O istorie reală despre distribuirea de Biblii în fosta Republică Sovietică Socialistă Moldovenească (partea II)


V-am povestit în numărul trecut o istorie reală despre distribuirea de Biblii în fosta Uniune Sovietică scrisă din perspectiva fraţilor implicaţi în această acţiune din Finlanda. Continuăm firul despre distribuirea de Biblii trimise de fraţii din Finlanda pe teritoriul Moldovei cu detalii, eroi şi fapte mai concrete. În speranţa că aţi citit prima parte din numărul trecut vă invităm să călătoriţi cu noi într-o perioadă dificilă, dar şi plină de binecuvântări duhovniceşti pentru frăţietatea noastră. După cum am anticipat în numărul trecut, vom povesti despre persoana care a stat trei ani în închisoare pentru transportarea de Biblii şi literatură creştină. Tot de la el vom afla multe minuni care le-a făcut Dumnezeu în acele timpuri. Personajul istoriei noastre se numeşte Vasile Taşcă.

Cele patru transporturi cu traseul Finlanda – RSSM fratele Vasile le ţine minte ca pe patru degete de la mâna dreaptă. De obicei, încărcăturile cu hrană spirituală veneau în preajma sărbătorilor oficiale decretate în Uniunea Sovietică. În timpul acestor evenimente miliţia era concentrată, îndeosebi, asupra bunei desfăşurări a manifestărilor oficiale pentru a asigura ordinea, iar atenţia sporită de care „se bucurau” creştinii slăbea puţin.

Primul tir cu o încărcătură de 4 tone de literatură creştină a intrat pe teritoriul ex-RSSM, actuala Republică Moldova, la 7 noiembrie în 1977, când toată Uniunea Sovietică sărbătorea cu mult fast jubileul revoluţiei bolşevice din octombrie. Primul transport la care a participat fratele Vasile Taşcă a fost descărcat în pădure pe traseul Poltava. A fost prima întâlnire cu fraţii din Finlanda şi prima binecuvântare de a ţinea o Biblie adevărată în mână. Al doilea transport a sosit cu alte 4 tone de literatură în 21 iunie 1978. Al treilea tir a fost o mare minune, 30 de tone de literatură creştină au intrat în RSSM în 7 noiembrie 1979. Dar minunile nu s-au oprit aici. Ultimul transport din Finlanda a fost însoţit de multe peripeţii şi minuni de la Dumnezeu vizibile pentru copii Lui. Pe 21 iunie 1980 alte 30 de tone de literatură au sosit pe teritoriul ţării noastre. Întâlnirile cu distribuitorii de literatură creştină din Finlanda aveau loc doar în timpul nopţii. Câte odată nici nu reuşeau să se vadă bine la faţă. 22 iunie 1980 a fost o zi istorică, când focul olimpic a trecut prin RSSM din Grecia şi s-a îndreptat spre Moscova, unde au avut loc Jocurile Olimpice. Minunile şi încercările prin care au trecut fraţii finlandezi, dar şi moldoveni sunt impresionante.

Minuni în drum spre RSSM

În drum spre noi tirul s-a blocat sub un pod jos în Ucraina. Miliţieni ucraineni au sărit în ajutorul fraţilor din Finlanda, au dezumflat roţile şi încet, încet au trecut tirul plin până la refuz cu literatură creştină. Tot în Ucraina greutatea celor 30 de tone împiedica înaintarea maşinii pe un deal mare. Miliţia a adus o remorcă şi a ajutat tirul să treacă dealul. Inima fraţilor finlandezi era cât un purece, dar Dumnezeu a lucrat şi a folosit chiar duşmanii pentru a aduce copiilor săi din RSSM hrană spirituală. Bucuria biruinţei a fost enormă pentru cei din Finlanda, dar şi pentru cei din Moldova care au auzit aceste mărturii. Dacă ar fi ştiut miliţienii ucraineni ce au finlandezii în tir… Probabil, că nu e prea greu să ne imaginăm ce ar fi fost. Putem şi noi, generaţia noastră de azi, să spunem Aleluia, slavă Domnului, că a ajuns şi la noi Cuvântul Domnului.

Operaţiunea din noaptea olimpică

Tirul din Finlanda a ajuns la destinaţie în RSSM în noaptea lui 21 iunie 1980, la orele trei dimineaţa. Literatură creştină şi Bibliile au fost reîncărcate într-o pădure din nordul ţării în alte cinci camioane mai mici. Fratele Vasile Taşcă spune, că doar în maşina pe care o conducea el se aflau 5.500 de Biblii în limba rusă şi germană, inclusiv Noul Testament în peste 30 de limbi şi în jur de 46 mii de exemplare de reviste, cărţi pentru copii şi broşuri. În total peste 50 de titluri. Conţinutul containerului era foarte bine camuflat ca miliţia şi securiştii să nu bănuiască nimic. Containerul era sub forma unei cutii mari de metal care se închidea ca un cavou, doar în partea dreaptă avea o ferestruică. După ce a fost încărcată literatură a fost închis şi acoperit cu o pânză de cort. În partea dreaptă, unde se afla ferestruica prin care se deschidea containerul, în tir rămânea puţin spaţiu liber de vreo 70 de cm, unde se puneau lemne foarte grele. Pe facturi încărcătura conţinea lemn greu pentru construcţii.

Şoferii celor cinci maşini încărcate cu literatură creştină în noaptea dintre 21 şi 22 iunie 1980 erau Vasile Taşcă, Nicolae Bucalov, Vladimir Şerbina, Ion Buzulan, Ilie Mîrza şi Ion Taşcă. Încet, în coloană, au pornit spre Chişinău. Prima maşină condusă de Vladimir Şerbina a trecut tot traseul fără nici o piedică. Celelalte patru maşini veneau din urmă, la câteva sferturi de oră distanţă. La intersecţia ce duce spre Bălţi şi Cricova, la ieşirea din Stăuceni, a sosit după trecerea primei maşini miliţia. A oprit a doua maşină şi încă două. Ultimul şofer, văzând de la distanţă că cei din faţă au fost opriţi, a făcut repede dreapta pe traseul Poltava. Un miliţian a mers la prima maşină şi al doilea la a treia maşină. Fratele Vasile Taşcă se afla la volanul celei de a doua maşini şi, când a văzut că miliţianul nu vine la el, a urnit maşina din loc şi a încercat să fugă. Miliţienii au lăsat celelalte două maşini şi au pornit după el. Ceilalţi doi şoferi au profitat de ocazie şi au fugit, iar fratele Vasile a fost prins la intrarea în oraş şi arestat. A fost anchetat de Vladimir Ţurcan, pe atunci şeful echipei de anchetatori pentru cazuri speciale, astăzi fost membru al partidului comunist condus de Vladimir Voronin şi fondator al Partidului Moldova Unită.Arestarea, ancheta şi anii de detenţie…

Ancheta a durat 10 luni, timp în care a stat în Penitenciarul din Chişinău, apoi la Cricova şi la Cahul. Foarte des era chemat de anchetatori pentru ore în şir de interogări. O minune pe care a trăit-o în acel timp în închisoare şi a simţit prezenţa Domnului acolo, cu el, a fost faptul că intrase în vigoare o lege prin care miliţienii nu aveau voie să bată creştinii. Cu ceva timp în urmă nişte creştini au fost bătuţi şi au murit în închisoare. Ştirea a avut un ecou mare în întreaga lume. Organizaţiile creştine şi foarte mulţi creştini de peste hotare au scris scrisori, apeluri către diferite instanţe pentru drepturile omului. Astfel, conducerea de atunci a fost impusă să excludă maltratarea creştinilor din practica miliţiei şi să recurgă la alte sancţiuni. Termenul de detenţie era foarte mare, iar sentinţa dată era imposibil de revizuit. De exemplu, pentru un transport de Biblii în RSSM se dădea până la cinci ani de detenţie, în alte republici câte 7 ani, iar în Ucraina chiar 10 ani. Deşi creştinii care erau pedepsiţi pentru transportarea literaturii creştine erau consideraţi duşmanii ai puterii, fratele Vasile spune, că în închisoare s-au comportat frumos cu el. Nu avea voie să stea cu cineva în celulă, de aceea la început a fost izolat de toţi. A solicitat de la miliţianul de gardă să aducă pe cineva să stea cu el în celulă. Peste o săptămâna împotriva regulilor i-au adus un bărbat tatuat din cap până în picioare care se afla a opta oară în închisoare. La început a fost chiar speriat, dar mai târziu a înţeles, că şi această persoană a fost o binecuvântare trimisă de Dumnezeu pentru el. Colegul lui de celulă experimentat în proceduri de anchetă l-a învăţat în detalii cum să se comporte, cum să le răspundă anchetatorilor la anumite întrebări. Într-un fel l-a pregătit emoţional şi logistic pentru întâlnirea cu anchetatorii. L-a prevenit, că s-ar putea să-l intimideze, să-l ameninţe, să folosească diferite tertipuri ca să scoată informaţii de la el despre fraţi. El cunoştea mulţi creştini care au fost supuşi detenţiei şi îi povestea fratelui Vasile despre credincioşia lor şi despre exemplele de omenie pe care i le-au oferit aceştia. Vorbea cu multă stimă despre creştinii pe care i-a cunoscut prin închisori. Chiar dacă nu era bucuros pentru început de colegul lui, mai târziu fratele Vasile i-a mulţumit lui Dumnezeu pentru că a îngăduit să stea cu acel om într-o celulă. Experienţa lui de viaţă şi sfaturile pe care i le-a dat l-au ajutat mult. A stat cu acel om doar o săptămână în celulă, dar cu ajutorul acestuia a reuşit să se pregătească de ancheta ce avea să urmeze. Ulterior, toate evenimentele, întrebările anchetatorilor pe care acest deţinut experimentat le-a anticipat s-au adeverit.

În final, după 10 luni de anchetă, detenţie în izolatorul din Chişinău şi judecată, a venit sentinţa scrisă pe 6 foi A4 prin care a fost condamnat la trei ani de închisoare. O dată cu fratele Vasile Taşcă au fost condamnaţi pentru cinci ani la închisoare şi fratele Ion Oselschi pentru oficierea unui botez şi a două cununii.

A urmat închisoarea de la Cahul, unde avea un Nou Testament din care citea pe ascuns. Dacă ar fi fost prins, îl confiscau  şi primea o pedeapsă aspră. Un coleg de cameră păstra Noul Testament la el, iar fratele Vasile citea şi îl întorcea înapoi. La închisoarea din Cahul era vizitat de fraţii din biserica „Harul” din Colibaşi. Şi astăzi ţine minte cum a primit de Paşte de la fratele Vasile Vasilache şuncă afumată.

În închisoare zilnic toţi mergeau la muncă. La sfârşit de săptămână, duminica, primeau ziarul „Soveţskaia Moldavia”, organul de presă al comitetului central al partidului comunist, pe care îl citeau pe rând în hol. Puţini ştiau pentru ce stă fratele Vasile în închisoare. Ştiau că este creştin, dar foarte puţini cunoşteau istoria lui. În unul din numerele acestui ziar a fost publicat un material despre transportul ilegal de Biblii. Deţinuţii citeau articolul şi comentau în glas, neştiind că eroul articolului este chiar lângă ei şi îi aude. Unii din ei spuneau: „Acest om la sigur a primit ani grei de puşcărie sau chiar a fost pedepsit cu detenţie pe viaţă.”

Iată câteva frânturi din conţinutul ziarului cu pricina

În lunile iunie şi iulie ale anului 1981 în patru numere consecutive ale ziarului „Sovetskaia Moldavia” a fost publicat un articol cu titlul „Posleslovie c prigovoru podstrecatelei” (Postfaţă la sentinţa dată instigatorilor). Primul număr din data de 25 iunie 1981 are titlul „Noaptea pe drum” şi povesteşte cu lux de amănunte despre arestarea fratelui Vasile Taşcă pentru transportul ilegal de literatură creştină. În acest articol creştinii sunt numiţi fanatici. A fost un mare instigator la ură împotriva creştinilor autorul care a semnat cu pseudonimul E. Andreev.

În următorul număr al ziarului este publicat un nou articol cu aceiaşi subiect „Instigatorii” prin care autorul încerca să-i convingă pe cititori, că de fapt creştinii nu sunt decât nişte instigatori împotriva orânduirii socialiste, că credinţa pentru ei este doar un camuflaj, iar literatura pe care o răspândesc aceştia are un caracter antisovietic. Iată ce scria E. Andreev:

„Autorul cărţii, mister Rogozin, (avându-se în vedere autorul uneia din cărţile confiscate în urma arestării fratelui Vasile Taşcă) nu scrie deschis despre intenţia lui de a instiga credincioşii împotriva statului şi orânduirii politice din ţara noastră, împotriva idealurilor noastre, dar urechile de măgar anticomunist pot fi întrezărite pe toate paginile.”

Iată unde se văd, după părerea acestui Andreev, urechile de măgar anticomunist: „Principala libertate nu este libertatea politică, nici cea socială…, dar libertatea de păcat şi necurăţie” (citat din cartea creştină), – dar scrie în continuare ziaristul sovietic – „Să ţinem cont că autorii de acest fel niciodată nu se exprimă până la capăt”.

Este mai mult decât clar, că nu avea cei reproşa autorului creştin, dar încerca să le sugereze cititorilor că acesta, chipurile, mai are în vedere ceva…, ceva ce ar submina puterea comunistă. Cum altfel ar fi putut fi acuzaţi de propagandă antisovietică şi pedepsiţi creştinii? Este doar unul din exemplele de îndoctrinare şi manipulare a opiniei publice care se practica în fosta Uniune Sovietică.

Al treilea număr deja îi condamnă pe cei privaţi de libertate pentru transportul de literatură creştină numindu-i: „…o grupare mică de renegaţi şi cei care au fost duşi în eroare de aceştia, fanaticii religioşi, atentează asupra personalităţii, distrugând vieţile multor oameni. Despre aceasta ne vorbeşte practica baptiştilor…”

Aşa erau etichetaţi creştinii în perioada sovietică.

În al patrulea număr autorul continuă să blameze însăşi credinţa baptistă, scriind: „Conducătorii şi ideologii sectanţi încearcă să folosească până la limită antagonismul dintre credincioşi şi lumea înconjurătoare, adică, toţi ceilalţi, întreaga societate, care este pus la bazele baptismului”.

Sunt file de istorie pe care le-au scris înaintaţii noştri prin durerea, suferinţa, sângele şi chiar viaţa lor. Domnul să-i răsplătească pentru tot binele pe care l-au făcut şi pentru jertfa lor întru credinţă.

Concluzii de ieri şi de astăzi

Fratele Vasile şi astăzi mai păstrează originalul acelui ziar. Foile îngălbenite ale ziarului, sentinţa înşirată pe şase pagini şi certificatul de eliberare din închisoare sunt o relicvă pentru familia Taşcă.

Fratele Vasile consideră că şi norocul de avea o familie minunată tot de la închisoare i se trage. A fost şi asta o binecuvântare de la Domnul. O dată a fost vizitat la închisoare de sora lui împreună cu prietena ei Eugenia. Prima impresie a sorei Eugenia nu a fost tocmai favorabilă pentru fratele Vasile. Chiar dacă nu a fost foarte impresionată de înfăţişarea lui în haina de închisoare şi tuns chel, astăzi ea este soţia lui şi împreună au 6 copii, un băiat şi cinci fete.

Mulţi tineri sunt foarte curioşi să audă povestea lui. Fratele Vasile le împărtăşeşte această experienţă cu bucurie. Cu acest scop a dedicat o seară specială tinerilor din biserica „Izvorul Vieţii”. Le-a povestit istoria transporturilor de Biblii, dar şi cum era viaţa tinerilor în acele vremuri. Tinerii care erau creştini nu erau primiţi în şcolile profesionale. Nu puteau face o şcoală bună, dacă erau pocăiţi. Unii reuşeau să intre la şcoală, dar cum se afla că sunt creştini, imediat erau exmatriculaţi. Dar în pofida tuturor piedicilor, spune fratele Vasile, tinerii de atunci erau foarte uniţi în lucrarea pentru Domnului.

Mai povestea fratele Vasile, că miliţia făcea nenumărate percheziţii pe la casele creştinilor ca să găsească literatură creştină. Odată au venit la frate Vasile Jomiru din satul Ciuciuleni în curtea căruia acum se află Casa de rugăciune. În podul casei fratelui Jomiru, ajuns la vârsta de 83 de ani erau ascunse 9 tone de literatură creştină. Astăzi podul, unde au fost depozitate cele 9 tone de cărţi şi reviste s-a lăsat în jos de la greutăţile la care a fost supus. Miliţia a verificat toată curtea, toată casa mare, toate şoproanele. Şi când s-au îndreptat spre podul de la casă au întrebat, cum pot să urce mai uşor acolo. Fratele Vasile Jomiru a răspuns foarte calm: „Luaţi scara de acolo şi urcaţi”. Miliţienii obosiţi de atâta căutare şi murdari de praful din toate şoproanele au dat a lehamite din mână şi au plecat. Mare minune şi bucurie a fost pentru toţi creştinii. Astfel Dumnezeu i-a depărtat pe miliţieni de comoara creştinilor din podul casei fratelui Jomiru.

Despre soarta Bibliilor arestate o dată cu el, fratele Vasile nu ştie prea multe, dar restul literaturii a fost arsă după ce a stat doi ani într-un depozit în închisoare de la Cricova. E recunoscător lui Dumnezeu, pentru că a dat atunci multe izbânzi copiilor Lui şi a făcut multe minuni sub ochii lor. În acei ani au fost asigurate toate bisericile din ţară cu literatură creştină şi Biblii.

„La început, – povesteşte fratele Vasile,- în Chişinău erau doar două biserici. Apoi în anul 1984 a fost construită Biserica „Betel”, iar după 1987 numărul bisericilor a crescut mult. Literatura creştină au fost distribuită în mod egal între toate confesiunile evanghelice: baptişti, penticostali, adventişti.”

Pe parcursul anilor au ţinut legătura cu fraţii din Finlanda. Cu câţiva ani în urmă fratele Esco, autorul istoriei noastre din numărul trecut a venit la Colegiul Teologic Pedagogic din Chişinău cu un ajutor materiale de produse materiale. Bucuria revederii a fost mare. Dragostea Domnului Isus care i-a unit nu poate fi măsurată decât prin prisma acestor întâmplări pe alocuri dureroase. Din dragoste pentru Domnul cei din Finlanda au jertfit din banii lor ca să tipărească acele Biblii şi timp ca să le aducă încoace. Cei de aici au riscat libertatea lor ca să poată transmite copiilor lui Dumnezeu Cuvintele Cărţii Vieţii. Sunt mult mai mulţi fraţi şi surori în ţara noastră care au pus libertatea lor în pericol ca să facă rost de o Biblie. Despre ei sperăm să vă povestim în alte ediţii.

O lecţie pentru viaţă învăţată în închisoare a fost – răbdarea şi rugăciunea. Faptul că ştia, că biserica din ţară şi din toată lumea se roagă pentru el şi alţi fraţi aflaţi în aceeaşi situaţie îl încuraja cel mai mult.

Fratele Vasile a sfătuit tinerii să preţuiască libertatea care o au şi să preţuiască Cuvântul Veşnic a lui Dumnezeu –cartea sfântă, Biblia.

Dragi cititori, haideţi să nu uităm această filă din istoria bisericii noastre şi să preţuim libertatea care o avem astăzi. Haideţi să sădim în inimile noastre Cuvântul lui Dumnezeu pentru ca în vremuri de restrişte să fim tari şi curajoşi aşa, cum a fost fratele Vasile Taşcă. Aşa să ne ajute Dumnezeu.

Doina Bejenaru

Sursa: Cuvântul Adevărului

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s