Cinci decenii împreună.

În acest an, familia Olga şi Mihail Mocanu au aniversat 50 de ani de căsnicie. Nunta de aur este deja o raritate în Moldova. Cu această ocazie am discutat cu sora Olga despre cele cinci decenii împreună, de la început şi până astăzi.

Familia Mocanu, după cinci decenii împreună

Sau cunoscut în tinereţe, la Bălţi când actualul soţ s-a întors din armată. S-a integrat foarte repede, şi în scurt timp a devenit un lider foarte activ între tinerii din Biserica din Bălţi. Pe atunci era foarte strict, nu se puteau întâlni liber ca şi acum. Ne adunam pe la case. Şi nu îl numeam lider pentru că era foarte periculos, liderul putea sta ani grei în închisoare.

Iubeam foarte mult Biserica, era un lucru foarte important pentru noi. Şi în calitate de tineri ne stăruiam să nu facem greşeli şi să ne întâlnim pe ascuns, ca să nu încălcăm regulile puse de autorităţi. Vara ne adunam în poiană. Tot ce ne doream mai mult era să ne rugăm şi să cântăm cât mai mult. La încheierea părtăşiilor mulţi rămâneau frustraţi pentru că nu reauşeau să cânte sau să spună poezii. Mihai venea foarte des pe la noi, şi mama m-a întrebat o dată, de ce vine băiatul asta pe la noi. Şi eu înţelegeam de ce vine, dar am zis mamei de unde să ştiu, vine la dumneata nu la mine. El de fiecare dată, vorbea cu mama şi apoi pleca. Într-o seară când se pregătea să plece mi-a zis, poţi să mă conduci până la poartă? Am mers să îl conduc şi când să închid poarta mi-a zis: „M-am rugat pentru tine şi Domnul mi-a zis că tu vei fi soţia mea”. Am zis bine, dacă ti-a zis Domnul. Niciodată nu m-am gândit la căsătorie până atunci, dar am început şi eu să mă rog. Atunci mi-a venit în minte ilustraţia unde Isaac dă binecuvântarea fiilor lui. Când Esau a venit la el şi i-a zis să îi dea şi lui binecuvântare şi Isaac i-a zis că nu mai are nimic ce îi da, toată binecuvântarea a fost dată lui Iacov. Atunci rugăciunea mea a fost: „Doamne dacă este doar o singură binecuvântare şi aceasta este a mea, atunci răspundemi”.

Tinereţe, vis trecut.

M-am rugat nouă luni până am primit un răspuns de la Domnul. În acest timp nimeni nu ştia că noi ne rugăm pentru căsătorie, când ne întâlneam la biserică, doar mă întreba ai primit răspuns şi eu spuneam nu. Câteva luni după ce mi-a spus despre convingerea lui primită de la Domnul, eu m-am îmbolnăvit şi nu am fost o săptămână la biserică. Şi el nu a venit nici nu a sunat măcar. Mama atunci m-a întrebat, de ce nu vine să te viziteze? Oare nu a văzut că nu ai fost o săptămână la biserică. Atunci m-am întors cu faţa la perete ca Ezechia şi plângând am zis Domnului: „Doamne dacă nu îmi răspunzi astăzi nici nu mă mai rog”. Şi în acea seară am visat un vis pe care nu îl voi uita niciodată, parcă mergeam pe o alee, într-un parc foarte frumos. Păsările ciripeau şi se auzea de undeva o muzică foarte frumoasă. Priveam uimită la frumuseţea care mă înconjura şi mă întrebam de unde vine muzica aceea şi de ce sunt singură, nu e mămica, tăticu, nimeni din biserică? Mergând am ajuns la o răscruce şi am zis Doamne ce frumuseţe şi nimeni nu a venit să o vadă. Dar dintr-o dată la capătul aleei a apărut un punct negru, apropiindu-se mi-am dat seama că era un bărbat. Când era foarte aproape l-am văzut pe el. A venit la mine, mi-a dat mâna şi m-a sărutat. Vai, m-am trezit şi tremuram toată. Am făcut cel mai mare păcat din viaţa mea şi nu puteam să înţelef, este real sau vis. După ce m-am rugat am înţeles că a fost un vis deosebit de la Domnul. Era o zi de joi şi mămica mea a fost la adunare şi când s-a întors mi-a spus, că el nu fusese la bierică. El lucrase în acele zile şi nu fusese nici el la adunare şi nu ştia că sunt bolnavă. Pe la 11 seara, spre mirarea noastră cineva a sunat la uşă. Era Mihai în roba de lucru foarte speriat, băieţii i-au spus că sunt bolnavă şi a venit să mă vadă. După câteva zile am putut merge la adunare şi el iar m-a întrebat, este răspuns? Şi eu am zis da. Şi el ma întreabă, pozitiv? Şi eu am zis da. La care el foarte sigur zice, am fost convins că aşa va fi.

Când a venit să îmi ceară mâna de la părinţi, tatăl meu i-a zis: „Mi-e îmi place de tine, eşti băiat credincios. Dar, eu am o singură fiică şi nu fac anul asta nuntă, vă veţi căsători la anul”. Şi a trebuit să mai aştepte nouă luni. Eu când am auzit, am zis oare cum va reacţiona, atâta timp a aşteptat şi cât încă trebuie să mai aştepte. Dar el foarte calm şi liniştit a zis bine, ne rugăm şi aşteptăm până la anul. Pe 6 septembrie 1959 am avut o nuntă frumoasă, foarte binecuvântată.

În 1968 Dumnezeu ne-a chemat la Chişinău. Fiind aici tânjeam foarte mult după biserica şi corul de la Bălţi. Ne întrebam de ce ne-a adus aici. În 1978 Domnul m-a pus în fruntea surorilor. Dar am fost siguri de chemarea Domnului la Chişinău, în 1981 când a început construcţia Bisericii „Betel”. S-a eliberat de la serviciu şi a fost ales de fraţi, responsabil de construcţia bisericii. Atunci am zis, Doamne acum ştiu pentru ce ne-ai chemat la Chişinău. În 1991, au venit câţiva fraţi de la Ciorescu acum, pe atunci Cricova Nouă şi au cerut ajutor, pentru a începe o adunare la ei pentru că le este greu să vină la Chişinău. La comitetul fraţilor, au analizat mai multe variante. Să meargă pe rând, sau fiecare câte o lună. Soţul meu a zis, nu putem să ne ducem unul o lună şi altul o lună. Dacă mă duc peste o lună nu mai ştiu ce ce trăiesc. Trebuie să punem doar unul. Şi atunci pastorul a zis, foarte bună idee frate Mihai. Sunteţi aproape de ei, nu vreţi să mergeţi dvs. şi atunci am acceptat o nouă provocare în viaţa noastră. După 10 ani de slujire la Ciorescu, Domnul ne-a binecuvântat în construcţia unei case de rugăciune, au ajuns la 60 de membri şi la înfiinţarea altor puncte de misiune.

La nunta de aur cu copii.

Privind la cei 50 de ani împreună, îi mulţumesc Domnului pentru cele mai mari binecuvântări, cei patru copii ai noştri care toţi sunt în slujba Domnului. Avem 11 nepoţi, care sunt în Domnul, acum unul din ei s-a căsătorit şi o strănepoţică. Am trecut prin multe încercări şi suferinţe, dar Domnul a fost foarte bun şi credincios promisiunilor lui. Când fiul nostru cel mai mare avea cinci ani, s-a îmbolnăvit foarte grav. Toţi doctorii au semnat şi au spus că nu se mai poate face nimic. Dar ştiam că nu va fi aşa, când l-am născut am avut o descoperire de la Domnul. M-am dus să îl i-au de la spital şi sora medicală îl înfăşa, el tot bătea cu picioaruşele şi ea a zis oare ce va fi acest copil de e aşa de neastâmpărat, un inginer sau medic. Şi atunci am auzit o voce foarte clară, pastor. Dar nu am spus la nimeni până nu am ajuns în această zi să îl văd pastor. Când am auzit verdictul medicilor, am zis: Doamne oare nu mi-ai dat la naşterea lui o promisiune, ori eu nu am înţeles ceva corect? Şi Domnul a făcut o minune. După şase zile cu febră acută, Domnul l-a ridicat, iar medicii au rămas fără replică.

La nunta de aur, cu nepoţii

După 50 de ani de căsnicie mulţumesc lui Dumnezeu pentru că ne-a chemat la lucrări sfinte şi ne-a binecuvântat în ele. Pentru copii noştri care i-a mântuit şi fac parte din familia Lui. Privind înapoi, Dumnezeu ne-a iubit mult, ne-a dat o viaţă fericită şi încă nu am reuşit să ne certăm. Am învăţat o lecţie de la mama mea, şi mi-aş dori ca fiecare femeie tânără să înveţe asta. Niciodată când este o stare de tensiune, şi soţul este enervat să nu faci isterică şi să îţi impui părerea, chiar dacă ai dreptate. Lasă-l să se liniştească şi după ce terece puţin timp singur va analiza şi îşi va da seama că a greşit. Aşa am evitat noi în cei 50 de ani cearta, şi slavă Domnului că ne-a reuşit.

P.S. Din partea UBCEB şi a redacţiei Cuvântrul Adevărului, felicităm familia Mocan cu această aniversare în viaţa de familie şi le dorim multă binecuvântare până în veşnicii. La mulţi ani.