Cociulia – ţara căciulilor, film moldovenesc.


thumb_17011243241327

Un documentar produs de studiourile TV „Moldpres” şi VideoExpert va fi lansat pe 26 mai la Casa Presei

Chisinau, 25 Mai 2009 — Un documentar produs de studiourile TV „Moldpres” şi VideoExpert va fi lansat pe 26 mai la Casa Presei.
Documentarul „Cociulia – ţara căciulilor”, autor Doina Ipatii, analizează posibilităţile moldovenilor de astăzi de a-şi păstra specificul într-o lume a unificării şi omogenizării globale.
Pelicula oglindeşte istoria satului Cociulia şi a locuitorilor acestuia. La începutul anilor 90, a fost înălţat aici un monument Căciulii de cîrlan, singurul de acest fel din ţară. Însă, cu trecerea anilor, locuitorii satului, la fel ca şi în întreaga Moldovă, s-au împărţit în două tabere. Unii, chiar şi astăzi, nu renunţă să poarte căciulă de miel, dar nu neapărat ca un tribut plătit tradiţionalismului. O parte, mai puţin numeroasă, dintre concetăţenii noştri continuă să trăiască după credinţe şi reguli nescrise, păstrate din moşi-strămoşi. Indiferent de schimbările din jur, de provocările civilizaţiei, ei reuşesc să respecte valorile tradiţionale, fără a le contrapune modei şi valorilor contemporane.
Pentru alţii, cuşma de cîrlan e un moft al unor oameni ciudaţi, de modă veche…
De ce bărbaţii în etate din satele noastre mai poartă căciulă de miel? Poţi oare să rămîi moldovean, unindu-te cu restul Europei? Trebuie oare ca tradiţiile să aibă neapărat un viitor?
Asupra unor astfel de întrebări stăruie autorul documentarului.
Producătorii filmului sînt Valeriu Reniţă şi Serghei Tcaci, editor imagine – Mihail Pohileak, operator – Anatol Chicu.
Lansarea documentarului va avea loc în sala mică de conferinţe „Moldpres” (bir. 212), Casa Presei, pe 26 mai, ora 11.00.
„Moldpres” şi studioul VideoExpert au realizat în comun mai multe proiecte TV, printre care se numără emisiunile „Hronicul Moldovenesc„, „Aventuri fără aventuri„, „La obiect„.
Telefon de contact: +373 69180990

5 comentarii la “Cociulia – ţara căciulilor, film moldovenesc.

  1. salut Doinita ma numesc Iulia Grecu si sint din satul Cociulia.M=ar interesa mai multe detalii despre acest film ti-as fi recunoscatoare daca m=ai putea ajuta.Sper ca nu te-am deranjat.

  2. Salutare

    absolut de loc, nu e nici-un deranj. Nu am fost la eveniment, doar am plasat comunicatul de presa, dar o sa incerc sa aflu ceva si o sa-ti povestesc. Multa bafta, mersi ca m-ai vizitat. Din ce judet e satul Cociulia?

    Mult succes in continuare.

  3. salut doinita as vrea sa intru si eu in posesia acestui film cum as putea?.
    Cociulia e din jud. Cahul .R.Cantemir.
    As vrea tare mult sa aflu mai multe despre acest film da-ca mai putea ajuta ti-as fi foarte recunoscatoare .multumesc

  4. mda, ideea e indrazneata si frumoasa, ce sa zic, cu antiglobalizarea si toate astea, dar e o eroare la mijloc totusi: eu provin din satul acesta si stiu foarte bine ca acel monument nu a fost ridicat, „înălţat aici Căciulii de cîrlan” in sine, pentru ca asa de mult tinem noi la caciulile de carlan sau ca e un sat in care foarte multi mai poarta caciuli de carlan, ca doar in aceeasi masura se poarta si in satele din imprejur sau in sudul Moldovei, daca nu in toata Moldova; acel monument are legatura cu numele satului Cociulia si cu legenda sa, ca adica se zice ca odata a trecut prin partile astea Stefan cel Mare cu oastea sa si s-a aplecat domnitorul sa bea apa de la un izvor, aici fiind o zona cu paduri si se zice ca i-ar fi cazut caciula(de carlan) dumnealui in apa si atunci a zis Stefan Voda sa ramana cativa razesi din oastea sa, sa traiasca aici, sa intemeieze un sat care sa se numeasca „Caciulia” sau „Cociulia”, deci de aici vine numele satului nostru si monumentul construit la inceputul anilor ’90 si nicidecum de la portul oamenilor, zic astea si pentru cei care vor mai citi pe viitor, totusi voi cauta acest film si multumim pentru interes:)

  5. Buna Vlad

    Multumesc pentru comentariu si legenda. Comentariile de la locuitorii acestui sat ma motiveaza sa caut si eu acest film.
    Ce am publicat aici e un simplu comunicat de presa si imi pare rau ca nu am fost la eveniment. Poti sa imi spui mai
    multe despre satul vostru?

    O zi frumoasa.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s