Dumnezeu iubeşte familia la a II-a ediţie.


Duminică, 16 mai 2010, a scris în paginile istoriei Republicii Moldova rânduri frumoase, de bucurie, pace şi har. Astăzi, peste o mie de oameni s-au adunat în Piaţa Marii Adunări Naţionale pentru a sărbători Ziua Internaţională a Familiei cu motto-ul „Dumnezeu iubeşte familia”.

Festivalul „Dumnezeu iubeşte familia” a apărut în Republica Moldova la iniţiativa Uniunii Bisericilor Creştine Evanghelice Baptiste(UBCEB), la care s-au alăturat şi celelalte biserici evanghelice din ţară. În acest an prin decizie luată de Guvernul Republicii Moldova, a devenit o sărbătoarea tradiţională a familiei la nivel naţional. Scopul acţiunii este de a promova valorile moral spirituale şi importanţa familiei în creşterea şi educarea copilului în societate.

Deşi în toată ţara a plouat cu piatră, la Chişinău sărbătoarea a început cu multă bucurie facilitată de razele calde ale soarelui. Dar strălucirea şi căldura soarelui nu a durat mult că a început să plouă foarte tare. Din fericire scopul nobil pentru care s-au adunat şi programul bogat nu a speriat participanţii la festival. Care cu umbreluţe, care fără au stat în ploaia torenţială până la sfârşitul programului.

În program au participat vorbitorii: cu un cuvânt de salut a deschis programul, pastorul Bisericii Baptiste „Isus Salvatorul”, Vitalie Fedula. Episcopul UBCEB, Ion Miron a venit cu un mesaj despre „Autorul familiei”, pastorul Bisericii Penticostale „Filadelfia”, Doru Cârdei, despre „Educaţia copiilor în familie”. Despre „Abuzul în familie” a vorbit pastorul Bisericii Carismatice „Oraşul Nou”, Igor Cocoş. Pastorul Bisericii Baptiste de limbă rusă „Lumina Lumii”, Vladimir Ubeivolc a vorbit despre crima legală în Moldova „Avortul”. Despre „Divorţ” un cuvânt a avut episcopul Bisericilor Adventiste de Ziua a Şaptea, Gheorghe Zamostean. Preşedintele Bisericilor Penticostale, Victor Pavlovschii a vorbit despre fenomenul care ne pustieşte ţara „Migraţia”. Ultimul vorbitor cu un cuvât despre „Reabilitarea familiei”, a fost Preşedintele Federaţiei Europene Baptiste şi deputatul în parlamentul RM, Valeriu Ghileţchi. În încheiere pastorul Bisericii Penticostale „Filadelfia”, Romică Huţuţui a citit declaraţia Bisericilor Creştine Evanghelice în limba română, iar vice-episcopul UBCEB, Alexandru Goncearuc, în limba rusă.

Toate aceste discursuri au fost intercalate cu muzică despre familie, laudă la adresa lui Dumnezeu de interpreţii şi grupurile muzicale: Marin Pavliuc, corul de copii a Bisericii „Isus Salvatorul”, grupul vocal „Lumina vieţii noastre”, Ala Bragari, familia Cojocaru, Nina Vlas, Gheorghe Zosim, Evelina Macari, grupul „Blândeţea”, grupul de băieţi „Atingerea Domnului” de la Bălţi, solistul la nai Nicolai Tacu şi la vioară Alexandru Popov.

Festivalul s-a desfăşurat într-o atmosferă paşnică şi cu multă bucurie, în pofida ploii rece care cernea de sus. Atât organizatorii cât şi participanţii au primit stropii reci de ploaie ca o binecuvântare din partea Domnului. Spre încheierea evenimentului s-a terminat şi ploaia, iar ultimele raze ale soarelui au luminat oraşul. Răbdarea copiilor, dar şi a maturilor a fost răsplătită cu o îngheţată, pe care nu a refuzat-o nimeni în pofida timpului răcoros după ploaie.

Un comentariu la “Dumnezeu iubeşte familia la a II-a ediţie.

  1. O tara fara familii moral spirituale nu are nici viitor si nici istorie.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s