Misiune în satul Izvoarelor.


Ultima săptămână din august am încheiat slujirea din această vară în satul Izvoare din raionul Făleşti. Împreună cu grupul „Biruinţa” în perioada 24-30 august am organizat tabere de zi pentru copii şi adolescenţi. De dimineaţă până la masă, împreună cu cei de vârsta cuprinsă între 7 şi 12 ani am studiat „Parabolele Domnului Isus”. După amiază cu adolescenţii am studiat cursul „Cum să faci alegeri pe care să nu le regreţi” şi cursuri de compiutere.

Fiind ultima săptămână a verii cu multe sărbători şi pregătire pentru şcoală, nu am avut numărul de copii pe care l-am aşteptat. Dar slăvit să fie Dumnezeu pentru cei care au fost şi au avut posibilitatea să asculte din Cuvântul lui Dumnezeu. A fost un har deosebit pentru noi să ne aflăm în acest sat plin de viaţă.

Izvoare, este un sat mare cu cel mai tânăr primar din Moldova. De fapt o primăriţă de 27 de ani. Copii sunt implicaţi în diferite activităţi la şcoală care le umple timpul liber. De ziua Independeţei împreună cu corul şcolii au mers la Făleşti şi au cântat, iar a doua zi au organizat o sărbătoare la Casa de cultură din sat. Corul de copii, ansamblul de dans al copiilor şi al tinerilor şi mulţi alţii au organizat un concert bogat cu genericul „Cu Moldova suntem şi vom fi una”. La invitaţia copiilor am participat şi noi la concertul lor şi la meciul de fotbal, care a avut loc sâmbătă, între echipa din Izvoare şi cea din satul Sculeni.

Duminică dimineaţa împreună cu copii am prezentat bisericii tot ce au învăţat la tabără timp de o săptămână. După adunare împreună cu misionarul local, Iulian Friptu, am mers la Biserica „Harul” din satul Risipeni la care de asemenea este misionar. A fost greu să lăsăm în urmă acest sat special. Nu am mai văzut de mult un sat atât de activ. Am aflat de la localnici că satul se numeşte Izvoare datorită izvorelor multe care le are pe teritoriul lui.

Biserica „Isus Mântuitorul” din satul Izvoare, este alcătuită din şase membri şi au mare nevoie de o casă de rugăciune. În prezent se adună într-o casă mică. Rugaţi-vă ca Domnul să le împlinească această dorinţă. Şi le dorim ca ei să fie un izvor de dragose divină pentru cei 2380 de locuitori ai satului Izvoare.

Mulţumim bisericii „Isus Salvatorul” pentru susţinere financiară, Asociaţiei Obşteşti „El-Şadai” pentru program, Şcolii de studierea a compiuterului „ScripTehInfo” şi bisericii locale pentru invitaţie şi dragostea oferită în această săptămână. Mulţumesc echipei pentru timpul şi dragostea care au dăruit-o în această lucrare.

De Doina Bejenaru Publicat în Ştiri

Sentimentele te pot duce în eroare


„Păzeste-ţi inima mai mult decât orice” (Proverbe 4:2))

Un scriitor creştin scrie: „Mulţi ani am trăit călăuzit de sentimente. A fost ca şi cum mă aflam pe un vas de coastă; într-o zi râdeam şi mă simţeam bine, a doua zi plângeam şi-mi părea rău. Eram tulburat şi controlat. Aveam nevoie de maturitate emoţională, dar aveam nevoie de ajutorul lui Dumnezeu pentru a o atinge. Este uşor să cazi în capcana încrederii în sentimentele tale mai mult decât în ceea ce spune Dumnezeu în Cuvântul Său. Şi este nevoie de un act constant al voinţei tale pentru a alege să trăieşti după voia Lui şi nu după voia ta. Dar când o vei face, vei descoperi că viaţa este mai plăcută când trăieşti după planul lui Dumnezeu„.
Aşa cum nu laşi ca toţi care îţi bat la uşă să intre şi să se simtă ca acasă, nu lăsa fiecare emoţie de suprafaţă să dicteze direcţia în care îţi vei trăi ziua sau răspunsurile pe care decizi să le dai. Biblia spune: „Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieţii” (Proverbe 4:23). „Orice gând îl facem rob ascultării de Hristos” (2 Corinteni 10:5); dacă nu este după Cuvântul lui Dumnezeu, nu-l gândi. Pavel spune: „umblăm prin credinţă nu prin vedere” (2 Corinteni 5:7), fiindcă (iar acest lucru te poate lua prin surprindere) nu vei simţi întotdeauna prezenţa lui Dumnezeu. După răstignire, doi ucenici mergeau spre Emaus, când li s-a arătat Isus şi a mers alături de ei. Dar ei nu L-au recunoscut. Ei nu L-au cunoscut pe liderul pe care L-au urmat timp de trei ani pentru că „S-a arătat, într-alt chip” (Marcu 16:12). Dumnezeu este un Dumnezeu al credinţei şi El lucrează în felul în care poate fi înţeles de credinţă, nu de sentimente.