Astăzi Dumnezeu are grijă de tine


„Domnul să-Si înalte Fata peste tine, si să ti dea pacea!” (Numeri 6:26)

Dallas Willard şi-a pierdut mama când era copil. El scrie despre un băieţel a cărui mamă a murit şi ea. În fiecare noapte el mergea în camera tatălui său întrebându-l dacă poate dormi cu el. Doar când tatăl i-a promis că va dormi cu faţa spre el, acel micut a putut adormi. Willard scrie: „Mulţi dintre noi credem că ne putem strecura lângă un Dumnezeu care nu vorbeşte. Cel puţin mulţi dintre noi cred lucrul acesta. Dar aceasta nu este viaţă şi cu siguranţă nu este viaţa pe care ne-o doreşte Dumnezeu sau viaţa din belşug pe care Domnul Isus ne-a dat-o”.

Moise s-a rugat: „Domnul să-Şi înalţe Faţa peste tine, şi să-ţi dea pacea!” Nu este nemaipomenit să ştii că Dumnezeu te are în paza Sa, că te călăuzeşte şi te apără 24 de ore pe zi, în fiecare zi? De fapt, cea mai comună promisiune din Scriptură nu este despre mântuire sau cer. Nu, ci cea mai frecventă promisiune din Biblie este: „Eu voi fi cu tine” (Iosua 1:5). Este promisiunea pe care I-a făcut-o Dumnezeu lui Enoh, lui Noe, lui Avraam, Sarei, lui Iacov, lui Iosif, lui Moise, Mariei şi lui Pavel. Şi este cea care i-a ajutat să meargă înainte! David a spus: „Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de nici un rău, căci Tu eşti cu mine” (Psalmul 23:4). Dumnezeu a amintit mereu poporului Său că este cu ei prin Cortul întâlnirii, Chivotul Legământului, mana din pustie şi stâlpul de nor şi de foc care mergea înaintea lor. La fel îţi reaminteste şi ţie astăzi: „Nu te înspăimânta şi nu te îngrozi, căci Domnul, Dumnezeul tău, este cu tine” (Iosua 1:9). Fii liniştit, Dumnezeu are grijă de tine!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s