„Pînă aici Dumnezeu ne-a ajutat” 1Samuel 7:12


Ieri, 26 septembrie 2010, Biserica „Isus Salvatorul” din Chişinău a dat startul săptămânii de aniversare a jubileului de 20 de ani de la înfiinţarea primii biserici cu servicii în limba română din Chişinău şi 10 ani de la dedicarea clădirii noi. Totodată Biserica a sărbătorit şi „Ziua Secerişului 2010”, zi în care mulţumim lui Dumnezeu pentru toate binecuvântările Lui, pentru roadele câmpului şi pentru pâinea de pe masă.

La sărbătoare a mai participat şi vice-preşedintele parlamentului, Serafim Urecheanu, care fiind în funcţia de prima în anii 1994-2005 a contribuit mult la toate procedurile de legalizare a actelor pentru darea în proprietate a terenului pe care a fost înălţată o clădire frumoasă unde de 10 ani se laudă nu mele lui Dumnezeu.
Domnul Serafim Urecheanu a mai spus „mă bucur că mai există oameni care cred în Dumnezeu, care mai trăiesc după principii morale. Trebuie să promovăm aceste valori şi să le transmitem tinerii generaţii, dacă vrem să trăim într-un stat de drept. Vă mulţumesc pentru că totdeauna aţi fost receptivi şi sunteţi un exemplu demn de urmat de ceilalţi cetăţeni. Îmi place inscripţia asta de pe panou „20” de ani şi „10” ani în clădirea nouă. Sper să ne vedem la aşa sărbătoare şi în 2020, şi în 2030. Felicitări şi la mulţi ani. Aşa să ne ajute Dumnezeu” a mai adăugat, Serafim Urecheanu.

Pastorul responsabil al Bisericii, Vitalie Fedula a dăruit Domnului Urecheanu o Biblie, după care toată adunarea s-a rugat pentru ţara noastră.

Prim-ministrul, Vlad Filat nu a putut fi prezent la eveniment dar a transmis un mesaj prin deputatul în parlamentul Republicii Moldova, Valeriu Ghileţchi. În mesaj premierul transmite mulţumiri comunităţii creştinilor baptişti pentru contribuţia lor la bunăstarea societăţii prin ajutoarele umanitare şi acţiunile de caritate.

La deschiderea sărbătorii de jubileu ce va dura şapte zile, au mai participat episcopii onorifici a Uniunii Creştine Evanghelice Baptiste din Moldova, Victor Loghinov şi Victor Popovici. Primul pastor al Bisericii „Isus Salvatorul”, Vasile Cociubai. Pastorul Bisericii „Betel” din Timişoara, Samuel Tuţac. Preşedintele Federaţiei Europene Baptiste şi pastorul Bisericii „Isus Salvatorul”, Valeriu Ghileţchi şi episcopul UBCEB, Ion Miron.

La eveniment au participat peste 300o de oameni. În programul festiv au fost implicaţi: Corul unit al Bisericii „Isus Salvatorul”, fanfara Bisericii „Izvorul Vieţii” din Chişinău, grupul de laudă şi închinare şi corul de copii a Bisericii „Isus Salvatorul”, precum şi soliştii, Natalia Chirica, Antonina, Adriana, Gheorghe Zosim.

Sărbătoarea mulţumirii a fost încheiată cu o masă de dragoste şi poze la panourile cu roadele anului 2010. Sărbătoarea jubileului continuă în fiecare seară din această săptămână, începând cu ora 18:00. Astăzi, luni 27 septembrie, în program participă corul Bisericii „Betania” din Bălţi şi pastorul din românia, Viorel Candreanu.

Vă aşteptăm!

Un comentariu la “„Pînă aici Dumnezeu ne-a ajutat” 1Samuel 7:12

  1. Pingback: “Pînă aici Dumnezeu ne-a ajutat” 1Samuel 7:12 - Ziarul toateBlogurile.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s