A fost instituit un grup de initiativa pentru crearea primului birou de audit al tirajelor din R. Moldova


Din categorie: Media & Publicitate

Chisinau, 29 Noiembrie 2008 — 16 institutii de presa, agenţii de publicitate şi clienţi de publicitate s-au reunit într-un grup de iniţiativă pentru crearea primului birou de audit al tirajelor din Republica Moldova. Instituirea unei astfel de structuri, consideră membrii grupului, va contribui la sporirea gradului de transparenţă privind tirajul ziarelor, cresterea investiţiilor în publicitatea din presa scrisă şi, implicit, la fortificarea unei prese viabile în Republica Moldova.

Această iniţiativă este rezultatul unei campanii media şi a unei serii de întâlniri şi discuţii organizate de Centrul Independent de Jurnalism (CIJ) cu mai mulţi reprezentanţi ai grupurilor-ţinta în intervalul 25-28 noiembrie 2008, în cadrul proiectului CIJ „Sporirea capacitaţilor institutiilor relevate în vederea crearii Biroului de Audit al Tirajelor în Moldova”, care va dura pana în luna mai 2009.

Proiectul a inclus organizarea a patru traininguri, ţinute de Liviu Burlacu, Secretar General al Biroului de Audit al Tirajelor din Ungaria, membru al consiliului de administrare al Federaţiei Internaţionale a Birourilor de Audit al Tirajelor, care s-au axat în principal pe conceptul, modalitatea de funcţionare şi premisele de creare a Biroului de Audit al Tirajelor. Au fost analizate avantajele, dezavantajele şi riscurile creării BAT-ului, inclusiv beneficiile financiare pentru membrii acestuia. Editorii de presă, directorii diferitelor agenţii de publicitate şi clienţi de publicitate au discutat şi despre etapele şi strategia de creare a BAT.

Participanţii la discuţii au menţionat ca în Republica Moldova informaţiile despre proprietarii mass-media, veniturile din publicitate şi tirajul ziarelor sunt printre cele mai puţin accesibile. Iar lipsa de transparenţă îi împiedică pe mulţi clienţi de publicitate să-şi plaseze spoturile în ziare şi reviste. Ca rezultat, cea mai mare parte a veniturilor din publicitate revin mass-media electronice, presa scrisa colectând doar sub 10% din veniturile totale ale industriei publicitare. Pentru a schimba situaţia si pentru a deveni atractivi pe piaţă, editorii de presă ar trebui să-şi auditeze publicaţiile, oferind clienţilor de publicitate cifre reale ale tirajului şi date privind componenţa audienţei. Anume de aceea e nevoie de un birou de audit al tirajelor, au fost de părere membrii grupului de iniţiativă.

Lista membrilor grupului de iniţiativa cuprinde 16 instituţii de presa, agenţii de publicitate şi clienţi de publicitate şi este deschisă şi altor organizaţii interesate de participarea în crearea BATM.

Pentru detalii privind aderarea la grupul de iniţiativă vă rugăm să o contactaţi pe Irina Iurcisin, CIJ, 223652, iurcisin@ijc.md

Proiectul CIJ „Sporirea capacităţilor instituţiilor relevante în vederea creării Biroului de Audit al Tirajelor în Moldova” este implementat cu sprijinul Fundaţiei Eurasia, Reprezentanţa din Moldova, cu resurse financiare din partea Agentţei Statelor Unite pentru Dezvoltare USAID şi ale Ministerului de Externe al Olandei. CIJ nu face parte din grupul de iniţiativă şi nu intenţionează să participe ca membru fondator în crearea BATM.

Lista firmelor
din grupul de iniţiativă pentru crearea
Biroului de Audit al Tirajelor din Moldova:

Editori de presa:

1. Asociatia Presei Independente
2. Timpul de dimineata SRL
3. Jurnal de Chisinau SRL
4. Ziarul de Garda SRL
5. IP saptaminala Florile Dalbe
6. Spros i Predlojenie SRL
7. PP Observatorul de Nord SRL
8. PP Cuvantul SRL
9. PP Unghiul SRL

Agentii de publicitate:
10. APROM Grup SRL
11. Business TV Media SRL (Agentia de Relatii Publice „Profile”)
12. Business Elita SRL
13. Indigo Ogilvy SRL
14. Patriot Studio SRL

Clienti de publicitate:
15. Montajautomatica SA (Zikkurat)
16. Orange Moldova SA

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s