Conferinţa „Pe tărâmul comorilor ascunse” la Colegiul Teologic Pedagogic din Chişinău


Sâmbătă, 29 octombrie2011, Organizaţia “Every Generation” România în colaborare cu Colegiul Teologic Pedagogic(CTP) din Chişinău organizează un seminar special pentru învăţătorii de şcoală duminicală.

Evenimentul organizat la a II-a ediţie are tema: “Pe tărâmul comorilor ascunse” şi va fi găzduit de CTP, pe str. Alexandru Hîjdeu 94 începând cu ora 9:00. 

În cadrul seminarului se vor aborda subiectele: învăţarea prin experimentare, predarea creativă a lecţiei biblice, discuţiile cu copii şi activităţile de aplicare a învăţăturii biblice, lecţii cu obiecte, activităţile extracuriculare şi experimentele ştiinţifice.

Naugragiaţi pe „Tărâmul comorilor ascunse” organizatorii invită lucrătorii cu copii să descopere împreună importanţa timpului petrecut cu Dumnezeu, frumuseţea lucrării cu copii şi puterea comunităţii, săpând după comori nepreţuite, în decoruri inedite şi gustând din farmecul aventurii, alături de personaje memorabile.

Seminarul se află la cea de-a II-a ediţie. Prima conferinţă s-a desfăşurat pe 19 martie 2011 şi a avut tema: „Modelând veşnicia în inimile copiilor„.

Toţi doritorii de a participa sunt rugaţi să se înscrie la Colegiul Teologic Pedagogic. Taxa de participare este de 50 de lei.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s