Seminarul de pregătire pentru reflectarea Referendumului Constituţiona în mass-media.


Cu 40 de minute în urmă Consiliul Europei în Republica Moldova şi Comisia Electorală Centrală a dat startul Seminarului de pregătire a jurnaliştilor pentru reflectarea referendumului constituţional din 5 septembrie 2010.

În introducere cu un cuvânt de salut a venit managerul „Programului privind Susţinerea Democraţiei în Moldova”, Ulvi Akhundlu şi secretarul Comisiei Electorale Centrale, Iurie Ciocan.

Din start domnul Ciocan ne-a atenţionat că a venit să ne ţină o prelegere adevărată ca la universitate, şi a psus să facem notiţe pentru că pe urmă ne va verifica cunoştinţele.

Atmosfera e distractivă şi totodată severă. Timp de trei zile cei 20 de jurnalişti într-o atmosferă relaxantă vor studia din greu terminologia electorală, relaţiile mass-media cu politica, drepturile şi obligaţiunile jurnaliştilor în campania electorală şi multe altele.

Trainingul „Reflectarea referendumului constituţional în mass-media” este organizat de Consiliul Europei în colaborare cu Comisia Electorală Centrală în incinta Bazei de odihnă IT Relax, Vadul lui Vodă.

De Doina Bejenaru Publicat în Ştiri

Un comentariu la “Seminarul de pregătire pentru reflectarea Referendumului Constituţiona în mass-media.

  1. Pingback: Seminarul de pregătire pentru reflectarea Referendumului Constituţiona în mass-media. - Ziarul toateBlogurile.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s