Perseverenţă IV


„Vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală” (Galateni 6:9)

Perseverenţa este o trăsătură care se poate cultiva, iar primul pas în cultivarea ei este eliminarea a doi din cei mai mari vrajmaşi ai ei. Acestia sunt:

1) Renunţarea. Unui baieţel i s-a promis o îngheţată dacă este cuminte cât timp îl însoţeşte pe bunicul său prin oraş. Cu cât stăteau mai mult, cu atât i se părea mai greu baieţelului să fie cuminte. „Cât mai durează?” a întrebat el. „Nu foarte mult” a răspuns bunicul, „mai avem o ultimă oprire”. „Nu ştiu dacă o să reuşesc, bunicule”, a spus băiatul. „Pot să fiu cuminte, dar nu pot fi suficient de cuminte, destul de mult timp”. Dacă am fi copii, am scăpa cu atât, dar nu şi dacă suntem oameni maturi şi cu siguranţă nu, dacăp ne aşteptam să izbutim în ceea ce ne-a chemat Dumnezeu să facem.

2) Ideea greşită că viaţa trebuie să fie uşoară. Pavel i-a spus lui Timotei că trebuie să „sufere împreună cu mine, ca un bun ostaş al lui Hristos” (2 Timotei 2:3). Dacă ai aşteptările corecte e ca şi cum ai câştigat jumătate din luptă. Psihologul John C. Norcross a descoperit marea trăsătură care îi diferenţiază pe cei care îşi ating scopurile de cei care nu şi le ating: aşteptarea! Ambele tipuri de oameni experimentează aceeaşi cantitate de eşec în prima lună, în care luptă pentru scopurile lor. Membrii grupului care au succes nu se aşteaptă să aibă succes imediat; ei îşi privesc eşecurile ca pe un motiv de a se rededica şi a-şi îndrepta din nou atenţia asupra scopurilor lor cu mai multă hotărâre. Norcross spune: „Cei care au parte de eşec spun că, o repetare a eşecului este dovada că nu sunt în stare să reuşească. Ei sunt cei care au o concepţie greşită şi anume că viaţa trebuie să fie uşoară”. Concluzie: „noi numim fericiţi pe cei ce au răbdat” (Iacov 5:11).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s