Un mesaj pentru cititorii fideli!


doinitabejenaruBună dragilor,

Am început anul 2010, nu cu aceeaşi forţă pe blog cum l-am finisat pe 2009. Am scris mai puţin şi sper să nu vă fi simţit neglijaţi din acest motiv. În următoarele câteva rânduri vreau să vă împărtăşesc, pe unde am mai fost şi ce am făcut. Prima săptămână a anului, fiind în vacanţă, Dumnezeu mi-a dat harul şi posibilitatea de a participa la a opta sesiune de studiu Biblic Inductiv, din cadrul Institutului „Precept Ministries” cu tema: „Doctrinele Bibliei” la care am studiat cursul Legământ. Deşi, am mai trecut o dată această sesiune cu ceva timp în urmă, am ales să merg să stau mai mult în Cuvântul lui Dumnezeu şi nu regret de loc.

După cum mi-am dorit foarte mult, sesiunea a fost în afara oraşului departe de responsabilităţile mele de acasă, redacţie, Biserică şi facultate. Am avut o săptămână de har la Colibaşi, împreună cu mai mulţi tineri şi familia Nicolai şi Svetlana Sîli, iar mai târziu ni s-au alăturat şi familia Buzilă.

Duminicile împreună cu băieţii de la Golgota şi fetele de la Isus Salvatorul, am fost în Bisericile vecine, Slobozia Mare şi Giurgiuleşti. Am împătăşit cu fraţii bucuria noastră de a studia la Colibaşi şi am împărţit prin sat caledare de la Misiunea Biblică, vestind oamenilor evanghelia.

După o săptămână la Colibaşi, am revenit la Chişinău, cu noi forţe, gata de multe realizări. Trebuia să merg la universitate, dar a început cea de-a XI-a sesiune din cadrul Institului „Cum să abordăm un subiect dificil din Biblie”, la care am învăţat despre Duhul Sfânt din cartea Faptele Apostolilor şi din Evanghelia după Ioan, despre relaţia dintre Domnul Isus cu ucenicii.

De mult nu mai fusesem la o sesiune, într-o vacanţă pentru suflet. Şi m-am rugat ca Domnul să îmi dea posibilitatea să merg la o sesiune în afara oraşului, unde să mă ocup doar de studierea Cuvântului. Şi El, în bunătatea Lui fără margini, mi-a dat îndoit.

Probabil foarte mulţi deja aţi sesizat că colaborez cu Ştiri Creştine.ro. Când mi s-a propus această colaborare nu am ştiut că Dumnezeu va pune în inima mea o dragoste şi o pasiune deosebită pentru această lucrare. La început tot ce făceam pentru Ştiri Creştine, puneam şi pe blog, dar am decis să separ activitatea asta, implicând mai multă originalitate şi acolo şi aici.

Acum am început şi facultatea, pentru că am lipsit două săptămâni trebuie să recuperez câteva lucrări şi din aceste considerente activitatea pe blog a fost neglijată în ultimul timp. Dar vreau să vă spun că nu am uitat de cei care citiţi acest blog zilnic, şi acum pregătesc pentru voi lucruri interesante. Dacă vreţi să vă bucuraţi împreună cu mine, vreau să vă împărtăşesc că la obiectul Jurnalism On-line, trebuia să facem un blog. Şi pentru acest blog am luat nota 9, ceea ce era ireal pentru că nu am fost la examen în timpul sesiunii. Aceasta m-a încuraja şi mai mult să investesc în blog, iar comentariile voastre de încurajare şi critică sunt o mare bucurie pentru mine.

Mă bucur că pot să vă fiu de folos. Acum mă pregătesc să începlucrul la Teza de licenţă. Domnul de ziua mea de naştere mi-a dat şi un laptop. Curând o să am şi internet acasă şi o să pot scrie în fiecare zi.

Domnul să fie cu voi cu toţi.

De Doina Bejenaru Publicat în Opinie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s