Asumă-ţi responsabilitatea(1)


„Daca eşti înţelept, pentru tine eşti înţelept” (Proverbe 9:12)

Pentru a avea acea responsabilitate care te face sa reuşeşti în viaţa:

1) Recunoaşte faptul că succesul înseamnă practicarea auto-disciplinei. De fiecare dată când te opreşti ca să nu faci ceea ce nu trebuie, ci ceea ce trebuie, îţi măreşti capacitatea de asumare a responsabilităţii şi răsplata care decurge de aici.

2) Termina ceea ce ai început. Exista două categorii de oameni: cei care vor face şi cei care s-ar putea să facă. Oamenii responsabili duc la capăt ceea ce au început. Şi după acest criteriu sunt evaluaţi de ceilalţi.

3) Nu aştepta că alţii să facă lucrurile în locul tău. Pavel scrie: „căci fiecare îşi va purta sarcina lui însuşi” (Galateni 6:5). Adresându-se studenţilor Universităţii din Carolina de Sud, judecătorul şef Alexander M Saunders a spus: „Acum când responsabilitatea este transferată în mâinile voastre să nu credeţi ca altcineva va purta poverile principale, ca altcineva va demonstra convingerile cheie, că altcineva va conduce biroul, că va avea grija de cei săraci, că-i va vizita pe bolnavi, că va apăra drepturile civice, că va aplica legea, că va transmite valorile şi că va apăra libertatea. Ceea ce nu preţuiţi nu va fi preţuit, ceea ce nu vă aduceţi aminte nu va fi păstrat în memorie, ceea ce nu veţi schimba nu va fi schimbat, ceea ce nu veţi face nu va fi făcut. Dacă doriţi, veţi putea modela o societate a cărei lideri .. sunt mai puţin obsedaţi de nevoia de bani. Nu ţine de ce să faci, ci de disponibilitatea de a face”.

Uneori nu ne asumăm responsabilitatea deoarece credem ca alţii sunt mai calificaţi. Cei care schimbă ceva în viaţa nu o fac pentru că sunt mai bine pregătiţi, ci pentru ca au hotarât să încerce. În plus, Dumnezeu nu-i cheamă pe cei pregatiţi, ci Îi pregăteşte pe cei chemaţi!

4 comentarii la “Asumă-ţi responsabilitatea(1)

  1. Salut!
    Vrei sa facem schimb de link-uri? Daca da, lasa-mi un comment ca sa stiu cum sa te trec. Pe mine poti sa ma treci Chirila Bogdan .Ms…
    sanatate…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s