Prin muzică la muntele Sinai.


Cinci persoane, aceeasi viziune. De 11 ani ani de când s-a născut a avut în componenţa sa peste 20 de membri. Cea mai mare binecuvântare pentru ei este bucuria din slujire. Anul trecut au sărbătorit jubileul de 10 ani. Iar ziua de naştere a grupului este 2 februarie 1998. În această lună, vă invit să faceţi cunoştinţă cu grupul „Sinai”.

DSC00632a

Cine sunt leviţii din gr. Sinai?

Marina Rusnac este clasa a 10 şi face parte din acest grup de doi ani şi câteva luni. Natalia Golovaciuc este studentă la master, la Facultatea de Asistenţă Socială. Cu ajutorul Domnului în acest an speră să finiseze. Este de cinci ani membră în grupul Sinai. Fratele Victor Grec, veteranul grupului „Sinai” şi conducătorul formaţiei în toţi aceşti 11 ani. Boris Grec a finisat şcoala muzicală la Hânceţti, iar acum lucrează împreună cu tatăl la construcţii. Speră în curând să meargă mai departe să studieze muzica. Membru a formaţiei a devenit acum trei ani în urmă. Alexandru Cerdei cântă la orgă. Cei cinci leviţi sunt toţi originari din Crasnoarmeisc, raionul Hânceşti.

Un pic de istorie.

Iniţial formaţia „Sinai” a fost doar un colectiv de băieţi, mulţi băieţi.  Foarte mulţi doreau să cânte în formaţie, dar timpul a arătat că cei care au dorit cu adevărat să laude pe Domnul o fac şi astăzi, iar cei care au avut alte interese au plecat repede. Pe parcursul a 11 ani componenţa grupului permanent s-a schimbat. Care sau căsătorit, care au plecat în America, cineva s-a stabilit în Spania. Acum sunt un grup relativ tânăr, cu excepţia fratelui Victor. Ideea de a fonda o formaţie a apărut din întâmplare, atunci când câţiva tineri sau apropiat de fratele Victor cu întrebări despre acorduri, chitară, muzică etc. Până atunci, în tinereţe fratele Victor a mai cântat într-o formaţie care a avut o viaţă scurtă. Sau adunat băieţii la o repetiţie, apoi a doua şi aşa a apărut ideea de a fonda o formaţie. De atunci pe parcursul celor 11 ani aceasta este slujirea şi pasiunea lui, pe care o transmite cu mare dragoste tinerilor din formaţie. Un timp au cântat fără denumire. Pentru că erau doar băieţi în formaţie şi mai călcau pe alături, fratele mai mare s-a gândit cum să-i disciplineze şi le-a lansat o provocare. Cum împlineşte fiecare cele 10 porunci. Şi pentru că cele 10 porunci au fost date poporului Israel la Muntele Sinai, şi formaţia a luat acelaşi nume.

Activitatea şi realizările formaţiei „Sinai”.

Repertoriul cuprinde un grup larg de oameni.  Ei laudă pe Domnul la evanghelizări, tabere, nunţi, conferinţe şi oriunde este nevoie. Stilul este atât divers încât poate cuprinde toate vârstele. Este un echilibru între muzica modernă şi cea veche. Cântă în trei limbi rusă, română şi ucraineană. Până în prezent au 6 discuri, iar a şaptelea este în proces de apariţie. Iar o mare realizare o consideră a fi, invitaţia de a cânta la evenimente majore pentru biserici, ca aniversarea a 100 de ani a bisericii „Betel”. Faptul că pot să slujească prin darurile cu care ia înzestrat Dumnezeu este un privelegiu care le aduce multă bucurie şi înplinire sufletească. Unele piese le compun, altele mai vechi sunt rugaţi de alţii să le cânte şi aşa au ajuns la 7 CD-uri. Scopul misiunii prin muzică urmăreşte proslăvirea Numelui mare a Domnului nostru şi zidirea copiilor Lui.  Binecuvântările slujirii pentru ei sunt oportunităţile de a călători  în diferite ţări ca Ucraina, America la foşti membri a grupului cu care au slujit în bisericile de acolo. Vizitarea altor biserici şi bucuria publicului pe care o manifestă după slujirea lor, este cea mai mare binecuvântare. Apoi băieţii care au plecat în America au făcut acolo o formaţie şi slujesc acolo aşa cum au fost învăţaţi aici. Se numesc „O viaţă nouă” pentru că plecânde de aici, au început o viaţă nouă şi de aceea au dat această denumire formaţiei.

Despre atmosfera din familia Sinai.

Atmosfera la repetiţii şi în lucrare este foarte plăcută şi prietenoasă. Se împacă foarte bine, datorită capacităţilor de a coborî la nivelul tinerilor, pe care o posedă fratele Victor, tatăl grupului. Nu se gândeau că vor avea asemenea relaţii. Se simt ca şi cum ar fi de aceeaşi vârstă, iar fratele Victor spune că ei sunt o familie, familia „Sinai”. Fiecare weekend îl petrec împreună, la repetiţie sau în misiune. Oriunde nu merg toţi îi întreabă voi sunteţi o familie? Iar când Natalia şi fratele Victor au fost în America, într-o biserică i-au anunţat ca Natalia şi Victor Grec, pentru că au crezut că este tatăl şi fiica. Acum ideea că fratele Victor este tatăl tinerilor din grup, a devenit o glumă la ordinea zilei. Mare minune, cei mai mici nu sunt pedepsiţi niciodată, fratele Victor spune că nu are pentru ce să-i pedepsească, sunt ascultători. Iar atunci când simt că poate apărea un conflict se opresc şi spun: gata acum nu mai cântăm, acum vorbim. Îşi expun părerile, analizează situaţia şi ajung la un compromis, ca în familia Domnului Isus din care fac parte. Dacă vreţi să ştiţi cine este liderul spiritual al grupului, aflaţi că nu e neapărat să fie cel mai mare. Fratele Victor spune că fiecare creştin este un lider spiritual, nu contează câţi ani are. Când este necesar sfătuie tinerii din grup, oferindu-le exemple din viaţă. Nu au pe cineva anume care să compună texte sau melodii. Atunci când cineva este inspirat, aduce ideea la grup şi împreună o realizează. Ca într-o adevărată familie, fac totul împreună.

Ce înseamnă muzica pentru ei?

Muzica pentru toţi înseamnă viaţa lor personală. M-a uimit unanimitatea cu care au exprimat aceeaşi părere despre muzică. Muzica pentru ei nu este doar un hobby sau o slujire. Ea pentru ei înseamnă viaţă, modalitatea de a-şi exprima emoţiile care le trăiesc şi personalitatea care a pus-o Domnul în fiecare dintre ei. Nu îşi imaginează viaţa fără muzică, de aceea deseori îi mulţumesc Domnului pentru harul de a putea sluji prin acest talent. De veridicitatea a tot ce am spus mai sus despre ei poate fi confirmat prin albumele care le au. „Не опоздаи”, „Слущаите люди”, „Ты мне близак”, „Иду к Тебе с повинои”, „Новаиа жизни” conţine cele mai multe piese în română, „Упреама на Север”, şi al şaptelea probabil se va numi „Научи менеа любити Боже”. Primele şase albume le-au înregistrat cu Alexandru Midrigan, în studioul „Eternitis” la început, iar mai târziu la studioul „Speranţa”. Al şaptelea va fi înregistrat în acelaşi studiou, doar cu  Marin Ureche, un coleg de a fratelui Alexandru Midrigan, care este plecat în America.

Alte Hobby-uri, afară de muzică?

Băieţii ca şi activitate tradiţională joacă fotbal. Boris iubeşte foarte mult hulubii şi chiar are o crescătorie întreagă acasă. Când e plecat de acasă îi lasă în grija celor doi fraţi mai mici, pasionaţi şi ei de hulubi sau în grija mamei, cel mai de nădejde partener în îngrijirea hulubilor. Încă nu are Hulubi-poştaşi, dar speră că îi va avea. Când băieţii joacă fotbal fetele iubesc să coase, să brodeze, să înveţe sau să citească o carte bună. Însă cel mai important hobby şi cea mai mare pasiune a lor rămâne muzica. Şi nu pur şi simplu muzică, ci muzică care laudă pe Domnul, care înalţă sufletul către cer.

Planurile de viitor.

Cea mai mare dorinţă a lor este să poată sluji în continuare aşa cum au făcut-o până acum. Iar fratele Victor îşi doreşte ca în acest an fetele să nu se căsătorească şi să nu plece în America, pentru că au foarte mult de lucru. Au deja invitaţii în Ucraina şi văd o nevoie foarte mare în biserici, de a sluji prin acest instrument, muzica. În următorii doi ani îşi doresc foarte mult să viziteze cât mai multe biserici, şi anume biserici mici. La majoritatea bisericilor sunt invitaţi, dar au şi localităţi la care merg neivitaţi.

Nevoi de rugăciune.

Ca Dumnezeu să le de-a biruinţe în ispite. Ca Domnul să îi menţie în componenţa care se află acum şi să le de-a puteri să meargă mai departe şi să facă lucrarea cu aceeaşi dedicare cum au făcut până acum în aceşti 11 ani.

P.S. Formaţia „Sinai” cântă muzică care atinge inimi, aduce bucurie şi întăreşte duhul împovărat de grijuri şi nevoi. Mesajul lor este ispirat din Cuvântul Vieţii şi din realităţile vieţii. Invită-i sau aşteaptă-i în biserica ta.


Un comentariu la “Prin muzică la muntele Sinai.

  1. Pingback: Grupul Sinai « Info Evanghelic

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s