Vladimir Voronin la ULIM.


Preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, a vizitat Universitatea Liberă Internaţională din Moldova.

Chisinau, 4 Iunie 2009 — Preşedintele Republicii Moldova, VladimirVladimir VoroninVoronin, a vizitat Universitatea Liberă Internaţională din Moldova (ULIM), unde a discutat cu studenţii acestei instituţii de învăţămînt superior diverse probleme de actualitate cu care se confruntă studenţii din Republica Moldova şi oportunităţile oferite tinerilor pentru valorificarea pe deplin a capacităţilor şi cunoştinţelor obţinute, încadrarea plenară în viaţa social-politică a ţării.
În discursul rostit în faţa tinerilor, Preşedintele a exprimat mulţumiri corpului profesoral şi studenţilor ULIM pentru invitaţia lansată de a vizita această instituţie, exprimîndu-şi satisfacţia în legătură cu întîlnirea de azi care oferă posibilitatea consolidării interacţiunii stabilite între autorităţile statului pe de o parte şi tineretul studios – pe de altă parte. Vladimir Voronin a subliniat importanţa dialogului, care a luat amploare în cadrul Anului Tineretului, pentru identificarea problemelor cu care se confruntă studenţii şi a soluţiilor de depăşire a acestora. Continuă lectura

Vino la premiera Filmului „Magdalena”


Astăzi în incinta cinematografului Odeon va avea loc premiera filmului „Magdalena”. Evenimentul este organizat de misiunea Viaţa Nouă.

Dacă aveţi o invitaţie veniţi neapărat la ora 19:00, începe filmul. Dacă eşti mai curajos poşi veni şi fără invitaţie, poţi prinde şansa de a ocupa locul unei persoane VIP care a uitat sau nu a avut timp să vină la film. Evenimentul are scopul de a atenţiona situaţia femeii în societate, şi în special în ţările mai sărace. Vă spun mai multe detalii mâine dimineaţă.

La eveniment vor fi prezente persoane importante aşa că nu rata ştirea de mâine dimineaţă, va fi foarte interesant.

Şansa Republicii Moldova!


Bucuresti, 4 Iunie 2009 — Democraţia s-a făcut auzită în Republica Moldova. Cu toate încercările disperate din ultima perioadă, comuniştii nu au reuşit să-şi impună doctrina. Lucru aşteptat, de altfel, întrucît Republica Moldova doreşte să scape şi de ultimele rămăşiţe ale comunismului.
Acum cine mai este vinovat de situaţia din ţara dumneavoastră, domnule Voronin? Poate că parlamentarii români, care au arestat parlamentarii moldoveni din opoziţie sau poate instituţiile româneşti care s-au pretat la atacuri electronice împotriva uşilor de la intrarea în Parlament. Ori poate occidentalii care i-au ademenit pe opozanţii comunismului cu excursii în străinătate numai să nu apară în sala Parlamentului la votarea preşedintelui? Cine se face vinovat, domnule Voronin? Singurul responsabil de această situaţie sunteţi dumneavoastră şi partidul pe care îl reprezentaţi.
Cetăţenii moldoveni vor democraţie. Iar acest lucru îl veţi simţi la alegerile anticipate pe care le-aţi declanşat dumneavoastră, prin atitudinea sfidătoare pe care aţi afişat-o şi prin acuzaţiile aduse la adresa democraţiei româneşti şi a celei occidentale. Numărătoarea voturilor va da dreptate democraţilor. Neputinţa partidului comunist (nu merită scris cu majuscule) s-a putut vedea în aceste zile, cînd opoziţia nu a cedat la promisiuni şi tentaţii. Cum nici cetăţenii moldoveni nu vor mai ceda promisiunilor comuniştilor.
Există o şansă mare pentru Republica Moldova. O şansă reprezentată de alegerile anticipate. O şansă ca ţara vecină să-şi traseze clar drumul spre democraţie, spre Vest. Nu o rataţi, fraţilor. Totul depinde doar de voi! Cu sufletul şi inima vă suntem alături!
Deputat PD-L
Petru MOVILĂ
Bucuresti, Romania