Emoţii de toate culorile, la Soloneţ.


Ieri împreună cu o echipă de Olandezi am vizitat şcoala de corecţie din satul Soloneţ din raionul Floreşti. Câteva clădiri cu etaje sunt înconjurate de un gard din piatră de doi metri. Curtea este plină de copaci care dau multă umbră. Au o sala mare de mese, o clădire aparte pentru duş, stadion pentru fotbal şi teren de volei. Dincolo de ziduri se întinde o privelişte frumoasă ca în poveşti. Hectare întregi de floarea soarelui, grâu, orz, lucernă şi altele, formează un curcubeu viu pe pământ. În interiorul acestei curţi am găsit doar 17  din cei 50 de copii care sunt în prezent sub supravegherea acestei instituţii. Ceilalţi sunt în vacanţă la părinţi.

IMG_6448

Şcoala de la Soloneţ adăposteşte în prezent 50 de copii, cu vârsta de la 11 la 16 ani. Motivele principale pentru care se ajunge aici sunt: furt, huliganism, absentarea de la şcoală, neascultarea de părinţi. Înainte au fost cazuri când copii au fost aduşi pentru omor, de trei ani încoace nu sau mai înregistrat asemenea cazuri în Moldova. Cu cei 50 de adolescenţi lucrează 9 profesori, acum în timp de vară sunt doar trei. Orarul lor zilnic cuprinde 5 mese pe zi, patru ore de lucru-două dimineaţa şi două seara, două ore de odihnă la amiază şi în rest au jocuri sportive, timp liber sau ajută educatorii la reparaţie. În proprietatea şcolii au 27 de hectare de pământ şi o fermă de animale. Din aceste bunuri se întreţine şcoala. Lucrul copiilor presupune prăşitul, udatul la grădină, îngrijirea animalelor, curăţenia în curte şi încăpere şi ajută la reparaţie. Ca într-o adevărată gospodărie de la sat. Distracţia preferată a băieţilor este fotbalul, şi cât de buni sunt la aceasta au demonstrat-o prin cele două goluri trimise în poarta băieţilor din Olanda. Pentru că terenul de fotbal este prea mic joacă doar câte patru în fiecare  echipa.

IMG_6460

Directorul adjunct, Manole Jan Nicolai ne-a povestit câte ceva din viaţa şcolii. Din decembrie de când este în această funcţie, nu a mai fugit nimeni din şcoală. Iar de trei ani nu mai folosesc carţerul, camera de groază unde sunt închişi cei mai neascultători. Pentru toate activităţile copii acumulează puncte. De exemplu, pentru ajutor la reparaţie au  50 de puncte sau dacă fac ceva mai greu o 100 sau 200 puncte. Cei ce nu pierd punctele sunt răsplătiţi. Anul acesta pentru punctele acumulate din ianuarie până în luna mai au fost în excursie la Chişinău, unii au fost la tabără, sau au mers acasă la părinţi. Cine încalcă regulile este pedepsit şi i se taie din puncte. Ce este cel mai greu înIMG_6364 lucrul cu ei? La început este greu să îi înţelegi, să te apropii de ei. Până a ajunge la noi au făcut ce au vrut, şi aici este o disciplină severă cu care le este greu să se acomodeze. Unii nici nu ştiu să citească sau să scrie. Este foarte greu la început, pentru că trebuie să o luăm de la zero cu toate. Avem aici copii care sunt de patru ani, alţii au doi, trei, un an sau doar o lună. Aici stau până la 16 ani şi dacă nu se schimbă sau nu şi-au satisfăcut termenul pentru pedeapsă sunt duşi la Lipcani. Cea mai mare dorinţă a mea este ca nici-unul din ei să nu ajungă la Lipcani, pentru că de acolo ies mai răi decât au intrat. E foarte greu că nu avem o organizaţie sau o instituţie specială care să-i ajute să se ridice cât de cât, după ce ies de la noi. Unii din ei nu au documente, cu părinţi sunt morţi, rudele cărora sau lepădat de ei şi când pleacă de aici nu au nici un viitor. La absolvire clasei a 9-a, merg cu ei personal şi le fac buletinul. Anul acesta avem doi absolvenţi, care peste câteva zile îşi vor lua documentele şi vor fi eliberaţi. În general sunt ascultători şi fac de tot ce e nevoie de făcut prin curte.

Cu echipa de olandezi am ajuns la ei în jurul orei 12. Pentru început am avut un program special de cântec, scenete şi rugăciune. Le-a plăcut foarte mult scenetele, iar tinerii care au făcut programul sau bucurat mult de receptivitatea copiilor la întrebări. Tinerii făceau pantomine cu scene din noul testament, iar copii trebuiau să ghicească ce întâmplare din viaţa Domnului Isus era prezentată. Sper mirarea tuturor au numit fiecare prezentare şi chiar povesteau tot ce era legat de acel eveniment. De la ei am aflat că săptămânal sunt vizitaţi de echipa organizaţiei „Misiunea fără frontiere„. Cu ei au fost şi în tabere şi tot cu ei au făcut studii biblice pe care le ţin minte foarte bine. Toţi au Biblia dar foarte puţini o citesc. Până la ora 17:00 unii au jucat fotbal, alţii au jucat volei, iar a treia parte au avut părtăşie cu oaspeţii.

IMG_6371

Ruslan Bernicov are 15 ani, este din satul Podgoreni, raionul Orhei. La doi ani mămica lui l-a abandonat şi a crescut cu tatăl. Tata nu îi povesteşte despre mama lui biologică, dar el nici nu vrea să audă de ea. A devenit rebel atunci când tatăl s-a căsătorit cu o fată de 16 ani, iar acum mai are două surioare de 6 şi 3 ani. Cu un an şi şase luni în urmă a ajuns la Soloneţ pentru furt şi chiulit de la şcoală. Din fragedă copilărie a dus o viaţă destrăbălată. Mergea la furat biciclete. Banii îi fura sau îi făcea lucrând cu ziua pe deal, şi apoi mergea la bar şi se îmbăta. Când l-am întrebat de ce făcea aceste lucruri, a spus simplu „nu ştiu, pur şi simplu mă atrăgea”. Până a înţeles că timpul petrecut în şcoala specială de la Soloneţ, iar putea schimba radical viaţa, a fugit de şase ori, iar în prima lună de trei ori. Ultima evadare a IMG_6462fost  în decembrie 2008. Se pornea pe jos acasă, dar niciodată nu a ajuns, era prins pe drum şi adus înapoi. S-a liniştit atunci când a înţeles că la finisarea acestei şcoli va primi buletin şi atestat. Din tot lucrul pe care îl fac, lui cel mai mult îi place să facă reparaţie şi să meargă la moară. Acum o să vă citez cuvintele cu care m-a şocat: „Când am fost în tabăra „Speranţa” de la Donduşeni cu misiunea fără frontiere, acolo am auzit cine este Dumnezeu. Şi mi-a intrat în inimă şi mi-a fost dragă să ascult despre El şi să mă rog Lui. Acum vreau să termin mai repede şcoala aceasta şi să merg la Mărculeşti, să învăţ şoferie sau cum să lucrez în construcţie. Ca să pot face bani, pentru că viaţa merge înainte, şi îmi va prinde bine când voi avea o familie„.

Au o viaţă liniştită la Soloneţ, dar toţi îşi doresc acasă în familie. Deşi îţi zâmbesc larg în ochii lor poţi citi o tristeţe adâncă. Nu se plâng de educatori sau de programul de muncă care îl au. Ruslan mi-a mai spus, dacă am de patru ori pe zi mâncare, am unde să dorm şi pot să îmi fac un viitor ce îmi mai trebuie? Şi ce le mai trebuie? Mai au nevoie ca Dumnezeu să le schimbe inima. Deşi nu li se permite să fumeze, mulţi din ei o fac pe ascuns. Nu au bani pentru ţigări, dar strâng mucuri de ţigară şi fac samacrutcă. Fiecare are o istorie dramatică în urmă, pe care aici doreşte să o schimbe. Toţi îşi doresc o viaţă mai bună, dar nu toţi văd o perspectivă la acest aspect. Sperăm ca lucrarea Misiunii fără Frontiere să le de-a speranţă pentru un viitor mai bun. La înceheiere am făcut o poză cu toţi iar directorul adjunct şi Ion Nebesnîi care a aranjat întâlnirea cu aceşti copii, au mulţumit echipei din Olanda pentru vizită şi i-au mai invitat cu mare drag la Soloneţ. La Soloneţ unde emoţiile vieţii au toate culorile. Bucuria şi tristeţea se împletesc şi domnesc în inimile acestor copii, care de mult nu mai ştiu ce înseamnă să fii copil. Te invit să simţi singur aceste emoţii măcar pentru câteva ore împreună cu ei, la Soloneţ.

IMG_6467

De Doina Bejenaru Publicat în Reportaj

3 comentarii la “Emoţii de toate culorile, la Soloneţ.

  1. …am gasit reportajul dumneavoastra…fapt care …sa va spun sincer,m-a incantat.
    Motivul?…am un baiat de 14 ani,care se pare ca a luat-o pe alte cai.Ptr. al aduce pe calea cea buna(din pacate),se pare ca e prea trz.
    Dorintza mea ar fii …cum as putea ca sa iau legatura cu dumneavoastra ptr. a putea discuta unele detalii……

  2. SALUT EU SUNT VITALIC AM STAT SI EU LA SOLONET DIN 2004 PINA IN 2007 SI MIE M-IA PLACUT FOARTE MUT AM PRINS LA MINTE IN MOMENTUL DE FATA INVAT LA SCOALA PROFESIONALA

  3. salut ma numesc iura am stat si eu la solonet din 1996 pina in 1999 dupa care am fost transferat la lipcani acolo am stat un 1 an dupa care la inplinirea 16 ani mau transferat la puscaria din soroca pina in 2004 dupa care mau eliberat iar in timpul de fata traesc in spania in orasul Barcelona acei ani perduti nui regret am prins la minte mau facut mai puternic si mia prins de invatare de minte in rusa suna cam asa jizninii urok)))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s