Pe genunchi pentru Biserica persecutată. Locurile XVI – XX


China – locul XVI

Dacă în China până în 2010 se putea vorbi de o anumită toleranţa faţă de bisericile neînregistrate, din acest an au început restricţiile continue şi persecuţia credincioşilor şi a unor persoane publice  cunoscute. În octombrie 2010 autorităţile chineze au interzis plecarea a 200 de lideri ai bisericilor la cel de-al III-lea Congres Lausanne al Evanghelizării Mondiale din Cape Town, după ce au anunţat că această întrunire este „anti-China”, din cauza că biserica oficială nu a fost invitată la acest Congres. Un avocat care apăra drepturile credincioşilor creştini a fost arestat apoi eliberat, ca doar după două săptămâni de libertate să dispară fără urme.

Rugaţi-vă pentru pastorul Alimjan Yimit, de naţionalitate uygură care a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru convingerile sale religioase la sfârşitul anului 2009.

Rugaţi-vă pentru ca biserica să aibă un impact pozitiv asupra societăţii prin lucrările sale dedicate oamenilor în vârstă, familiilor destrămate şi celor săraci.

Rugaţi-vă pentru cursurile de instruire Open Doors a liderilor de tineret care urmează să ducă Vestea cea Bună pe tot cuprinsul Chinei.

Quatar – locul XVII

În această ţară aproape toţi cetăţenii sunt musulmani, majoritatea creştinilor provenind din alte ţări. Constituţia ţării oferă libertate pentru închinare, iar bisericile Romano-catolică şi Anglicană sunt recunoscute oficial. Cu toate acestea, Evanghelizarea este interzisă, iar guvernul aplică restricţii închinării publice. Câţiva creştini străini au fost expulzaţi din Quatar în 2010, motivul fiind credinţa lor. Părăsirea islamului este considerată aici ca fiind apostazie, iar credincioşii convertiţi de la islam se confruntă cu persecuţii severe.

Rugaţi-vă pentru părtăşia credincioşilor locali care nu au dreptul să-şi manifeste credinţa public, fiind izolaţi, să se poată uni şi deveni o forţă reală.

Rugaţi-vă ca practica de expulzare a creştinilor străini să înceteze.

Rugaţi-vă ca Evanghelia să atingă cât mai multe inimi în această ţară.

Vietnam – locul XVIII

2011 este anul centenar al bisericii evanghelice din Vietnam. Sunt planificate câteva sărbători pe întreg cuprinsul ţării, iar creştinii sunt în aşteptarea aprobărilor care trebuie să fie emise de guvern. În pofida persecuţiilor  Biserica din această ţară se află în creştere constantă, în special în zonele rurale, deşi autorităţile locale continuă hărţuirea credincioşilor. În noiembrie, doi creştini evanghelici au fost condamnaţi la şase, respectiv, patru ani de închisoare pentru „subminarea unităţii naţionale”.

Rugaţi-vă cu mulţumire pentru cei 100 de ani de creştinism din Vietnam.

Rugaţi-vă ca oficialităţile să permită bisericilor desfăşurarea manifestărilor prilejuite de această sărbătoare.

Rugaţi-vă pentru terminarea lucrării asupra unei noi Biblii ilustrate pentru copii vietnamezi şi pentru ca tot mai mulţi tineri şi copii din această ţară să-L cunoască pe Dumnezeu şi să-L accepte ca Domn şi Mântuitor.

Egipt – locul XIX

Pe parcursul anului 2010 au crescut tensiunile dintre creştini şi musulmani. Creştinii se confruntă cu multe manifestări ale discriminării, iar activitatea bisericilor este periclitată de presiunile comunităţii musulmane majoritare. Credincioşii convertiţi de la islam sunt respinşi de societatea egipteană din punct de vedere social şi cultural. La 1 ianuarie 2011, 21 de oameni au fost ucişi în urma unei explozii de bombă amplasată în preajma unei biserici din Alexandria, în timp ce credincioşii ieşeau de la slujba de celebrare a Anului Nou. Totuşi, există o nouă deschidere pentru Evanghelie prin vestirea ei prin intermediul televiziunii prin satelit şi site-urile creştine în limba arabă.

Rugaţi-vă pentru bisericile din comunităţile locale care furnizează creştinilor persecutaţi informaţii despre ofertele de muncă.

Rugaţi-vă ca Evanghelia vestită de televiziunea creştină şi programele Internet să găsească  ecou în inima ascultătorilor, ca slujitorii, tinerii lideri de biserici şi femeile implicate în lucrare să recurgă tot mai mult la puterea rugăciunii.

Cecenia – locul XX

Biserica creştină din Cecenia este foarte tânără, vulnerabilă şi izolată. Părtăşia cu alţi credincioşi este aproape imposibilă. În Cecenia are loc o trezire islamică; cea mai mare moschee din zona caucaziană a fost construită în Groznâi. Creştinismul aici este asociat cu Rusia, iar creştinii ceceni a căror credinţă devine publică sunt văzuţi nu numai ca trădători ai islamului, dar şi ai neamului. Activităţile creştinilor sunt urmărite atent de autorităţile locale şi de rude, aceştia fiind supuşi la mari presiuni, fiind îndemnaţi să revină la islam.

Rugaţi-vă ca puţinii creştini din Cecenia să persevereze în credinţă.

Rugaţi-vă pentru ca creştinii să rămână tari în credinţă şi să vestească Evanghelia şi în situaţiile complicate prin care trec.

Rugaţi-vă ca Domnul să se îndure de copiii care au rămas orfani în urma războiului civil cu Rusia, ca dragostea Lui să le atingă inimile şi să le transforme vieţile.

Sursa: Open Doors

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s