Veniţi să binecuvântăm MOldova pe biciclete, ediţia II-a.


Vrem să împărtăşim împreună cu voi, felul în care Domnul a lucrat şi cum rugăciunile voastre s-au transformat în binecuvântări care vor transforma această ţară!!! In perioada 8-11 octombrie fiind o echipă de 12 baieţi din 8 biserici am pornit pentru a ne ruga şi binecuvânta Moldova. Am vizitat 12 biserici, ne-am rugat pentru 12 localităţi(de la Giurgiuleşti la Cahul). Bisericile au fost încurajate. De asemenea, am încercat să folosim timpul aşa încât să fim cu adevărat o binecuvântare pentru cei pe care-i întâlneam… In strada mărturiseam oamenilor despre salvarea în Isus, am împărţit broşuri, evanghelii şi ne-am rugat cu oamenii. Cu ajutorul Domnului am mers să ne rugăm pentru portul de la Giurgiuleşti, unitatea militara de la Brînza, oameni care făceau piaţa, elevi care erau pe terenul sportiv, primării…

Veniţi să binecuvântăm Moldova, ed. II

Veniţi să binecuvântăm Moldova, ed. II

Domnul ne-a dăruit un timp frumos aşa încât să putem să vizităm şi să încurajăm poporul Său la rugăciune. In fiecare biserică am avut un timp special în care am cerut îndurarea Domnului pentru acest popor dar am şi cerut ca Moldova să devină o binecuvântare pentru lumea întreagă.

Mijlocind pentru oameni

Mijlocind pentru oameni

BInecuvântează Moldova prin rugăciune.

BInecuvântează Moldova prin rugăciune.

Vestind evanghelia la piaţă

Vestind evanghelia la piaţă

Cu tinerii pe stadion

Cu tinerii pe stadion

MIjlocind pentru autorităţi

MIjlocind pentru autorităţi

Cu biserica din Colibaşi

Cu biserica din Colibaşi

Rugăciune în mişcare

Rugăciune în mişcare

În rugăciune la Crihana Veche

În rugăciune la Crihana Veche

Înălţăm mâinile spre cer, de unde vine ajutorul

Înălţăm mâinile spre cer, de unde vine ajutorul

Mulţumim celor ce v-aţi rugat pentru noi! Mulţumim că aţi ştiut cum să ne încurajaţi prin mesaje şi susţinerea voastră! Domnul să vă răsplătească!!!

Fiţi binecuvântaţi!!!

De Doina Bejenaru Publicat în Ştiri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s