O inimă dedicată pentru Călăraş.

Aşa după cum ogoarele sunt gata de recoltă şi lucrătorii sunt aşa puţini, Domnul a binecuvântat ogorul regiunii Călăraş cu un nou slujitor, cu o inimă dedicată pentru cinci sate. Duminică, 12 iunie va rămâne o zi istorică pentru familia Tutelea, pentru UBCEB, pentru BIserica „Emanuel” din satul Bravicea şi celelalte sate.

Ieri, Sergiu Tutelea a fost ordinat ca păstor în Biserica „Emanuel”. A fost foarte dificil să primească această nouă provocare şi ispita de a renunţa a fost foarte mare până în ultima zi. Dar slavă lui Dumnezeu, care a binecuvântat această chemare şi a întărit robul Lui să meargă până la capăt. Sergiu Tutelea este originar din judeţul Hânceşti, satul Dancu. Înainte de a intra la colegiu a slujit împreună cu Misiunea „Viaţa Nouă” prin derularea filmului „Viaţa lui Isus„. De pe atunci simţea o ataşare faţă de aceste împrejurimi din centrul Moldovei. În anii de studenţie la Colegiul Teologic Pedagogic din Chişinău, a făcut practica în satul Sipoteni din raionul Călăraşi. Timp de mai mulţi ani a slujit la Sipoteni şi Bahmut, apoi a început să vină şi în Bravicea. Acum cinci ani s-a căsătorit, are o soţie minunată două fetiţe binecuvântate, iar a treilea comoară vie peste câteva zile va vedea lumina zilei. Timp de doi ani a fost în Bahmut şi făcea naveta în fiecare duminică la Bravicea. Dar acum trei ani, s-a mutat la Bravicea şi face naveta la Bahmut, pentru că în Bravicea era nevoia mai mare. La Sipoteni a lăsat un frate în locul lui, iar acum îşi doreşte să îi  încredinţeze şi lucrarea din Bahmut, pentru ca el să se concentreze la satele din împrejurimile comunei Bravicea.

La serviciul de ordinare au participat opt păstori. Fiecare din ei a avut câte un scurt mesaj de felicitare şi încurajare la începutul acestei călătorii deloc uşoară. Ion Miron, secretarul şi viceepiscopul UBCEB din Moldova a avut mesajul de bază după care au făcut rugăciunea de dedicare în slujirea de păstor. La această sărbătoare biserica din Bravicea a fost arhiplină. Pentru a fi alături în aceste momente importante pentru familia Tutelea, au venit părinţii, rudele, prietenii, colegii din anii de studenţie. Unul din colegii lui spune că în anii de studenţie era băiat foarte bun, împăciutor, dedicat şi credincios în tot ce făcea. Ieri când a fost ordinat a simţit o mare bucurie pentru că Dumnezeu l-a ales în această slujire.

Atmosfera serviciului a fost ca la o mare sărbătoare. În cadrul programului au participat grupul „Covceg” din Ucraina, Natalia Golovaciuc din grupul „Sinai„, tinerii din Germania care au slujit o săptămână în tabăra de zi, care s-a desfăşurat în biserica locală şi păstorii cu mesaje de felicitare.

Raionul Călăraşi este situat în centrul Moldovei la 50 de km de Chişinău. Are în componenţa sa 28 de sate. Pentru multe din ele plânge inima unui slujitor, un slujitor dedicat, Sergiu Tutelea. A pus lucrarea pe picioare la Sipoteni, Bahmut şi Bravicea. Iar acum doreşte să pornească lucrarea cu copii şi plantarea de biserici la Schinoasa şi în Săseni. În tot raionul Călăraş sunt doar patru biserici şi doar doi păstori Ordinaţi. În satul Sipoteni, Bahmut, Bravicea şi Călăraş. Iar păstorii sunt Dorel Eşanu şi acum Sergiu Tutelea.

P.S.

Satele din raionul Călăraşi sunt: Bahmut, Hîrjauca, Păuleşti, Săseni, Bravicea, Hirova, Peticeni, Sipoteni, Buda, Hoginesti, Pîrjolteni, Temeleuţi, Cabaieşti, Horodişte, Pituşca, Ţibirica, Meleşeni, Răciula, Tuzara, Dereneu, Nişcani, Rădeni, Vălcineţ, Frumoasa, Onişcani, Sadova, Vărzăreştii Noi.

Un exemplu demn de urmat!

Pastorul şi fiul său

În fiecare sâmbătă dimineaţa, la ora 10:30, un pastor împreună cu fiul său de 11 ani, mergeau prin oraşul în care locuiau pentru a împărţi tractate biblice. Era din nou sâmbătă, afară era foarte frig şi ploua, însă venise timpul pentru pastor şi fiul său să meargă pe străzi cu tractatele lor. Băiatul a îmbrăcat hainele  cele mai  călduroase şi i-a zis tatălui său: „Tată, eu sunt pregătit.”

Tatăl  l-a întrebat atunci: „Pregătit pentru ce?”
„Tată, este timpul să adunăm broşurile şi să ieşim.”
„Dar fiule, afară plouă şi este frig !”, i-a răspuns tatăl.

Băiatul, surprins de răspunsul tatălui, l-a întrebat: „Tată, oare oamenii nu merg în iad chiar şi atunci când plouă?”.

„Fiule, eu nu voi ieşi afară pe vremea asta.”
Descurajat, băiatul întrebă: „Tată, pot să merg eu singur? Te rog?”
Pentru câteva clipe, tatăl a ezitat, apoi a zis: „Fiule, poţi să mergi, uite aici tractatele, dar, te rog să fii atent.”
„Mulţumesc, tată!”

Bucuros, băiatul a ieşit afară în ploaie. Mergea pe stăzile oraşului, bătând  la uşi şi înmânând fiecărui om întâlnit, câte un tractat.După două ore de mers prin ploaie, era ud leoarcă şi îngheţat până la oase. S-a oprit la un colţ de stradă şi căuta pe cineva căruia să-i înmâneze ultimul tractat ce-i rămăsese dar… străzile erau pustii.

S-a îndreptat spre uşa primei case şi a sunat. A insistat sunând  la uşă, dar nu răspundea nimeni. A sunat din nou şi din nou, dar a rămas fără răspuns. În sfărşit, băiatul s-a hotărât să plece, ceva însă, l-a oprit. S-a întors la  uşă  şi din nou  a sunat şi a bătut puternic cu pumnul în uşă. A aşteptat, de parcă ceva îl ţinea acolo, pe veranda casei.

A sunat iarăşi, de această dată uşa s-a deschis încetişor. În capul uşii stătea o femeie bătrână şi foarte tristă. Cu gingăşie ea a întrebat: „Ce pot să fac pentru tine, fiule?”. Zâmbind şi cu ochii radiind de bucurie, băiatul i-a zis: „Îmi pare rău dacă v-am deranjat, doamnă, dar, am vrut doar să vă spun că Isus vă iubeşte cu adevărat, de aceea, vreau să vă dau acest tractat biblic care vă va spune mai multe despre Isus şi măreaţa Lui dragoste. Băiatul i-a înmânat tractatul şi s-a întors să plece. „Mulţumesc, fiule! Dumnezeu să te binecuvânteze!”, i-a spus doamna, în timp ce el se îndepărta de casa ei.

Duminică dimineaţa, tatăl lui, fiind la amvon, a întrebat, în timp ce serviciul de dimineaţă începea: „Este cineva aici care ar vrea să depună vreo mărturie, sau poate are ceva de spus?”.

Încetişor, o bătrânică aşezată pe ultimul rând, s-a ridicat în picioare. Faţa ei radia de stălucire, în timp ce vorbea.

„Nu am mai fost în biserica aceasta, şi nu este aici cineva care să mă cunoască. Până ieri, eu nu am fost creştină. Soţul meu a murit cu ceva timp în urmă, lăsându-mă singură pe lume. Ieri, fiind o zi deosebit de rece şi ploioasă, şi simţind în sufletul meu acelaşi frig, am ajuns în punctul în care nu mai aveam nici speranţă şi nici dorinţă pentru a trăi.

Aşa că, am luat o frânghie şi un scaun şi am urcat cu ele la mansardă. Am fixat bine frânghia de pod, apoi m-am urcat pe scaun, celălalt capăt al frânghiei l-am legat în jurul gâtului. Stând pe acel scaun, singură şi frântă, eram gata să sar, când, deodată, am tresărit la auzul soneriei de la uşă. M-am gândit să aştept şi, oricine ar fi fost, ştiam că va pleca. Am aşteptat. Soneria nu numai ca nu înceta să sune, dar suna tot mai insistent, pe lângă aceasta, persoana care suna, a început să bată cu pumnul în uşă.

„Cine ar putea fi? Nimeni nu vine la mine, nici măcar să mă vadă.” Am dezlegat frânghia din jurul gâtului şi m-am îndreptat spre uşă. Nu-mi venea să cred ochilor, când am deschis uşa, în faţa mea stătea cel mai angelic chip de  băieţel pe care-l văzusem vreodată. Nu aş putea niciodată să vă descriu zâmbetul lui. Cuvintele lui au făcut ca inima mea, care pentru mult  timp a fost moartă, să capete  viaţă, în timp ce cu un glas gingaş, băieţelul mi-a zis: „Doamnă, am venit să vă spun doar că Isus vă iubeşte cu adevărat !”, şi mi-a înmânat tractatul ce-l ţin în mână. În timp ce micul îngeraş se îndepărta în ploaie şi frig, am închis uşa şi am citit fiecare cuvânt al tractatului. Apoi m-am dus în mansardă şi am strâns frânghia şi scaunul, nu mai aveam nevoie de ele. Sunt acum un copil fericit al Împăratului. Şi, deoarece adresa bisericii dumneavoastră era pe tractat, am venit aici să-i mulţumesc personal micului înger al Domnului, care a venit la mine la ţanc, salvându-mi astfel sufletul de la o veşnicie în iad.”

În acea dimineaţă, nu erau ochi fără lacrimi în biserică. Strigăte de laudă la adresa Regelui, răsunau din fiecare colţ al bisericii. Pastorul a coborât de la amvon şi s-a îndreptat spre primul rând de bănci, unde stătea aşezat micul înger. Şi-a luat fiul în braţe şi a plâns, fără a se controla. S-ar putea, ca nici o biserică din lumea asta, să nu  fi avut o clipă mai glorioasă ca aceasta şi, s-ar putea ca nici un alt tată să nu  fi fost mai plin de dragoste şi onoare pentru fiul său ca şi acesta, cu excepţia Unuia singur. Tatăl nostru, de asemenea a permis Fiului Său să meargă într-o lume rece şi întunecată ca, mai apoi, să-L primească cu o bucurie de nedescris. În timp ce tot cerul aducea laude Regelui, Tatăl l-a aşezat pe Fiul Său preaiubit pe un tron mai presus de toate împărăţiile, puterile şi orice alt nume.

Binecuvântaţi sunt ochii care citesc acest mesaj!