Ideea că întreaga Biblie este o istorie a conflictelor, a fost total nouă şi surprinzătoare, dar dacă stau să mă gândesc bine, aşa este. Chiar din primele pagini ale Scripturii citim despre conflictul dintre Cain şi Abel. Vorbitorul principal al evenimentului „Restart 2014” pastorul şi deputatul, Valeriu Ghileţchi, a mai făcut o remarcă interesantă: „Dacă nu ar fi fost conflictele, nu am fi avut mai mult de jumătate din Noul Testament. Conflictul este inevitabil, necesar şi extrem de util. Conflictele ne maturizează, ne cizelează caracterele, ne pregătesc pentru a fi utili în societate”.
Împreună cu Valeriu Ghileţchi am învăţat tipuri de conflicte, tipuri de lideri care generează şi mediază conflictele, patru feluri de pace în situaţii de conflict. În ansamblu am învăţat esenţa conflictelor şi cum le putem soluţiona în mod practic.
VĂ invit să urmăriţi studiul la acest subiect în secvenţa video de mai jos: