Cum să fii victorios în lupta cu uriaşii?

 

Tinereţea este o perioadă frumoasă, dar expusă la multe probleme în faţa cărora adesea suntem vulnerabili. Care sunt uriaşii cu care se luptă tinerii de astăzi? Şi cum să fim victorioşi în lupta cu ei? Aflăm de la pastorul de tineret al Bisericii „Betel” din Timişoara, Samuel Tuţac.

Care sunt uriaşii cu care se confruntă generaţia tânără de astăzi?

Sunt foarte multe probleme cu care se confruntă tinerii în perioada aceasta. De fapt majoritatea oamenilor trec prin multe probleme dificile. Unele din aceste probleme pot deveni uriaşi, de care încep să le fie frică. La o anumită vârstă prima îngrijorare a tinerilor este profesia pe care trebuie să o aleagă. Sunt foarte stresaţi pentru că mulţi fac o şcoală şi nu se finalizează cu ocuparea unui post de muncă pentru care sau pregătit. Şi aceasta este un stres mare pentru ei, pentru că ajung la concluzia tristă, că după patru sau cinci ani de facultate, va trebui să culeagă căpşuni în Spania ca să poată trăi, să se întreţină, şi să nu fie o povară pentru părinţi.

O altă povară pe care îi macină pe mulţi este întemeierea unei familii. Şi aici dacă nu sunt foarte atenţi, dacă nu este cineva pe aproape care să îi ajute, dacă nu are cine să le dea sfaturi şi îndrumări corecte ajung să îşi fac concepţii greşite despre ce înseamnă viaţa de familie. Mulţi dintre ei nu consideră viaţa de familie o prioritate ocupânduse de alte lucruri. Şi apoi ajung la o anumită vârstă şi ajung la disperare din frica că nu se vor mai căsători. De obicei când suntem disperaţi şi ne este frică de anumite lucruri, înseamnă că persoana a permis fricii să o stăpânească. Persoana nu se mai poate concentra la foarte multe lucruri, nu mai dă randament bun în lucrurile care le face şi în permanenţă nu are somn, poate sta multe ore gândindu-se. Adică disperaera este un uriaş foarte mare, care poate duce la depresie, alt uriaş şi mai mare. Sigur poate la băieţi nu sunt chiar atât de stresant, mai mult fetele sunt afectate dramatic de acest aspect, dar şi băieţii se confruntă cu această problemă. Dacă i-au decizii la disperare sunt sub un risc foarte mare să adopte decizii incorecte, care pot aduce consecinţe grave pentru toată viaţa.

Deci, din discuţiile mele la consiliere cu tinerii, cele mai frecvente întrebări cu care se confruntă tinerii sunt: Ce să fac cu privire la şcoală? Ce să fac cu privire la preofesie? Ce să fac cu privire la căsătorie şi întemeierea unei familii? Şi aici sigur există întotdeauna conflictul în alegeri: să fiu în totul ascultător de voia lui Dumnezeu în toate detaliile sau să las loc pentru anumite compromisuri ca să fiu în rând cu toţi ceilalţi şi să nu rămân pe dinafară.

Cu siguranţă au fost şi sunt eroii care au luptat şi au fost biruitori în lupta cu aceşti uriaşi. Puteţi să ne daţi câteva exemple?

Sunt foarte multe exemple. Dar o să mă rezum la câteva exemple biblice, pentru că acestea sunt valabile şi actuale pentru orice timp, orice cultură, orice perioadă. Principiile după care funcţionăm ca şi creştini, oameni care vrem să ţinem cont de voia lui Dumnezeu şi să umblăm în voia lui sunt aceleaşi pentru toţi.

Iosif a avut o perioadă frumoasă a copilăriei lui, deşi nu i-a fost foarte uşor să crească fără mamă. Cu un tată poligam, cu fraţi care erau rivalii lui. A crescut cu visele lui pentru viitor. Numai că s-a trezit într-o zi cu toate visele spulberate, sclav într-o ţară străină. Din persoana priveligiată în familie a ajuns un obiect, pentru că asta erau sclavii în vremea aceea. Şi ajung în aceste circumstanţe s-a confruntat cu mulţi uriaşi. Primul uriaş a fost singurătatea. Dintr-o familie numeroasă chiar dacă era cu multe probleme, a ajuns să fie singur într-o lume străină. Şi în incapacitatea de a comunica pentru că nu cunoştea limba egipteană, nu făcuse nici o şcoală, a fost impus de circumstanţe să înveţe să comunice, să trăiască ca rob. Un alt uriaş de care sunt sigur că a fost măcinat, este răzbunarea. Vedem aceasta din numele dat primului său fiu „Uitare”. Pentru că a vrut să uite ceea ce i s-a întâmplat, şi nu cred că i-a fost uşor la început. Alt uriaş care face mari probleme tinerilor este autocompătimirea. Să te uiţi în oglindă şi să zici, vai ca mine nu e nimeni aşa de nenorocit ce rău am ajuns. Apoi alt uriaş cu care se confruntă şi tinerii de azi, a fost ispita sexuală. Iosif a fost foarte puternic testat la aspectul ăsta. Însă, dacă ne uităm la viaţa lui Iosif, el a ieşit biruitor din toate astea.

David îşi începe viaţa lui publică în lupta cu uriaşul Goliat. După ce l-a învins şi armata Israeliană a obţinut o victorie mare în faţa armatei filistenilor, te-ai fi aşteptat ca David să primească recunoştinţă şi un loc de cinste în Israel din partea împăratului Saul. Numai că David s-a trezit că a scăpat de un uriaş şi a dat peste altul. Şi Saul a fost un uriaş foarte perseverent în răul pe care dorea să îl facă lui David. Şi a căutat prin toate mijloacele să scape de David, să îl ucidă pentru că vedea în el o ameninţare. De două ori Dumnezeu l-a adus pe Saul în mâinile lui David şi putea foarte simplu să îl lichideze, să îl omoare. Oamenii lui David chiar l-au îndemnat să o facă, unii chiar l-au implicat şi pe Dumnezeu în ecuaţia aceasta şi au spus „Domnul îl dă astăzi în mâinile tale”. Totuşi David a reuşit să învingă uriaşul acesta al răzbunării. Răzbunarea e ca un carii, macină oamenii. Foarte mulţi se confruntă cu aceasta. Mai ales când mereu e pe urmele tale şi te urmăreşte la fiecar pas, tendinţa e foarte mare de ai întoarce cu aceeaşi monedă. Nu e mare filosofie să fii rău. Nimeni nu trebuie să depună mari eforturi pentru a fi rău. Însă pentru a fi bun e o mare luptă. Trebuie să te lupţi cu tine însuţi în primul rând, şi apoi cu circumstanţele dificile prin care Dumnezeu îngăduie să treci. Dar şi în cazul lui Iosif şi David, ei ştiau că dincolo de toate luptele acestea prin care treceau, dincolo de ameninţările acestor uriaşi era Dumnezeu şi este Dumnezeu, care ţine totul în control. Dacă avem o relaţie personală cu El şi suntem sub protecţia Lui, aceasta ne dă o mare siguranţă. Şi omul care este sigur de protecţia lui Dumnezeu şi de identitatea lui de creştin, copil a lui Dumnezeu, altfel poate să răzbească în aceste lupte teribile.

Avem soluţii pentru generaţia timpurilor noastre pentru aceste probleme?

Sigur că avem soluţii. Eu nu mă mir de un creştin care ajunge la disperare, eu mă mir de un creştin care rămâne în disperare. Oricine poate ajunge şi la depresie, chiar şi fiind creştin. Depresia nu este o boală psihică cum cred unii. Este o stare, care intervine datorită unor lucruri care se petrec, fără ca să fii pregătit să te întâlneşti cu bomba respectivă. Şi atunci dacă nu eşti pregătit, dintr-o dată poţi să cedezi. Oricine poate ceda presiunilor. Eu mă mir însă de creştini care se complac în această stare de dezamăgire, depresie, anxietate, frică pentru că noi avem soluţii. Şi soluţia constă în relaţia noastră personală cu Dumnezeu. Noi putem veni la Dumnezeu cu problemele noastre, cum un copil vine la tatăl lui şi spune tati mă doare capul, mă doare mâna. Aşa orice creştin poate veni la Dumnezeu să Îi spună problemel lui, El este tatăl nostru. Uriaşii aceştia care îşi fac de cap uneori în viaţa noastră şi ne răvăşesc, şi uneori reuşesc să ne facă ţăndări viaţa, ei trebuie confruntaţi. Nu trebuie lăsaţi acolo, pentru că ei îşi fac treaba şi te pot aduce la starea deplorabilă, când îţi pierzi controlul şi devii victima lor. Trebuie să vii înaintea lui Dumnezeu şi să fii deschis. Doamne mi-e frică de asta, am problema aceasta. Am nevoie de putere, nu pot lupta singur. Şi mai e ceva, ca şi creştini noi nu avem voie să uităm că viaţa noastră are două dimensiuni: dimensiunea individuală – adică relaţia mea personală cu Domnul şi dimensiunea comunitară – trăim într-o comunitate. Noi împreună suntem copii a lui Dumnezeu şi facem parte din trupul lui Cristos. Şi ca mădulare ale trupului lui Cristos, noi trebuie să ne împătăşim nevoile şi problemele unii altora. Şi eu îi încurajez pe tinerii care se confruntă cu anumite probleme să nu se retragă în sine însuşi, să nu stea să-şi plângă de milă, să se autocompătimească, ci să găsească pe cineva matur, pe cineva cu care să poată împărtăşi stările lor.

Tinerii ajug la anumite stări depresive din cauza unor decizii greşite şi apoi aceste decizii îi apasă, îi robeşte. Pentru că păcatul are o şmecherie. Te atrage, îţi dă plăcere, nimeni nu ştie, nimeni nu vede şi apoi te lasă dezgolit în pielea goală, robit de frică şi ruşine. Eu îi sfătuiesc pe aceşti tineri să discute cu Domnul, dar totodată să împărtăşească aceste probleme cu oameni maturi care pot să îi ajute, să îi sfătuiască. „Împărtăşiţi-vă unii altora” spunea apostolul Iacov. Aceasta este frumuseţea vieţii creştine. Noi nu suntem nişte singuratici, fiecare îşi vede de treaba lui şi problemele lui. Noi suntem un trup în Cristos şi trebuie să simţim unii cu alţii. Suntem o familie, o comunitate. Şi suntem sfătuiţi şi învăţaţi de Scriptură să ne bucurăm împreună, să plângem împreună şi să slujim împreună şi toate lucrurile care le facem să le facem pentru Domnul împreună.

Prezentaţi-vă în câteva fraze.

Samuel Tuţac sunt pastor la Biserica Baptiste „Betel” din Timişoara, România. Sunt căsătorit cu SImona de 20 de ani. Împreună avem trei băieţi. Am absolvent de Psihologie şi Teologie şi am o mare, mare pasiune pentru tineri. Lucrez cu tinerii de 20 de ani, încă nu m-am plictisit. Încă găsesc resurse pentru lucrarea cu ei, de ai sluji. Ţin foarte mult la tineri, îmi place să mă implic în viaţa lor. Îmi place să mă implic în viaţa lor, să găsesc oameni talentaţi de valoare între ei şi să îi ajut să se ridice, să devină lideri, oameni de influenţă în diferite zone de activitate. Şi cam aceasta este ceea ce fac şi ocupaţia mea de bază.

Cunoscând această pasiune pe care o aveţi pentru tineri, daţi-ne un sfat pentru tinerii din generaţia noastră. Tinerii care sunt departe de părinţi, fie la studii sau la muncă peste hotare. Fie că sunt acasă dar se confruntă cu uriaşii violenţi a acestor vremuri. Ce le-aţi spune acestor tineri dacă vi s-ar cere sfatul.

E greu să mă gândesc doar la un singur sfat. Dar dacă ar fi să le dau un sfat tinerilor, unul din cele mai importante ar fi pentru tinerii creştini să nu uite cine sunt. Să nu îşi uite identitatea nouă în Cristos. Sunt copii a lui Dumnezeu, fii şi fiice de împărat. Indiferent unde nu te-ai afla, în ţară sau înafara ei, dacă înveţi să trăieşti conform cu identitatea care o ai şi la înălţimea pe care ne-o dă identitatea în Cristos. Dacă ştii cum să trăieşti la înălţimea identităţii care o ai, aceasta întotdeauna va face diferenţa între tine şi ceilalţi. Totdeauna le spun tinerilor să nu uite că suntem, datorită acestei identităţi noi, prin care am primit-o prin înfierea făcută de Dumnezeu, suntem prinţi şi prinţese. Ei nu pot să trăiască cum vor, ei trebuie să trăiască la înălţimea rangului lor. Ei nu pot să vorbească cum vorbesc ceilalţi, nu pot să meargă la compromisurile la care merg ceilalţi. Şi prinţii întotdeauna au privelegii, dar şi anumite responsabilităţi. Dar mai ştie ceva extraordinar, el s-a născut ca să conducă. Şi Scriptura spune despre noi că Dumnezeu ne-a înfiat, ne-a făcut fii ai Lui pentru ca împreună cu Cristos, să stăpânim la a doua venire a Lui. Şi noi trebuie să trăim cu perspectiva aceasta indiferent unde nu am fi, aceasta ne va ajuta mult să nu coborâm sub standartul dat de Dumnezeu în relaţia cu El. ŢInând cont de această perspectivă, şi de identitatea noastră în El noi vom putea fi Sare şi Lumină pentru lumea aceasta.

Cum să învingi ispita sexuală, Viorel Iuga

Predicat la Paris.

CREŞTINUL ŞI BISERICA

„Dar dacă voi zăbovi, să ştii cum trebuie să te porţi în casa lui Dumnezeu, care este Biserica Dumnezeului celui viu, stâlpul şi temelia adevărului.”

1 Timotei 3:15

În acest articol, vom prezenta câteva din responsabilităţile esenţiale ale fiecărui membru de biserică. Fie ca aceste responsabilităţi să devină priorităţi binecuvântate pentru creşterea spirituală a fiecăruia din noi, să contribuie la zidirea Trupului lui Cristos, la creşterea pasiunii şi a puterii în vestirea Evangheliei şi mai mult ca orice, spre slava Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Cristos. A Lui să fie slava în Biserică şi în Hristos Isus, din neam în neam, în vecii vecilor! Amin.

1. FRECVENTAREA  SERVICIILOR DE ÎNCHINARE ALE BISERICII

Frecventarea serviciilor de închinare ale Bisericii este o porunca lui Dumnezeu pentru fiecare credincios. În Evrei 10:25 este scris: „Să nu părăsim adunarea noastră, cum au unii obicei; ci să ne îndemnăm unii pe alţii, şi cu atât mai mult, cu cât vedeţi că ziua se apropie.” Prin urmare, haide-ţi să ne îndemnăm unii pe alţii să nu părăsim adunarea noastră, ci dimpotrivă, conştientizând vremurile în care trăim, să ne îndemnăm la dragoste şi la fapte bune.

Să trăim ca fraţii!

2 Corinteni 13:11

Fratele Daniel Brânzei spunea: „Astăzi am ajuns să-i cunoaştem foarte bine şi să-i îndrăgim pe aceia care au păşit în spaţiul cosmic, dar rămânem orbi faţă de suspinările celor ce calcă alături de noi în praful pământului”. Am reuşit paradoxul de a ne aduna pentru a ne înstrăina şi mai mult unul de altul. De multe ori ajungem în situaţia în care tânjim după acele relaţii frăţeşti pline de dragoste şi bunătate.

Lumea în care trăim ajunge parcă tot mai rece şi mai indiferentă la nevoile şi starea celui din jur. Uneori, chiar şi între fraţii de sânge poţi vedea atitudinea: „frate, frate dar brânza e pe bani.” Însă şi mai trist este atunci când ajungem să ne simţim singuri şi în Biserici. Avem săli spaţioase, coruri mari, orchestre numeroase, staţii de amplificare, dar nu ne mai auzim gemând unul pe celălalt şi nu ne mai cunoaştem. Avem timp pentru multe lucruri, însă nu mai găsim timp pentru fraţii de lângă noi. De aceea, astăzi avem nevoie să ni se spună cuvintele: Trăiţi ca fraţii!

Într-o zi un Apostolul Pavel, cel care plantase Biserica din Corint, a scris Bisericii următoarele cuvinte: „Încolo, fraţilor, fiţi sănătoşi, desăvârşiţi-vă, îmbărbătaţi-vă, fiţi cu un cuget, trăiţi în pace, şi Dumnezeul dragostei şi al păcii va fi cu voi.” 2 Corinteni 13:11. În aceste cuvinte, apostolul Pavel descrie aşa de frumos, cum trebuie să trăiască fraţii între ei.

Mai întâi, CA ŞI FRAŢI, SUNTEM CHEMAŢI SĂ NE BUCURĂM ÎMPREUNĂ.

Îndemnul Apostolului Pavel începe cu cuvintele: „Încolo, fraţilor, fiţi sănătoşi… „(2 Cor. 13:11). Iată ce frumos ştie să se adreseze apostolul Pavel celor din Biserica din Corint: „Bisericile din Asia va trimit sănătate. Acuila şi Priscila, împreuna cu Biserica din casa lor, vă trimit multă sănătate in Domnul. Toţi fraţii vă trimit sănătate. Spuneţi-vă sănătate unii altora cu o sărutare sfântă. Urările de sănătate sunt scrise cu însăşi mâna mea: Pavel. Daca nu iubeşte cineva pe Domnul nostru Isus Christos, să fie anatema! „Maranata” (Domnul nostru vine!). Harul Domnului Isus Christos sa fie cu voi. Dragostea mea este cu voi cu toţi în Christos Isus. Amin” (1 Cor. 16:19-24).

În limba originală, expresia „FIŢI SĂNĂTOŞI” sună astfel: „încolo fraţilor BUCURAŢI-VĂ…sau FIŢI BINE laolaltă”. Cu alte cuvinte, Dumnezeu doreşte ca atitudinile şi relaţiile dintre fraţii credincioşi să fie caracterizate de bucurie. În Ioan 15:11 Isus zice: „V-am spus aceste lucruri, pentru ca bucuria Mea să rămână în voi, şi bucuria voastră să fie deplină.” Apostolul Pavel nu odată a îndemnat credincioşii să se bucure neîncetat.

Încă de mic copil, îmi aduc aminte de o cântare pe care o cântau fraţii şi surorile în biserica din satul Cărpineni: „Ce bine e când fraţii cu dulce se unesc, şi-n dragoste şi-n pace, pe Cristos îl servesc…” Când se cânta aceasta cântare, adesea puteai vedea lacrimi de bucurie că suntem împreună. Îmi povesteau bunicii cum mergeau pe jos zeci de kilometri pentru a se întâlni cu fraţii şi surorile din alte biserici, iar când se vedeau plângeau de bucurie şi lăudau pe Dumnezeu.

În al doilea rând, CA ŞI FRAŢI, SUNTEM CHEMAŢI CĂ NE DESĂVÂRŞIM ÎMPREUNĂ.

Apostolul Pavel spune: „Încolo, fraţilor, … desăvârşiţi-vă….” La începutul Primei epistole către  Corinteni Pavel scrie (1 Corinteni 1:2-3): „către Biserica lui Dumnezeu care este în Corint, către cei ce au fost sfinţiţi în Hristos Isus, (apoi) chemaţi să fie sfinţi…” Cu alte cuvinte, ca şi fraţi noi am fost sfinţiţi, puşi deoparte, pentru a trăi o viaţă sfântă. Pavel spune: „chemaţi să fie sfinţi”. Prin urmare, avem nevoie să ne desăvârşim.

Dumnezeu a făcut totul din partea Sa, acum rămâne ca şi noi să ne dăm toată străduinţa. În 2 Petru 1:5-7, apostolul Petru explică: „De aceea, daţi-vă şi voi toate silinţele ca să uniţi cu credinţa voastră fapta; cu fapta, cunoştinţa; cu cunoştinţa, înfrânarea; cu înfrânarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia; cu evlavia, dragostea de fraţi; cu dragostea de fraţi, iubirea de oameni”. Numai Duhul Sfânt este singură persoană care ne poate face părtaşi unor asemenea trăiri. Orice credincios care trăieşte o viaţă de ascultare şi supunere faţă de Domnul Isus poate avea în inima lui rodirea aceasta minunată. Mlădiţa nu poate rodi de la sine, însă când mlădiţa rămâne în viţă, rodirea se face de la sine: „Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine şi în cine rămân Eu, aduce multă roadă; căci despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic” (Ioan 15:5).

În al treilea, CA ŞI FRAŢI SUNTEM CHEMAŢI SĂ NE ÎMBĂRBĂTĂM UNII PE ALŢII.

Pavel spune: „Încolo, fraţilor, …  îmbărbătaţi-vă,…” Iată câteva adevăruri biblice cu privire la îmbărbătare:

Biblia cere celor care fac parte din familia lui Dumnezeu să se îmbărbăteze în mod continuu. În Evrei 3:13, Biblia spune: „Îndemnaţi-vă unii pe alţii în fiecare zi, câta vreme se zice: „Astăzi”, pentru ca niciunul dintre voi să nu se împietrească prin înşelăciunea păcatului”. Apoi, în Evrei 10:25, citim: „Să nu părăsim adunarea noastră, cum au unii obicei; ci să ne îndemnam unii pe alţii, şi cu atât mai mult, cu cât vedeţi că ziua se apropie.” Cei din familia lui Dumnezeu trebuie să se încurajeze unii pe alţii. Acest lucru este o poruncă. Mădularele din trupul Bisericii trebuie să se slujească unele pe altele în vederea creşterii: „Din El, tot trupul, bine închegat şi strâns legat, prin ceea ce dă fiecare încheietura, îşi primeşte creşterea, potrivit cu lucrarea fiecărei părţi în măsura ei, şi se zideşte în dragoste” (Efes. 4:16).

Apostolul Pavel a înţeles valoarea îmbărbătării. El a folosit-o aproape întotdeauna când şi-a început scrisorile destinate bisericilor din Asia Mică. Iată ce le scrie celor din Corint: „Mulţumesc Dumnezeului meu totdeauna, cu privire la voi” (1 Cor. 1:4). Acest principiu al încurajării se vede foarte bine din felul în care se apropie Pavel de Timotei. În 2 Timotei, Pavel spune „De aceea îţi aduc aminte să înflăcărezi darul lui Dumnezeu, care este în tine prin punerea mâinilor mele” (1:6).

Iată câteva sfaturi practice:

• Să spunem cuvinte frumoase unul către altul. „Niciun cuvânt stricat să nu vă iasă din gură; ci unul bun, pentru zidire, după cum e nevoie, ca să dea har celor ce-l aud” (Efes. 4:29). Iacov 4:11  Nu vă vorbiţi de rău unii pe alţii, fraţilor! Cine vorbeşte de rău pe un frate sau judecă pe fratele său, vorbeşte de rău Legea sau judecă Legea. Vorbele pe care le-ai spus au adus încurajare?
• Să ne obişnuim să vedem şi partea bună din fiecare om. Să vedem valoare pe care o avem fiecare în ochii lui Dumnezeu. Fraţilor din Colose, Pavel le spune: „Mulţumim lui Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Christos, caci ne rugăm neîncetat pentru voi, şi am auzit despre credinţa voastră în Cristos Isus şi despre dragostea, pe care o aveţi faţă de toţi sfinţii” (Col. 1:3,4).
• Îndeamnă nu doar cu vorba dar şi cu fapta. Exemplu: Amaleciţii invadaseră ţara şi Israel se afla în bătălie. Sus pe munte, Moise stăruia în rugăciune pentru biruinţa poporului Domnului. Când mâinile lui erau înălţate, poporul avea biruinţă, când mâiniile coborau în jos, Amalec era mai tare. Văzând că mâniile lui Moise au obosit, Aaorn şi Hur, au venit să-l sprijine cu fapta nu doar cu vorba. Astăzi, fiecare dintre noi avem nevoie să ne sprijinim unii pe alţii, pentru a ieşi biruitori în lupta cu păcatul. Biblia spune: „Îndemnaţi-vă unii pe alţii la dragoste şi la fapte bune” Evrei 10:24.
• Când se predică Cuvântul lui Dumnezeu, ascultă cu bucurie, fă-l să ştie că îl asculţi cu interes şi plăcere. Cineva spunea: „Un zâmbet sincer, îi dă aripi, în timp ce căscatul pune lanţuri pe elanul predicatorului” S-a constatat că trebuie să pui în mişcare 66 de muşchi ca să te încrunţi, în timp ce un zâmbet pune în mişcare numai 2. De ce să avem riduri, mai bine să zâmbim.
• Îndeamnă şi încurajează prin rugăciune. Iacov ne scrie: „Rugați-vă unii pentru alții” (Iacov 5:16).

• Dragii mei, să ne gândim la toţi cei care au văzut ceva bun în mine şi în tine şi care au ştiu să ne încurajeze. Şi apoi să facem şi noi la fel. Cineva spunea: „Nu uita că eşti un creion în mâna lui Dumnezeu, care scrie pentru a transmite o scrisoare de iubire lumii întregi. Nu judeca oamenii, pentru că nu vei avea timp să-i iubeşti!

În al patrulea rând, CA ŞI FRAŢI, SUNTEM CHEMAŢI SĂ TRĂIM ÎN UNITATE.

Pavel spune: „Încolo, fraţilor, … fiţi cu un cuget,…” Îndemnul acesta, se referă la unitatea pe care Dumnezeu o aşteaptă de la copiii Săi. Apostolul Pavel a îndemnat mereu fraţii şi surorile să trăiască în unitate. În 1 Corinteni 1:10-11, Pavel spune: „Vă îndemn fraţilor, pentru numele Domnului: „Să aveţi TOŢI acelaşi fel de vorbire, să n-aveţi dezbinări, certuri. În Filipeni 2, Apostolul Pavel exprimă esenţa acestei idei: „Deci, dacă este vreo îndemnare în Cristos, dacă este vreo mângâiere în dragoste, dacă este vreo milostivire şi vreo îndurare, faceţi-mi bucuria deplină şi aveţi o simţire, o dragoste, un suflet şi un gând” (Filip.2:1).” În Efeseni 4:1-3, citim: „Vă sfătuiesc dar eu, cel întemniţat pentru Domnul, să vă purtaţi într-un chip vrednic de chemarea, pe care aţi primit-o, cu toată smerenia şi blândeţea, cu îndelungă răbdare; îngăduiţi-vă unii pe alţii în dragoste, şi căutaţi să păstraţi unirea Duhului, prin legătura păcii”. „Iubiţi-vă unii pe alţii cu o dragoste frăţeasca. În cinste, fiecare să dea întâietate unii altora” (Rom.12:10). Aleşii lui Dumnezeu trebuie să devină şi aleşii noştri. Iubiţii lui Dumnezeu trebuie sa devină şi iubiţii noştri. O asemenea atitudine este opusă egoismului şi mândriei. Ea nu lasă niciun loc lăudăroşeniei. A da întâietate – înseamnă a sluji pe cei din jur fără să te scoţi în evidenţă.

Unitate, înseamnă cumva uniformitate? Unitatea bisericii, se manifesta prin faptul că toţi credincioşii ascultă de acelaşi Domn, au acelaşi scop şi sunt părtaşi aceleiaşi lucrări de mântuire a lumii. Între oamenii maturi din punct de vedere spiritual, hotărârile n-ar trebui luate niciodată pe principiul majorităţii, cei călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu trebuie să râvnească întotdeauna spre unitatea pe care o aduce smerenia şi ascultarea faţă de Domnul. Fratele Daniel Brânzei povestea cum într-o Biserică cu mii de membri şi 43 de prezbiteri au decis să nu ia decizii decât atunci când au unanimitate între ei. Ori de câte ori există diferenţa de opinii, ei privesc aceasta ca pe o îndrumare din partea Duhului lui Dumnezeu că luarea unei hotărâri, trebuie amânată. Până atunci, ei stăruiesc în post şi în rugăciune. Cei ce au o astfel de practica, dau fiecărui participant un sentiment de importanţă şi responsabilitate proprie. O asemenea situaţie nu se poate întâlni decât acolo unde cei ajunşi în conducerea bisericii au trecut cu succes prin şcoala smereniei şi a lepădării de sine.

Domnul Isus s-a rugat pentru unitatea dintre copiii lui Dumnezeu, iar El a fost un exemplu în sensul acesta. În Ioan 17:21, Isus s-a rugat: „Mă rog ca toţi să fie una, cum Tu, Tată, eşti în Mine, şi Eu în Tine; ca, şi ei să fie una în noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis.” Prin urmare, mărturia noastră este puternică atunci când toţi fraţii şi surorile vom fi una.

Şi în al cincilea rând, CA ŞI FRAŢI, SUNTEM CHEMAŢI SĂ TRĂIM ÎN PACE ŞI ARMONIE.

Pavel a scris:” Încolo, fraţilor… trăiţi în pace, şi Dumnezeul dragostei şi al păcii va fi cu voi.” În tot Noul Testament, Dumnezeu ne îndeamnă să trăim în pace. De altfel, în Marcu 9:50 observăm că o asemenea stare nu este opţională, ci este o poruncă a Domnului Isus: „Să trăiţi în pace unii cu alţii.” În Romani 12:18, Dumnezeu ne spune următoarele cuvinte: „Dacă este cu putinţă, întrucât atârnă de voi, trăiţi în pace cu toţi oamenii.” În 1 Corinteni 7:15, ni se aminteşte că Dumnezeu ne-a chemat să trăim în pace. În Romani 14:19, suntem chemaţi să urmărim lucrurile care duc la pacea şi zidirea noastră. În Coloseni 3:15, ni se spune că pacea lui Cristos, la care am fost chemaţi, ca să alcătuim un singur trup, trebuie să stăpânească în inimile noastre, şi să fim recunoscători. În 2 Petru 3:14, suntem îndemnaţi să ne silim să fim găsiţi înaintea Lui fără prihană, fără vină, şi în pace. Iar în Evrei 12:14, Dumnezeu ne porunceşte să urmărim pacea cu toţi şi sfinţirea, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul.”

Cum putem face ca pacea şi armonia să crească în noi şi între noi? În 2 Petru 1:2, găsim răspunsul: prin cunoaşterea lui Dumnezeu şi a Domnului nostru Isus Cristos. Petru a spus: „ Harul şi pacea să vă fie înmulţite prin cunoaşterea lui Dumnezeu şi a Domnului nostru Isus Hristos!”

Un mare obstacol al păcii şi armoniei, este lipsa de iertare. De aceea, Cuvântul lui Dumnezeu spune: „Fiţi buni unii cu alţii, miloşi, şi iertaţi-vă unul pe altul cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Cristos” (Efes. 4:32). „Îngăduiţi-vă unii pe alţii şi, dacă unul are pricină să se plângă de altul, iertaţi-vă unul pe altul. Cum v-a iertat Cristos, aşa iertaţi-vă şi voi” (Col. 3:13). În Luca 6:37, ni se spune: „Iertaţi şi vi se va ierta”. Termenul folosit acolo de Domnul Isus este mult mai puternic. El se poate traduce prin: „daţi libertate, dezrobiţi, rupeţi lanţurile”. Când unul dintre ucenici l-a întrebat dacă trebuie să-l ierte pe cel greşit de şapte ori pe zi, Domnul a răspuns: „De şaptezeci de ori câte şapte” (Mat. 18:21, 22). Ca să fim iertaţi, trebuie sa-i iertăm şi noi pe alţii. Domnul Isus a spus-o clar: „Dacă iertaţi oamenilor greşelile lor, şi Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greşelile voastre. Dar dacă nu iertaţi oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre” (Mat. 6:13, 14).

Se spune că două surori nu vorbeau de ani de zile una cu alta, pentru că în tinereţe una dintre ele îi furase celeilalte iubitul. Cea „păgubită” nu se mai căsătorise niciodată şi trăia o viaţă total lipsita de orice fel de bucurie. Fratele Marcu Nichifor s-a apropiat de ea si i-a spus: „Vezi tu ce nepricepută ai fost. Te-ai nenorocit singură ascultând de şoapta Satanei: „N-o ierta, n-o ierta!”. Acum ea este bine mersi, doarme liniştită noaptea, iar tu te-ai uscat ani de zile pe picioare, ai făcut ulcer şi n-ai dormit nopţile. Spune-mi, nu este caraghios: Tu cu paguba şi tot tu şi cu suferinţa!

Dragii mei fraţi şi surori, să nu uităm că Dumnezeu „ne-a scos de sub puterea întunerecului şi ne-a strămutat în împărăţia Fiului dragostei Lui, în care avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor” (Col. 1:13-14). Odată ajunşi în Împărăţia Dragostei Fiului, Isus ne numeşte fraţi, dacă ascultăm şi facem Voia Sa. Şi pentru că suntem fraţi cu Domnul Isus şi unul cu altul, El să ne ajute prin puterea Duhului Sfânt să fim sănătoşi, să ne desăvârşim, să ne îmbărbătăm, să fim cu un cuget, să trăim în pace, şi atunci Dumnezeul dragostei şi al păcii va fi cu noi. El să fie slăvit pentru toate, Amin!

Vitalie Fedula

Pastor senior al Bisericii „Isus Salvatorul”, Chişinău

Europa fără misiune, se întoarce la păgânism.

Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi a Fiului şi al Sfântului Duh. Matei 28:19

intervievat: Tomaz Gerson, robul Domnului Isus.

realizat de: Doina Bejenaru, Liber.

Intro: Misiunea sau Marea trimitere a fost ultimă poruncă lăsată de Isus Cristos ucenicilor la înălţarea la cer. Această poruncă este valabilă şi astăzi pentru toţi cei care se numesc creştini. În interviul ce urmează aflaţi, cum este aplicată această poruncă în Europa de Est şi ce înseamnă misiunea pentru creştini, de la misionarul Tomaz Gerson.

Tomaz Gerson, misionar internaţional

Ce este misiunea pentru un creştin?

Misiunea după mine este ceea ce a fost misiune pentru Domnul Isus. El a venit cu acest plan ca să stăvilească Împărăţia lui Dumnezeu în inima oamenilor. A trimis ucenicii să propovăduiască vestea bună în toată lumea. În calitate de creştini trebuie să fim ascultători şi să împlinim această trimitere, astfel continuăm misiunea care a început-o El pe pământ. Să fii un misionar, înseamnă să fii ascultător de Domnul Isus şi să ai ca mottou pentru viaţă ultima Lui poruncă „Duceţi-vă şi faceţi ucenici în toată lumea”. Fiind misionar îmi arăt dragostea pentru Dumnezeu şi pentru aproapele meu şi astfel împlinesc cea mai mare poruncă lăsată de El: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată puterea ta, şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi”. Un misionar trebuie să fie ca un pescar. Un pescar de oameni, să meargă la marea pierzării şi să îi pescuiască pentru împărăţia lui Dumnezeu.

Sunteţi în Moldova pentru tradiţionalul seminar cu misionarii, spuneţi-ne mai multe despre acest eveniment?

Da, ieri am avut o conferinţă cu misionarii din cadrul UBCEB din Moldova pe baza cărţii Ezechiel. Ezechiel a fost un slujitor a lui Dumnezeu şi am focalizat discuţia conferinţei pe tema: „Experienţele slujitorului cu Dumnezeu”. TImp de 12 ani de când colaborăm cu Moldova am mai organizat asemenea conferinţe pe baza cărţii Neemia, care a durat aproape un an şi pe baza cărţii Ieremia. La următoarea întâlnire vom discuta despre „Suveranitatea lui Dumnezeu”. La seminar au participat peste 30 de misionari şi ceea ce mă motivează mereu să mă întorc pentru aceste întâlniri în Moldova, este progresul lor şi rezultatele frumoase pe care le au în slujirea lor. Vin aici o dată la trei, patru luni şi de fiecare dată sunt încujarat de progresul lucrătorilor de aici.

Povestiţi-ne despre lucrarea de misiune din Europa?

Europa este un teritoriu care întoarce spatele lui Dumnezeu. Chiar dacă este un teritoriu stăpânit de materialism, secularism ştiu că e planul lui Dumnezeu ca europenii să cunoască evanghelia. Sunt împietriţi şi indiferenţi de Cuvântul lui Dumnezeu, dar mai sunt şanse multe pentru ca europenii să fie mântuiţi. Dacă să fac o abordare pesimistă în Europa sunt multe biserici care mor. În Olanda, casele de rugăciuni sunt vândute şi transformate în localuri pentru scopuri păgâne. La moment în Olanda au rămas doar 2000 de biserici. Aceasta este o poveste tristă, se întâmplă în multe ţări din Europa, pentru că este o europă materialistă fără Dumnezeu. Europa se întoarce la păgânism, un păgânism camuflat de modernism sau post-modernism. Privind la partea pozitivă a monedei, există şi o veste bună. Domnul Isus a spus: „Eu voi zidi biserica mea, şi porţile locuinţei morţilor nu o vor birui”. Matei 16:18. Şi cu adevărat biserica lui Cristos supraveţuieşte. Pentru Europa de Vest o speranţă reală este Europa de răsărit. În multe ţări din Europa se simte o trezire spirituală provocată mai mult de emigranţii din mai multe părţi ale lumii. Uneori ne pare rău că dragii noştri pleacă în Europa pentru un câştig mai bun, dar cred că trebuie să ne rugăm pentru ei ca câştigul să fie mai mult sufleteşte. În Portugalia este cea mai mare comunitate de moldoveni şi în Spania, Italia aceste comunităţi se adună să laude pe Dumnezeu şi astfel sunt o mărturie frumoasă. Nu ştiu dacă există un proiect de misiune la nivel european în cadrul Federaţiei Baptiste Europene. Dar sper că Valeriu Ghileţchi, fiind ales în funcţia de preşedinte a acestei federaţii, să motiveze liderii spirituali ai Europei pentru o lucrare de misiune, care ar câştiga Europa pentru Dumnezeu.

Care sunt nevoile pe câmpul de misiune în Europa de Est?

Lucrătorii, misionarii sunt cea mai acută şi urgentă nevoie. Ca şi pe timpul Domnului Isus. Mai mult de 2000 de ani au trecut, dar nevoia rămâne aceeaşi. Şi le-a zis: „Mare este secerişul, dar puţini sunt lucrătorii…”. Luca 10:2. Mulţi renunţă la slujire, se retrag, caută altceva. Aşa cum spune Pavel despre Dima: „Căci Dima, din dragoste pentru lumea de acum m-a părăsit, şi a plecat la Tesalonic”. 2Timotei 4:10. Cred că motivul pentru care a plecat Dima a fost că a găsit un serviciu mai bun, un câştig financiar mai mare. A fost o descurajare pentru Pavel. Şi acum, la fel ca şi Dima, sunt mulţi care părăsesc lucrarea. Acesta este cel mai mare strigăt către cer pentru timpurile noastre şi bisericile trebuie să simtă responsabilitatea pentru a susţine financiar misionarii şi să se roage pentru ei ca să rămână statornici chemării lui Dumnezeu şi să scoată mai mulţi lucrători în via Lui. Partea financiară nu este un motiv serios pentru a nu face misiune. Un creştin trăieşte prin credinţă, face totul prin credinţă, dacă nu poţi trăi prin credinţă, degeaba mergi în misiune. Dacă vrei să trăieşti pentru Dumnezeu, trebuie să trăieşti prin credinţă, aceasta este unica variantă. Dacă nu porneşti prin credinţă şi nu mergi mai departe prin credinţă nu vei face niciodată o lucrare mare pentru Dumnezeu.

Sunteţi în Europa de Est, în cadrul unui parteneriat dintre aceste ţări şi Brazilia. Care sunt rezultatele acestei colaborări?

Când Dumnezeu m-a chemat să fac misiune internaţională, am primit o dragoste deosebită pentru această parte a lumii. am fost în Polonia, Belarusia şi Rusia şi un timp în Macedonia. Ultimii 14 ani m-am stabilit la Bucureşti împreună cu soţia mea şi de 12 ani concomitent fac lucrarea de misiune prin acest parteneriat şi în Moldova. În Moldova am început cu coferinţe despre dărnicie, am colindat toată ţara cu astfel de seminare. Şi mi se bucură inima pentru ceea ce s-a realizat în aceşti 12 ani. Zeciuiala pe atunci era un subiect care nu se discuta, acum sunt biserici care au puncte de misiune şi misionari pe care îi întreţin. Am avut şi avem o colaborare frumoase. Acum aceste subiecte nu mai sunt un tabu, despre care nu se vorbeşte. Între dărnicie şi misiune este o strânsă legătură, aceste două aspecte nu pot exista una fără alta în viaţa creştinilor. Bisericile s-au trezit pentru dărnicie. Un alt proiect pe care l-am implementat în Moldova a fost „Unitate în Cristos” şi ca consecinţă în sud s-a format o echipă de misionari care se adună regulat, împărtăşesc nevoile şi colaborează între ei. Şi conferinţele organizate regulat cu misionarii au adus roade, văd la ei o creştere spirituală, o mai mare râvnă pentru Dumnezeu. Sunt mai motivaţi să slujească pe Dumnezeu, indiferent de greutăţile pe care le întâlnesc pe câmpul evangheliei. Pentru mine Moldova este o mare realizare, întotdeauna când vin aici uşile sunt deschise pentru orice iniţiativă bună şi asta mă bucură mult. Se ved roade şi osteneala în Domnul nu este în zadar.
În România am plantat o biserică, care acum a ajuns la aproape 100 de membri. Coordonez echipa de misionari şi se văd progrese. Acum lucrez cu o echipă de misionari romi şi mă bucur că şi ei cresc, sunt dispuşi să înveţe şi lucrarea merge bine.

Despre planurile de viitor cu privire la Moldova şi România?

Nu pot să spun acum prea multe despre viitor. După 14 ani îmi pun întrebarea, mai rămân sau plec? Mai discut cu Dumnezeu despre asta. Am vrut să plec din România acum doi ani, dar Dumnezeu nu mi-a dat voie, pentru că lucrarea mea nu era finisată. La moment sunt într-o perioadă de rugăciune şi aşteptare să văd ce vrea Dumnezeu de la mine.  Cu siguranţă nu mă întorc în Brazilia. Dar vreau să ştiu exact ce vrea să facă Dumnezeu cu viaţa mea, am nevoie de o viziune clară.

Care sunt calităţile unui misionar bun?

Un misionar bun trebuie să recunoască că nu este bun. Bun este doar Domnul Isus. Misionarul este un vas de lut, deaceea trebuie sa fie smerit, toată slava îi aparţine lui Dumnezeu. El este un instrument în mâna lui Dumnezeu şi trebuie să aibă caracterul lui Isus Cristos începând cu dragostea. Trebuie să aibă o pasiune mare pentru Dumnezeu, pentru lucrarea Lui şi pentru oameni. Un misionar nu trebuie să uite niciodată că el nu este şef, el este un serv. Niciodată nu va fi promovat ca şef. Chiar dacă face o lucrare mare, nu trebuie să uite că şeful lui este Domnul Isus şi el trebuie să fie un slujitor smerit. Aşa capătă trecere înaintea Stăpânului şi Acesta se bucură de el, iar într-o zi să audă aceste cuvinte „rob bun şi credincios” şi să primească răsplata cuvenită de la Domnul. Dumnezeu are nevoie în Europa de cât mai mulţi oameni cu aşa caracter.

P.S. Tomaz Gerson este un pastor-misionar pentru Europa de Est, originar din Brazilia. De 14 ani este stabilit la Bucureşti, şi de 12 ani la fiecare trei luni vizitează Moldova, aici se simte ca acasă. Are o familie frumoasă, împreună cu soţia au trei copii. Timp de 13 ani a slujit ca pastor în Brazilia după care a primit chemarea lui Dumnezeu pentru această parte a lumii. S-a născut într-o familie de pocăiţi. A finisat Institutul Teologic din Brazilia. Acum este coordonatorul echipelor de misionari finanţaţi de Brazilia, în Moldova şi România.