Te îngrijorează banii?


„Nu vă îngrrijoraţi” (Matei 6:31)

Psalmistul a spus: „Am fost tânăr, şi am îmbătrânit, dar n-am văzut pe cel neprihănit părăsit, nici pe urmaşul lui cerşindu-şi pâinea” (Psalmul 37:25). Te-a dezamăgit vreodată Dumnezeu? Nu, şi nici nu o va face: „Veţi mânca, şi vă veţi sătura, şi veţi lăuda Numele Domnului, Dumnezeului vostru, care va face minuni cu voi” (Ioel 2:26). Nu încerca să înţelegi toate lucrurile de unul singur. Ci mai bine sprijineşte-te pe Dumnezeu. „Increde-te în Domnul, şi fă binele; locuieşte în ţară, şi umblă în credincioşie. Domnul să-ţi fie desfătarea, şi El iţi va da tot ce-ţi doreşte inima. Incredintează-ţi soarta în mâna Domnului, încrede-te în El, şi El va lucra” (Psalmul 37:3-5). Nu trebuie să faci decât ce ţi-a spus Dumnezeu: „…lucrează cu credincioşie după toată legea pe care ţi-a dat-o robul Meu Moise; nu te abate de la ea nici la dreapta nici la stânga, ca să izbuteşti în tot ce vei face. Cartea aceasta a legii să nu se depărteze de gura ta; cugeta asupra ei zi şi noapte, căutând să faci tot ce este scris în ea; căci atunci vei izbândi în toate lucrările tale, şi atunci vei lucra cu înţelepciune. Nu ţi-am dat Eu oare porunca aceasta: „Intăreşte-te şi îmbărbătează-te? Nu te înspăimânta şi nu te îngrozi, căci Domnul, Dumnezeul tău este cu tine în tot ce vei face” (Iosua 1:7-9). Nu te îngrijora; Dumnezeu nu te va dezamăgi. „Nu vă îngrijoraţi, deci, zicând: „Ce vom mânca?” Sau: „Ce vom bea?” Sau: „Cu ce ne vom îmbrăca?” .. Căutaţi mai întâi Impărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra” (Matei 6:31-33). Relaxează-te, El este Iehova Jireh: „Domnul poartă de grijă!”

Un comentariu la “Te îngrijorează banii?

  1. Deja am auzit aceste versete,le-am trait si le-am vazut cum se implinesc(trecut,prezent si viitor) in viata mea,dar tu nu vrei sa le pui la incercare?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s