Dările de seamă la Chişinău


Astăzi pentru întrunirea de lucru, la Chişinău sau adunat cinci regiuni. La evenimentul găzduit de Biserica „Isus Salvatorul”, au participat peste 100 de fraţi din comunităţile de Chişinău, Orhei, Căuşăni, Hânceşti şi Transnistria.

După o oră de părtăşie şi lucrări administrative, s-au adunat în sala mare pentru închinare şi dările de seamă. În timpul de laudă şi închinare au fost conduşi de vice-episcopul, Alexandru Goncearuc. Iar mesajul din partea Domnului a fost predicat de episcopul UBCEB, Ion Miron.

Primul pentru darea de seamă a avut binecuvântarea de a fi responsabilul pentru regiunea Căuşeni, Alexandru Malancea. Comunitatea Căuşeni are în componenţa sa, 27 de biserici cu 1100 de membri, dintre care 250 sunt tineri. În lucrarea comunităţii sunt 12 pastori ordinaţi, trei misionari ordinaţi şi 11 diaconi, şi 5 coruri. Cu ajutorul Domnului în acest an au avut şase conferinţe în comunitate, trei pentru pastori şi soţiile lor şi trei seminare pentru slujitori, predicatori. Întrunirea care au avut-o anual cu conducerea UBCEB în comunitatea de Căuşeni, îşi doresc să devină o tradiţie şi se pregătesc pentru evenimentul acesta din 2010. De asemenea în acest an, au mai organizat patru conferinţe pentru slujitorii din comunitate la care invitaţii au fost profesorii de la Colegiul Teologic Pedagogic din Chişinău. Comunitatea Căuşeni se întinde pe o lungime de 130 de km pe malul Nistrului bătrân şi cuprinde Bisericile din judeţele Căuşeni, Ştefan Vodă, Anenii Noi, şi o Biserică se află în judeţul Slobozia şi un în judeţul Ialoveni.

Alexandru Şuparschi a preluat conducerea comunităţii de Chişinău după ultimul Congres ce a avut loc în august 2009. În aceste patru luni a participat doar la ordinarea unui pastor în satul Vulcanesti şi ordinarea a doi diaconi. De asemenea a fost implicat în trei conferinţe din cadrul uniunii. În anul ce vine şi-a propus să viziteze toate Bisericile din comunitate pentru a vedea nevoile şi situaţia lor. Comunitatea de Chişinău are în componenţa sa 40 de biserici şi 7 grupuri autonome.

Responsabilul comunităţii de Orhei la fel se află în această funcţie doar de patru luni, de la congres. În acest timp a organizat o conferinţă pentru tineri cu genericul „Implicarea tinerilor în slujire”. La moment a vizitat deja în mare parte bisericile din comunitate şi a văzut nevoile lor. In următorii patru ani şi-a propus cu echipa din comunitate, rezolvarea şi împlinirea acestor nevoi, prin seminare, conferinţe, vizite în biserici. Comunitatea de Orhei are în componenţa sa 22 de biserici şi 7 grupuri autonome.

Comunitatea de Hânceşti este condusă de Dumitru Cravcenco. În anul 2009 au organizat 8 evenghelizări, 2 evenghelizări cu tinerii, tradiţionalul seminar pentru păstori cu soţiile lor cu fraţii din SUA şi 10 zile de întruniri pentru diferite categorii de oameni cu ex-episcopul Uniunii Baptiste din Anglia. Comunitatea Hânceşti este una vie. În acest an au fost ordinaţi cinci pastori şi cinci diaconi. Cuprinde sub conducerea ei 28 de biserici, dintre care 7 au doar diaconi, 6 doar cu pastori şi 1 biserică fără un slujitor ordinat. De asemenea au 8 puncte de misiune, unde se plantează biserici, 25 de pastori, 35 de diaconi, un lider de tineret şi un casier. De menţionat că comunitatea Hânceşti este unica care a depăşit cota  colectei pentru uniune.

Frăţietatea din Trasnistria este condusă de Petru Kuzminski. Comunitatea Trasnistriană întinsă pe o lungime de 260 de km de la Sud spre Nord, în stânga Nistruilui cuprinde în componenţa ei 20 de biserici şi 8 grupe autonome. În acest an au ordinat un pastor şi un diacon. În acest an responsabilul regiunii, Petru Kuzminschi a făcut 62 de vizite în bisericile din Transnistria. A vizitat toate bisericile, iar în unele a fost de câte şase ori. Un motiv de mulţumire la încheierea anului înainte de Dumnezeu este faptul că în tot acest timp nu a fost nevoie să schimbe cauciucurile la maşină.

La eveniment a fost invitat şi Preşedintele Federaţiei Europene Baptiste, Valeriu Ghileţchi, care a avut un cuvânt de salut şi felicitare din partea federaţiei. Şi în calitate de deputat al Parlamentului a explicat fraţilor situaţia  cu privire la legea cultelor şi a proiectului de lege „Predarea religiei în şcoli”, îndemnândui să se roage pentru aceste decizii. În timpul apropiat nu se va lua o decizie definitivă cu privire la aceste legi, dar este nevoie de multă rugăciune ca prin aceste legi să nu fie îngrădit creştinilor să vestească evanghelia.

În încheiere conducerea UBCEB a prezentat realizările lucrării din cadrul uniunii în 2009, nevoile de rugăciune şi planurile pentru 2010. Vice-episcopul UBCEB, Alexandru Goncearuc a dat darea de seamă la departamentele Tineret, Surori, Laudă şi Închinare şi Relaţiile cu bisericile de care este responsabil. Episcopul UBCEB, Ion Miron a prezentat lucrarea în care a fost implicat şi departamentul de misiune de care este responsabil. Contabila şef, Tatiana Romanel a prezentat situaţia financiară, veniturile şi cheltuielile. La dările de seamă au fost prezenţi şi coordonatorii Proiectului „Mobilizarea Bisericilor la Misiune” lansat în cadrul uniunii anul acesta. Darea de seamă a proiectului într-un articol aparte.

De Doina Bejenaru Publicat în Ştiri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s