Congresul Bisericilor Baptiste din Ucraina la a IV-a ediţie


Sub motto-ul: „Îflăcărează, creşte şi salvează”, 4000 de creştini din Ucraina au participat la cea de-a IV-a ediţie a Congresului Bisericilor Evanghelice Baptiste, în perioada 16-19 august 2012. Gazda evenimentului a fost Complexul Sportiv din oraşul Livov.

„M-am bucurat să găsesc o adunare în sărbătoare, bine organizată şi cu planuri mari. Am avut privilegiul să salut Congresul din partea bisericilor noastre şi a preşedintelui Cultului Baptist din România şi să îi motivez la a începe lucrurile discutate din propria familie” ne-a împărtăşit invitatul special al sărbătorii, pastorul bisericii „Speranţa” din Arad şi autorul a peste 50 titluri de carte pentru familişti, Viorel Iuga.

Agenda Congresului a cuprins şi seminare pentru familişti, care a înregistrat sute de participanţi. Vorbitorul a abordat subiectele legate de familie: asemănările dintre bărbat şi femeie, cum pot fi folosite acestea pentru unitatea familiei, pentru slava Domnului şi binele Împărăţiei.

Fratele Viorel Iuga a mai menţionat: „Răspunsul a fost dincolo de aşteptările noastre. S-au luat decizii frumoase, iar sărbătoarea s-a încheiat cu masa Domnului. Eu am avut privilegiul ca duminică să fiu în trei biserici unde să îi motivez pe cei prezenţi la o trăire frumoasă, care să îl onoreze pe Domnul. Normal, începuturile trebuie să fie tot în casele noastre.

Mă rog Domnului ca şi mesajele rostite şi cele scrise să îi aducă glorie. Nădăjduiesc într-o colaborare viitoare care să înflăcăreze şi mai mult atât lucrarea din Ucraina cât şi cea din România”.

Datorită dărniciei comunităţii de creştini baptişti din România, fiecare participant la cel de-al IV-lea Congres din Ucraina, a primit în dar câte două cărţi semnate de autorul Viorel Iuga, care au fost deja traduse în limba rusă: „Vitamine pentru familişti” şi „Bărbăţia autentică”.

 

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s