Şedinţa Executivului Federaţiei Baptiste Europene la Betleem, Israel


Luni și marți, 19-20 septembrie, în Betleem, la câteva sute de metri de locul unde s-a născut Domnul Isus, se desfăşoară ședința Executivului Federației Baptiste Europene. Atât locul cât și atmosfera de aici a dat o semnificație deosebită întâlnirii liderilor spirituali a Europei.

Predicând la biserica evanghelică din Ierusalim. Mesaj în engleză cu traducere în arabă.

Printre chestiunile care discutate pe ordinea de zi sunt:

  • Viitorul Seminarului Teologic Internațional Baptist din Praga.
  • Libertatea religioasă, în special în țările musulmane.
  • Crearea unei asociații de biserici baptiste misionare ș.a.

Aflat în Israel pentru transmiterea eştafetei de preşedinte al FBE, Valeriu Ghileţchi spune că: „Prezența liderilor baptiști europeni este o mare încurajare pentru creștinii din țara sfântă, în special pentru cei care locuiesc în Palestina. Seara la cină au fost invitați peste 20 de pastori ai bisericilor evanghelice din țara sfântă. Munir Kakiș, pastor baptist din Ramala a făcut o scurtă prezentare a situației în care se află bisericile locale. Tony Peck, Secretarul General al FBE a avut un cuvânt de mulțumire și le-a înmânat fraților un mic cadou din partea Federației. Eu am avut un scurt mesaj şi o rugăciune pentru toți credincioșii din țara sfântă. În zilele următoare Executivul va pleca spre Nazaret unde se va începe ședința Consiliului FBE.”

Duminică, 18 august preşedintele FBE, Valeriu Ghileţchi a vizitat câteva biserici locale, predicând în biserica Evanghelică din Ierusalim.

Anul 2011 este un an de sărbătoare pentru biserica baptistă din Israel. Comunitatea credincioşilor baptişti din ţara sfântă aniversează jubileul de 100 de ani. Prezenţa liderilor spirituali la nivel european şi mondial este o mare încurajare pentru comunitatea de credincioşi din Israel.

Valeriu şi Marina Ghileţchi la Zidul Ierusalimului şi Turnul lui David

Probabil puţini dinre noi cunoaştem că biserica baptistă nu este recunoscută ca cult religios în Israel. Din punct de vedere legal baptiştii nu există practic în Israel. Aceasta aduce multe probleme atunci când fraţii noştri vor să înregistreze o căsătorie, sau să facă actele unui copil.

Vă îndemn să mulţumim pentru istoria de 100 de ani a baptiştilor din Israel. Şi haideţi să ne rugăm pentru pacea Ierusalimului, pentru mântuirea acestui popor. Vindecarea lui spirituală ne aduce mai aproape ziua când ne vom întâlni cu Domnul nostru Isus Cristos. Rugaţi-vă pentru Israel.

Vom reveni cu detalii şi poze de la Nazaret.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s