Poveştile pentru copii de la Radio Moldova Naţional vor fi digitalizate


Radio Moldova Naţional şi Gas Natural Fenosa, au semnat un contract de 175 de mii de lei, pentru digitalizarea fonotecii radio. Proiectul a demarat la solicitarea Radio Moldova şi prevede pentru următorul înfiinţarea unui laborator care va transpune în formă digitală tezaurul poveştilor de seară pentru copii.

De moş Nicolai 2011, copii au primit un cadou, care va salva şi valorifica pentru generaţii la rând, patrimoniul cultural pentru cei micuţi. Poveştile cu care au crescut generaţii la rând vor putea fi audiate în orice colţ al lumii, nu doar în faţa aparatului radio, ci şi pe site-ul companiei trm.md.

Contractul a fost semnat, luni 19 decembrie de preşedintele IPNA Compania „Teleradio Moldova”, Constantin Marin şi preşedintele Gaz Natural Fenosa, Silvia Radu.

Constantin Marin a declarat că compania dispune de un patrimoniu inestimabil de fonograme şi videograme. Din păcate condiţiile tehnice în care se păstrează această bogăţie, acest tezaur naţional se află în mare pericol şi riscăm să pierdem multe din valorile acumulate pe parcursul multor decenii. Vrem să facem împreună un lucru foarte preţios, să salvăm tezaurul nostru naţional şi vom începe cu o acţiune mică dar extrem de importantă, digitalizarea poveştilor audio pentru copii, pentru că copiii sunt viitorul nostru. Astăzi avem noi grijă de ei, mâine ei vor avea grijă de noi, a specificat preşedintele TRM, Constantin Marin.

Preşedintele Gaz Natural Fenosa, Silvia Radu a spus că sunt bucuroşi să fie parte la acest proiect şi să aducă acest cadou preţios în dar copiilor din Republica Moldova chiar de Sfântul Nicolai când toţi copii aşteaptă cadouri în ghetuţe. Dorinţa noastră este ca aceste poveşti audio să ajungă în fiecare casă, în fiecare grădiniţă, în fiecare internat unde sunt copii care trebuie să se bucure de acest patrimoniu cultural care le va modela caracterele şi îi va creşte personalităţi puternice pentru societatea noastră.

Ca un semn de recunoştinţă, conducerea celor două companii a fost urată şi colindată de ansamblul de fete a liceului „Dante Alighiere”. Fetiţele cochete, în costume naţionale şi flori în păr, au urat găzdaşilor sănătate şi mult rod în anul ve vine.

AIE va vota candidatura lui Marian Lupu la funcţia de preşedinte


Liderii Alianţei pentru Integrare Europeană au decis să fie solidari şi să voteze candidatul AIE, Marian Lupu cu speranţa că şi comuniştii vor acorda două voturi pentru preşedinte. Declaraţia a fost făcută de prim-ministrul Vlad Filat în cadrul emisiunii Moldova în direct de marţi, 13 decembrie.Potrivit premierul în cadrul ultimei şedinţe a Consiliului AIE cele trei partide au decis să pună punct la toate discuţiile ce ţin de trecut şi să analizeze bine paşii pe care trebuie să îi facă pentru a depăşi crizele de ordin politic.

Vasile Nedelciuc, preşedintele Asociaţiei Pentru Politică Externă şi fost deputat în parlament este de părere că nu trebuie să dramatizăm atât de mult situaţia cu alegerea preşedintelui. Potrivit lui în aceşti doi ani instituţiile de stat au funcţionat, parlamentul a adoptat legi, am avut un mers normal al economiei, relaţiile cu principalele instituţii europene s-au îmbunătăţit. Este o situaţie regretabilă, dar nu e necesar să dramatizăm şi să panicăm atât timp cât parlamentul, guvernul şi relaţiile cu UE se dezvoltă, a mai specificat Vasile Nedelciuc.

Au mai rămas două zile până la alegerea preşedintelui. Marian Lupu este unicul candidat înregistrat de comisia specială pentru această funcţie. Pentru alegerea candidaturii lui Marian Lupu la funcţia de preşedinte mai sunt necesare 2 voturi.

Întrebări pentru premier la Moldova în direct


Când Republica Moldova va fi parte integră din UE? Când vom avea preşedinte? Când vom avea pensii decente? Sunt doar câteva întrebări de la cetăţeni pentru prim-ministrul Vlad Filat în cadrul emisiunii Moldova în direct de marţi, 16 decembrie.

Republica Moldova este în proces de integrare europeană, pentru că această realizare este un proces amplu şi foarte consistent, a răspuns prim-ministrul Vlad Filat. Când va adera Republica Moldova la UE, este un răspuns de la care nu voi devia niciodată, vom fi parte din familia UE atunci când ţara noastră va fi pregătită pentru acest statut, a specificat Vlad Filat.În acest context premierul a adus ca exemplu aderarea Croaţiei în plină criză şi într-o stare de oboseală europeană, care a parcurs acest drum foarte rapid. De ce Croaţia a ajuns atât de repede membru UE? Pentru că şi-a făcut temele pe acasă şi nu a dus discuţii interminabile la capitolul reforme, a menţionat Filat.

„Oamenii trebuie să înţeleagă că efectele reformei nu vin ieri, nu putem avea roade imediat ce am semnat acordul pentru liberalizarea de vize, fiecare reformă necesită timp pentru ai simţi efectele. Guvernarea de astăzi în mare parte şi-a făcut temele. Este nevoie de răbdare, este nevoie să învăţăm să vedem şi lucrurile bune care le avem şi să le preţuim”, a mai specificat Vlad Filat.

Premierul a amintit de situaţia în care era Republica Moldova acum doi ani. El a mai spus că cei ce nu ştiu să preţuiască libertatea riscă să o piardă şi a îndemnat telespectatorii să preţuiască schimbările care s-au făcut şi care urmează să aducă roade.

La capitolul pensii, premierul a spus că majorarea lor nu vin din dorinţă, ci în urma activităţilor economice şi veniturilor bugetare. Potrivit premierului în aceşti ani s-a reuşit majorarea salariilor pedagogilor cu 50% şi urmează majorarea salariilor funcţionarilor publici şi militarilor.

Cu privire la alegerea preşedintelui, potrivit prim-ministrului cea mai mare problemă este lipsa celor două voturi. Cei 31 de deputaţi PLDM au semnat pentru înaintarea candidaturii lui Marian Lupu. Prin urmare deputaţii PLDM vor face ceea ce va face toţi membrii AIE, vor merge şi vor vota pentru candidatul AIE, Marian Lupu, a conchis Vlad Filat.

Conferinţa Peniel pe Radio Filadelfia


Marţi, 26 aprilie 2011, echipa Radio Filadelfia te invită să asculţi fragmente din înregistrarea conferinţei Peniel 2011. Dacă nu ai fost la Oradea, Radio Filadelfia îţi aduce cele mai importante frânturi din cea de-a XV-a ediţie mâine de la ora 21:00. Conectează-te şi tu pe unda noastră la Peniel, în faţa lui Dumnezeu.

Reamintim că tema celei conferinţei 2011 a fost: „O altă realitate” vino şi gustă şi tu din bunătatea lui Dumnezeu în altă realitate. Echipa Radio Filadelfia te aşteaptă în altă realitate, la Peniel.

Seminarul de pregătire pentru reflectarea Referendumului Constituţiona în mass-media.


Cu 40 de minute în urmă Consiliul Europei în Republica Moldova şi Comisia Electorală Centrală a dat startul Seminarului de pregătire a jurnaliştilor pentru reflectarea referendumului constituţional din 5 septembrie 2010.

În introducere cu un cuvânt de salut a venit managerul „Programului privind Susţinerea Democraţiei în Moldova”, Ulvi Akhundlu şi secretarul Comisiei Electorale Centrale, Iurie Ciocan.

Din start domnul Ciocan ne-a atenţionat că a venit să ne ţină o prelegere adevărată ca la universitate, şi a psus să facem notiţe pentru că pe urmă ne va verifica cunoştinţele.

Atmosfera e distractivă şi totodată severă. Timp de trei zile cei 20 de jurnalişti într-o atmosferă relaxantă vor studia din greu terminologia electorală, relaţiile mass-media cu politica, drepturile şi obligaţiunile jurnaliştilor în campania electorală şi multe altele.

Trainingul „Reflectarea referendumului constituţional în mass-media” este organizat de Consiliul Europei în colaborare cu Comisia Electorală Centrală în incinta Bazei de odihnă IT Relax, Vadul lui Vodă.

De Doina Bejenaru Publicat în Ştiri