Fii parte la salvarea familiei în Europa


Miercuri, 27 ianuarie 2010, pe agenda Adunării Parlamentare a Consiliului Europei se preconizează adoptarea douărezoluţii, prin vigoarea cărora familia sănătoasă şi valorile morale vor fi în mare pericol.

Prima rezoluţie are la bază Documentul 12087 adoptat în decembrie 2009 cu titlul „Discriminare pe bază de orientare sexuală şi identitate sexuală”.

Rezoluţia a doua are la bază Documentul ce prevede cea de-a 15-a aniversare a Conferinţei Internaţionale a Populaţiei şi a Dezvoltării(Cairo1994), care promovează avortul. Această rezoluţie trebuia supusă votului încă în octombrie 2009, dar nu a acumulat numărul necesar de voturi pentru adoptare.

La Plenara Adunării ONU, din 18 decembrie 2009, s-a înaintat spre adoptare un amendament, cu 76 contra 72 voturi, prin care a fost eliminată referinţa la Comentariul General No.20, ce prevedea recunoaşterea sintagmelor “orientare sexuala” şi “identitatea de gen” ca şi criterii de discriminare la nivel mondial. Sfidător dar adevărat, Republica Moldova şi România a votat pentru acest amendament, ceea ce înseamnă că suntem două ţări creştine, atât de creştine încât suntem gata să tolerăm homosexualitatea şi lesbianismul în societatea noastră.

Pe 27 ianuarie reprezentanţii Republicii Moldova la Adunarea Parlamentară a Consiuliului Europei sunt:

1. Ana Guţu – şefa delegaţiei, PL

2. Serafim Urechean – AMN

3. Stela Jantuan – PD

4. Vitalie Nagacevschi – PLDM

5. Valeriu Ghileşchi – PLDM

Asociaţia Obştească „Pentru Familie” din Republica Moldova a emis un comunicat de presă, prin care se pronunță împotriva votării rezoluțiilor cu privire la „orientarea sexuală” și avort în cadrul Adunării Parlamentară a Consiliului Europei.

Fie că conştientizezi sau nu pericolul acestor legi, te îndemn să mijloceşti în rugăciune alături de noi. Marţi vă invităm să fiţi alături de toţi creştinii, în post şi rugăciune pentru salvarea familiei în Republica Moldova şi Europa. Dacă crezi că acest aspect nu te afectează, nu te lăsa înşelat de mincinosul şi stăpânul acestei lumi. Imoralitatea nu poate aduce decât distrugere şi durere. Tu poţi salva familia ta, familia din Moldova, România şi toată Europa. Nu sta indiferent, luptă împreună cu noi. Trimite acest mesaj la toate persoanele pe care le cunoşti.

Motive de rugăiune!

1. Pentru delegaţia care merge la APCE, ca Dumnezeu să le cerceteze inima şi să nu îşi de-a votul pentru imoralitate.

2. Pentru familiile afectate de imoralitatea sexuală.

3. Pentru familiile care sunt în pericol de a suferi de acest rău.

4. Pentru victoria valorilor morale, miercuri la APCE.

5. Pentru ca şi celelalte ţări să voteze contra acestor rezoluţii care urmăresc legalizarea imoralităţii în Europa.

6. Pentru conducerea Europei şi a Statelor Europene în parte, ca să nu îngăduie răspândirea imoralităţii prin legislaţie în statele creştine.

7. Pentru creştini, ca să acţioneze, să mijlocească în rugăciune şi să nu stea indiferenţi în aceste vremuri de criză.

Informează-te!!!

De ce este periculoasă votarea rezoluţiei despre “orientarea sexuală” în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei?

Conciliul Europei insistă să distrugă instituţia familiei şi moralitatea

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s