Toti tinerii activi in combaterea raspindirii infectiei HIV sunt invitati la Eveniment Anual Dance4life!


Chişinău, 23 Noiembrie 2008 — Evenimentul international bianual Dance4life este organizat pe 29 noiembrie curent, ultima simbata inainte de 1 decembrie – Ziua Internationala ANTISIDA, pentru cei mai activi tineri, drept o remunerare simbolica pentru spirit de initiativa si creativitate, manifestate in activitatea de combatere a raspindirii infectiei HIV.

Evenimentul anului , sub forma de concert, va avea loc concomitent in 23 de tari, printre care si Republica Moldova. Toate tarile participante vor fi reunite prin conexiunea Internet sau satelit. In timpul evenimentului tinerii din diferite tari vor dansa concomitent dansul Dance4life – simbolul proiectului care reuneste tinerii din toata lume in activitatile de profilaxie a infectiei HIV si SIDA. Continuă lectura

Proiect de îngrijiri socio-medicale la domiciliu pentru persoanele în etate.


24 Noiembrie 2008 — Ceasul biologic al omului este calculat pentru o anumită perioada de timp, iar odată cu expirarea lui, organismul uman începe să cedeze. În special, cea mai mare problemă pentru oamenii în etate este sănătatea fizică. Pentru cei care o dată au fost plini de putere, care lucrau şi aduceau folos comunităţii, astăzi sprijinul vieţii la marea majoritate le este bastonul, dar cei care au avut mai putin noroc, nici nu se mai pot deplasa.

O rază de lumina, de caldură şi de speranţă este proiectul de îngrijiri socio-medicale la domiciliu pentru persoanele în etate, susţinut financiar de HEKS Moldova din mai 2006.
AO ,, Pro Cooperare Regională „ în parteneriat cu 4 ONG-uri : ,, Consuela „ –s. Hăsnăşenii Mari, Drochia; ,, Caroma Nord „ – s. Pîrliţa, Făleşti; ,, Cuget „ ,, -s. Izvoare, Făleşti; Mileniul III „ –s. Chişcăreni, Sîngerei, implementează proiectul dat, care are drept scop îmbunătăţirea calităţii vieţii oamenilor în etate, bolnavilor incurabili, invalizilor. Continuă lectura

Revista electronică Moldova Azi lansează noua versiune a site-ului www.azi.md


Chişinău, 24 Noiembrie 2008 — Prima revistă electronică din Republica Moldova – Moldova Azi – Ţara ta pe Internet – lansează noua versiune a site-ului Azi.md.

Aceasta www.azi.md reprezintă o nouă formulă grafică şi cromatică, precum şi posibilitatea de a viziona şi asculta principalele ştiri şi evenimente. Materialele în format audio şi video vor apărea pe site în luna decembrie, odată cu completarea arhivei publicaţiei.

Noua versiune a site-ului www.azi.md a fost concepută pentru a pune şi mai bine în valoare principale caracteristici ale revistei care au menţinut publicaţia electronică printre primele mass media de acest gen din Republica Moldova. Utilizatorii de Internet vor avea acum posibilitatea să urmărească evenimentele online cu ajutorul materialelor realizate de către jurnalişti special pentru Moldova Azi, dar şi a ştirilor de la cele mai bune agenţii de presă din ţară. Acestea vor fi prezentate în funcţie de impactul şi importanţa lor, precum şi în formă scurtă, ţinând cont de specificul presei online. Continuă lectura

Monitorul Oficial al Drepturilor Copilului in Moldova, Nr. 3 (noiembrie) 2008


Din categorie: Social

Chişinău, 21 Noiembrie 2008 — Grupul de Lucru al Copiilor pentru Monitorizarea Drepturilor Copilului in Moldova lanseaza editia a 3-a a buletinului sau informativ, intitulat Monitorul Oficial al Drepturilor Copilului.

Aceasta editie este difuzata cu ocazia celei de-a 19-a aniversari de la adoptarea Conventiei privind Drepturile Copilului. O intreaga generatie de copii a crescut de la adoptarea acestei Conventii care urma sa faca din lumea de dupa anul 1989 o lume mai demna si mai sigura pentru toti copiii.

Buletinul informativ prezinta acum contributiile copiilor din Grupul de Lucru la monitorizarea dreptului la educatie. In atelierul desfasurat de Centrul de Informare si Documentare privind Drepturile Copilului (CIDDC), copiii au afirmat: dreptul la educatie este cel mai iubit si cel mai incalcat drept al nostru.

De asemenea, Monitorul Oficial al Drepturilor Copilului consemneaza prezentarea, la Geneva, de catre doua adolescente din Moldova a Primului Raport al Copiilor despre Respectarea Conventiei privind Drepturile Copilului, Viata in ochii copilului. De altfel, una dintre principalele recomandari ale Raportului Copiilor a fost nevoia de monitorizare permanenta de catre copii a propriilor drepturi. In iulie 2008, CIDDC a creat Primul Grup de Lucru al Copiilor pentru Monitorizarea Drepturilor Copilului in Moldova.

Mesajul Grupului de Lucru al Copiilor pentru Monitorizarea Drepturilor Copilului este: „In Moldova toate lucrurile trebuie sa inceapa cu dreptul. Cu dreptul copilului”.