ce cauţi la universitate la vârsta asta fragedă şi inocentă? Am întrebat.
– Vreau să găsesc un bărbat bogat, să mă căsătoresc, să mă stabilesc la casa mea, să fac nişte copii, răspunse ea zâmbind.
– Hai să lăsăm gluma, am reluat.
Eram foarte curios să aflu ce o motivase să abordeze acest gen de provocare la vârsta ei.
– Dintotdeauna mi-am dorit să merg la universitate şi acuma mi se îndeplineşte visul, îmi spuse.
După curs ne-am dus la bufetul studenţesc şi am băut un milkshake de ciocolată. Ne-am împrietenit pe loc. Timp de trei luni, zilnic, după ore, plecam împreună şi stăteam de vorbă necontenit. Eram de-a dreptul fascinat să îi ascult acestei „maşinării a timpului” confesiunile atât de bogate în înţelepciune şi experienţa.
De-a lungul anului, Rose a devenit „mascota” campusului şi se împrietenea cu uşurinţă cu toată lumea, oriunde s-ar fi dus. Îi plăcea să se pună la patru ace şi să se lăfăie în atenţia pe care i-o acorda toată lumea în jur. Şi se bucura de fiecare clipă. La sfârşitul semestrului am invitat-o pe Rose să ţină un discurs la banchetul fotbaliştilor. Îmi vor rămâne mereu în minte învăţăturile ei. A fost prezentată şi a pornit spre tribună. Când a început discursul ei pregătit de acasă, scapă trei dintre cele cinci cartonase pe care îşi notase ce voia să spună. Deranjată şi stânjenită, se aplecă spre microfon şi spuse pur şi simplu: Continuă lectura
Fără cuvinte!
Dumnezeu vorbeşte însă, când într-un fel, când într-altul, dar omul nu ia seama. El vorbeşte prin visuri, prin vedenii de noapte, când oamenii sânt cufundaţi într-un somn adânc, când dorm în patul lor. Atunci El le dă înştiinţări, şi le întipăreşte învăţăturile Lui, ca să abată pe om de la rău, şi să-l ferească de mândrie, ca să-i păzească sufletul de groapă şi viaţa de loviturile săbiei. Şi prin durere este mustrat omul în culcuşul lui, când o luptă necurmată îi frământă oasele. Iov 33:14-19
Dumnezeu vorbeşte de fiecare dată diferit, iar noi oamenii vrem să îi auzim de fiecare dată vocea la fel ca prima dată ca să fim siguri că e El. Teama şi nesiguranţa că nu El ne vorbeşte ne poate împiedica să Îl auzim din nou altfel.
Dumnezeul nostru nu este un Dumnezeu al rutinei. El este un TATĂ care vrea să ne facă fiecare clipă din viaţă unică, specială. Învaţă să trăieşti cu El frumos, altfel decât ieri. Lasă-L să îţi vorbească în fiecare zi, învaţă să-L asculţi. Câteodată, dacă taci poţi să îi spui mai multe decât ai spune într-o rugăciune de jumătate de oră. Comunicarea cu Dumnezeu e un telefon care nu se strică niciodată sus la EL. La tine se poate strica receptorul, dar nu îl lăsa să se strice receptorul tău, du-L rapid la reparaţie şi bucură-te zilnic de comunicare frumoasă şi specială cu Tatăl tău, Dumnezeu.
Învaţă să îi auzi şoaptele de iubire în suntele naturii în liniştea dimineţii. Pleacă-ţi urechea la susurul lui blând în nopţile tale, după zile obosite. În tăcere ascultă-I declaraţiile de dragoste prin tot ce te înconjoară. Tot ce ai în jur e pus de Dumnezeul tău, ca să te încurajeze, să te mustre, să te bucure, să te facă să te simţi iubit 🙂
Iubeşte-L şi tu ascultându-I vocea blândă de TATĂ. Nimeni nu iubeşte mai mult decât El în acest univers. Zâmbeşte Isus te iubeşte 🙂
Doina Bejenaru 