Agenda Saptamânii Radio Filadelfia, 25- 31octombrie 2010 by doinitastiricrestine
Arhivele lunare: octombrie 2010
Bugeacul a câştigat primul Concurs Naţional din Republica Moldova
Astăzi peste 500 de tineri din toată ţara s-au adunat la Biserica „Isus Salvatorul” pentru Concursul Naţional de cunoştinţe biblice asupra Noului Testament. Fiecare regiune a fost reprezentată de câte cinci persoane. Competiţia plină de azart a fost câştigată de regiunea Bugeac.
Pe lângă copetiţia acerbă participanţii au avut parte de o masă bogată atât pe plan spiritual, cât şi fizic. În program cu mesaje din partea lui Dumnezeu au participat: pastorul Bisericii „Betel” din Timişoara, Petru Buliga, Preşedintele Federaţiei Europene Baptiste, Valeriu Ghileţchi şi pastorul Bisericii „Golos Istinî”, Vitalie Pochidca. Mesajele au fost transmise prin traducere în două limbi, română şi rusă.
Valeriu Ghileţchi a vorbit despre „Cunoaşterea Bibliei şi aplicarea ei”, iar tezele principale au fost: Biblia este temelia pentru viaţa de credinţă. Cuvântul are viaţă în sine. Biblia ne-a fost dată ca să ne transformeze nu ca să ne informeze. „A cunoaşte Biblia este mai uşor decât a trăi conform Bibliei. Fiecare trebuie să cunoască Biblia şi să se îndrăgostească de ea, pentru că Biblia este o scrisoare plină de dragoste din partea lui Dumnezeu. Nu poţi citi Biblia fără a cunoaşte autorul ei. Orice carte devine mult mai interesantă şi apreciată atunci când îi cunoşti autorul. Biblia trebuie studiată în aaşa fel încât să nu alunecăm în fariseism, ci să ne ajute să trăim ca Isus. Trebuie să avem grijă să nu începem a judeca, să nu ne ufăm de mândrie. Este o mare diferenţă a şti că mierea este dulce şi a gusta mierea. La fel de mare este diferenţa între a şti că Dumnezeu e bun şi drept şi a experimenta această bunătate şi dreptate” a subliniat fratele Valeriu.
Pastorul Vitalie Pochidca a îndemnat tinerii să fie agenţi ai luminii lui Cristos. Făcând comparaţie cu agenţii companiilor ce folosesc sistemul de piramidă, pastorul Bisericii „Golos Istină” a spus: „Dacă avem pe Cristos în inimile noastre, noi trebuie să îl cunoaştem şi să îl promovăm cu insistenţă şi pasiune aşa cum o fac cei ce promovează produsele: oriflame, avon şi tot felul de produse. Ce avem nevoie pentru asta? Ce au ei? Ei au produsul, cunosc produsul şi îl promovează cu multă pasiune. Noi la fel avem pe Dumnezeu, trebuie să Îl cunoaşte şi să Îl prezentăm în cea mai favorabilă culoare pentru ca oamenii să fie motivaţi să înceapă o relaţie cu El. Asta e misiunea noastră în calitate de creştini” a îndemnat pastorul şi misionarul Vitalie Pochidca.
La eveniment au participat tineri din toate regiunile ţării, inclusiv şi Transnistria. Câştigătorii au primit câte o Biblie nouă, cărţi şi suvenire. Locul II şi III la fel au primit câte un set de cărţi.
Fundaţia „Casa Stelei” sau casa speranţei pentru viitor la Ialoveni.
Astăzi Fundaţia „Casa Stelei” a inaugurat deschiderea celei dea III-a case de tranznit de tip familial pentru fete din internate. La eveniment a participat prim-ministrul Vlad Filat, ambasadorul Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, Asif J. Chaudhry şi Preşedintele Federaţiei Baptiste Europene, Valeriu Ghileţchi.
Atât premierul, Vlad Filat, cât şi excelenţa sa ambasadorul, Asif J. Chaudhry au rămas impresionaţi de condiţiile asigurate, si au lăcrimat la istoriile povestite de fete. După o excursie în cele două case luxoase, premierul şi ambasadorul au venit cu un cuvânt de mulţumire pentru fondatorul Fundaţiei, Philip Cameron şi familiei lui.
În scurtul său mesaj premierul a spus: „Mă bucură că există aşa oameni ca dvs care se gândesc la alţii. Noi avem nevoie de exemple frumoase. Având acest bun exemplu, îndemn pe toţi cei care au posibilităţi să se gândească la copii aflaţi în dificultate. Viaţa ne este dată de Dumnezeu şi trebuie să ne trăim viaţa având grijă de aproapele nostru. Noi de partea noastră, la nivel de guvern, suntem şi vom fi implicaţi foarte energic în soluţionarea problemelor celor care au nevoie de noi.”
Excelenţa Sa, ambasadorul SUA în Republica Moldova a spus: „de fiecare dată când vin aici îmi aduc aminte credinţa mea, de Dumnezeul meu Isus Cristos. Îmi aduc aminte de dragostea şi credinţa care ne îndeamnă la fapte bune. Nu există distanţă între Statele Unite ale Americii şi acest loc. Avem aceleaşi speranţe, temeri şi vise. Şi Dumnezeu a trimis pe Cris, Philip, mama lui şi alţi oameni ca ei ca să ne ajute să ne realizăm visele. Moldova are noroc că are aşa prieteni ca Philip. Şi motivul nostru pentru care credem că există speranţă şi avem un viitor, este pentru că există aşa oameni ca ei. Avem foarte mult de învăţat de la membrii acestei familii. Şi mi-aş dori ca toţi cei ce vor locui aici să facă din acest loc o adevărată familie pentru că aveţi un tată şi un mamă. Realizaţivă toate visele şi faceţi tot ce vă stă în puteri ca să aveţi un viitor în Moldova”.
De partea lui, fondatorul Fundaţiei „Casa Stelei” din Republica Moldova, Philip Cameron a spus premierului şi ambasadorului: „Vedeţi tot ce se află aici în casa asta, nu am făcut noi. Dumnezeu care ne veghează din ceruri a binecuvântat şi a făcut ca aceşti copii să aibă o casă şi o familie care să îi iubească”.
Deputatul în Parlamentul Republicii Moldova şi Preşedintele Federaţiei Europene Baptiste şi un bun prieten al fondatorilor, Valeriu Ghileţchi ne-a spus: „Fundaţia „Casa Stela” este o rază de lumină pentru cele 19 fete care au fost lipsite de speranţă, o rază care a fost adusă în Moldova de un grup de creştini din Statele Unite. Ei au decis să facă acest lucru fiind motivaţi de credinţa lor în Cel care este Lumina Lumii. Cei care îl au pe Isus Cristos în inimă caută să reflecte această lumină divină nu doar prin vorbele, dar şi prin faptele lor. Este un exemplu extraordinar de frumos a ceea ce înseamnă să fii luminăîn întunericul sărăciei şi disperării”.
Valetina a povestit premierului istoria tristă a vieţii ei cu emoţii mari şi lacrimi în ochi: „Am ajuns aici fiindcă părinţii mei au decedat. Eram studentă la Universitatea de in Cahul şi nu am mai putut continua studiile singură. Am auzit de la prieteni de această casă şi am apelat la ei după ajutor. Mă bucur că am fost primită în această casă, mă simt aici ca într-o adevărată familie. Dar cea mai mare bucurie a mea este că pot să îmi continui studiile la Facultate” a accentuat Valentina. Acum ea este studentă în anul II la Facultatea de Design şi Arte Plastice, a Universităţii de Stat „Ion Creangă”.
Mărturia Nataliei a adus lacrimi în ochii prim-ministrului, iar ambasadorul a scos batista pentru a şterge lacrimile. Natalia nu a avut niciodată tată, iar mama nu a putut să o crească singură. De aceea copilăria şi-a petrecut-o în internatul de la Străşeni. Acum învaţă de stilist, cunoaşte bine engleza şi cântă foarte frumos despre Dumnezeu. După ce Natalia şi-a încheiat mărturia emoţionantă premierul a spus: „uitaţi-vă cât e de frumoasă. Totul va fi bine, o să vezi”. Natalia a cântat o melodie despre dragostea lui Dumnezeu pentru înalţii oaspeţi.
Fundaţia „Casa Stelei” a fost fondată în 2006, o dată cu deschiderea primei case de tranzit pentru băieţi din Chişinău. În 2009 familia Cameron a deschis a doua casă de tranzit pentru fete în orăşelul Ialoveni. Iar astăzi a fost inaugurată deschiderea celei de-a III-a case de tranzit pentru fete. Părinţii casei deschise astăzi este familia Onciu Ludmila şi Eugen. La moment ei au sub tutela lor 19 fete cu vârsta cuprinsă între 16 şi 23 de ani. Fetele învaţă la liceu, cursuri sau facultate. În fiecare duminică merg împreună la Biserică, iar casa lor este permanent plină de bucurie şi veselie.
Denumirea Fundaţiei „Casa Stelei” a fost inspirată dintr-o dramă reală. O domnişoară din internatul raionului Hînceşti cu numele Stela a fost traficată. Scopul Fundaţiei este de a oferi adăpost şi ajutor în formarea unui viitor fetelor orfane din internate. Cele 19 fete găzduite în casa deschisă astăzi în cea mai mare parte provin din internate şi sunt fără părinţi.
România eşti frumoasă
O poză premiată cu 2000 de roni la concursul organizat de L’Oreal în 2009 cu tema: „România eşti frumoasă”.
Fotograf: Dani Câmpean, Târgu Mureş.
Concurs Biblic Naţional la „Isus Salvatorul”.
Sâmbătă, 23 octombrie 2010, Biserica „Isus Salvatorul” din Chişinău va găzdui Concursul Bilbic Naţional asupra Noului Testament. Programul începe la ora 10:00 şi va include laudă şi închinare, concursul Biblic în trei etape, mesaj Biblic în limba rusă şi română, pauză de masă şi părtăşie. În limba română va predica Preşedintele Federaţiei Europene Baptiste, Valeriu Ghileţchi, iar în rusă pastorul Bisericii „Golos Istini”, Vitalie Pochitka. Sub Moto-ul „Cuvântul tău este adevărul”, concursul urmăreşte scopul de a motiva tinerii la cunoaşterea Scripturii. Evenimentul este organizat de Departamentul de Tineret a Uniunii Bisericilor Creştine Evanghelice din Republica Moldova.