Noi scopuri, speranţă pentru viitor, mântuire şi performanţă sunt doar câteva binecuvântări de care profită zeci de copii şi tineri din Cimişlia în urma misiunii prin sport. Boxul şi kickboxing este o premieră pentru oraşul Cimişlia. Despre prima secţie de box şi kickboxing deschisă în Cimişlia şi rezultatele obţinute pe parcursul activităţii de patru ani, vorbim în interviul ce urmează cu antrenorul de box, Dumitru Untilă.
Cum a început lucrarea prin sport la Cimişlia?
Aveam viziunea să încep lucrarea prin sport într-o localitate din judeţul Hânceşti. În 2004, fiind în tabăra „El-Şadai” din Cimişlia, de ziua misiunii am împărţit afişe prin oraş şi am făcut demonstraţii de box. În urma acestei prezentări am fost invitat de pastorul Bisericii „Golgota” din Cimişlia, Dumitru Scutaru. Astfel, în 2006 am deschis prima secţie de box şi kickboxing în oraşul Cimişlia. Până atunci am activat împreună cu fratele şi învăţătorul meu Igor Untilă în Hânceşti. Ne-am rugat, şi am discutat cu directoarea şcolii dacă poate să ne ofere sala de sport pentru antrenamente. Doamna Parascovia Colţa a salutat iniţiativa cu bucurie, şi a fost foarte deschisă pentru dorinţa noastră de a investi valori morale şi spirituale din liceul care îl conduce. Am pus afişe prin oraş şi am dat startul printr-o demonstraţie de box. La primul antrenament sala a fost arhiplină, peste 50 de persoane. Pe parcursul primului an numărul sportivilor era în permanentă creştere.
Împărtăşeşte-ne scopul şi viziunea pe care o ai prin această activitate?
Scopul nostru este de a vesti evanghelia printre sportivi şi antrenori. Prin sport şi studiu Biblic să oferim o educaţie moral-spirituală care va opri tinerii şi copii de la influenţe negative. Să îi ajutăm să cunoască adevărata performanţă în Cristos şi să le dăm o direcţie nouă în viaţă. Să investim în schimbarea vieţii, valorilor şi priorităţilor lor pentru viaţă. Să facem ucenici care să fie oameni valoroşi pentru societate. Cetăţeni de onoare la şcoală, la serviciu, în carieră. Prin sport să promovăm un mod de viaţă sănătos tinerilor, fără alcool, ţigări şi droguri. Să îi scoatem din influenţa negativă a străzii şi găştilor periculoase, ajutându-i să cunoască o viaţă mai bună în Cristos.
De ce consideri sportul o metodă eficientă de a transforma tânăra generaţie pentru Cristos?
Tinerii sunt generaţia care are nevoie mare de acţiune şi dinamism. De cele mai multe ori ei caută să facă sport cu scopuri greşite. Ca de exemplu să poată bate pe alţii sau de a se răzbuna pe cei care i-au ofensat. Ei vin cu scopuri greşite, dar Dumnezeu le schimbă intenţiile şi atitudinile. Sportul este o disciplină şi te opreşte de la multe practici dăunătoare ca fumatul, alcoolul şi drogul. Sportul este o pasiune pentru toţi tinerii, o metodă eficientă de a transmite un mesaj important în limba lor. Oamenii în general sunt pasionaţi de sport. Competiţiile sunt o metodă eficientă de evanghelizare prin mărturiile sportivilor şi antrenorilor schimbaţi de Cuvântul lui Dumnezeu prin această lucrare. Prin sport tinerii pot fi disciplinaţi în plan fizic emoţional, moral şi spiritual. Pentru că ei sunt atraşi de sport, consider această metodă eficientă pentru transmiterea mesajului lăsat de Domnul Isus ucenicilor: „mergeţi şi faceţi ucenici din toate neamurile…”.
Povesteşte-ne despre grupele de adolescenţi cu care lucrezi şi ce rezultate ai până aici?
Pe parcursul acestor patru ani au frecventat secţia de box şi kickboxing mai mult de 200 de tineri şi copii. La moment am trei grupe, care sunt formate din peste 30 de băieţi şi 10 fete. La început veneau şi din sate. În unele zile eram nevoit să spun că nu pot să vă mai primesc, nu mai aveam loc în sală. Grupele de copii şi adolescenţi cu care lucrezi provin din familii social-vulnerabile sau abandonaţi de părinţii lor. Unii din ei au părinţii alcoolici sau plecaţi de şapte-opt ani peste hotare şi sunt supravegheaţi de bunici. Adolescenţii care stau la evidenţa secţiei de poliţie. Care nu învaţă şi nu frecventează şcoala. Cei mai dificili copii ai liceului, i-am recrutat pentru secţia de box şi kickboxing.
Ca şi rezultat, ei au auzit mesajul evangheliei prin lecţiile de studiu Biblic pe care le facem înainte de antrenament. Studiind Sfintele Scripturi ei primesc un scopu şi viziune pentru viaţă. Majoritatea din ei prin studiul Biblic învaţă să scrie frumos şi să citească. Fiecare competiţie îmi dă posibilitate câteva zile să petrec mai mult timp cu ei. Timp care îl folosesc pentru a mă împrieteni cu ei, pentru mai mult timp de studiu Biblic şi rugăciune. Competiţiile sunt o posibilitate de ai scoate din mediul lor fără viitor şi de a le arăta o lume mai bună. Aşa ei se dezvoltă multilateral, cunosc şi alte localităţi şi văd lumea. Unii din ei mai cunosc pentru prima dată cum e gustul unei banane, unui yaurt sau la pizza. Atunci când ei înţeleg adevărurile din Scripturi, atitudinea lor faţă de şcoală, profesori, colegi şi părinţi se schimbă. Devin mai serioşi în responsabilităţile pe care le au. Schimbarea din ei este vizibilă şi marcată şi de cei din jurul lor. Tinerii care umblau pe stradă fără treabă, au devenit tineri cu valori, scopuri, viziuni pentru viaţă şi sportivi de performanţă, premianţi şi campioni la competiţii naţionale şi internaţionale. Mai mult, unii din ei au devenit antrenori care transmit valorile Scripturii şi principiile sănătoase primite la antrenamentele de box. Şase din ei au devenit membri ai Bisericii locale şi sunt o binecuvântare în activitatea acesteia. Sunt crescuţi ca lideri şi se implică în lucrarea taberelor de vară şi de iarnă. Mărturiile lor personale sunt cel mai mare rezultat, bucurie şi binecuvântare. Vieţile schimbate de Domnul Isus este o epistolă vie pentru părinţii şi profesorii lor, prin care le transmitem mesajul Evangheliei. Sunt şi antrenori care şi-au schimbat modul lor de trai şi relaţia cu Dumnezeu.
Care sunt planurile tale de viitor în lucrarea prin sport?
În fiecare clipă îmi apar planuri, idei şi viziuni noi. Când văd potenţialul ucenicilor şi schimbarea care o face Dumnezeu în ei, primesc şi mai multă înflăcărare pentru a continua evanghelizarea tinerilor prin sport. Îmi doresc foarte mult să deschid noi secţii de box şi kickboxing în sate unde nu sunt creştini cu scopul de a planta Biserici. În acest an planific deschiderea unei secţii de box în satul Bobeica şi altă localitate unde ne va îndrepta Domnul. De a organiza cât mai multe tabere pentru sportivi unde ei să aibă mai mult timp pentru creştere sprituală. Să construim un complex sportiv pentru seminare, conferinţe, evanghelizări, competiţii şi cantonamente pentru sportivi. O şcoală unde să pregătim antrenori şi lideri pentru ca lucrarea cu sportivii să fie mai eficientă. Să creştem sportivi care să se implice în diferite proiecte sociale sau activităţi administrative.
Spune-ne cea mai mare dorinţă pentru tinerii pe care îi antrenezi?
Îmi doresc să accepte în inima lor pe Dumnezeu ca Stăpân şi Mântuitor. Să devină nişte unelte curate în Mâna Lui, care să vestească prin viaţa lor mesajul Evangheliei. Să fie cei mai buni cetăţeni în societate. Să facă alegeri pe care să nu le regrete. Să devină campioni mondiali şi să ajungă la olimpiadă. Să iubească viaţa de misiune şi să îşi dedice viaţa lucrării lui Dumnezeu.
Nevoile de rugăciune?
Pentru pocăinţă şi schimbarea sportivilor din Republica Moldova şi întreaga lume. Pentru creşterea spirituală a ucenicilor şi dedicarea lor în lucrarea Domnului Isus. Sfinţenie şi înţelepciune în conducerea lucrării prin sport. Ca Dumnezeu să lucreze la inimile celor care au auzit Evanghelia prin lucrarea cu sportul. Pentru performanţă şi rezultate frumoase la competiţii şi campionate. Pentru taberele de vară, ca Domnul să pregătească inimile participanţilor să primească Cuvântul, locul, inventar sportiv, corturi pentru tabere, finanţele şi hrana necesară pentru aceste evenimente. Finanţele necesare pentru conferinţa cu sportivii de la Moscova. Pentru o sală de antremente, bine echipată cu condiţiile necesare. Ring pentru campionate. Echipament sportiv: mănuşi, saci de box, costume, corzi, saltele, caşti de box, apărătoare de protecţie pentru picioare la kickboxing. Aparat foto şi video. Transport. Un compiuter mai puternic pentru editarea şi montarea filmuleţelor. Resurse pentru construcţia sau procurarea Complexului Sportiv. Suport financiar pentru a ne deplasa la competiţii, antrenamente şi conferinţe cu sportivii.
Date biografice?
M-am născut în oraşul Chişinău, în prezent locuiesc în oraşul Hânceşti. Fac misiune prin sport în oraşul Cimişlia şi am pe inima plantarea unei Biserici în satul Bobeica. Student al Facultăţii de Drept a Institului de Stat de Relaţii Internaţionale din Republica Moldova(IRIM). Căsătorit, am o fetiţă minunată şi împreună cu soţia mea Natalia aşteptăm a doilea bebeluş care va apărea pe lume prin luna octombrie. Antrenor de box şi kickboxing.
P.S. Susţineţi lucrarea de misiune şi evanghelizare prin sport din Republica Moldova şi în special Cimişlia. Pentru detalii despre cum puteţi contribui la această lucrare contactaţi antrenorul de box, Dumitru Untilă la numărul de telefon: (+373)69664294; e-mail: dumitruuntila@gmail.com
Un articol care a inviorat inima, si un antrenor cu viziuni marete,un exemplu de urmat.