Prin slăbiciuni şi ascultare poţi deveni puternic


Ajutorul lui Dumnezeu îmi este tot atât de necesar în fiecare clipet de mare îmi e neputinţa în absenţa Lui

Brother Lawrence

Da vreau să ştiu cine este Isus, trebuie ascult de El. Cei mai mulţi dintre noi nu Îl cunoaştem pe Isus, pentru nu avem nici cea mai vagă intenţie de a asculta de El

(Oswald Chambers)

O viaţă cu „El”-Domnul Isus.


autor: Iulea Merlă.

Doamne cât de minunat este să contemplezi la lucrările, viaţa cu tine este un drum plin de binecuvântări, totul este al Tău căci Tu mi-ai dat tot ceea ce am. Fiecare clipă ce-o petrec cu Tine este un har, cum aş putea să trec pe lângă tine fără să Te observ, cum aş putea să spun că nu Te cunosc… Nu, astfel aş fi cea mai „” fiinţă pe care tu ai creat-o, dar de care Ţi-ar fi fost milă. „Tu” eşti în tot ce se numeşte „Viaţă”. Eşti chiar în inima mea, cum, cum aş putea să zic un astfel de lucru. TU mi-ai dăruit cele mai frumoase clipe din viaţa mea, m-ai făcut să cunosc ce înseamna fericirea cu adevărat şi de aceea Îţi mulţumesc Tăticul meu cel bun. 

Efectul minciunii.


Cel ce minte astăzi pentru tine, mâine va minţi contra ta.

Richard Wumbrand.

Pata pe care  o lasă o minciună nu poate fi ştearsă de o sută de vorbe adevărate.

Abu Shakur Balki.

poti minti cu gura, dar cu expresia pe care o ai în acel moment se spune întotdeauna adevărul.

Friedrich Nietzsche.

Minciuna, viclenia, calomnia pot fi mai groaznice decât gloanţele unui revolver.

Brice Parain.

Minciunile obligă mai mult decât orice adevăr.

Camille Goemans.

sursa: intelepciune.ro