Vino mâine să învingi frica.


Mâine partidele de opoziţie PLDM, PL şi AMN organizează un protest, în PMAN la ora 11:00. Mâine vor protesta pentru eliberarea tinerilor arestaţi şi pentru accesul la listele electorale. Fii solidar, vino să îţi ceri drepturile. Vino să învingi frica şi teroarea. Vino să spui că nu ţie frică, vino să cerem stabilitatea pe care au promiso comuniştii, dar nu o oferă. Vino să combatem dictatura. Vino să cerem libertate şi dreptate.

Mâine, 12 aprilie, la 11:00, în Piaţa Marii Adunări Naţionale.

Tăcerea furtunoasă.


Astăzi la Chişinău s-a instaurat o tăcere şi mai neaşteptată. Cu toate acestea cei care au postit şi s-au rugat ieri pentru Moldova, au primit răspunsuri minunate de la Dumnezeu. Începând cu ziua de ieri, şi azi la Chişinău sa răcit brusc, chiar a şi plouat. Timpul rece de afară cred că a fost un factor pentru care mulţi nu au ieşit la protest.

Astăzi în piaţă erau doar vreo 15 persoane cu flori de narcişi în mână. Nici nu stăteau în faţa Guvernului, ci aşa mai într-o parte. Astăzi ei au protestat pentru eliberarea celor arestaţi. Încă nu sau declarat datele oficiale cu privire la numărul celor arestaţi, dar conform mai multor surse numărul victimelor ajunge la cifra de 800. Clădirea Guvernului nu era păzită de poliţişti. La uşa de la intrare erau câţiva poliţişti, care peste câteva minute au plecat.

La ora 12, reprezentanţii celor trei partide din opoziţie au susţinut o conferinţă de presă la agenţia Infotag. în declaraţia de mai jos vedeţi apelul opoziţiei către Comisia Europeană, Consiliul Europei, Ambasada SUA şi OSCE. Mai mult decât atât, PL, PLDM şi AMN organizează mâine un protest în care vor protesta pentru eliberarea arestaţilor, majoritatea nevinovaţi şi pentru accesul la listele electorale, care este îngrădit de autorităţile comuniste.

Opoziţia a lansat o provocare presei, îndemnând-o să meargă la comisariatele de poliţie să ceară informaţie despre arestaţi. Se ştie, deşi nu este încă declarat oficial, că printre arestaţi se află şi multe domnişoare care sunt bătute cu mare cruzime. Conform mai multor surse, mulţi dintre deţinuţi sunt violaţi. Iar cetăţenii care trăiesc prin apropierea comisariatelor de poliţie au spus că noaptea se aud foarte tare ţipetele celor maltrataţi.

Începând cu ziua de marţi seara, poliţia a arestat şi brutalizat foarte multe persoane, minori, studenţi, jurnalişti în cea mai mare parte arestaţii erau luaţi de pe stradă. Foarte mulţi părinţi îşi caută copiii dispăruţi. Mulţi studenţi sunt luaţi de la universitate sau cămin, iar elevii sunt speriaţi(„avertizaţi”), de domnii poliţişti în timpul orelor. Profesorii sunt constrânşi să nu permită elevilor la proteste. Studenţii la facultate sunt număraţi la fiecare pereche. Ieri o domnişoară în clasa a 12-a la un liceu din capitală, a fost exmatriculată pentru că a mers la proteste.

Aceste atentate asupra tinerilor, cei mai mulţi fiind nevinovaţi au băgat frica în oameni. Oamenii se tem să mai vorbească despre evenimentele petrecute în capitală. Deşi toţi se gândesc doar la ce va fi mai departe, marea majoritate se stăruie să îşi caute de treabă. Sâmbăta e zi de odihnă, de obicei parcul „Ştefan Cel Mare” era plin de oameni, astăzi era pustiu, deşi era o atmosferă foarte frumoasă. Locurile de întâlnire, ca PMAN, monumentul lui Ştefan, Arcul de tiumf şi ograda catedralei au devenit locurile teroarei, cei mai mulţi le evită.

Opoziţia ia iniţiativă, dragi concetăţeni luaţi şi voi curaj şi susţineţi această iniţiativă. Veniţi mâine la protest. Nu trebuie să fim laşi, oamenii ne vor ierta, dar istoria ne va condamna. Nu lăsa frica să îţi închidă gura. Nu lăsa furtunile să îţi macine sufletul. Nu lăsa tăcerea furtunoasă în viaţa ta. Încredete în Domnul din toată inima ta. Domnul este păstorul nostru.

Moldova nu este a noastră, este a copilor, copiilor noştri, a spus odată Ştefan cel Mare. Vină să producem împreună schimbarea, în mod pacinic şi civilizat, avem tot dreptul să facem aceasta. Nu îngădui acum atitudini şi acţiuni, pentru care mâine copilul tău să te judece. Ia atitudine! Vino mâine la protest!

De Doina Bejenaru Publicat în Reportaj

Domnul este păstorul meu…


Psalmul 23, o cântare a lui David.

1. Domnul este păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic.

2. El mă paşte în păşuni verzi, şi mă duce la ape de odihnă;

3. îmi înviorează sufletul, şi mă povăţuieşte pe cărări drepte, din pricina Numelui Său.

4. Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de nici-un rău, căci Tu eşti cu mine. Toiagul şi nuiaua Ta mă mângâie.

5. Tu îmi întinzi masa în faţa protivnicilor mei; îmi ungi capul cu undelemn, şi paharul meu este plin de dă peste el.

6. Da, fericirea şi îndurarea mă vor însoţi în toate zilele vieţii mele, şi voi locui în Casa Domnului până la sfârşitul zilelor mele.

P.S. acesta este primul psalm învăţat în viaţa mea. De atâtea ori Dumnezeu a făcut aceste cuvinte realitate în viaţa mea, chiar şi în momente când nu mai vedeam soluţii sau motive pentru a continua să trăiesc. Chiar dacă eşti în valea umbrei morţii, El este cu tine. Puneţi-L la încercare pe Dumnezeu, aceste cuvinte nu sunt doar nişte cuvinte antice scrise de al doilea împărat al Israelului, David. Am simţit puterea acestor cuvinte în cele mai grele momente din viaţa mea, te provoc sa o faci şi tu, e o experienţă minunată. Atunci când frica ţi-a pătruns până la oase, vorbeşte cu El şi crede aceste cuvinte, pacea nu va întârzia. Pacea şi bucuria sunte răsplata celor ce cred în El.

De Doina Bejenaru Publicat în Poezie

Apelul opoziţiei de la Chişinău, către Comisia Europeană, Consiliul Europei, US Embasy şi OSCE.


Chişinău, 10 aprilie 2009

Subsemnaţii, liderii partidelor de opoziţie din Republica Moldova, dorim să atragem atenţia organismelor internaţionale la faptul că evenimentele, ce au avut loc în Republica Moldova în perioada 6, 7 aprilie 2009 au  reprezentat acţiuni spontane şi neorganizate de protest împotriva fraudării alegerilor parlamentare 5 aprilie 2009, la care au participat zeci de mii de tineri.

Ţinând cont de pericolul apariţiei provocatorilor şi a ieşirii situaţiei de sub control, reprezentanţii partidelor de opoziţie au ieşti la dialog cu manifestanţii, îndemnându-i la calm şi la acţiuni civilizate. Liderii politici de opoziţie au depus maximum de eforturi pentru a stopa manifestările agresive, chemând manifestanţii să plece din faţa Parlamentului şi Preşidenţiei. Prezenţa numeroaselor grupuri de rpovocatori bine instruiţi, care instigau la violenţă şi comportamentul  inadecvat al forţelor de ordine, care aveau în misiune apărarea instituţiilor statului s-a soldat cu vandalizarea sediilor Parlamentului şi Preşidenţiei.

Partidele de opoziţie s-au desolidarizat de acţiunile provocatoare şi au condamnat actele de vandalism.

Guvernarea comunistă, utilizând toate resursele mediatice, a lansat acuzarea extrem de gravă la adresa partidelor de opoziţie de tentativă de lovitură de stat, declinându-şi astfel răspunderea pentru fraudarea alegerilor. Folosindu-se de acest pretext, autorităţile au demarat acţiuni de represiuni politice şi de violare a drepturilor omuluiprin operareaunor arestări arbitrare în masă.

Ţinând cont de gravitatea situaţiei şi iminenţa instaurării unui regim dictatorial, partidele de opoziţie resping aceste acuzaţii absurde şi cer crearea de urgenţă a unei comisii internaţionale de anchetă pentru elucidarea tuturor circumstanţelor şi a adevăraţilor organizatori ai acţiunilor de vandalizare a instituţiilor statului în zilele de 6 şi 7 aprilie. Cetăţenii Republicii Moldova sunt în drept să cunoască adevărul despre evenimentul în cauză.

sigla_pldm_cvd1

thumb_146212386681681sigla1

Mihai Ghimpu, preşedintele Partidului Liberal din Moldova.

Vlad Filat, preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova.

Serafim Urecheanu, preşedintele Partidului Alianţa „Moldova Nostră”.