Dumitru Matcovschi, la 70 de ani.


Cetăţeanul de onoare al Chişinăului, Dumitru Matcovschi, la 70 de ani

Astăzi, când scriitorul îşi sărbătoreşte ziua de naştere, Academia de Ştiinţe a Moldovei a organizat o conferinţa ştiinţifică consacrată jubileului academicianului Dumitru Matcovschi. Cu această ocazie, primarul general al capitalei, Dorin Chirtoacă, i-a înmânat poetului Dumitru Matcovschi titlul şi panglica de „Cetăţean de onoare al oraşului Chişinău”.

Pentru mine este o onoare să Vă înmânez acest onorific titlu, pentru că eu am crescut cu poeziile lui Matcovschi”, a remarcat Dorin Chirtoacă în cuvântarea sa. Edilul capitalei a apreciat talentul scriitorului, care „în patru versuri a sintetizat întregul destin al Basarabiei”, menţionând că datorită operei lui Matcovschi a aflat că nu există R.S.S.M., dar Basarabia. „Versurile acelea sunt valabile şi astăzi şi reprezintă o îndrumare generaţiilor viitoare”, a spus Dorin Chirtoacă. De asemenea, primarul de Chişinău a precizat că în anul 1989, zilnic toată lumea urmărea programele postului public de televiziune despre starea sănătăţii lui Matcovschi. „La ţară lumea întrerupea muncile în gospodării şi se aduna în faţa televizorului să se roage pentru vindecarea poetului”, îşi aminteşte primarul Chirtoacă.

În context, primarul general i-a urat scriitorului sănătate şi cât mai multe întâlniri cu tinerii, „ca să putem transmite mai departe flacăra vie a fiinţei noastre naţionale, iar Dumneavoastră aveţi foarte multe de comunicat tinerilor”, a spus Dorin Chirtoacă.

Poet, scriitor al poporului, membru titular al Academiei de Ştiinţe din Moldova, cavaler al Ordinului Republicii, cavaler al Ordinului Steaua României în grad de Comandor, deţinător al medaliilor „Mihai Eminescu” şi „Pentru distincţie în muncă”, laureat al Festivalului Internaţional de poezie „Nichita Stănescu”, în luna aprilie a.c. Consiliul municipal a decis să-i acorde lui Dumitru Matcovschi titlul de „Cetăţean de Onoare al oraşului Chişinău”.

Direcţia Relaţii Publice a

Primăriei mun. Chişinău

Un comentariu la “Dumitru Matcovschi, la 70 de ani.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s