Cunoaşte-L pe Dumnezeu


„…ia călăuzit pe drumul cel drept..” (Psalmul 107:7)

Poporul evreu era la doar cinci zile distanţă de Ţara Promisă, şi totuşi le-a trebuit 40 de ani să ajungă acolo. De ce? Deoarece Dumnezeu se gândea la ceva ce Israel nici nu avea habar. Primul lucru era nunta. El s-a căsătorit cu Israel acolo în pustie şi l-a făcut mireasa Lui, acel popor încăpăţânat. Aceştia trebuiau să se separe de celelalte naţiuni ca să fie doar ai Domnului. Nimic nu ne va duce în braţele Sale, mai bine, decât experienţa trăită în pustiu! El dorea să înnoiască minţile lor prin adâncirea în cunoaşterea Legilor Sale. Israel ieşise din Egipt, dar mentalitatea pe care o avuseseră acolo o mai păstrau încă. Mulţi dintre noi avem câte o Biblie în fiecare cameră, dar este închisă tot timpul sau citită foarte rar, până când ne trezim în pustiu. Atunci, cu disperare, ne întoarcem la Acela care oferă protecţie şi direcţionare.

Israel a trecut prin experienţa deşertului deoarece nu aveau nici cea mai vagă idee despre cât de mare şi minunat este Dumnezeu, aşa încât Dumnezeu era tot ceea ce le-a mai rămas. Acolo au văzut cum o stâncă a devenit un izvor de apă, au primit hrană, aceasta fiindu-le dusă la uşă, iar încălţămintea nu li s-a rupt timp de 40 de ani! După asemenea experienţă, dacă nu toţi, măcar unii au fost pregătiţi să cucerească Ţara promisă. Dacă te afli în pustie astăzi, bucură-te! Eşti pe drumul care duce spre Canaan, unde te aşteaptă multe binecuvântări!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s