VOTAT! Rezoluția „Combaterea intoleranţei şi discriminării creştinilor în Europa” a fost aprobată la APCE


După două ore de dezbateri în plenul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), raportul deputatului moldovean, Valeriu Ghilețchi privind discriminarea creștinilor și rezoluția au fost adoptate. Decizia finală a fost luată joi, 29 ianuarie și a fost votată cu 67 de voturi pentru și 2 împotrivă.

42627_02

Adoptarea proiectului: „Combaterea intoleranţei şi discriminarea creştinilor în Europa” s-a bucurat de atenţie în presa internaţională şi de susţinere atât din partea deputaţilor APCE, cât şi din partea confesiunilor creştine printre care menționăm: Biserica Ortodoxă Rusă, Biserica Catolică, Alianţa Evanghelică din Europa ş.a. Continuă lectura