Campionatul de fotbal creştin la a II-a ediţie la Chişinău


Sâmbătă, 8 octombrie 2011 la Chişinău se dă startul celei de-a II-a ediţie a competiţiei de fotbal între echipele creştine. Tinerii pasionaţi de fotbal se vor duela pentru titlul de campioni în cadrul evenimentului organizat de „Liga Creştină de Fotbal”.

Sâmbătă de sâmbătă, între orele 12:00-18:00 toată luna octombrie amatorii de fotbal sunt aşteptaţi pe stadionul artificial din sectorul Botanica, vizavi de Metro 2.

Şi-au anunţat participarea 10 echipe de fotbal. Fiecare echipă adună câte şase membri. Unii au deja experienţă, realizări şi rezultate frumoase. Alţii abia s-au născut ca şi echipă. Vă invităm să îi susţineţi în fiecare sâmbătă pe stadionul artificial de la porţile oraşului, peste drum de Metrou 2. Puteţi ajunge la destinaţie cu maxi-taxi 165 şi 157, cu autobuzele: 33, 44, A şi 49.

Competiţia are drept scop: evanghelizarea, colaborarea şi dezvoltarea relaţiilor între tineri. Prin aceste competiţii tinerii creştini zidesc relaţii şi prietenii care aduc noi membri în familia lui Cristos în Republica Moldova.

Liga Creştină de fotbal s-a născut pe 2 aprilie 2011. Tot atunci a intrat în istorie şi prima ediţie a competiţiei de fotbal la care au participat 10 echipe. Printre acestea se numără: „Qartier”, „Bunavestire”, „Голос Истины I”, „Голос Истины II”, „Atletiko”, „ЦСКА”, „FC Bahmut”, „Oastea Domnului”, „Vestea Mântuirii” şi „Vatra Betleem”.

Auzind chemarea lui Dumnezeu! Weekend-ul de post şi rugăciune pentru tinerii din comunitatea Cahul la a III-a ediţie


Vineri, 30 septembrie 2011 în tabăra creştină din satul Larga se dă startul celei de-a III-a ediţie a weekend-ului de post şi rugăciune pentru tinerii din comunitatea de Cahul. Evenimentul are tema: „Auzind chemarea lui Dumnezeu” şi se desfăşoară sub motto-ul inspirat din Psalmul 24:3-5

„Cine va putea să se suie la muntele Domnului? Cine se va ridica până la locul Lui cel sfânt? Cel ce are mâinile nevinovate şi inima curată, cel ce nu-şi dedă sufletul la minciună şi nu jură ca să înşele. Acela va căpata binecuvântarea Domnului, starea după voia Lui dată de Dumnezeul mântuirii lui.”

Invitaţii seminarelor sunt: liderul Tineri Pentru Misiune Mediaş, Florin Mihali, liderul naţional de tineret, Mihai Caraivan, pastorul bisericii „Emanuel” Cahul, Anatol Dunas şi alţii.

În cadrul sesiunilor vor fi abordate subiectele:

  • Auzind Chemarea lui Dumnezeu
  • Onorând pe Dumnezeu în relaţiile mele
  • Provocare la sfinţenie şi puritate
  • Trăind o viaţă din belşug cu Dumnezeu şi altele.

Timp de o zi jumătate tinerii satelor din lunca Prutului vor sta pe genunchi mijlocind pentru:

  • Republica Moldova şi conducerea ţării
  • Generaţia noastră – tinerii
  • Comunitatea de Cahul
  • Bisericile din regiune
  • Pentru tinerii neevanghelizaţi şi multe alte motive.

Vineri seara în jurul unui foc de tabără, participanţii şi vorbitorii vor avea un moment special de părtăşie când vor discuta despre Focul lui Dumnezeu. Focul care ne sfinţeşte şi ne curăţeşte.

Scopul evenimentului este zidirea spirituală a tinerilor, provocarea la sfinţenie şi unirea în rugăciune pentru binecuvântarea Moldovei, binecuvântarea comunităţii de Cahul şi a tinerii generaţii din care facem parte.

Comunitatea Cahul este unica regiune din Republica Moldova unde se organizează astfel de evenimente. Weekend-urile de rugăciune organizate la nivel naţional au provocat un interes pentru liderul de tineret a comunităţii, Gelu Ciornîi transformând evenimentul într-o tradiţie frumoasă.

Weekend-ul de post şi rugăciune se va încheia sâmbătă, 01 octombrie 2011 cu o masă caldă în jurul orei 13-14:00.

Foarte Important: Toţi doritorii de a participa la weekend-ul de rugăciune sunt sfătuiţi să se asigure cu haine şi încălţăminte călduroase. Nu uitaţi Biblia şi carneţelul de notiţe. Vă aşteaptă un weekend minunat.

Ultimul weekend de rugăciune organizat în comunitatea de Cahul a dunat 90 de tineri în rugăciune. Vino şi tu să mijloceşti pentru ţara, comunitatea şi generaţia ta.

Piesa creştină de teatru „Porţile raiului şi porţile iadului” la Isus Salvatorul


Sâmbătă şi duminică, 24-25 septembrie 2011 la biserica „Isus Salvatorul” din Chişinău va găzdui piesa creştină de teatru „Porţile raiului şi porţile iadului”.

Important! Spectacolul „Porţile Raiului şi Flăcările Iadului” la biserica Isus Salvatorul începe astăzi, duminică – 25 septembrie 2011, la ora 18:00. Iar în următoarele trei zile va fi la biserica penticostală „Filadelfia”. Se mai discută mâine să se mai desfăşoare o seară la Isus Salvatorul. Vă aşteptăm cu drag la ora 18:00. Luaţi-vă rudele şi prietenii!

O realizare ce nu o vei uita niciodată! Spun organizatorii. Intrarea este liberă. Vino tu şi prietenii tăi!