Mi-e dor de Cel ce poate să îmi aline dorul.


Dorul este un sentiment, o emoţie care are nume doar în limba română. Toţi în lumea aceasta, indiferent de limbă, naţionalitate sau religie experimentează efectul acestei emoţii, dar doar noi românii o putem defini prin cuvântul „dor”. Dorul este sentimentul care ne face să venim înapoi de unde am plecat. Dorul ne face să uităm ofensa. Dorul ne ajută să iubim mai mult şi să preţuim clipele petrecute împreună cu cineva drag. Dorul ne face să conştientizăm cât de scump a fost cineva atunci când suntem departe de el. Dorul are efecte pozitive şi negative asupra noastră, în dependenţă de situaţia în care ne aflăm.

Poporul nostru este priveligiat şi totodată blestemat, într-un fel. Cred că doar românii pot înţelege în profunzime amprentele pe care le lasă acest sentiment, mai ales în contextul plecărilor în masă peste hotare a mamelor, taţilor, copiilor sau chiar a bunicilor. Dorul este cel care poate să creeze impresia că ne desparte ţări şi mări, şi tot dorul ne poate stimula amintiri si retrairi care să ne de-a senzaţia că suntem alături de cel care ne este dor.

Este o noţiune care nu o poţi defini într-o pagină A4. Dar această noţiune este prezentă pe buzele a mii de oamenii în fiecare zi, în fiecare clipă. Mi-e dor de tine… este transmis prin firul de telefon de la mii de km distanţă, prin scrisori, prin mesaje on-line sau telefon mobil. Dorul ne face să ne gândim la persoanele iubite mai mult şi în mod deosebit, decât dacă am fi alături de ele. Dorul poate fi o senzaţie plăcută sau un car care ne face dureri sufleteşti. Dorul şi doar dorul ne poate duce în locuri mult râvnite. Continuă lectura

De Doina Bejenaru Publicat în Opinie