Auz subtil-îngrijire delicată


autor: Natalia Leviţchi.

Din cele 6 simţuri senzoriale auzul ocupă un loc de bază în dezvoltarea progresivă a  organismului nostru. Dumnezeu aude şi El doreşte ca şi noi să auzim mai ales  când El ne vorbeşte, de aceea El ne-a dat un organ special aşa ca urechea. Acest  organ este destul de complicat după structura şi aici au loc o sumedenie de fenomene fizice şi chimice destul de complexe. Deci, să cunoaştem câte ceva  despre acest organ.

Urechea umană este creată în trei nivele: din primul nivel face parte pavilionul şi  meatul auditiv extern(un canal care se vede la suprafaţa de origine fibrocartilaginoasa). Al doilea nivel este urechea medie unde structura se complică, dar ceea ce trebuie de menţionat la acest nivel este prezenţa unei  membrane specifice “membrana timpanică”. Ea are o funcţie importantă de a  transmite sunetul mai departe prin mecanismul vibraţiei. Ea este cel mai des  supusă traumatismului, are forma unei pâlnii plate şi o rezistenţă destul de mare, rezistă la o hipertensiune de 3-5 atmosfere(atm) sau 1290 milimetri a coloanei de mercur(mmHg) şi hipotensiune de 110-150 mmHg. Deci, e foarte fină dar destul de  puternică. Şi al treilea nivel este constituit din componenţa urechii interne. Ea e  formată din 2 canale labirintice: osos şi membranos, ele au misiunea de păstrare a  echilibrului făcând parte din sistemul vestibulocohlear. Este nevoie să cunoaşteţi  aceste date generale despre structura urechilor dvs. pentru a înţelege mai bine  modul de îngrijire a lor şi ordinea cum trebuie so faceţi.

Ce se întâmplă în ureche? Ce se secretă? Este bine de utilizat beţişoarele destinate lor???

Despre aceasta citiţi mai jos: Continuă lectura

Grigore Vieru!


“Nu sunt atîtea flori cîte zile frumoase putem găsi în credinţa ce ne-a lăsat Dumnezeu”

“Cel mai puternic bărbat poate fi înghiţit de o simplă gropiţă din obrazul femeii”

“A vorbi sănătos limba mamei e o datorie-una dintre cele patriotice”.

La zidul plângerii


Al doilea an pe 7 decembrie toţi creştinii din Moldova participă la „Ziua Naţională a rugăciunii” pentru victimile traficului de fiinţe umane, pentru cei plecaţi peste hotare şi pentru cei care au rămas cu inimile îndurerate acasă.

Cu această ocazie Uniunea Bisericilor Creştine Evanghelice Baptiste(BCEB) din Moldova a organizat o manifestare în Piaţa Marii Adunări Naţionale.  În pofida faptului că a plouat continuu, întrunirea nu a fost anulată şi a adunat la rugăciune peste 700 de oameni. Femei şi copii, tineri şi bătrâni sau trâns la un loc cu inimi îndurerate să mijlocească pentru cei împrăştiaţi în lumea întreagă. Programul compus din rugăciune, muzică, şi mesaje biblice a durat două ore. Continuă lectura

De Doina Bejenaru Publicat în Ştiri

INTERVIU De ce este masturbarea păcat?


p1030699Intervievat: Viorel Iuga, păstor la bisericaSperanţa” , Arad, România

Realizat de: Doina Bejenaru

De ce este masturbarea păcat?

Pentru că aşa o numeşte Biblia, este cel mai simplu răspuns. Şi tot ce numeşte Biblia păcat, indiferent cum se schimbă societatea, ceea ce spune Dumnezeu aşa rămâne. Sexul ne-a fost dăruit să îl folosim în cadrul familiei pentru scopul cu care a fost aşezat în noi şi trebuie să includă în mod obligatoriu două persoane, un bărbat şi o femeie, care sunt în legământul sfânt al căsătoriei. Masturbarea este păcat deoarece este un act care ne face să folosim un dar divin cu alt scop decât cel pentru care ne-a creat Dumnezeu. Darul sexualităţii este un dar divin şi nu a fost creat pentru autosatisfacere. Dacă vrem să găsim şi alte răspunsuri logice, aş spune că masturbarea este un act împotriva naturii noastre, pe care Dumnezeu a lăsat-o şi vrea s-o binecuvânteze, mă refer la natura fizică. Masturbarea merge pe principiul trăirii pentru plăcere şi dacă acceptăm acest principiu de trăire atunci viaţa noastră va fi totdeauna cu probleme. În acelaşi timp, masturbarea loveşte întodeauna în viaţa de familie, pentru că un tânăr şi o tânără care intră în jurul acestui păcat, constată că nu scapă de acest păcat, nici când se căsătoreşte. Masturbarea, înseamnă să faci sex cu tine însuţi. Ea distruge personalitatea omului, distruge trupul, distruge relaţia cu Dumnezeu, distruge relaţia ta de familie. În general toate efectele ei sunt distrugătoare.

Care sunt factorii ce conduc spre înfăptuirea acestui păcat?

În acelaşi timp cred că unii sunt influienţaţi de prieteni, de cei din jur. Şi dacă merg pe principiul „aşa fac toţi, aşa fac şi eu”, atunci au foarte mult de suferit. Din nefericire trebuie să spunem că şi în lumea creştină părerile sunt împărţite cu privire la acest subiect, unii  o promovează sau o acceptă, pentru că noi trăim în natura aceasta egoistă şi suntem greu dispuşi să practicăm înfrânarea poftelor. Imediat ce aud o idee undeva că aş putea avea cât de cât o îngăduinţă biblică în privinţa aceasta, mă ataşez acelei grupări şi nu mă mai interesează neapărat sfinţenia şi a plăti jertfa pentru a trăi o viaţă curată. Şi la această categorie problema începe de la lipsa dragostei pentru Cuvântul adevărului.

Care sunt consecinţele acestui păcat pentru persoana care practică masturbarea, şi pentru cei care îl înconjoară?

Pentru persoana respectivă sunt consecinţe spirituale, fizice şi în relaţii cu persoanele apropiate. Consecinţele sunt multe, dar nu le putem defini pentru că nu ştim exact cât de departe se poate ajunge. Nu putem defini nici numărul consecinţelor, nici durata consecinţelor. De obicei oamenii se gândesc că sunt consecinţe puţine şi că ele se limitează la noi, dar pentru că noi intrăm pe mâna diavolului consecinţele pot merge dincolo de imaginaţia noastră. Adică ne putem gândi la cineva care are consecinţe în viaţa privată, apoi va avea consecinţe în viaţa de familie. Consecinţele acestea se pot răsfrânge asupra copiilor, asupra soţilor, asupra prietenilor. Nimeni nu poate şti unde şi cât de departe vor ajunge aceste consecinţe şi dacă nu se ajunge la o pocăinţă sinceră şi o oprire, explozia aceasta poate merge în lanţ, poate continua la nesfârşit.

Care este vârsta cea mai afectată de acest păcat?

Fiind vorba de păcat, orice vârstă este afectată. În acelaşi timp cred că o vârstă frecventă la care oamenii încep practicarea masturbării, este vârsta adolescenţei. Când tinerii pe de o parte sunt curioşi, foarte mulţi nu ştiu ce se întâmplă în trupul lor, foarte puţine informaţii sunt în direcţia adevărului, foarte multe informaţii în direcţii negative şi din punctul acesta de vedere adolescenţii cum sunt victime în foarte multe alte domenii, devin victimele acestui păcat, masturbarea.

Care sunt soluţiile ? Cum pot fi eliberaţi?

Înainte de a spune de eliberare  trebuie să vorbim mai întâi de prevenire. Este foarte important ca adolescenţii să comunice această problemă. Ţin minte mărturisirea unora care îmi spuneau că nici nu-şi  puneau problema că poate fi păcat până nu au discutat părinţii cu ei. Deci părinţii ar trebui să fie deschişi cu copiii lor să abordeze şi subiectul sexualităţii. Mulţi părinţi mă întreabă la ce vârstă să înceapă să discute cu copiii lor? Eu le răspund nu ştiu la ce vârstă, dar le dau un principiu: “seamănă grâul înaintea neghinei”. Adică, nu lăsa ca alţii să pună otravă în mintea copilului tău, ca apoi tu să scoţi otrava şi să pui adevărul. Şi atunci apare întrebarea, cum alţii pun otrava în mintea copilului meu? S-ar putea să o pună la grădiniţă, s-ar putea să o pună în timpul petrecut cu copiii în curte, s-ar putea să o pună la şcoală, oricând. Oricum în societatea noastră, eu cred că foarte devreme în viaţă, mult mai devreme decât realizează copiii sau părinţii. Ei au tangenţe cu informaţii denaturate în sensul acesta, de aceea părinţii trebuie să se implice şi să-şi educe copiii, arătându-le adevărul la nivelul lor de înţelegere. Nu trebuie să le dezvoltăm subiectul, dar ei trebuie să ştie că părintele este deschis să discute cu ei la acest subiect, oricând au nevoia aceasta. Sau s-ar putea ca ei să nu simtă nevoia de a discuta problema sau poate le este ruşine, de aceea ar fi bine din când în când noi ca şi părinţi să-I întrebăm şi să avem o relaţie bună cu ei ca să avem acces la ei. În acelaşi timp este foarte important să ne rugăm pentru ei, să-I protejăm prin rugăciune, prin învăţătură, printr-un mediu bun în familie, în societate. Să avem grijă cine sunt prietenii lor, în ce mediu îşi petrec timpul liber sau cu colegii. Dacă totuşi unii cad în cursa aceasta, eu cred că şi ei şi părinţii şi cei care îi ajută trebuie să înceapă de la gândul că pot găsi eliberare. Nu trebuie să găsim scuze, “că aşa sunt eu şi nu pot găsi eliberare…”. Dumnezeu poate elibera de orice păcat.

Trebuie să fii convins că masturbarea este un păcat. Aceasta înseamnă că, dacă nu scapi de ea, vei suporta atât consecinţe vremelnice cât şi veşnice. Masturbarea te poate duce în iad: “nu ştiţi că cei nedrepţi nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă înşelaţi în privinţa aceasta: nici curvarii, nici închinătorii al idoli, nici preacurvarii, nici malahii, nici sodomiţii… nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu”(1Corinteni6:9).

Apoi neapărat trebuie să urmeze o pocăinţă sinceră. Eliberarea va veni doar în urma deciziei de a te elibera şi regretului pentru păcatul săvârşit. De asemenea trebuie să fii gata să plăteşti preţul. Orice renunţare la un păcat, plăcere, obicei pretinde un preţ. Fii gata să plăteşti preţul pentru renunţare oricât de mare nu ar fi. Crede în puterea şi în dragostea lui Dumnezeu. Fii convins că El va fi mereu de partea ta ca să te ajute, mereu va fi aproape şi îţi va oferi puterea necesară pentru a învinge ispita. Crede în biruinţă, nu-ţi fie frică. Trăieşte cu mentalitatea învingătorului. Pentru unii probabil căsătoria poate fi un mijloc de protecţie, dar dacă ei se căsătoresc fără să se pocăiască şi să primească eliberarea lui Dumnezeu, vor descoperi cu regret că ei duc păcatul lor în viaţa de familie şi consecinţele merg mai departe.

P.S: Mai mult despre acest subiect, găsiţi în cartea autorului Viorel Iuga „Redescoperirea Libertăţii. Eliberarea de pornografie şi de masturbare”. O broşură care îţi aduce mărturiile a zeci de tineri consiliaţi de Viorel Iuga, care au găsit eliberarea şi soluţia în dragostea Domnului Isus.