Cele mai măreţe cuvinte din întreaga Scriptură.

(Conferinţa Discipolului Adevărat 8 din 8)

Paul Washer.

Să deschidem Bibliile la Romani capitolul 3. Romani capitolul 3, versetul 23. Înainte să citim textul, să venim în rugăciune înaintea Domnului.

Tată, mă rog ca în această seară să capeţi glorie pentru Tine, să capeţi glorie pentru Fiul Tău. Mă rog ca Duhul Sfânt să ne umple într-o măsură din ce în ce mai mare, mă rog ca să ne reînvii în Cristos, despre Cristos, pentru ca aşa cum este în cer, să fie şi pe pământ – totul în El, despre El, pentru El. Doamne, în slăbiciunea noastră, în micimea noastră, atât de finită şi incapabilă, o Dumnezeule, o Dumnezeule, Doamne, adu trezire spirituală, Te rog. În numele lui Isus. Amin.

Romani 3:23: “Căci toţi au păcătuit, şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu. Şi sunt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea, care este în Cristos Isus, pe care Dumnezeu L-a afişat în mod public să fie, prin credinţa în sângele Lui, o jertfă de ispăşire. Asta pentru a-Şi arăta neprihănirea Lui, căci în vremea îndelungii răbdări a lui Dumnezeu, El trecuse cu vederea păcatele dinainte, pentru ca să-Şi arate neprihănirea Lui în vremea de acum, în aşa fel încât, să fie neprihănit, şi totuşi să socotească neprihănit pe cel ce crede în Isus. Unde este dar pricina de laudă? S-a dus. Prin ce fel de lege? A faptelor? Nu; ci prin legea credinţei. Pentru că noi credem că omul este socotit neprihănit prin credinţă, fără faptele Legii.”

 Avem în faţa noastră în această seară ceea ce mulţi savanţi şi predicatori de-a lungul existenţei bisericii au numit acropola credinţei creştine, oraşul fortificat al creştinismului, marea stea strălucitoare în Scriptură. Am auzit oameni foarte evlavioşi spunând că dacă ar pierde întreaga Biblie şi ar fi nevoiţi să aleagă un singur pasaj, acesta este pasajul pe care l-ar alege. Pentru că în acest pasaj se găseşte însăşi mântuirea omului. Se găsesc cuvinte aici care posibil sunt cele mai mari cuvinte din întreaga Scriptură şi noi nu putem înţelege evanghelia lui Isus Cristos fără să înţelegem unele din cuvintele acestea, unele din lucrurile spuse în acest mic text. Şi dacă nu înţelegi gloria lui Dumnezeu în evanghelie, cum vei trăi? Cum vei trăi?

 Pe atâţia în ziua de azi îi numim împietriţi faţă de evanghelie. Ei nu sunt împietriţi faţă de evanghelie, ei sunt ignoranţi faţă de evanghelie. Atâţia în ziua de azi din cei născuţi din nou cu adevărat caută motivaţie, un motiv, zel şi o sursă pentru viaţa creştină, dar ei nu înţeleg că aceasta se găseşte numai în adevărurile evangheliei, însă lor li se pare că ştiu evanghelia. Dar evanghelia astăzi în America a fost redusă – aşa cum am mai spus de atâtea ori – la patru legi spirituale şi cinci lucruri pe care Dumnezeu vrea ca să le ştii. Evanghelia este tratată ca un adevăr elementar, un curs introductiv în creştinism, ceva ce se învaţă în cinci minute şi după aceea te rogi o rugăciune, pentru ca apoi să te aprofundezi în lucrurile avansate. Dar nu există nimic mai măreţ decât evanghelia lui Isus Cristos şi anume aşa cum este ea prezentată în acest text glorios. Aşadar, vom aborda acest text, rând cu rând şi vom căuta să descoperim prin harul lui Dumnezeu ceva din ce se află ascuns aici.

 În primul rând, el spune: “Toţi au păcătuit”. Acum, nu vi se pare uimitor, nu arată asta lipsa noastră de discernământ şi împietrirea inimii noastre? Cei dintre voi care sunteţi născuţi din nou, cei dintre noi care suntem născuţi din nou, în urma auzirii “toţi au păcătuit” ar trebui să cădem de pe scaune chiar în acest moment, închinându-ne lui Dumnezeu şi mulţumindu-I pentru că ne-a salvat de la un lucru atât de teribil! Şi cei dintre voi care nu sunteţi născuţi din nou, care trataţi evanghelia ca ceva obişnuit sau v-aţi ales cu un fel de evanghelie care nu transformă viaţa, ar trebui să cădeţi cu faţa la pământ în frică, ştiind că dacă Dumnezeu nu acţionează în locul vostru, vă veţi prezenta în faţa Lui în păcatele voastre şi aceasta este cea mai teribilă stare! Toţi au păcătuit!

 De ce nu tremurăm, de ce nu ştim cât de teribil e asta? Nu ştim cât de mult am păcătuit exact cum un peşte nu ştie cât este de ud. Noi ne-am născut în păcat, am fost concepuţi în păcat, am fost născuţi într-o lume căzută în păcat, singurul lucru pe care l-am cunoscut vreodată este păcatul, societatea noastră, cum spune Scriptura, înghite fărădelegea de parcă ar fi apă! De asemenea, trăim într-o ţară nemărginită în ignoranţă faţă de Dumnezeu, ei nu ştiu de Dumnezeu! Noi nu ştim cine este Dumnezeu, îl tratăm de parcă ar fi un fel de Moş Crăciun sau un măscărici de bunel şi nu înţelegem că El este Domnul Domnilor şi Regele Regilor!

 Ştiţi voi că iadul este infinit în duraţie? Motivul principal este că fiecare păcat pe care îl înfăptuieşti, îl înfăptuieşti împotriva unui Dumnezeu infinit de bun şi de vrednic! Păcatul este privit astăzi… ascultaţi cum vorbim despre păcat – vorbim despre păcat împotriva omului, vorbim despre păcat chiar şi împotriva naturii, animalelor şi copacilor! Dar nimeni nu-şi dă seama că tot păcatul este în final păcat împotriva lui Dumnezeu! David a păcătuit împotriva poporului său. David a comis adulter cu o femeie. David a omorât un om, dar în sfârşit el a spus asta: “Împotriva Ta şi numai a Ta am păcătuit!” De ce este păcatul atât de teribil? Pentru că este comis împotriva lui Dumnezeu. De ce nu tremurăm? Pentru că nu ştim ce înseamnă asta. Şi de ce nu ştim ce înseamnă asta? Pentru că nu ştim cine este Dumnezeu. O fiinţă atât de glorioasă şi binecuvântată!

 Să ne imaginăm pentru o clipă: Dumnezeu stă în ziua creaţiei şi le spune planetelor să se aşeze pe anumite orbite în spaţiu şi ele toate se închină şi spun: “Amin!” şi Îl ascultă. Le spune stelelor să-şi găsească locul în cer şi să urmeze porunca Lui cu stricteţe şi ele toate I se închină şi Îl ascultă. Le spune munţilor să se înalţe în sus şi văilor să se coboare în jos şi ele se închină în adorare! Îi spune mării curajoase: “Vei veni până aici şi nu vei face nici un pas mai departe!”, iar marea I se supune. Iar apoi Dumnezeu îţi spune ţie să vii şi tu spui: “Nu!” Cât de urâcios este păcatul nostru! Şi dacă ar fi doar un act, ar fi suficient de teribil, dar păcatul vine mult mai adânc din inima omului. Omul nu doar săvârşeşte un păcat. Omul este născut în păcat. Ticălos şi corupt de la bun început.

 Haideţi să ne uităm la ceva pentru o clipă. Deschideţi la Geneza împreună cu mine. Capitolul 6, versetul 5: “Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ, şi că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău.” Îndreptate în fiecare zi numai spre rău! Odată pur şi simplu am citit acest text când predicam la o universitate şi un reporter tânăr s-a apropiat de mine şi a spus: “Nu sunt de acord cu interpretarea Dumneavoastră”, iar eu i-am spus: “Tinere, nu am interpretat textul, l-am citit doar”. Iar el a spus: “Ei bine, nu sunt de acord.” Iar eu i-am spus: “Tinere, dă-mi voie să-ţi spun ceva. Dacă aş putea să privesc în inima ta acum, dacă aş putea lua fiecare gând pe care l-ai avut vreodată, începând cu prima secundă din viaţa ta până la acest moment, dacă aş putea lua fiecare gând pe care l-ai avut – nu doar faptele tale – ci gândurile tale, doar gândurile tale, şi aş putea să le pun pe un film, şi aş arăta acest film aici în auditoriu în seara aceasta, ai fugi din acest campus şi nu ţi-ai mai arăta faţa aici vreodată, pentru că ai gândit lucruri atât de obscene şi perverse, că nu le-ai putea împărtăşi nici cu cel mai apropiat prieten. Mai mult ca atât, dacă prietenul tău cel mai apropiat ar şti unele din gândurile pe care le-ai avut împotriva lui, ar înceta să-ţi mai fie prieten! Şi, tinere, eu nu cunosc asta pentru că sunt un prooroc, eu cunosc asta pentru că aşa spune Scriptura şi ştiu că sunt şi eu ca şi tine un om!” Pot spune acelaşi lucru despre fiecare din voi în această seară. Aţi investi fiecare gram de energie ca să ascundeţi de toţi cei din această încăpere ceea ce v-a trecut prin minte doar în ultima oră. Nu-mi spuneţi că Scriptura nu are dreptate atunci când vorbeşte despre faptul că toţi au păcătuit, pentru că toţi oamenii sunt păcătoşi!

 Deschideţi vă rog la Geneza 8 pentru o clipă. Versetul 21: “Domnul a mirosit un miros plăcut; şi Domnul a zis în inima Lui: ‘Nu voi mai blestema pământul, din pricina omului, pentru că întocmirile gândurilor din inima omului sunt rele din tinereţea lui.’ ”Aceasta înseamnă rău din copilărie, rău din scutece!

 Daţi-mi voie să vă povestesc ceva ce un ofiţer de corecţie mi-a spus cu mult timp în urmă. A spus asta: “Află că natura umană este de aşa fel, încât imaginează-ţi pentru un moment un copilaş de 18 luni pe care îl ţii în braţe. Şi acel copilaş de 18 luni vede ceasul strălucitor de pe mâna ta şi încearcă să-l apuce, iar tu îi tragi mâna la o parte şi îi spui: “Nu.” El începe să plângă şi să se zvârcolească în mâinile tale. Vrea să-l apuce din nou. Îi iai mâna şi spui: “Nu!” Începe să strige şi să plângă. Vrea să-l apuce din nou, iar tu spui: “Nu!” El începe să-şi fluture mâinile chiar în direcţia feţei tale. Dă-mi voie să-ţi spun că dacă acel copilaş de 18 luni ar avea puterea unui tânăr de 18 ani, te-ar măcelări acolo unde stai, tată, ţi-ar zmulge ceasul de pe mână şi ar păşi peste trupul tău însângerat fără să simtă un gram de remuşcare!”

 Vedeţi, trebuie să înţelegeţi ceva. Hitler nu a fost o anomalie. Hitler nu a fost un fenomen. Hitler a fost ceea ce fiecare din această încăpere are potenţialul să devină şi nu doar asta, trebuie să înţelegeţi, chiar în toată răutatea lui Hitler, Hitler era încă restrâns de harul comun al lui Dumnezeu. Şi trebuie să ştiţi, că dacă nu ar fi fost harul comun al lui Dumnezeu care să vă restrângă în starea voastră de neconvertiţi, l-aţi fi făcut pe Hitler să pară un băieţaş din cor! Noi nu înţelegem ceea ce ne învaţă Scriptura despre oameni – oamenii sunt răi! Vei spune: “Nu sunt de acord.” Asta pentru că ai înţeles suficient din creştinism ca să stai în picioare, însă nu crezi ce spune Biblia!

 Mărturia Scripturii despre tine şi despre toţi oamenii este că ne-am născut în răutate şi suntem răi. E nevoie să-l înveţi pe un copil să mintă? E nevoie să-l înveţi pe un copil să fie egocentric? E nevoie să-l înveţi pe un copil să fie egoist? E nevoie să-l înveţi pe un copil să se comporte brutal cu alţi copii? Ei învaţă asta de unii singuri. Lasă-i de capul lor, nu-i disciplina şi vezi ce o să ai în zece ani – un monstru! De ce? Pentru că ceea ce spune Scriptura este adevărat! Iar tu îţi astupi urechile şi spui: “Nu vreau să aud asta! Nu vreau să aud asta!” tot aşa cum o persoană bolnavă mortal de cancer refuză să accepte adevărul şi îi spune doctorului: “Nu vreau să aud asta! Nu vreau să aud asta!” însă prin faptul că îţi pui mâinile peste urechi te izolezi complet de orice remediu!

 Primul lucru pe care trebuie să-l accepţi este acesta – toţi oamenii se nasc în păcat şi sunt dedaţi păcatului! Şi toţi oamenii se nasc urând pe Dumnezeu! Vei spune: “Ei bine, eu nu L-am urât niciodată pe Dumnezeu!” Ba da. Dacă nu L-ai fi urât, dacă în starea ta de neconvertit nu L-ai fi urât pe Dumnezeu, atunci Biblia nu este adevărată! Pentru că Biblia îi numeşte pe toţi oamenii urâtori de Dumnezeu şi duşmani ai lui Dumnezeu! Vei spune: “Dar eu L-am iubit pe Dumnezeu de când eram mic!” Nu, tu ai iubit un Dumnezeu imaginar pe care ţi l-ai creat în propria minte şi ai iubit ceea ce ţi-ai creat tu, dar dacă cineva ar fi venit la tine şi ţi l-ar fi arătat pe Dumnezeul Scripturii, ai fi spus: “Niciodată nu aş putea iubi un Dumnezeu ca ăsta!” De atâtea ori mă duc la oameni şi ei îmi spun: “Ei bine, eu L-am iubit pe Dumnezeu toată viaţa mea!” Iar eu le spun: “Pot să stau jos cu Dumneavoastră pentru jumătate de oră şi să vă explic din Scriptură câteva din concepţiile istorice creştine despre Dumnezeu?” Şi după o jumătate de oră un bun membru de biserică va spune: “Acesta nu e Dumnezeul meu!” Iar eu trebuie să spun: “Sigur că nu. Dar este Dumnezeul Scripturii.” Este Dumnezeul Scripturii.

 Haideţi să luăm încă o privire, să deschidem la Isaia. Isaia 64, versetul 6: “Toţi am ajuns ca nişte necuraţi, şi toate faptele noastre bune sunt ca o haină mânjită. Toţi suntem ofiliţi ca o frunză, şi nelegiuirile noastre ne iau ca vântul”. Am ajutat la plantarea unei biserici cu mai mulţi ani în urmă în San Pablo, lângă hotarele Columbiei pe Amazon şi acolo era o colonie de leproşi. Aţi văzut vreodată un lepros? Aţi mirosit vreodată un lepros? Dacă aş aduce un lepros de cel mai rău tip, sunt în jur de trei tipuri de leproşi, vedeţi, dacă aş aduce un lepros de cel mai rău tip, l-aţi fi mirosit încă din parcare, înainte ca să intre în clădire! Dacă ar intra aici, ar fi o masă de carne în proces de putrefacţie! Limfă! Puroi şi sânge! Când a spus: “Toţi am ajuns ca nişte necuraţi” e posibil să facem referire la asta. Dar să zicem că voi toţi, oameni buni, spuneţi: “Ei bine, trebuie să facem ceva.” Aşa că vă duceţi în oraşul Kansas la cel mai exclusiv magazin şi cumpăraţi cea mai scumpă mătase pe care aţi putut-o găsi, luaţi acea mătase, o aduceţi înapoi şi îl înfăşuraţi pe acel om din cap până în picioare în acea mătase albă şi scumpă şi spuneţi: “Bravo, priviţi ce am făcut! Am ieşit din situaţie, l-am făcut prezentabil!” Dar mătasea va sta lipită de carne doar pentru câteva secunde şi corupţia corpului acestui om începe să sângereze prin această mătase scumpă şi mătasea devine la fel de coruptă ca şi acest om! Iată de ce toate faptele noastre bune sunt ca nişte haine mânjite înaintea lui Dumnezeu! Pentru că noi înşine înainte de convertire avem o inimă de piatră, o inimă ce urăşte pe Dumnezeu, o inimă rea, născută în păcat, dedată păcatului! Aceasta este mărturia Scripturii!

 Unii dintre voi în vârstă de 60-70 de ani aţi auzit aşa mod de predicare tot timpul când eraţi copii. Dar acum se pare că generaţiile noi ce vin din urmă nu pot suporta adevărul, ei mai degrabă preferă să fie amăgiţi şi să aibă o părere bună despre ei înşişi. Dar un om care nu-şi acceptă boala nu poate fi tămăduit. Un om căruia nu-i sunt strivite toate speranţele în legătură cu propria sa dreptate, propriul său merit şi valoare nu poate să vină la Cristos! Trebuie să realizăm că suntem goi şi că este un singur Mântuitor şi numele lui este Isus!

 Să ne întoarcem la Romani, capitolul 3, versetul 10, care spune: “Nu este nici un om neprihănit, nici unul măcar.” Cuvântul “neprihănit” înseamnă “drept”, se vorbeşte despre un standard, pentru a fi neprihănit trebuie să te conformezi în mod perfect unui anumit standard. Dacă nu eşti conformat la acel standard drept, eşti sucit, încovoiat, un alt cuvânt – pervertit. Standardul este natura lui Dumnezeu şi legea lui Dumnezeu şi Biblia spune că nimeni nu s-a conformat la standardul naturii sfinte a lui Dumnezeu, la standardul legii sfinte a lui Dumnezeu. Toţi am devenit suciţi şi dislocaţi. Se spune de asemenea: “Nu este nici unul care să aibă pricepere. Nu este nici unul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu”. Dacă L-ai căutat vreodată pe Dumnezeu cu adevărat este pentru că Dumnezeu te-a căutat pe tine mai întâi!

 Se spune: “Toţi s-au abătut şi au ajuns nişte netrebnici. Nu este nici unul care să facă binele, nici unul măcar”. Câţi oameni, chiar şi cei ce se încadrează în sfera creştinismului vă vor spune că se duc în rai, pentru că nu sunt chiar atât de răi! Se duc în rai, pentru că sunt buni, dar care este mărturia Scripturii? “Nu este nici unul bun, nici unul măcar!” Nici unul! Nici unul! Toţi au păcătuit! Vei spune: “Dar frate Paul, nu am păcătuit prea mult.” Cât de mult trebuie să păcătuieşti? Adam şi Eva au păcătuit o singură dată şi întreg universul a fost aruncat în haos moral şi judecată! Ai păcătuit mai mult decât poţi aduna la un calculator! Dacă Adam şi Eva şi până şi creaţia nu au putut scăpa de pedeapsa unui singur păcat, cum vei scăpa tu de pedeapsa tuturor păcatelor pe care le ai acumulate deasupra creştetului tău? Vei spune: “Dar sunt destul de bun în comparaţie cu ceilalţi oameni!” Dar nu vei fi judecat după un standard omenesc, vei fi judecat de Dumnezeu! Un Dumnezeu drept şi sfânt şi El ţi-a văzut inima!

 Atâţia oameni spun: “Nu mă judeca, nu ştii ce e în inima mea.” Ce afirmaţie stupidă! Pentru că lor le-ar fi ruşine dacă aş şti ce este în inima lor! De ce ar vrea vreodată să folosească propria lor inimă ca dovadă a faptului că sunt cu adevărat buni, pentru că ei îşi ascund inima de toată lumea! “Nu mă cunoşti cu adevărat!” “Ok, lasă-mă atunci să te văd în ascuns.” “Nu, nu te-aş lăsa niciodată să vezi asta!” Însuşi gândurile noastre ne acuză! “Toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu!”

 Este aşa de obişnuit în ziua de azi să iai acest verset şi să-i dai o conotaţie umanistă. Ce înseamnă să fii lipsit de slava lui Dumnezeu? Ei bine, Dumnezeu a avut un plan minunat pentru noi toţi şi a investit atât de mult ca să ne vadă plini de glorie, dar cu toate că a avut acest plan măreţ, nici unul din noi nu l-a atins! Nu cred că acesta e sensul primar al acestui text! Când se spune că suntem lipsiţi de slava lui Dumnezeu, cred că această frază trebuie interpretată în contextul la Romani capitolul 1, unde se spune: „Fiindcă, măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit!” Ai fost creat! Ei bine, haideţi să ne gândim pentru o clipă. De către cine? De către Dumnezeu! Şi nu doar ai fost creat de Dumnezeu, ci toate facultăţile tale, însăşi existenţa ta este menţinută de către El! Îi datorezi fiecare respiraţie şi fiecare bătaie a inimii lui Dumnezeu şi respiraţia ţi se dă doar pentru a se întoarce înapoi cu închinare şi inima bate doar pentru a-I sluji Lui! Şi cu toate astea, priviţi la mărturia ce stă împotriva noastră!

 Minţile noastre şi vieţile noastre sunt în plină căutare a unui scop. Căutăm să împlinim visurile noastre, ţelurile noastre, voia noastră, tot ce dorim noi. Chiar şi cei ce declară o formă oarecare de pietate trebuie să recunoască faptul că în viaţa lor de zi cu zi sunt ateişti practici! Dumnezeu este departe de gândurile lor! Când sunt implicaţi în afaceri, când sunt la fabrică, când sunt în câmp, când lucrează acasă, este Dumnezeu în centrul gândurilor lor? Şi tot ce gândesc şi tot ce fac, o fac pentru gloria lui Dumnezeu? Îmi vei spune, „Dar frate Paul, nimeni nu este aşa!” Exact asta vreau să spun! Toţi au păcătuit! Toţi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu!

 De ce sunt oamenii atât de goi pe dinăuntru, atât de nefericiţi şi lipsiţi de scop? Nu este uimitor? Creştinii în America sunt cei mai bogaţi, cei mai protejaţi creştini ce au existat de-a lungul istoriei, şi cu toate astea când te duci în librăriile alea aşa-zis creştine ale voastre, 85% din cărţi scriu despre cât suntem de goi pe dinăuntru! Şi vreţi să ştiţi de ce suntem goi? În primul rând, pentru că marea majoritate a celor ce se numesc creştini nu sunt convertiţi! Dar în al doilea rând, chiar şi cei ce sunt creştini sunt goi din acelaşi motiv pentru care Isus nu a fost niciodată. El a spus: “Eu am de mâncat o mâncare, pe care voi nu o cunoaşteţi. Mâncarea mea este să fac voia Tatălui Meu.” Mâncarea noastră este să avansăm pe pământ – succes, comfort, faimă, timp liber, tinereţe, frumuseţe! Noi! Noi! Noi! Noi! Şi cu cât mai mult ne concentrăm la noi, cu atât suntem mai goi pe dinăuntru! Şi asta pentru că am fost făcuţi pentru altceva, sau mai bine spus, am fost făcuţi pentru Altcineva! Dar am devenit suciţi şi dislocaţi. Nu doar că am păcătuit, nu doar că suntem despărţiţi de un Dumnezeu sfânt şi drept, dar întreg scopul nostru ne-a fost luat cu forţa. “Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezu.”

 Dar acum apare problema. Este cea mai mare binecuvântare pe care o poţi auzi, este cea mai mare problemă pe care o poţi auzi. Şi care este ea? Dumnezeu este drept. Vei spune, “Păi, asta e bine, eu vreau un Dumnezeu drept, nu aş vrea o fiinţă atotputernică care să fie rea, eu vreau un Dumnezeu drept! Asta e o veste bună, frate Paul!” Ba nu, nu e o veste bună. Pentru că tu nu eşti drept. Vedeţi, iată care este problema. El este un Dumnezeu drept şi un Dumnezeu drept, Judecătorul întregului pământ va face dreptate! Şi făcând dreptate, reacţia Lui faţă de tine este de-a dreptul înfricoşătoare. Acum, ştiu că aţi auzit aceşti evanghelişti la televizor din nou şi din nou… De câte ori aud evanghelişti care se ridică la amvon şi spun, “Acum, primul lucru pe care vreau ca toţi voi oameni buni să ştiţi este că Dumnezeu, spre deosebire de ce spuneau puritanii de demult, Dumnezeu nu este un Dumnezeu mânios.” De câte ori aţi auzit asta? “Dumnezeu nu este un Dumnezeu mânios!” Ok… haideţi să vedem…

 Deschideţi cu mine la Psalmi, capitolul 7. Versetul 11: “Dumnezeu este un judecător drept, un Dumnezeu care Se mânie în orice vreme.” În unele din traducerile voastre scrie, “un Dumnezeu care este mânios în fiecare zi!” Vedeţi, Dumnezeu nu are nevoie de un agent de relaţii cu publicul pentru a-L face prezentabil în faţa lumii aşa încât oamenii să-L placă. Biblia spune că Dumnezeu este un Dumnezeu mânios şi voi ar trebui să cădeţi în genunchi şi să-L slăviţi pentru asta! Şi nu doar că este un Dumnezeu mânios, El este un Dumnezeu ce urăşte! Nu doar că este un Dumnezeu mânios, El este un Dumnezeu ce urăşte! Iar tu vei spune: “Da, frate Paul, ai perfectă dreptate, Dumnezeu urăşte păcatul şi iubeşte pe păcătos!” Ei bine, asta arată bine pe spatele unui tricou creştin, dar nu este biblic. Biblia nu spune că Dumnezeu urăşte păcatul şi iubeşte pe păcătos, Biblia spune că Dumnezeu urăşte pe păcătos!

Priviţi în Psalmi 5! Priviţi acolo pentru o clipă, Psalmi 5. Versetul 5: “Nebunii nu pot să stea în preajma ochilor Tăi; Tu urăşti pe cei ce fac fărădelegea!” În altă traducere, “Tu urăşti pe toţi cei ce fac răul!” Acum, spune aici că Dumnezeu urăşte păcatul sau că Dumnezeu urăşte pe păcătos? Vei spune: “Frate Paul, dar ce facem cu Ioan 3:16, e scris în carte, ‘căci atât de mult a iubit Dumnezeu lumea!’” Da, este scris în carte, dar la fel e scris şi Psalmi 5! „Dar Dumnezeu este milostiv şi iubitor, ce facem cu asta?” Da, e adevărat şi vom vorbi despre asta, dar nu poţi înţelege acest lucru până nu înţelegi plinătatea sfatului lui Dumnezeu! Dumnezeu este dragoste, dar acest Dumnezeu iubitor urăşte! Dumnezeu este milostiv, dar este şi mânios! Vedeţi, nu putem privi doar o singură faţă a monedei! Nu putem privi doar o parte a lucrurilor şi asta e problema în ziua de azi!

 

După cum am spus în această dimineaţă, odată într-o seară am predicat un mesaj întreg despre sfinţenia lui Dumnezeu şi după predică trei oameni s-au apropiat de mine şi au spus: “Frate Paul, avem o problemă serioasă cu tine, pentru că ai predicat o predică întreagă despre sfinţenia lui Dumnezeu şi nu ai pomenit nici măcar o singură dată dragostea lui Dumnezeu!” Iar eu le-am spus: “Ei bine, domnilor, seara trecută am predicat despre dragostea lui Dumnezeu şi nu am pomenit nici măcar o singură dată sfinţenia lui Dumnezeu şi nici unul din voi nu a avut o problemă cu asta!” Vedeţi? Dragii mei, întotdeauna ni se arată doar o parte a lucrurilor! Dar nu ne spune Scriptura că avem nevoie de plinătatea sfatului lui Dumnezeu?

 

Voi vorbi despre dragostea lui Dumnezeu în această seară într-un mod în care probabil nu aţi mai cunoscut-o, dar pentru ca să puteţi aprecia dragostea lui Dumnezeu trebuie să înţelegeţi ceva! Dragostea Lui este scoasă în evidenţă la fel cum stelele sunt scoase în evidenţă de către un cer negru ca smoala! Daţi-mi voie să vă întreb ceva, unde s-au dus stelele în după-masa aceasta? Le-a pus cineva pe toate într-un coş şi le-a luat cu el? Cum se face că atunci când aţi privit în sus nu le-aţi mai văzut? Pentru că era atâta lumină în jur! Nu aţi putut să vă minunaţi de frumuseţea lor, nici măcar nu le-aţi putut vedea, pentru că era atâta lumină în jur! În acelaşi mod nu puteţi vedea stelele harului lui Dumnezeu şi dragostea Lui, atunci când este atâta lumină vestită de predicatorii care vă spun că oamenii sunt atât de buni! Singurul mod în care puteţi aprecia cu adevărat dragostea lui Dumnezeu şi harul lui Dumnezeu este să vedeţi întunecimea neagră ca smoala a omului! Iar atunci când vezi întunecimea neagră ca smoala a propriei tale inimi, şi apoi îţi dai seama că Dumnezeu a mişcat în dragoste de dragul tău, te face să cazi în genunchi cu cea mai mare stimă şi să I te închini lui Dumnezeu! Urmăresc un scop în toată nebunia aceasta! Trebuie să sap o gaură şi să vă îngrop adânc! Trebuie să vă arăt cât de neagră este noaptea voastră, aşa încât atunci când voi începe să vorbesc despre Isus să fiţi plini de admiraţie!

Uneori iau în mână o legătura de chei şi le scutur în faţa congregaţiei şi spun: “Sunetul acestor chei vă aduce el vreo bucurie? ” Toată lumea spune : “Nu…” “Sigur că nu, pentru că nu sunteţi închişi într-o temniţă. Dacă aţi fi închişi într-o temniţă, sunetul unor chei v-ar aduce mare bucurie, inima v-ar sălta de bucurie!” Predicatorii care nu predică despre păcat sunt aproape la fel de morali ca un doctor care nu îi spune pacientului său că moare! Vreau să…Vreau să umilesc omul în totalitate! Vreau ca omul să vadă ceea ce este, ca atunci când vorbim despre dragostea lui Dumnezeu în care şi-a trimis Propriul Fiu, omul să strige: “Măreţul har, ce sunet dulce!” Acum câţiva ani pe când eram în Peru cineva mi-a trimis o casetă, “Măreţul Har”, am fost aşa de fericit, îmi place acel cântec. Şi am pus caseta în micul meu casetofon, şi am ascultat primul vers; am scos caseta din casetofon şi am aruncat-o drept în coşul de gunoi. Ştiţi de ce? Pentru că spunea aşa: “Măreţul Har, ce sunet dulce care a salvat un om ca mine.” Ştiţi, eu cred că spune un “păcătos ca mine”, iar înainte spunea un “mizerabil ca mine” şi “un vierme ca mine”. Priviţi! Cu fiecare generaţie omul pare că devine tot mai bun! Oamenii nu au nevoie de mântuitori, mizerabilii au! Şi când îndepărtezi întunecimea omului, îndepărtezi Gloria evangheliei!

V-aţi întrebat vreodată de ce unii oameni care au fost dependenţi de droguri şi femei care au fost prostituate şi criminalii şi aşa mai departe, când se pocăiesc parcă sunt umpluţi cu un zel aşa de special pentru Dumnezeu? Este pentru că ei nu vin dintr-o denominaţiune religioasă, sau o viaţă religioasă în care fiecare pretinde că e mai mult sau mai puţin vrednic de dragostea lui Dumnezeu! Ei au venit din şanţuri şi când au auzit despre dragostea lui Dumnezeu, inimile lor au explodat!

Acum haideţi să vorbim despre răspunsul lui Dumnezeu. Dumnezeu este mânios. Acum spui: “Nu-mi place asta”. Ar trebui să îţi placă. Iau un ziar în mână şi stau lânga tine. Iau ziarul, mă uit la el, şi îţi spun cu un fel de zâmbet, cu o sclipire în ochi “Hey, ai citit asta? Un pedofil a molestat şase băieţi, nu-i aşa că e mişto?” Ce ai spune despre mine? Ai spune “Eşti bolnav! E ceva ne în regulă cu tine? Ar trebui să citeşti şi să fii aşa de mânios!” O, da? Ar trebui? Dar Dumnezeu nu are dreptul să fie mânios? În fiecare zi El vede ticăloşia acestei lumi, zilnic El vede murdăria, şi nelegiurea şi crimele şi toate celelalte, dar în cartea ta Dumnezeu nu are dreptul să se mânie? Îţi spun eu că este mânios!

Este aşa de mânios că în ziua când îşi va retrage mila Sa şi va veni să judece lumea, marele căpetenii ale acestei lumi vor striga munţilor să se ridice şi să cadă peste ei ca să îi ascundă de mânia Mielului! Ce ai gândi despre un Dumnezeu care S-ar putea uita către Auschwitz şi să fie indiferent? Cine l-ar îmbraţişa pe Hitler? Cine s-ar uita la Statele Unite ale Americii omorând mii de bebeluşi în fiecare zi şi să spună “Eu sunt Ok şi tu eşti Ok”­? El este mânios! Şi dacă n-ar fi fost mânios, ar fi fost imoral, cum aş fi eu dacă aş citi un articol teribil din ziar şi aş râde sau aş fi ignorant faţă de el! Sau aş spune “Fiecare pentru el, ştiţi, toţi suntem liberi…” V-aţi uita la mine şi aţi spune: “Eşti nebun! Ar trebui să fii mânios!” Atunci cu cât mai mult ar trebui să fie Dumnezeu mânios, dar nu numai pe Hitlerii acestei lumi. Ci pe tine! Pentru toate nelegiuirile şi greselile tale împotriva Lui şi a creaţiei Sale! Vedeţi?

Acum haideţi să vorbim puţin despre Psalmi, Capitolul 5. Uitaţi-vă la acest text, uitati-vă numai în Biblie! Ştiu aşa de mulţi oameni care mi-ar spune: “Eu nu cred asta”. Şi eu spun: “Uită-te in Biblie”. “Nu, n-am să mă uit, pentru că nu cred aşa ceva!” Asta nu e o problemă atunci când eşti la facultate şi vorbeşti cu un profesor agnostic! Dar când  cineva care pretinde că e creştin spune acelaşi lucru, este o problemă serioasă! “Nu, eu refuz!” Uitaţi-vă ce spune? “Căci Tu nu eşti un Dumnezeu căruia să-I placă răul; cel rău nu poate locui lângă Tine. Tu urăşti pe cei ce fac fărădelegea”. “Urăşti pe cei ce fac răul”. “Urăşti pe cei ce lucrează fărădelege” Acestea sunt traducerile diferite. Nu spune că ura lui Dumnezeu se îndreaptă împotriva nelegiuirii sau a păcatului, ci spune că ura lui Dumnezeu se îndreaptă împotriva omului care comite păcatul; şi nu a spus oare Isus, cel blând şi umil acelaş lucru? Că cei care nu cred în El, mânia lui Dumnezeu se va abate asupra lor? Ioan, capitolul 3.

Ce credeţi că e mânia lui Dumnezeu? Mânia lui Dumnezeu, în ebraică vine de la un cuvânt, care, literal înseamnă “nară” sau “umflarea nării”. Eu sunt un băiat de la ţară, şi noi am crescut vite. Şi ştiu exact ce înseamnă aceasta. Am avut câţiva tauri care cântareau aproape o mie de kg. Tauri Perfecto. Dacă te plimbi pe langă el şi taurul îşi umflă nările, ştii că nu e de glumă, e cazul să o iei la fugă! Când Biblia vorbeşte despre furia lui Dumnezeu, este vorba despre acea umflare a nărilor! Divinitatea este aşa de mânioasă! Şi spune că la suflarea gurii Sale, munţii se topesc! Un tânar, o dată a spus: “În ziua judecaţii voi sta drept în picioare şi n-am să mă tem!” Şi am spus: “Nu, tinere, te vei topi înaintea lui Dumnezeu ca o figurină mică de ceară în faţa unui cuptor în flăcări!” Dumnezeu vine cu ură împotriva răutaţii! Dumnezeu vine cu mânie împotriva răutăţii! Dar vei zice “Frate Paul, dar nu…” Cum a zis odată o doamnă: “Nu! Dumnezeu nu poate să urască! Pentru că Dumnezeu este dragoste!” Eu am spus: “În primul rând nu trebuie să tragem concluzii filozofice, trebuie să mergem în concordanţă cu Scriptura şi când Scriptura spune că Dumnezeu urăşte, trebuie să crezi asta.”

Dar în al doilea rând, haide să fim filozofici pentru un moment.  Tu zici că Dumnezeu este Dragoste şi prin urmare nu poate să urască; eu spun că Dumnezeu este Dragoste, de aceea trebuie să urască! Iubeşti evreii? Atunci trebuie să urăşti Holocaustul. Dacă ţi-aş spune: “Ai citit despre Holocaust?” şi tu spui: “Da, am citit, şi sunt cam neutru în legătura cu acesta, adica fiecare face ce vrea…ştii…a fost idea lui Hitler, eu n-am nici o legătură…” Aş crede că eşti un monstru! Probabil ai fi aruncat în închisoare pentru ură! Dacă iubeşti evreii, trebuie să urăşti Holocaustul!  Iubiţi copiii? Câţi dintre voi aţi spus cu gurile voastre: “Eu urăsc avortul?” O, deci tu ai dreptul să urăşti, din cauza iubirii măreţe din inima ta! Dar credeţi că ar fi ciudat ca Dumnezeu să urască pentru că iubeşte? Vedeţi, Dumnezeu iubeşte tot ceea ce e frumos, minunat si excelent. Haideţi să o spunem într-un cuvânt: Dumnezeu iubeşte tot ceea ce este ca El! De aici începe problema.

Noi avem dreptul să iubim tot ceea ce alegem noi să iubim, dar ne gândim că Dumnezeu trebuie să iubească tot ceea ce noi iubim. Dumnezeu iubeşte tot ceea ce este ca El, pentru că El este absolut Perfect, şi El vine cu mânie împotriva a tot ce este contrar naturii şi voii Sale! Şi aceia suntem noi! Fiecare din această încăpere a încălcat fiecare poruncă pe care Dumnezeu a dat-o vreodată. Dacă tu nu pricepi asta, tu nu picepi Creştinismul!

Acum vreau să ne uităm un moment în cartea Proverbelor şi am să vă arăt cea mai mare problemă din întreaga Scriptură! Proverbe, capitolul 17, versetul 15: “Cel ce iartă pe vinovat şi osândeşte pe cel nevinovat, sunt amândoi o scârbă înaintea Domnului.” “Scârbă” este probabil cel mai dur cuvânt pe care îl avem în Scriptură. Nu există ceva mai oribil înaintea lui Dumnezeu decât o scârbă. Şi ce este o scârbă pentru Dumnezeu? Scârba este aceasta: “Cel care iartă pe vinovat şi cel care osândeşte pe cel nevinovat, amândoi sunt o scârbă!” Acum haideţi să ne întoarcem la textul nostru principal. Ne-am uitat la “căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu”. Acum haideţi să ne uităm la aceasta, care vorbeşte despre creştinii care s-au pocăit cu adevarat, născuţi din nou din Duhul Sfânt, cei care au crezut în Isus Cristos pentru mântuire, El spune despre ei: “Chiar dacă toţi aceştia au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu, sunt justificaţi!” Justificaţi!

Acum, ce inseamna a fi justificat? Justificat nu înseamnă “Dumnezeu mă tratează ca şi cum n-aş fi pacătuit.” Ştiu că rimează, dar nu acesta este sensul cuvântului. Justificat nu înseamnă că în momentul în care tu crezi în Isus te face perfect neprihanit, pentru că daca ar fi fost aşa, n-ai mai fi păcătuit din nou! Justificat înseamnă că în momentul în care pacătosul se uită la Isus cu o credinţă mântuitoare, acel păcătos este legal declarat de către Dumnezeu drept înaintea Lui, neprihănit înaintea Lui, şi corect cu El! De fapt justificarea este un termen legal. Dumnezeu Judecătorul priveşte în jos către păcătosul care îşi pune încrederea în Cristos şi declara că păcătosul este oficial neprihănit înaintea Lui. Cum se face asta? Păi spune aşa, el zice: “Justificarea este un dar primit prin har.” Pavel repetă acelaşi lucru aici – a fi justificat, a primi justificarea în dar prin har. Cum suntem noi justificaţi? Este un dar. Este un dar.

Ştiţi unde se spune despre Mesia: “M-au urât fără temei”? A dat Isus vreodată cuiva vreun motiv ca să-L urască? Nu! M-ai contrazice –  nu, nu, nu, nu, nu… Isus niciodată nu a dat nici cel mai mic pretext al vreunui motiv cuiva pentru că să-L urască. Ei L-au urât fără motiv! Este acelaşi cuvânt folosit aici. Creştinul este justificat fără nici un motiv. Aceasta înseamnă, domnule, doamnă, tinere…Că tu nu i-ai dat lui Dumnezeu nici un motiv că să te declare  drept. “Nu ştiu de ce Dumnezeu m-a salvat”. Eu iţi pot spune aceasta: Nu a fost datorită ţie, ci a fost în pofida firii tale.

Ce vrednicie a văzut Dumnezeu în mine? Absolut niciuna! El a zis, El te-a declarat drept chiar dacă tu nu i-ai dat nici un motiv să o facă. Te-a justificat fără nici un motiv, prin har. Acum am vrut să vă uitaţi la ceva. Majoritatea religiilor de astăzi, majoritatea religiilor caută să răspundă la o singură întrebare, gandiţi-vă. Toate religiile din lume, cu excepţia unor religii mistice din Est, dar cele mai multe religii caută să răspundă unei sigure întrebări – cum poate omul să se împace cu Dumnezeu? Dacă te duci în vreun trib afican păgân, sau în America de Sud, sau chiar în Statele Unite unde oamenii se întorc la păgânism, şi oferă sacrificii de sânge copacilor şi zeilor-demoni şi aşa mai departe. În toată lumea, de-a lungul istoriei, oamenii au avut această realitate că ei nu sunt împacaţi cu Dumnezeu!  Oricare ar fi dumnezeul în care au crezut. Au ştiut acest lucru în conştiinţa lor că este o problemă! Şi aceasta demonstrează un lucru, că Romani, capitolul 1 este adevărat! Că toţi oamenii ştiu destul despre Singurul Dumnezeu adevărat, şi ştiu destul despre voia Lui încât să îşi dea seama că au încălcat Legea Lui! Şi că El este împotriva lor şi ei sunt împotriva Lui.

Dar haideţi să intervievăm pentru un moment trei oameni din religiile majoritare. Reporterul merge la Iudeul Ortodox şi întreabă: “Domnule, dacă aţi muri chiar acum, unde aţi merge?” “Aş merge în rai.” “De ce?” “Iubesc legea Domnului. Sunt un om neprihănit, fac fapte bune, studiez Legea Lui, o iubesc, mă hranesc cu Legea Lui, sunt un om neprihănit.” Iar reporterul spune: “Bine, este clar, înţeleg.” Către musulman: “Dacă ai muri chiar acum, unde te-ai duce?” “Aş merge în rai” “De ce?” “Pentru că iubesc Coranul, am făcut toate pelerinajele, îmi spun rugăciunile zilnice, dau pomeni săracilor, şi aşa mai departe, sunt un om neprihănit!” Şi reporterul spune “Ok, înţeleg”. Şi merge la creştin – la un adevarăt creştin – trebuie să specifici asta în America, pentru că toţi cred că sunt creştini. Reporterul îl întreabă pe creştin: “Domnule, dacă ai muri chiar acuma, unde ai merge?” “Aş merge în cer.” “De ce?” “Păi…am fost născut în păcat…în păcat m-a zămislit mama mea…am încălcat fiecare poruncă pe care Dumnezeu a dat-o vreo dată, sunt în întregime păcătos şi lipsit de merite şi valoare, merit cea mai adâncă şi întunecată pedeapsă… ”

Reporterul spune: “Stop! Pe ceilalţi doi îi înteleg, ei spun că vor merge în cer pentru că merită să meargă în cer, Dumnezeu le este dator, Dumnezeu este datornicul lor, ei s-au dovedit vrednici, Dumnezeu trebuie să le dea cerul! Dar tu, nu înţeleg, tu îmi spui cu bucurie că mergi în cer, iar apoi îmi spui că nu ai dreptul sau meritul de a merge acolo, deci cum mergi tu în cer??” Şi creştinul zâmbeşte şi spune: “Pentru că eu merg în cer bazat pe  meritul şi valoarea Altuia, Isus Cristos, Domnul meu!” Acum dintre aceştia trei, cine dă glorie lui Dumnezeu, şi cine dă glorie omului? Vedeţi? Nu mai este vorba despre noi! Nu mai este vorba despre moralitatea şi bunătatea noastră! Este vorba numai despre El!

Eu am probleme cu reporterii, unul a venit o dată la mine şi mi-a spus: “de ce vorbeşti întotdeauna despre păcat?” Am spus: “Pentru că vreau ca tu să Îl iubeşti pe Dumnezeu” “Ce vrei să spui că vrei ca să-L iubesc pe Dumnezeu?” Eu spun: “N-ai citit niciodată că ea a iubit mult pentru că i s-a iertat mult? Domnule, tu nu-l iubeşti pe Dumnezeu mult, pentru că nu ştii cât ţi s-a iertat, şi nu ştii cât ţi s-a iertat, pentru că nu ţi-a spus nimeni cât eşti de păcătos!” Şi spun: “Aş putea să-l invit pe Bill Gates la mine acasă şi să-l servesc cu o farfurie de cereale, şi el nu mi-ar săruta mâinile sau n-ar îngenunchia suspinând de mulţumire, dar în multe locuri în care am slujit în lume, dacă aş da cuiva o farfurie de cereale, ar cădea cu faţa la pământ şi mi-ar săruta mâinile! Pentru că sunt înfometaţi şi în nevoi! Numai când ne recunoaştem nevoia şi ne lepădăm de aceste idei prosteşti şi banale despre propria noastră valoare şi vrednicie şi neprihanire, numai atunci putem vedea Gloria iubirii lui Dumnezeu!

Merge mai departe: “A primi justificarea ca un dar al harului…” – Cum? “Prin răscumpărare…” Am ajuns să cred, citind oameni mai în vârstă, că există câteva cuvinte anume în Biblie, cu care s-ar cuveni să avem mare grijă când le menţionăm. Spunem lucrurile aşa de pripit… Gândiţi-vă la aceasta pentru un moment. Toate cântecele acestea moderne de azi… toate aceste “ieihu” şi “hahu” şi toate stilurile de muzică din ziua de azi…. “Hey, ai auzit că Isus a murit pentru mine!” Vii la mine după ce fiul meu tocmai a murit şi îmi spui: “Hey, băieţelul tău a murit!” M-aş uita la tine şi aş spune: “Ce ai? Tu ştii ce vorbeşti?” …Isus a murit! N-ar trebui să existe o plecare a capului, un tremur în voce, un gând de onoare la adresa Tatălui care L-a dat pe Fiul Său, sau putem doar ca să cântăm aceste cântece gospel stupide din sud, şi să dansăm şi să strigăm şi să facem toate aceste lucruri? El a murit! Tatăl L-a dat pe Fiul Său! Când spui lucruri ca “Isus a murit”… nu ar trebui oare să te opreşti pentru un moment măcar?

Tatăl meu a fost în al doilea război mondial şi a luptat în câteva dintre cele mai grele lupte. Adică oricine altcineva ar putea să vizioneze un film despre al doilea război mondial pe History Channel, şi să spună…să vorbească despre strategie şi să vorbească cu răceală despre tot ce s-a întamplat sau nu s-a întâmplat, dar tatăl meu doar ar sta tăcut….pentru că toţi prietenii lui au murit. Cineva poate să discute despre Vietnam şi să vorbească despre dacă a fost corect sau greşit, şi despre lucruri politice şi despre treburi de război, dar cei care au venit din Vietnam, când aud spun: “Poţi să vorbeşti în felul acesta pentru că tu nu ai fost acolo.” Şi uneori creştinii când înţeleg puţin din “Isus a murit”, cum o poţi spune cu un ton săltăreţ în voce, ca şi cum ar fi doar pentru a face rimă într-un cântec? Isus a murit!

Şi el a spus că noi suntem justificaţi prin răscumparare. A răscumpăra pe cineva înseamnă a cumpăra un sclav sau un captiv, a plăti un preţ, dar acel preţ nu a însemnat că Dumnezeu a golit cufere din cer şi a demolat străzi de aur şi le-a trimis jos ca să plăteasca diavolului! El a plătit cu sângele Singurului Său Fiu!

Îmi aduc aminte când primul meu fiu s-a născut… copilul meu s-a născut, fiul meu, Ian… La câteva zile după ce s-a născut, conduceam către fermă vechiul meu Ford Ranger albastru şi mă tot gândeam la faptul că Isus a murit, Isus a murit, dar după cum voi, taţilor ştiţi, în momentul în care am privit acel copilaş, băieţelul meu care s-a născut, aş fi luptat cu o întreagă armată pentru el, aş fi murit de o mie de ori pentru el, mi-aş fi aruncat trupul în faţa unui tren pentru el, nu îmi venea să cred, eram speriat de cât de multă dragoste simţeam pentru acea micuţă şopârlă fără păr din leagăn! El era cel mai frumos lucru pe care l-am văzut în toată viaţa mea şi pentru prima dată în viaţa mea m-a înspăimântat nu numai suferinţa Fiului, dar şi Tatăl dăruindu-L… pe  Fiul Său – L-a dat ca să moară! Eu n-aş putea să fac asta! Eu nu mi-aş da fiul pentru voi! Poate m-aş da pe mine însumi pentru voi. Dar nu mi-aş da fiul pentru voi! N-ar trebui oare să fie câteva cuvinte din Scriptură pe care, când le spunem, să stăm să ne gândim pentru un moment? Nu este adevărat că şi unele dintre cele mai valoroase fraze pot deveni cu nimic mai mult decât clişee nesemnificative pentru că le repetăm din nou şi din nou fără să ne gândim la ele? El a murit! El a murit cu-adevărat! Şi sângele Lui vărsat pe lemn este singurul motiv pentru care noroiul negru al păcatului tău poate fi spălat! Acel sânge pe acel lemn! Jertfa Fiului Lui Dumnezeu! Un teolog a spus: “Cât de mult te iubeşte El? Uită-te la cruce! Cât de mult a costat? Cât de respingător şi întunecat a fost păcatul tău? Uită-te la acel lemn, îţi va spune totul!”

Deci El ne-a răscumpărat. Răscumpărarea care este în Cristos Isus! O dată predicam şi un tânar a venit la sfârşit la mine, era aşa de bucuros şi îmi spune: “Ai dreptate, frate Paul,  Isus este tot ce avem nevoie!” Şi am spus: “Tinere, Isus este tot ce avem!” În afara Lui nu este nimic! Ori eşti în Creştinism… – ori eşti pe un tărâm, ori pe celălalt! Trebuie să înţelegi aceasta. Ori eşti în Adam, ori eşti în Cristos. Ori eşti în moarte, ori eşti în viaţă. Ori eşti în fire, ori esti în Duh! Ori eşti condamnat, ori eşti liber. Şi aceasta merge mai departe! Singurul lucru pe care îl avem, este Cristos.

Am vorbit acum câţiva ani la Seminarul Oral Roberts, am fost invitat acolo, nu ştiu de ce, dar am mers. M-au invitat, m-am dus. Şi am gasit acolo nişte creştini foarte, foarte decenţi. Dar unul dintre ei a venit la mine la sfârşit şi mi-a spus: “Băiete, tu eşti unul dintre acei puritani vechi!” Şi am întrebat: “Ce te face să crezi asta?” Şi el a spus: “Rugăciunea ta. Pentru că ai spus aşa: ‘Doamne, vin înaintea Ta în Numele lui Isus, şi ştiu că despărţit de El, nu pot avea părtăşie cu Tine’” În Cristos, în Cristos – de aceea apostolul Pavel  nu se mai opreste în cartea Efesenilor, nu mai ştie unde să pună punctul! Doar scrie, şi scrie, şi scrie pentru că totul este “în El, în El, în El, în Cristos, în Cristos, în Fiul, în El!” Este totul despre Cristos!  Nu este nimic despre tine, şi de aceea îmi place un vechi imn care spune:  “Vin la Tine cu mâinile goale!” Este Cristos, sau nimic! Ai face bine să o accepţi aşa cum este! De ce? Pentru că dacă era 99.99% Cristos, şi 0.01% tu, ai merge în iad! Este Cristos şi numai Cristos!

Acum merge mai departe şi spune aşa. Vreau să fac legătura cu versetul 24, “a fi socotit neprihănit” , haideţi să facem legătura cu totul – păcătoşi, oameni răi, versetul 23, versetul 24, Dumnezeu ne-a socotit neprihăniţi pe când eram păcătoşi. Proverbe 17:15, problema – Cel ce iartă pe vinovat este o scârbă înaintea Domnului! Acum gândiţi-vă la Proverbe pentru un moment, uitaţi-vă ce ne învaţă. Oricine iartă pe vinovat, este ce? O scârbă înaintea Domnului! Dar pentru ce ne-am bucurat în ultimele câteva minute, atunci?

Dumnezeu ne-a socotit neprihăniţi când eram înca păcătoşi. Vede cineva problema? Dacă Dumnezeu spune că oricine iartă pe vinovat este o scârbă înaintea Domnului, atunci cum te poate ierta Dumnezeu pe tine care eşti vinovat, fără a deveni o scârbă El însuşi? Şi asta este cea mai mare problemă din toată Scriptura, şi acesta este subiectul Evangheliei lui Cristos! Cea mai mare dilemă a Bibliei este aceasta: Dacă Dumnezeu este drept, El nu te poate ierta! Vei spune: “De ce nu?”  Această întrebare va demonstra că eşti doar un copil al acestei epoci care nu ştie nimic despre dreptate.

Lăsaţi-mă să vă dau un exemplu. Ai plecat azi de acasă şi ai lăsat o parte din familia ta acasă şi te întorci deseară la ora zece şi îţi dai seama că familia ta a fost ucisă, ucisă într-un mod violent. Intri pe uşă şi vezi omul care i-a ucis, cu mâinile pline de sânge sugrumându-l pe ultimul copil. Cu forţa unui taur alergi de-a lungul camerei şi îl ataci pe acel om, îl prinzi şi îl arunci la pământ. Chemi poliţia şi îl predai pe acest ucigaş al întregii tale vieţi.

 Toate speranţele pentru care ai trăit sunt sfărâmate în bucăţi. Îl predai poliţiei, iar poliţia îl duce la judecător. Şi în faţa tuturor oamenilor din oraş care s-au adunat în acea sală,  judecătorul îl priveşte pe omul care ţi-a ucis întreaga familie şi spune aşa: “Eu sunt un judecător foarte iubitor, şi nu mă supăr niciodată pe nimeni. Eşti liber să pleci. Te iert.” Ce vei face? Oare toţi oamenii din încapere îşi vor da mâinile unii altora şi vor începe să cânte Kumbaya? Ce ai face? Îţi voi spune eu exact ceea ce ai face.  Ai sări direct de pe scaun şi ai striga: “Cer dreptate!” Te-ai duce la alţi oameni, la senator, la preşedinte, ai apărea în ziar, ai merge la televiziune şi ai spune: “Acel judecător care stă pe scaunul de judecată este mai ticălos decât omul care mi-a ucis familia!” Pentru că un judecător ar trebui să facă binele! Ar trebui să facă dreptate! Nu poate să îl ierte pe vinovat!

 Vedeţi problema? Aţi pretinde dreptatea de la judecătorii voştri, dar vă supăraţi când cineva spune că Dumnezeu e drept! Cea mai mare problemă din Biblie este asta – Dacă Dumnezeu este drept, El nu poate să te ierte pe tine, fară ca El să devina păcătos. Întrebarea întregii Scripturi… vedeţi, asta vreau eu să spun când spun că astăzi oamenii nu înţeleg evanghelia! Când a fost ultima dată când ai auzit asta?

 Întotdeauna merg la studenţi, mai ales în Europa şi îi întreb: “De ce a murit Isus?” Şi ei spun: “Păi din cauza păcatelor noastre.” “Ok, de ce a murit Isus?” “Păi din cauza păcatelor noastre.” Nu, nu îmi răspundeţi la întrebare. Trebuie să mergi mai adânc decât atâta. De ce păcatul este o problemă? “Păi…pentru că păcatul e ceva rău.” Nu, nu aceasta e problema. Problema e aceasta: Dumnezeu este un Dumnezeu drept şi El este Judecătorul întregului pământ şi El trebuie să facă dreptate, trebuie să se comporte conform caracterului Său. Dumnezeu este Sfânt şi drept. Dacă El se uită la păcat şi îl iartă pe păcătos, este la fel de vrednic de dispreţuit, este la fel de ticălos ca şi acel judecător pe care tocmai l-am descris! Deci cea mai mare problemă din toată Biblia, dilema divină din toată Scriptura inspirată este aceasta: Dacă Dumnezeu e drept, El nu te poate ierta! Întrebarea se pune: cum poate Dumnezeu să îl ierte pe păcătos şi să rămână drept?

 Uneori am auzit evanghelişti care spuneau aşa: “Dumnezeu ar fi putut să fie drept cu tine, dar în loc să fie drept, a ales să fie iubitor.” Ştiţi ce înseamna aceasta? Că dragostea lui Dumnezeu este nedreaptă. Vedeţi asta? Oamenii spun multe lucruri tâmpite – că adică dragostea mare a lui Dumnezeu L-a făcut pe El să întoarcă spatele propriei Sale dreptăţi şi să păcătuiască pentru a te salva pe tine. Aceasta este problema. Cum poate Dumnezeu să fie drept şi în acelaşi timp să îi ierte pe oamenii păcătoşi?

 Lăsaţi-mă să vă spun ceva. Este important să întelegeţi. Dumnezeu trebuie să fie drept, dar nu din cauza vreunei legi care este mai mare decât Dumnezeu şi deasupra Lui şi căruia El trebuie să i se conformeze, vreo lege universală a dreptăţii pe care El nu o poate încălca. Biblia nu ne învaţă aşa. Dumnezeu trebuie să fie drept, pentru că El este drept. Dumnezeu trebuie să fie în concordanţă cu ceea ce El este. El este un Dumnezeu drept. El nu poate comite nedreptatea, nici măcar datorită iubirii. Dragostea lui Dumnezeu este sfântă. Dragostea lui Dumnezeu este dreaptă. Deci întrebarea este: Cum poate Dumnezeu fi drept şi să îl ierte pe păcătos? Răspunsul se află în acest singur cuvânt, versetul 25, “ispăşire”.

 Acum, în afară de Numele lui Dumnezeu, aş îndrăzni să afirm că acesta este cel mai important cuvânt din întreaga Biblie. Şi totuşi, dacă v-aş împarţi nişte foi şi aş cere fiecăruia să îmi definească acest cuvânt “ispăşire”, majoritatea oamenilor n-ar fi în stare să o facă. Vedeţi, noi nu suntem împietriţi faţă de evanghelie, ci suntem ignoranţi faţă de evanghelie. Acesta este cel mai important cuvânt din Biblie şi totuşi majoritatea oamenilor nu îl cunosc. Cel mai important concept din Biblie este: “Cum poate Dumnezeu să fie drept şi să îl ierte pe păcătos?”, iar unii dintre voi nu aţi auzit aşa ceva până acum! Spune aşa: “Dumnezeu L-a afişat în mod public să fie o jertfă de ispăşire.” Dumnezeu L-a prezentat pe Isus în mod public, ca să şteargă păcatul. Martin Lloyd Jones a spus că: “Dumnezeu L-a postat pe Fiul Său”. Ca şi cum ai merge prin Missouri şi vezi toate panourile publicitare pe câmp şi pretutindeni, nici măcar nu poţi admira natura din cauza panourilor care sunt acolo. Acestea sunt postate peste tot, semne oriunde îţi îndrepţi privirea. Dumnezeu L-a afişat pe Fiul Său în centrul lumii, în cel mai important oraş religios de pe faţa pământului, acolo, la răscruci, s-a ridicat o cruce, iar Fiul Său a fost pironit pe ea. Acuma de ce L-a prezentat Dumnezeu pe Fiul Său în mod public? Pentru că Dumnezeu făcea mult mai mult pe lemnul acela, decât salva omenirea. Şi vom vorbi despre aceasta în curând.

 Dar haideţi să mergem mai departe. “Dumnezeu L-a prezentat public, ca fiind o jertfă de ispăşire”. Ce este o jertfă de ispaşire? O jertfă de ispăşire este un sacrificiu făcut în locul celui vinovat, care iartă ….sau care satisface dreptatea lui Dumnezeu şi îi dă posibilitatea lui Dumnezeu ca să îl ierte pe omul păcătos. O jertfă adusă în locul păcătosului, pentru ca dreptatea care cere moarta lui – dreptatea lui Dumnezeu, să fie satisfăcută, iar mânia Lui – ura sfântă împotriva păcatului, să fie potolită, şi totul e făcut, iar El poate liber să ierte. Şi acea jertfă a fost Cristos.

 Acum haideţi să vorbim despre moartea lui Cristos pentru un moment. Ştim că cel care trebuie să moară pe cruce, trebuie să fie un om. Ştim, nu-i asa? Pentru că sângele vitelor şi caprelor nu va spăla păcatele noastre. Adam a fost cel care a păcătuit. Rasa lui Adam a decăzut. Unul dintre fiii lui Adam trebuie să moară în locul celui vinovat. Ştim acest lucru! Un om trebuie să moară pe lemn! Dar apoi, din nou, mai mult decât un om trebuie să moară pe cruce. Cel care moare pe cruce, trebuie să fie de asemenea şi Dumnezeu.

 Hadeţi să ne uităm la aceasta pentru un moment. De ce trebuie ca cel care moare pe cruce să fie o divinitate? Să fie Dumnezeu în trup? Să fie Dumnezeu Fiul, Fiul lui Dumnezeu? De ce? Păi, în primul rând, o afirmaţie scurtă din cartea lui Iona spune că “Mântuirea este a Domnului”. Isaia este destul de clar, Dumnezeu nu îşi împarte titlul de Mântuitor cu nimeni!  De aceea doctrina martorilor lui Iehova este aşa o erezie, pentru că susţine că Dumnezeu a creat o creatură inocentă care să meargă pe pământ să salveze oamenii! Ca să şteargă păcatul!  Dacă ar fi adevărat, atunci pe noi ne-ar fi salvat o creatură,  dar noi trebuie să înţelegem că Cristos nu a fost creatură, ci Creatorul, veşnicul Fiu de Dumnezeu, care a părăsit cerul, nu a considerat că a fi egal cu Dumnezeu era un lucru de apucat, ci a coborât din cer. El nu şi-a lepădat Dumnezeirea. A lepădat Gloria şi privilegiile dumnezeirii Sale,  El nu a devenit mai puţin decât Dumnezeu, ci a devenit ceva ce Dumnezeu nu a fost niciodată!  Pe lângă natura Sa Dumnezeiască şi-a asumat natură umană! A luat trup şi apoi a devenit un om!  Şi a mers la cruce ca fiind Omul-Dumnezeu, a murit pe acea cruce ca Omul-Dumnezeu şi a înviat apoi din morţi ca Omul-Dumnezeu, iar Cel pe care noi Îl numim Mântuitor, nu este doar un om, ci El este Dumnezeu! Şi în felul acesta cuvintele lui Iona rămân intacte: “Mântuirea este a Domnului!”

De ce Persoana care moare pe cruce trebuie să fie Dumnezeu? Haideţi să ne uităm la aceasta pentru un moment. Cel care moare pe cruce trebuie să îşi dea viaţa Sa. Vei spune: “Păi şi un om ar putea face asta.” Nu, n-ar putea. “Un înger ar putea face asta”. Nu, n-ar putea. De ce? Hai să spunem că tu ai nevoie de o maşina. Iar eu conduc o maşina pe care am împrumutat-o de la păstor, şi eu văd că tu ai mare nevoie de o maşină, aşa că îţi dau maşina păstorului.  Nu îţi dau viaţa mea, nu îţi dau maşina mea, îţi dau ceva împrumutat de la altcineva. De unde vine viaţa pe care o are omul? Vine de la Dumnezeu. Îngerii – au ei viaţa în ei înşişi? Nu. Dar Isus a spus: “Eu am autoritatea de a-Mi da viaţa şi să o iau înapoi.” Cel care moare pe acea cruce trebuie să îşi dea viaţa Lui, nu o viaţă pe care a împrumutat-o de la altcineva, ci viaţă adevărată!

 De ce Acela care moare pe lemn trebuie să fie Dumnezeu? Cine altcineva decât Dumnezeu ar putea să reziste mâniei lui Dumnezeu şi să învieze apoi? Munţii se topesc înaintea mâniei lui Dumnezeu, râurile seacă înaintea mâniei lui Dumnezeu, naţiuni sunt distruse în faţa mâniei lui Dumnezeu, într-o zi întregul univers va fi dizolvat în foc de mânia lui Dumnezeu! Cine în afară de Dumnezeu poate rezista mâniei lui Dumnezeu şi să învieze din morţi?

 De ce trebuie Acela care moare pe cruce să fie Dumnezeu? Am vorbit acum câţiva ani la o universitate, şi după ce am vorbit, la întrebări şi răspunsuri, un student s-a ridicat şi era cam nervos şi a zis : “Am o problemă pentru tine, predicatore.” Am zis “Ok.” “Cum poate un om să sufere pentru câteva ore scurte pe cruce şi să plătească pentru păcatele unei mulţimi de oameni şi să îi salveze pentru totdeauna de iad? Nu este drept!” Şi am început să plâng. Am zis: “Tinere, mulţumesc pentru că mi-ai pus această întrebare, pentru că răspunsul acesta este răspunsul meu preferat. Acel Om a putut suferi pentru câteva ore scurte pe acea cruce, şi să salveze o mulţime de oameni pentru totdeauna de iad, pentru că Acel Singur Om a valorat mai mult decât toţi oamenii luaţi împreună!” Când teologii vorbesc despre sacrificiul perfect al lui Cristos, ei nu spun numai că a fost fără păcat, ci vorbesc şi despre valoarea infinită a vieţii care s-a dăruit. Daca iei o balanţă cosmică gigantică, şi pui pe o parte tot ce ai putea găsi, pui stele şi galaxii, soare şi lună, planete şi pământuri, munţi şi dealuri,  insecte şi oameni, greieri şi clowni, tot ce ai putea găsi – praf şi roci de granit, orice ai putea găsi în creaţie, – şi le pui pe cântar, şi dacă Îl pui pe Isus de cealaltă parte, El ar cântări mai mult decât toate! Valoarea Lui – El este Dumnezeu! Valoarea Lui nu poate fi măsurată, nu poate fi golită sau comparată! Vedeţi cât de preţios este Cristos? Cel care a trebuit să moară, trebuia să fie om, Cel care trebuia să moară, trebuia să fie Dumnezeu! Şi Cristos împlineşte ambele condiţii.

 Haideţi să vorbim despre moartea Sa. Spune: “În sângele Lui – ispăşire în sângele Lui” – El a trebuit să moară. Nu să leşine, nu să sufere, nu să doarmă. A trebuit să îşi dea viaţa, a trebuit să moară! Dar cum? Am fost în Europa acum câţiva ani şi am predat unor misionari ţigani. Eram într-un seminar german, şi după ce am predat, eram puţin obosit, am intrat într-o bibliotecă şi mă uitam după o carte pe care sa o citesc. Dar toate erau în germană, am încercat să găsesc ceva ce puteam sa citesc, şi în sfârşit am găsit o carte numită “Crucea lui Cristos” – nu era cartea lui Stott, era altă carte, una de care nu auzisem înainte. Deci – “Crucea lui Cristos.” Şi am deschis cartea şi am început să mă uit prin ea, să văd ce zicea autorul, şi scria aşa: “Când Isus Cristos a fost pe cruce, Dumnezeu S-a uitat din cer în jos si a văzut suferinţa care a fost cauzată Fiului Său de către mâinile romanilor şi a considerat aceasta ca fiind plata păcatelor noastre.” Aceasta este o erezie! Aceasta este o erezie. Dar dacă asculţi pe majoritatea predicatorilor din ziua de astăzi, asta e ceea ce vei auzi.

 Când a apărut filmul lui Mel Gibson despre patimi – n-am văzut niciodată acel film, nu am nici o dorinţă ca să mă cert cu nimeni în legatură cu el sau cu altceva, dar n-am putut să-l văd. Dar când tocmai apăruse, un predicator renumit a vorbit la radio într-o zi pe  când lucram la fermă. Am dat volumul radioului mai tare şi m-am aşezat în camion ca să ascult…Şi el a zis: “Pentru că se vorbeşte aşa de mult despre patimi şi despre film, am simţit că ar fi bine să vorbesc în această emisiune pe care o am la radio în fiecare zi cu voi şi să explic adevarata însemnătate a crucii.” Şi m-am gandit: O, slavă Domnului!

 A vorbit timp de jumătate de oră despre tot ce I-au făcut romanii lui Isus şi apoi a zis: “Pentru aceasta, păcatele noastre au fost ispăşite.” A vorbit despre bătăi, despre lovituri, a vorbit despre bici şi despre gârbaciul cu nouă şfichiuri, a vorbit despre Cristos târându-Se spre cruce, a vorbit despre Isus căzând jos, a vorbit despre cuie, despre coroană, despre  mantie, a vorbit despre suliţa înfiptă în coastă, a vorbit despre sufocarea cauzată de crucificare şi a vorbit despre absolut totul, dar aş vrea să stiţi, nu vreau să diminuez cu nimic din suferinţele fizice ale lui Isus, dar omul acela nu a înţeles deloc evanghelia!

 Daca eşti astăzi mântuit, nu eşti mântuit pentru că romanii L-au ţintuit pe Isus pe cruce, nu eşti mântuit pentru că evreii L-au biciuit, sau pentru că L-au lovit! Dacă eşti astăzi mântuit, eşti mântuit pentru că atunci când Isus a fost pe cruce a purtat păcatele noastre, şi Tatăl Său L-a zdrobit!  Nu ceea ce I-au făcut romanii lui Isus ne-a mântuit pe noi, ci ceea ce Dumnezeu I-a făcut lui Isus! El L-a omorât pe Singurul Său Fiu! Gândiţi-vă la asta pentru un moment! Cel care era pe acea cruce a strigat: “Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părasit?” Aud aşa de mulţi predicatori spunând: “Dumnezeu Tatăl S-a uitat la Fiul Său şi cand L-a văzut aşa de lovit şi în suferinţă, S-a întors de la El, pentru că nu putea să Îl privească.” Aceasta este o minciună romantică. Aceasta nu este ceea ce Isus a spus. Isus Însuşi a mărturisit că Dumnezeu L-a părăsit în totalitate. De ce? Pentru că El a devenit păcat. El a purtat păcatul tău! El a devenit ţapul ispăşitor, a devenit vierme, a devenit şarpele înălţat în pustie!

 Citiţi pentru un moment, deschideţi la Psami 22 pentru o secunda. Citiţi versetul 1:  “Dumnezeule! Dumnezeule! Pentru ce m-ai părăsit, şi pentru ce Te depărtezi fără să-mi ajuţi şi fără s-asculţi plângerile mele? Strig ziua, Dumnezeule, şi nu-mi răspunzi: strig şi noaptea, şi tot n-am odihnă. Totuşi Tu eşti Cel Sfânt…”  Si în primele două versete, El striga catre Dumnezeu şi aceasta este plângerea Lui – “Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai parasit?” Şi apoi dă un argument în versetul 4: “În Tine se încredeau părinţii noştri, se încredeau şi I-ai izbăvit. Strigau către Tine, şi erau scăpaţi; se încredeau în Tine, şi nu rămâneau de ruşine.” Argumentul Său este acesta: “Tată, nu a fost niciodată vreun moment în istoria Legământului Tău cu Israelul, când un om să strige la Tine şi Tu să îl părăseşti, dar iată-mă stau aici, atârnând pe aceasta cruce, Singurul Tău Fiu, Mesia! De ce M-ai părăsit?” Şi apoi îşi răspunde singur la întrebare în versetul 3: “Totuşi, Tu eşti cel Sfânt” versetul 6: “Dar eu sunt vierme.” Sunt un vierme.

 În timpul Legii, poporul Israel, liderii veneau – bătrânii Israelului – şi îşi puneau mâinile pe capul unui ţap, în mod simbolic transferând, imputând păcatele poporului pe capul  ţapului. Un ţap era omorât, iar altul era izgonit către ieşirea din tabără, ca să ratacească prin pustie şi să moară! Aşa că autorul carţii Evrei a spus că Isus Cristos a suferit în afara porţilor cetaţii, părăsit de Dumnezeu şi părăsit de oamenii lui Dumnezeu, purtătorul de păcat!

 Trisagion, Cel de trei ori Sfânt, nu înţelegeţi, dacă aţi citit vreodată Isaia 6, “În anul morţii împăratului Ozia, am văzut pe Domnul şezând pe un scaun de domnie foarte înalt, şi poalele mantiei Lui umpleau Templul. Serafimii stăteau deasupra Lui, şi fiecare avea şase aripi: cu două îşi acopereau faţa, cu două îşi acopereau picioarele, şi cu două zburau. Strigau unul la altul, şi ziceau: ‘Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oştirilor! Tot pământul este plin de mărirea Lui’ Şi se zguduiau uşiorii uşii de glasul care răsuna, şi casa s-a umplut de fum!” Ioan capitolul 12 ne spune că Dumnezeul pe care Isaia L-a văzut, a fost Fiul lui Dumnezeu! Isaia a văzut gloria Sa!

 Şi Acest Glorios pe care cei mai mari arhangheli din cer nu Îl pot privi din cauza minunăţiei Sale, frumuseţii Sale şi purităţii Sale… – serafimii în limba ebraică sunt numiţi “cei care ard”!  Ei nu ard cu propriul lor combustibil, ei sunt doar o reflecţie a Sfinţeniei Arzătoare a Fiului lui Dumnezeu, reflecţia fumuseţii Sale – …şi totuşi, Acesta a părăsit tronul! Un tron unde întreaga Sa mantie umplea tot ce trebuia să fie umplut, unde gloria Sa nemăsurată a umplut totul pe pământ, în cer şi chiar şi iad! Şi El a părăsit acel tron şi a devenit un om şi a mers la cruce şi Cel care n-a cunoscut păcat, a devenit păcat pentru noi!

 Legea spune “Blestemaţi sunt toţi cei care nu rămân credincioşi acestor lucruri scrise în cartea Legii ca să le împlinească.” Ştiţi ce înseamnă să fii blestemat? E greu.  Trebuie să mergi prin tot Vechiul Testament, e chiar greu. Ar trebui să stai treaz noapte de noapte ca să îţi dai seama. Cum poţi comunica unui popor ce înseamnă când Dumnezeu i-a blestemat?

Spune întâi de toate: “Blestemat este omul care nu rămâne credincios lucrurilor scrise în Cartea Legii, pentru a le împlini.” Aceasta înseamnă că înainte de convertirea ta, tu erai deja sub blestemul lui Dumnezeu! Ştiţi ce înseamnă să fii sub blestemul lui Dumnezeu? Iată singurul mod în care pot să definesc lucrul acesta: Înseamnă că păcătosul este aşa de netrebnic, aşa de dezgustător şi ticălos, şi aşa de detestabil, nu numai înaintea unui Dumnezeu Sfânt, ci şi înaintea întregului cer sfânt, că ultimul lucru pe care păcătosul îl va auzi când va face primul pas în iad, va fi întreaga creaţie stând în picioare şi aplaudându-L pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu a curăţat pământul de el! Şi totuşi, Scripturile spun: “Dar Cristos ne-a eliberat de blestemul Legii”! El a devenit blestem pentru noi! Nu vedeţi? Vei spune “Frate Paul, inima mea este prea împietrită, nu pot să plâng.” Atunci plânge-ţi inima împietrită. El a devenit un blestem, un mizerabil, un lucru josnic.

 Acum mergeţi la Grădină pentru un moment. “Tată, îndepartează paharul acesta de la Mine. Îndepărtează-l.” Picături de sânge, sudoare de pe fruntea Lui, “Tată, îndepărtează paharul acesta de la Mine!”… Aceşti predicatori… Ei spun: “Isus nu a vrut să meargă la crucea Romanilor…” Aceasta este o minciună! “O, Isus….”, predicatorii carismatici – “Lui Isus I-a fost frică de diavol!” Blasfemie! “Oh…crucea romană, biciul, El n-a vrut să meargă…” Absurd!

 Lăsaţi-mă să vă pun o întrebare, doar o secundă. Vreau să vă gândiţi la aceasta doar pentru un moment. După moartea şi învierea lui Cristos, de atunci, se estimeaza ca 50 de milioane de bărbaţi, femei şi copii au murit pentru mărturisirea credinţei lor în Isus Crstos, au murit ca şi martiri. În biserica primară, de-a lungul timpului Puritanilor şi Reformei, ştiţi… dar haideţi să luăm biserica primară, de exemplu. Mulţi dintre urmaşii lui Isus au fost răstigniţi. Nu numai răstigniţi, erau chiar răstigniţi cu capul în jos, şi nu doar că erau răstigniţi cu capul în jos, ci erau umpluţi, acoperiţi cu smoală şi li se dădea foc pentru a lumina străzile Romei! Dar mulţi dintre aceşti urmaşi ai lui Isus, în lanţuri când erau luaţi ca să fie crucificaţi, cântau imnuri de bucurie! Chiar credeţi sincer că Isus, Căpetenia Salvării noastre se ghemuia de frică într-o grădină, din cauza unei cruci, chiar dacă ucenicii Săi au mers către aceaşi cruce cu bucurie în inimile lor? Căpetenia Salvării noastre este aşa de slab, credeţi? Gândeşte, omule!

 Lui Isus nu I-a fost frică de cruce, sau de cuie, sau de suliţă sau de coroana de spini! Ce a fost în pahar? Nu voi uita niciodată la o şcoala reformată, la o şcoală ce îmbrăţişează teologia reformată, acum câţiva ani, am mers acolo şi am zis: “M-aţi chemat să predic, am venit…” Şi ei au zis: “Vei predica în auditoriu”. Am zis, “Minunat! La ce vârste?” şi ei au zis: “De la grădiniţă la clasa a 12-a.” Şi am zis: “Am să predic despre ispăşire, e o diferenţă cam mare de vârste, nu credeţi?” Şi ei au zis: “Nu va fi nici o problemă, domnule Washer.” Aşa că m-am dus şi în timp ce predicam, m-am oprit şi am întrebat: “Ce era în pahar? Ce L-a făcut pe Cristos să tremure?” Şi nu o voi uita niciodată pe o fetiţă de opt ani care a ridcat mâna, şi eu am zis “Spune.” S-a ridicat în picioare şi a stat langă banca ei şi a zis: “Domnule Washer, mânia lui Dumnezeu era în pahar! Ura teribilă a lui Dumnezeu pentru tot ce este rău, era în pahar!”

 O cruce de lemn? Toţi oamenii sunt sub mânia teribilă şi dreaptă a lui Dumnezeu, din cauza răutăţii scârboase! Cineva a trebuit să bea mânia. Isus Cristos a purtat pe acel lemn vina poporului Său şi a stat în locul lor. Atunci toată Sfânta ură, mânie, judecată şi dreptate a lui Dumnezeu, ca o lumină albă, orbitoare a căzut peste capul Singurul Său Fiu!  N-aţi citit niciodată: “Domnul a găsit cu cale (lit. a găsit plăcere) să Îl zdrobească prin suferinţă?” Să-l facă pulbere?!

 Imaginaţi-vă pentru un moment un baraj înalt de zece mii de kilometri şi lat de zece mii de kilometri şi tu stai chiar sub el, la un kilometru de zid. Şi dintr-o dată într-o secundă, peretele este tras la o parte şi toată apa vine curgând către tine, dar chiar înainte de a ajunge la picioarele tale, pământul se deschide şi înghite toată apa! Şi mânia lui Dumnezeu, destinată oamenilor, Fiul lui Dumnezeu a luat paharul din mâna Tatălui Său şi a băut fiecare picătură, şi atunci când a strigat: “S-a isprăvit!”, El a întors paharul şi nici o picătură n-a căzut! El a băut tot!  Dacă ar trebui să sumarizez paharul mâniei lui Dumnezeu în Vechiul Testament, va fi aşa, Dumnezeu spunând: “Din cauza păcatului şi rebeliunii naţiunilor, Eu voi trimite deplina forţă a mâniei Mele, le voi da paharul, îi voi face să îl bea şi îl vor bea şi se vor clătina, şi vor muri!” Dar pe acel lemn, Cristos a băut paharul!

 Aţi auzit povestea lui Avraam şi fiul său. “Du-te pe munte şi ucide-ţi singurul fiu.” Avraam merge pe munte în supunere, îl leagă pe fiul său – fiul său nu opune rezistenţă, se pare. Şi bătrânul ia cuţitul, îşi aşează mâna pe fruntea fiului său, şi în timp ce mâna cădea în jos, Avraam este oprit! Domnul va purta de grijă! Şi vei zice: “O, ce poveste minunată, chiar acolo era un animal cu coarnele prinse într-un tufiş. Ce sfârşit de poveste minunat!” Nu era sfârşitul. Era doar o întrerupere. Sute de ani mai târziu, pe un deal numit Calvar,  Dumnezeu Tatăl şi-a aşezat mâna pe fruntea Singurului Său Fiu şi L-a ucis! Cineva a trebuit să moara!

 Vedeţi, aceasta este crucea pe care aceşti predicatori ai zilelor moderne o pun în spatele magazinului, nu în vitrină, pentru că este un lucru ruşinos, este un lucru şocant, e un lucru teribil. Unii dintre voi vă uitaţi unii la alţii şi vă gândiţi: “N-am mai auzit aşa ceva înainte!” Absolut.  Si acesta este motivul pentru care crucea are aşa puţină putere în viaţa ta! Este un lucru şocant, un lucru ruşinos, nu este un lucru ca cele pe care le porţi în jurul gâtului! Cineva a trebuit să moară! Dreptatea trebuia satisfăcută. Pentru a demonstra dragoste, Dumnezeu a trebuit mai întâi să înlăture păcatul, şi a fost numai un singur mod pentru a o face, moartea Singurului Fiu al Său. El a murit!

 Vedeţi, aceasta este însemnătatea vieţii de creştin! Pavel spune în Romani capitolul 12, insistă la oameni, el zice: “Vă îndemn,” ca un păstor care cheamă turma, el zice: “Vă îndemn”, ce să faceţi? “să vă daţi viaţa, să vă aduceţi viaţa voastră ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu!” Dar Pavel dă şi motivaţia, el zice: “Să vă daţi viaţa pentru îndurarea şi în baza îndurării lui Dumnezeu.”

Şi la ce se referă el? Lucrul care trebuie să te motiveze ca să îţi dai viaţa lui Cristos este îndurarea lui Dumnezeu! Dar în Romani capitolul 12 îndurările lui Dumnezeu se referă la primele unsprezece capitole ale cărţii Romanilor! Unde în primele 11 capitole ale cărţii Romanilor Pavel explică tot ceea ce Dumnezeu a făcut pentru noi în Cristos, şi spune: “Întrucât Dumnezeu a făcut toate aceste lucruri în Cristos, acum daţi-vă viaţa pentru El!”

Şi cu cât ştii mai mult despre crucea Lui, cu atât mai mult trebuie să-ţi dai viaţa pentru El! El nu mai reprezintă un mic accesoriu pe care îl pui în viaţa ta pentru a face viaţa mai buna! El este viaţa ta! Eşti consumat de El, eşti constrâns de El, fiecare gând, fiecare judecată, fiecare cuvânt, tot ceea ce faci. “De ce faci asta, domnule? De ce faci aia, domnule?” “Pentru că Isus şi-a vărsat sângele pentru sufletul meu! Dragostea lui Dumnezeu în Cristos mă constrânge.” El a murit.

 “Oferă sacrificiul,

Creaţia trimite o cerere,

Oferă sacrificiul,

O viaţă a plătit pentru toate.

Oferă sacrificiul,

Cel nevinovat trebuie să moară.

Oferă sacrificiul

Şi adu-l pe om din nou la Dumnezeu!”

 El a murit! Este uimitor ce poate să facă Duhul când este aici, este uimitor ce n-a făcut cât n-a fost aici. Dar Cristos a murit. Aceste cuvinte ar trebui să fie îndeajuns ca să îţi rupă inima într-o mie de bucăţi şi să te aducă pe podea în închinare. Cristos a murit pentru tine. Dar Pavel ne spune, Scriptura ne spune ca El nu a ramas mort. Nu numai moartea lui Cristos ne mântuieşte; ci învierea lui Cristos are de asemenea o mare importanţă în această lucrare. Dacă ar fi rămas mort, nu ar fi fost nimic. N-ar fi speranţă, toate lucrurile s-ar fi împrăştiat în bucăţi, dar Dumnezeu L-a îndreptăţit pe Singurul Său Fiu prin faptul că L-a înviat din morţi! Şi prin învierea Lui din morţi Dumnezeu şi-a pus pecetea şi ne-a spus, ne-a declarat în mod public prin învierea lui Isus Cristos că sacrificiul Său a fost suficient pentru ispăşirea păcatelor poporului Său!

 Cristos a murit! Cristos a înviat din morţi, şi Cristos S-a înălţat patruzeci de zile mai târziu la dreapta Tatălui. Batrânii din antichitate, cei din primele cinci secole, patriarhii, foloseau întotdeauna cântecul de înălţare, Psalmul 24 ca să descrie înălţarea lui Isus Cristos la cer. Şi cu aceasta vom încheia.

 Ca şi evanghelici, pe drept, în mod constant apărăm dumnezeirea lui Isus Cristos, dar nu uitaţi niciodată asta: Isus Cristos a fost Dumnezeu în cel mai complet şi deplin sens al cuvântului, dar Cristos a fost om în cel mai deplin şi complet sens al cuvântului. “Căci este un singur Dumnezeu, şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Cristos”. Un om a păcătuit, o rasă a oamenilor a căzut, un om trebuie să moară şi un om trebuie să învieze din morţi!

 Şi apoi, mult-aşteptata rugăciune a lui Iov, necesită un raspuns! Vedeţi, o scară care ajunge doar sus dar nu şi jos, ne spune Charles Spurgeon, nu este bună. Şi o scară care ajunge doar jos dar nu şi sus, nu ne ajută! Avem nevoie de o scară care ajunge de jos până sus şi de sus până jos, avem nevoie de un Mântuitor care este Dumnezeu şi om! Şi acel Om, acel Dumnezeu, acel Om Cristos Isus a înviat din morţi! Iar în cea de-a patruzecea zi, El S-a înălţat la dreapta Tatălui Său şi pentru prima dată în istoria istoriilor un om s-a apropiat de porţile cerului şi a strigat ceea ce vedem în versetul 7: “Porţi, ridicaţi-vă capetele; ridicaţi-vă, porţi veşnice! Ca să intre Împăratul Slavei!”  Şi tot cerul în spatele acestor uşi sunt în şoc total, în tăcere şi uimire! Într-un final, un viteaz ridică glasul şi începe să vorbească: “Cine este acest Împărat al Slavei? Cine îndrăzneşte să vorbească acestor uşi, nici un om nu a îndrăznit să se apropie aşa de mult încat să pună mâna pe zăvorul acestor porţi! Cine este acest împărat al Slavei?” Şi apoi, dintr-o dată Domnul, Mesia, Cristosul, Fiul lui Dumnezeu, Omul ce stă pentru noi strigă: “Domnul cel tare şi puternic, Domnul cel viteaz în lupte; Porţi ridicaţi-vă capetele, ridicaţi-le, porţi veşnice ca să intre Împăratul Slavei!”

 Şi pentru prima dată în toata veşnicia, acele porţi se deschid pentru un om! El intră pe acele uşi, şi toate fiinţele care au fost create vreodată, cad cu feţele la pământ!

 “Toţi să slăvească puterea Numelui lui Isus,

Îngerii să se închine până la pământ.

Aduceţi diadema împărătească

Şi încoronaţi-L pe Domnul tututor!”

Încoronaţi-L cu multe coroane…

Pe Acest Miel de pe tron!

 Şi parcă Îl văd acum apropiindu-se de Tatăl Său, cu îndrăzneală – era dreptul Său – urcând treptele acelui tron care ar fi făcut tronul lui Solomon să pară o jucărie, şi se aşează fără ca măcar să-şi ceară voie, şi se uită la Tatăl Său şi spune, nu întrebător, ci afirmativ: “Tată, s-a isprăvit!” Iar Tatăl spune : “Fiule, s-a isprăvit, într-adevăr!”

 Pe Acest Isus pe care l-aţi răstignit, Dumnezeu L-a făcut şi Domn şi Cristos al tuturor! Nici să nu vă treacă prin minte să credeţi că vă voi ruga să-L faceţi pe Isus Domnul vieţii voastre! Acesta ar fi cel mai ridicol lucru pe care l-aş putea face. Isus Cristos este Domnul vieţii tale, fie că Îl slujeşti sau nu, fie că Îl binecuvântezi, blestemi, urăşti sau iubeşti, El este Domnul vieţii tale pentru că Dumnezeu I-a dat un Nume care este mai presus de orice nume, ca în Numele lui Isus Cristos orice genunchi să se plece şi orice limbă să declare că El este Domn! Unii dintre voi vă veţi pleca datorită harului care v-a fost dat, iar alţii vă veţi pleca pentru că genunchii vă vor fi zdrobiţi de Cel care domneşte peste naţiuni cu un toiag de fier! Şi eu nu Îl voi scuza pe acest Dumnezeu al Bibliei!

 Eu vin dintr-un lung şir de oameni, cei mai mulţi au murit, dar toţi au fost bine primiţi în glorie, care nu ţin cont de părerile oamenilor, sau de felul în care restul comunităţii evanghelice va umbla!  Vreau să ştiţi că este un Dumnezeu în cer şi El este vrednic de toată lauda, gloria şi onoarea! Şi El cere aceasta de la voi! Şi El a făcut posibil ca în gloria Sa, în dragostea Sa pentru tine, ca să vii la El, şi El strigă: “Dacă însetează cineva, să vină şi să bea! Daca îi este foame cuiva, să vină să mănânce! De ce vă cheltuiţi banii pe lucruri care nu satisfac? Veniţi şi beţi de la Mine”, zice El, “must şi lapte!”

 “În baza îndurărilor sigure promise lui David, vă voi face bine, căci căile Mele nu sunt căile voastre, ci ele sunt mai înalte decât căile voastre! După cum sămânţa creşte pentru că apa o udă, Cuvântul Meu, promisiunea Mea nu va eşua!” El porunceşte fiecăruia din această încăpere să se pocăiască de păcate şi să creadă în evanghelie! Să Îl căute câtă vreme poate fi găsit!

 “Frate Paul, pot să fiu mântuit?” Nu ştiu. Lasă-mă să îţi pun o întrebare. Poate ai venit aici în această seară… ai venit, cineva te-a invitat şi singurul lucru pe care l-ai facut a fost să te uiţi la ceas întrebându-te când se va sfârşi programul, mintea ta s-a gândit la tot felul de alte lucruri, nu ţi-a prea păsat, Cristos nu înseamnă nimic pentru tine, nu înseamnă mai mult decât a însemnat când ai intrat pe uşă, atunci răspunsul meu e: Nu, nu poţi fi mântuit, cel puţin nu acum. Pentru că în inima ta nu este pocăinţa, nu eşti zbrobit pentru păcatele tale,  pentru preţul care a fost plătit de dragul tău ca să poţi trăi!

 Dar poate că vei zice “Frate Paul, am venit aici în această seară, n-am avut nici o intenţie  să ascult nimic,” dar poate că în timpul închinării Dumnezeu ţi-a captat inima şi ai început să te gândeşti la lucrurile veşnice, şi poate că în timp ce ascultai predica ai devenit conştient de păcatul şi ticăloşia ta înaintea unui Dumnezeu sfânt, şi apoi ai auzit despre Cristos şi inima ta a săltat de bucurie şi ţi-ai spus: “Sunt cel mai rău dintre toate făpturile, mai este speranţă pentru mine?” Da, este speranţă pentru tine! Ai pocăinţă, sau cel puţin o sămânţă a ei în inima ta, acum îţi lipseşte un lucru – crede în Isus Cristos şi vei fi mântuit! Vei fi mântuit! Vei fi mântuit. Pentru că toţi cei ce cheamă Numele Domnului vor fi mântuiţi, şi niciunul dintre cei care cred în El nu sunt dezamăgiţi.

 Dar să ştii aceasta: ceasul bate, timpul zboară, iar moartea şi iadul se mişca. Cristos se va întoarce. Oamenii îmi spun, “Nu îmi pasă, El n-o să se întoarcă într-o mie de ani” şi poate că este aşa, dar în următorii 25-50-60 de ani, fiecare om din această încăpere Îl va vedea, fie că mergi tu la El, sau vine El aici, asta nu schimbă nimic. Îl vei vedea, vei sta înaintea Lui! El va veni, şi când va veni, va fi atât minunat, cât şi absolut înspăimântător! După cum a spus un predicator, “Am veşti bune şi veşti rele. Veştile bune sunt că Dumnezeu este aici, veştile rele sunt că Dumnezeu este aici. Depinde de care parte a liniei stai!” El va veni! El va răbufni din cer şi cei mai măreţi şi puternici oameni cu toate armatele lor  – o singură privire la Cel ce stă călare pe cal – şi vor striga la munţi ca să-i îngroape.

 Vedeţi, trebuie să întelegeţi, suveranitatea şi puterea Lui este aşa de mare că El domneşte deasupra tuturor cu suveranitate absolută şi dacă întregul univers creat – îngeri şi oameni, demoni şi draci – dacă toţi se întorc împotriva Lui ca să se lupte cu El, n-ar avea mai multă putere decât dacă unul singur, cel mai slab dintre ei ar sta împotriva Lui! Nu ar avea mai multă putere decât o gâză ce se izbeşte cu capul de o stânca de granit! Tu vei fi judecat. Iar dacă numele tău nu va fi găsit scris în Cartea Vieţii Mielului, vei fi găsit nevrednic, şi vei fi aruncat în iad. Şi nu te lua după prostia care zice că Cerul e cer pentru că Dumnezeu e acolo, iar iadul e iad pentru că Dumnezeu nu e acolo. Nu, prietene, iadul e iad pentru că Dumnezeu e acolo. Iadul este flacăra pură a mâniei şi dreptăţii lui Dumnezeu! Nu aţi citit: “Şi fumul chinului lor se suie în sus în prezenţa Mielului?” Nu Diavolul este stăpân peste iad. Dumnezeu este stăpân peste iad. Vei zice: “N-am mai auzit aşa ceva!” Ştiu, asta e problema ta. Asta-i problema ta.

 Pocăieşte-te, crede Evanghelia. Cel mai bun lucru pe care îl pot face pentru tine acum este să te întorc de la oameni la Dumnezeu. Caută-L pe Dumnezeu până te va salva! Caută-L pe Domnul, cheamă-L, crede în El. Dar să ştii asta: Dacă în seara aceasta ceva se întâmplă în viaţa ta, şi tu crezi că Dumnezeu te-a salvat, aş vrea să ştii ceva, nu numai în seara aceasta ai nevoie de siguranţă că Dumnezeu te-a salvat. Pentru că dacă crezi că Dumnezeu te-a salvat în seara aceasta, dar vei ieşi din clădirea bisericii şi nu începi să te schimbi, şi nu începi să creşti în har, şi nu începi să creşti în lucrurile lui Dumnezeu şi în dorinţă, şi nu continui să umbli cu El, ci te depărtezi ca şi mulţi alţii, să ştii că în seara aceasta n-ai primit nimic aici. Dovada mântuirii tale nu este că odată te-ai rugat o rugăciune, dovada mântuirii este că tu continui să umbli cu El! “Acela care a început în voi această lucrare bună, o va isprăvi.” Să ne rugăm.

 Tată… Tată, vin înaintea Ta în numele Fiului Tău. O, ce Fiu! Ce Salvator! Glorie lui Dumnezeu.

 “O, fie ca mii de limbi să cânte

Lauda măreţului meu Răscumpărător,

Toţi să slăvească puterea Numelui lui Isus,

Îngerii să se închine până la pământ.

Aduceţi diadema împărătească

Şi încoronaţi-L pe Domnul tututor!”

 Amin.

 

 

2 comentarii la “Cele mai măreţe cuvinte din întreaga Scriptură.

  1. Pingback: Bibliotecă « Trezire Spirituală

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s