Astăzi peste 500 de tineri din toată ţara s-au adunat la Biserica „Isus Salvatorul” pentru Concursul Naţional de cunoştinţe biblice asupra Noului Testament. Fiecare regiune a fost reprezentată de câte cinci persoane. Competiţia plină de azart a fost câştigată de regiunea Bugeac.
Pe lângă copetiţia acerbă participanţii au avut parte de o masă bogată atât pe plan spiritual, cât şi fizic. În program cu mesaje din partea lui Dumnezeu au participat: pastorul Bisericii „Betel” din Timişoara, Petru Buliga, Preşedintele Federaţiei Europene Baptiste, Valeriu Ghileţchi şi pastorul Bisericii „Golos Istinî”, Vitalie Pochidca. Mesajele au fost transmise prin traducere în două limbi, română şi rusă.
Valeriu Ghileţchi a vorbit despre „Cunoaşterea Bibliei şi aplicarea ei”, iar tezele principale au fost: Biblia este temelia pentru viaţa de credinţă. Cuvântul are viaţă în sine. Biblia ne-a fost dată ca să ne transformeze nu ca să ne informeze. „A cunoaşte Biblia este mai uşor decât a trăi conform Bibliei. Fiecare trebuie să cunoască Biblia şi să se îndrăgostească de ea, pentru că Biblia este o scrisoare plină de dragoste din partea lui Dumnezeu. Nu poţi citi Biblia fără a cunoaşte autorul ei. Orice carte devine mult mai interesantă şi apreciată atunci când îi cunoşti autorul. Biblia trebuie studiată în aaşa fel încât să nu alunecăm în fariseism, ci să ne ajute să trăim ca Isus. Trebuie să avem grijă să nu începem a judeca, să nu ne ufăm de mândrie. Este o mare diferenţă a şti că mierea este dulce şi a gusta mierea. La fel de mare este diferenţa între a şti că Dumnezeu e bun şi drept şi a experimenta această bunătate şi dreptate” a subliniat fratele Valeriu.
Pastorul Vitalie Pochidca a îndemnat tinerii să fie agenţi ai luminii lui Cristos. Făcând comparaţie cu agenţii companiilor ce folosesc sistemul de piramidă, pastorul Bisericii „Golos Istină” a spus: „Dacă avem pe Cristos în inimile noastre, noi trebuie să îl cunoaştem şi să îl promovăm cu insistenţă şi pasiune aşa cum o fac cei ce promovează produsele: oriflame, avon şi tot felul de produse. Ce avem nevoie pentru asta? Ce au ei? Ei au produsul, cunosc produsul şi îl promovează cu multă pasiune. Noi la fel avem pe Dumnezeu, trebuie să Îl cunoaşte şi să Îl prezentăm în cea mai favorabilă culoare pentru ca oamenii să fie motivaţi să înceapă o relaţie cu El. Asta e misiunea noastră în calitate de creştini” a îndemnat pastorul şi misionarul Vitalie Pochidca.
La eveniment au participat tineri din toate regiunile ţării, inclusiv şi Transnistria. Câştigătorii au primit câte o Biblie nouă, cărţi şi suvenire. Locul II şi III la fel au primit câte un set de cărţi.